Cuvântul lui Iehova este viu
Idei importante din cartea Isaia — Partea a II-a
ISAIA îşi îndeplineşte cu fidelitate misiunea de profet. Sentinţele rostite de el împotriva regatului celor zece triburi ale lui Israel s-au împlinit deja. Acum, profetul mai anunţă ceva cu privire la viitorul Ierusalimului.
Oraşul va fi distrus, iar locuitorii lui vor merge în captivitate. Însă pustiirea nu va fi definitivă. După un timp, închinarea adevărată va fi restabilită. Acesta este în esenţă mesajul transmis în versetele din Isaia 36:1—66:24.a Putem trage foloase din analizarea acestor capitole deoarece majoritatea profeţiilor din această parte a cărţii Isaia au o împlinire principală, sau finală, fie în zilele noastre, fie în viitorul apropiat. Totodată, aici găsim multe profeţii emoţionante despre Mesia.
„IATĂ . . . VIN ZILE“
În al paisprezecelea an de domnie a regelui Ezechia (732 î.e.n.), asirienii invadează Iuda. Iehova promite că va apăra Ierusalimul. Ameninţarea asiriană ia sfârşit când îngerul lui Iehova ucide, singur, 185 000 de soldaţi asirieni.
Ezechia se îmbolnăveşte. Iehova îi răspunde la rugăciune şi îl vindecă, prelungindu-i viaţa cu 15 ani. Când regele Babilonului trimite emisari să-l felicite, Ezechia face un gest necugetat arătându-le toate bogăţiile sale. Isaia îi transmite lui Ezechia următorul mesaj din partea lui Iehova: „Iată că vin zile când tot ce este în casa ta şi tot ce-au agonisit strămoşii tăi până în ziua aceasta va fi dus în Babilon“ (Isaia 39:5, 6). Trece puţin peste o sută de ani şi profeţia se împlineşte.
Răspuns la o întrebare biblică:
38:8 — Ce reprezentau ‘treptele’ de pe care umbra a fost făcută să se retragă? Întrucât în secolul al VIII-lea î.e.n. se foloseau cadrane solare atât în Egipt, cât şi în Babilon, s-ar putea ca aceste trepte să se refere la diviziunile unui cadran solar, pe care Ahaz, tatăl lui Ezechia, se pare că îl primise. Sau este posibil ca în palat să fi existat o scară. Umbra unei coloane aflate în apropierea acestei scări se lăsa din câte se pare pe trepte, ceea ce ar fi permis măsurarea timpului.
Învăţăminte pentru noi:
36:2, 3, 22. Deşi a fost destituit din funcţia de administrator, Şebna a fost acceptat în continuare în serviciul regelui ca secretar al celui ce fusese numit în locul său (Isaia 22:15, 19). Dacă, dintr-un motiv sau altul, pierdem o poziţie de răspundere în organizaţia lui Iehova, n-ar trebui să continuăm să-i slujim lui Dumnezeu în măsura în care permite el?
37:1, 14, 15; 38:1, 2. Când trecem prin necazuri, este înţelept să-l căutăm pe Iehova în rugăciune şi să ne punem toată încrederea în el.
37:15-20; 38:2, 3. Când Ierusalimul a fost ameninţat de Asiria, principalul motiv de îngrijorare al lui Ezechia era că înfrângerea oraşului ar fi dezonorat numele lui Iehova. Când a aflat că boala sa era incurabilă, Ezechia nu a fost preocupat în primul rând de situaţia sa. Ceea ce îl neliniştea cel mai mult era că murea fără moştenitor, iar linia regală a lui David ar fi fost întreruptă. Un alt motiv de îngrijorare era cine ar fi condus lupta împotriva asirienilor. La fel ca Ezechia, noi considerăm sfinţirea numelui lui Iehova şi realizarea scopului său mai importante decât propria salvare.
38:9-20. Din acest cântec al lui Ezechia învăţăm că nimic nu este mai important în viaţă decât a-l putea lăuda pe Iehova.
„VA FI RECONSTRUIT“
Imediat după ce profeţeşte distrugerea Ierusalimului şi captivitatea în Babilon, Isaia vorbeşte despre restabilire (Isaia 40:1, 2). În Isaia 44:28 se spune: „[Ierusalimul] va fi reconstruit“. Idolii babilonieni vor fi duşi ca „nişte bagaje“ (Isaia 46:1). Babilonul va fi distrus. Toate acestea se împlinesc după două sute de ani.
Iehova îl va da pe slujitorul său ca „lumină a naţiunilor“ (Isaia 49:6). „Cerurile“ babiloniene, sau clasa conducătoare, „vor fi risipite ca fumul“, iar supuşii lor „vor muri ca ţânţarii“; dar ‘fiica Sionului, care este captivă, îşi va desface legăturile de la gât’ (Isaia 51:6; 52:2). Iehova le spune celor ce vin la el şi îl ascultă: „Voi încheia cu voi un legământ de durată indefinită în armonie cu dovezile de bunătate iubitoare faţă de David“ (Isaia 55:3). Cei ce trăiesc în armonie cu cerinţele drepte ale lui Dumnezeu ajung să-şi găsească „desfătarea în Iehova“ (Isaia 58:14). Pe de altă parte, nelegiuirile oamenilor ‘fac o separare între ei şi Dumnezeul lor’. — Isaia 59:2.
Răspunsuri la întrebări biblice:
40:27, 28 — De ce a spus Israelul: „Calea mea este ascunsă dinaintea lui Iehova şi judecata mea este trecută cu vederea de Dumnezeul meu“? Unii evrei din Babilon credeau probabil că nedreptăţile care li se făceau erau ascunse privirii lui Iehova sau că el nu le vedea. Lor li s-a amintit că Babilonul nu scăpa atenţiei Creatorului pământului, care nu oboseşte şi nu se istoveşte.
43:18-21 — De ce li s-a spus exilaţilor care s-au întors ‘să nu îşi amintească lucrurile de altădată’? Nu li s-a spus aceasta în sensul că trebuiau să uite faptele de eliberare pe care Iehova le făcuse mai înainte. Iehova dorea ca ei să-l laude pentru „un lucru nou“, care avea să li se întâmple, cum ar fi fost călătoria în siguranţă la Ierusalim, după cât se pare pe o rută mai directă, prin deşert. „O mare mulţime“ care vine din „necazul cel mare“ va avea, de asemenea, motive noi şi personale să-l glorifice pe Iehova. — Revelaţia 7:9, 14.
49:6 — De ce este Mesia o „lumină a naţiunilor“, deşi lucrarea sa pământească s-a limitat la fiii lui Israel? Cuvintele acestea se referă la ce s-a întâmplat după moartea lui Isus. Biblia aplică Isaia 49:6 la discipolii săi (Faptele 13:46, 47). Astăzi, creştinii unşi, ajutaţi de o mare mulţime de închinători, slujesc ca „lumină a naţiunilor“, instruindu-i pe oameni „până la marginile pământului“. — Matei 24:14; 28:19, 20.
53:10 — În ce sens i-a plăcut lui Iehova să-l zdrobească pe Fiul său? Iehova, Dumnezeul compasiunii şi al empatiei, a fost cu siguranţă îndurerat să-l vadă pe Fiul său preaiubit suferind. Totuşi, ceea ce i-a plăcut lui a fost ascultarea de bunăvoie arătată de Isus şi tot ce avea să se realizeze prin suferinţa şi moartea acestuia. — Proverbele 27:11; Isaia 63:9.
53:11 — Ce este cunoştinţa prin care Mesia „va face ca mulţi oameni să fie consideraţi drepţi“? Aceasta este cunoştinţa pe care a dobândit-o Isus venind pe pământ, devenind om şi suferind pe nedrept până la moarte (Evrei 4:15). Astfel, el a oferit o jertfă de răscumpărare, în baza căreia creştinii unşi şi marea mulţime pot fi consideraţi drepţi de Dumnezeu. — Romani 5:19; Iacov 2:23, 25.
56:6 — Cine sunt „străinii“, şi cum „ţin cu tărie legământul [lui Iehova]“? „Străinii“ sunt „alte oi“ ale lui Isus (Ioan 10:16). Ei ţin cu tărie noul legământ în sensul că respectă legile asociate acestui legământ, susţin toate măsurile luate în baza acestuia, se hrănesc la aceeaşi masă spirituală cu creştinii unşi şi îi sprijină pe aceştia în lucrarea de predicare a Regatului şi de facere de discipoli.
Învăţăminte pentru noi:
40:10-14, 26, 28. Iehova este puternic şi blând, atotputernic şi atotînţelept, iar capacitatea lui de înţelegere este mult mai mare decât am putea crede noi.
40:17, 23; 41:29; 44:9; 59:4. Alianţele politice şi idolii sunt ‘deşertăciune’. Încrederea în ei este zadarnică.
42:18, 19; 43:8. A ne închide ochii la Cuvântul scris al lui Dumnezeu şi a ne astupa urechile la instrucţiunile transmise prin „sclavul fidel şi prevăzător“ înseamnă a deveni orbi şi surzi din punct de vedere spiritual. — Matei 24:45.
43:25. Iehova şterge fărădelegile de dragul său. Eliberarea noastră din sclavia păcatului şi a morţii şi obţinerea vieţii au o importanţă secundară în comparaţie cu sfinţirea numelui lui Iehova.
44:8. Avem sprijinul lui Iehova, care este statornic şi de neclintit ca o stâncă. Niciodată n-ar trebui să ne fie frică să depunem mărturie că el este singurul Dumnezeu adevărat! — 2 Samuel 22:31, 32.
44:18-20. Idolatria este un semn de corupere a inimii. Nimic n-ar trebui să ocupe în inima noastră locul care i se cuvine lui Iehova.
46:10, 11. Capacitatea lui Iehova de a face ca ‘hotărârea lui să rămână în picioare’, adică de a-şi realiza scopul, este o dovadă incontestabilă că el este singurul Dumnezeu adevărat.
48:17, 18; 57:19-21. Dacă ne bizuim pe Iehova pentru salvare, dacă ne apropiem de el şi dacă ne supunem poruncilor sale, pacea noastră va fi abundentă ca apele unui râu, iar faptele noastre drepte vor fi la fel de numeroase ca valurile mării. Cei ce nu dau atenţie Cuvântului lui Dumnezeu sunt ca „marea agitată“. Pentru ei nu există pace.
52:5, 6. Babilonienii au tras în mod greşit concluzia că adevăratul Dumnezeu este slab. Ei nu au înţeles că Israelul fusese dus în captivitate pentru că Iehova era nemulţumit de poporul său. Când alţii trec prin necazuri, este înţelept să nu ne grăbim să tragem concluzii cu privire la cauza acestora.
52:7-9; 55:12, 13. Avem cel puţin trei motive să luăm parte cu bucurie la lucrarea de predicare a Regatului şi de facere de discipoli. Picioarele noastre sunt frumoase pentru cei umili care flămânzesc din punct de vedere spiritual. Îl vedem pe Iehova ‘cu ochii noştri’, adică suntem în relaţii strânse cu el. De asemenea, ne bucurăm de prosperitate spirituală.
52:11, 12. Pentru a fi calificaţi să purtăm „ustensilele lui Iehova“ — măsurile luate de el pentru a-i aduce un serviciu sacru — trebuie să fim curaţi din punct de vedere spiritual şi moral.
58:1-14. Manifestările ipocrite de devoţiune şi dreptate sunt în zadar. Adevăraţii închinători trebuie să abunde în fapte de devoţiune sfântă şi în acte de iubire frăţească. — Ioan 13:35; 2 Petru 3:11.
59:15b-19. Iehova vede ce se întâmplă pe pământ şi intervine la timpul stabilit de el.
VA FI „O COROANĂ DE FRUMUSEŢE“
Cu privire la restabilirea închinării adevărate atât în vechime, cât şi în zilele noastre, în Isaia 60:1 se spune: „Ridică-te, femeie, revarsă lumină, căci a venit lumina ta şi gloria lui Iehova a strălucit peste tine!“ Sionul va fi „o coroană de frumuseţe în mâna lui Iehova“. — Isaia 62:3.
Isaia se roagă lui Iehova în numele conaţionalilor săi care se vor căi în timpul exilului babilonian (Isaia 63:15—64:12). După ce realizează un contrast între adevăraţii închinători şi cei falşi, profetul spune cum îi va binecuvânta Iehova pe cei ce Îi slujesc. — Isaia 65:1—66:24.
Răspunsuri la întrebări biblice:
61:8, 9 — Ce este ‘legământul de durată indefinită’, şi cine este „descendenţa“? Acesta este noul legământ pe care Iehova l-a încheiat cu creştinii unşi. „Descendenţa“ sunt „alte oi“, sau milioanele de oameni care acceptă mesajul celor unşi. — Ioan 10:16.
63:5 — În ce sens furia sa îl sprijină pe Iehova? Furia lui Dumnezeu este un sentiment controlat, o indignare justificată. Furia sa îl sprijină, motivându-l să-şi execute sentinţele drepte.
Învăţăminte pentru noi:
64:6. Oamenii imperfecţi nu se pot salva singuri. În ce priveşte ispăşirea păcatelor, actele lor de dreptate nu valorează mai mult decât nişte veşminte murdare. — Romani 3:23, 24.
65:13, 14. Iehova îi binecuvântează pe slujitorii săi fideli, satisfăcându-le pe deplin necesităţile spirituale.
66:3-5. Iehova urăşte ipocrizia.
„Exultaţi“!
Câtă mângâiere trebuie să le fi adus evreilor exilaţi în Babilon profeţiile despre restabilire! Iehova a spus: „Exultaţi şi bucuraţi-vă pentru totdeauna de ceea ce creez. Căci iată că eu creez Ierusalimul ca să fie un motiv de veselie şi poporul lui ca să fie un motiv de exultare“. — Isaia 65:18.
Şi noi trăim într-o perioadă în care întunericul acoperă pământul, iar popoarele se cufundă într-o beznă adâncă (Isaia 60:2). Trăim ‘timpuri critice, cărora cu greu li se face faţă’ (2 Timotei 3:1). De aceea, mesajul de salvare oferit de Iehova în cartea biblică Isaia ne încurajează mult. — Evrei 4:12.
[Notă de subsol]
a Pentru o analiză a versetelor din Isaia 1:1—35:10, vezi articolul „Cuvântul lui Iehova este viu: Idei importante din cartea Isaia — Partea I“, apărut în numărul din 1 decembrie 2006 al revistei Turnul de veghe.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 8]
Ştii ce îl preocupa în primul rând pe Ezechia când s-a rugat să scape de invazia asiriană?
[Legenda fotografiei de la pagina 11]
„Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce vestea bună“!