Întrebări de la cititori
◼ Rămăşiţa de creştini unşi ai Domnului, care sînt încă pe pămînt face parte din „Ierusalimul de sus“, soţia sau organizaţia cerească a lui Iehova?
Despre creştinii unşi care sînt încă pe pămînt se poate vorbi ca fiind partea vizibilă a organizaţiei lui Dumnezeu, familia sa universală alcătuită din creaturi inteligente.
Fiind ‘născuţi din nou’, ei sînt fii spirituali ai lui Iehova (Ioan 3:3, 5; Romani 8:15–17). El este Tatăl lor, dar ei au şi o „mamă“. Apostolul Pavel a scris, de fapt, că „Ierusalimul de sus (. . .) este mama noastră“. El se gîndea, desigur, la o organizaţie cerească alcătuită din spirite fidele, pe care Iehova le consideră ca fiind „soţia“ sa simbolică (Galateni 4:26). Cînd creştinii unşi îşi primesc răsplata cerească, ei intră efectiv în această organizaţie cerească. — Apocalips 4:4; 14:1–5.
Rămăşiţa celor unşi, care este în prezent pe pămînt, nu face propriu-zis parte, deocamdată, din „Ierusalimul de sus“. Totuşi, datorită poziţiei lor excepţionale de fii spirituali, avînd perspectiva vieţii cereşti, şi deoarece ei reprezintă „soţia“ cerească a lui Iehova, uneori el îi include, prin extensie, în instrucţiunile, profeţiile, promisiunile şi cuvintele de încurajare pe care le adresează organizaţiei sau soţiei sale din cer.
Spre exemplificare, să luăm cuvintele care se referă la Israelul antic. Prin intermediul lui Isaia, Iehova a descris o femeie în lanţuri, în praf şi care avea nevoie de a se trezi şi a răspîndi lumină (Isaia 51:9, 14; 52:1, 2; 60:1). Fiii spirituali fideli ai lui Iehova care constituie „soţia“ sa cerească nu au trăit în condiţiile pe care le prezintă aceste cuvinte. Însă ele au existat de fapt în naţiunea Israel. Cînd israeliţii au fost eliberaţi din Babilon în 537 î.e.n., ei s-au deşteptat, s-au ridicat din praf şi au început să reflecte lumina lui Iehova. Ierusalimul reconstruit (care reprezintă naţiunea) era ca o soţie care, după ce fusese abandonată, a fost reprimită şi a dat naştere la copii — iudeii naţiunii reînsufleţite (Isaia 54:1–8; 60:1–22; 66:7–14). Aşadar, cuvintele pe care Isaia le-a exprimat cu privire la situaţia „femeii“ (al cărei „proprietar şi soţ“ era Iehova) se refereau la naţiunea pămîntească prin care era ea reprezentată.
Să ne îndreptăm acum atenţia spre naţiunea spirituală pe care Dumnezeu avea s-o accepte de îndată ce el (şi „soţia“ sa cerească) va fi încetat să se folosească de Israelul carnal (Galateni 6:16). După ce a fost „sterilă“ timp de multe secole, „Ierusalimul de sus“ a început să dea naştere la fii spirituali. Isus a fost primul născut astfel, în anul 29 e.n.; apoi ea a avut alţi 144 000 de fii, începînd cu apostolii şi ajungînd pînă la cei din epoca noastră (Galateni 4:21–31). Pentru o scurtă perioadă de timp, la începutul acestui secol, rămăşiţa israeliţilor spirituali a cedat la presiuni şi membrii ei au fost, într-un anumit sens, luaţi captivi. Apoi, în 1919, ei au fost eliberaţi din sclavia babiloniană, ca să constituie o naţiune nou-născută într-o ţară spirituală. Vedem deci cum cuvintele lui Isaia, care se refereau la Ierusalimul antic, îşi găsesc aplicare asupra Ierusalimului spiritual de pe pămînt.
Examinaţi şi Revelaţia sau Apocalips 12:1–17. La sfîrşitul timpurilor păgînilor, în 1914, „femeia“ cerească a lui Dumnezeu a dat naştere la Regatului guvernul, asemănător unui „copil de sex bărbătesc“. Fiind umilit, Satan „s-a mîniat pe femeie“. Totuşi, el nu a atacat direct această femeie sau organizaţie a lui Dumnezeu în cer, deoarece el nu mai putea ajunge la ea. În schimb, el a plecat să facă război „cu rămăşiţa sămînţei ei“ care o reprezintă pe pămînt.
Aşadar, cu Israelul spiritual se întîmplă la fel cum s-a întîmplat în trecut cu Israelul pămîntesc. Situaţia „Ierusalimului de sus“ se reflectă printre copiii ei de pe pămînt. Practic, poruncile, mustrările, încurajările şi promisiunile care sînt adresate femeii cereşti a lui Iehova îi afectează în primul rînd pe cei care o reprezintă pe pămînt şi care speră să facă parte din organizaţia cerească a lui Dumnezeu.
◼ Devin membrii „marii mulţimi“ o parte din organizaţia universală a lui Iehova?
Actualmente, înainte de „marele necaz“ toţi Martorii lui Iehova sînt fericiţi că îl slujesc pe Dumnezeu (Matei 24:21). Ei nu sînt divizaţi, cu toate că un mic număr dintre ei au fost unşi cu spirit şi aşteaptă să meargă la cer, în timp ce majoritatea speră să trăiască veşnic pe un pămînt transformat în paradis. După cum a lăsat Isus să se înţeleagă, „oile“ şi „alte oi“ devin ‘o singură turmă’ strîns unită (Ioan 10:11, 16). Astăzi, organizaţia slujitorilor lui Iehova este alcătuită din membrii acestor două grupe care au speranţe diferite.
Iehova a prevăzut că femeia sa se va bucura de această prosperitate. El a spus că oameni din toate naţiunile, şi anume, cei care nu vor fi israeliţi spirituali, se vor aduna în număr mare (Isaia 60:1–22; 61:5–9). Cartea biblică Apocalips descrie ‘o mare mulţime pe care nimeni nu putea să o numere, din toate naţiunile şi triburile şi popoarele şi limbile stînd în picioare înaintea tronului şi înaintea Mielului’. Aici este vorba despre creştinii care au speranţă pămîntească, şi nu despre naţiunea spirituală a celor unşi, care reprezintă îndeosebi organizaţia universală a lui Iehova astăzi. Totuşi, membrii „marii mulţimi“ stau înaintea tronului lui Dumnezeu şi înaintea Mielului şi sînt îmbrăcaţi în robe pe care şi le-au albit în sîngele Mielului. Deci ei ocupă încă de acum un loc privilegiat. — Apocalips 7:9–17.
Integritatea membrilor „marii mulţimi“ este şi ea pusă la încercare. Întrucît ei vor rămîne fideli acum, pe parcursul Domniei milenare şi în timpul probei finale Iehova îi va declara drepţi, dar nu numai pe ei, ci şi pe cei înviaţi care vor deveni, asemenea lor, „alte oi“ ale lui Isus. Fiind astfel ‘eliberaţi din sclavia descompunerii’, ei se vor bucura de „libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu“ (Romani 8:21). Abia atunci vor constitui ei, aşa cum au fost Adam şi Eva la început, partea vizibilă a organizaţiei universale a lui Iehova. Ei vor fi progenitura perfectă şi inteligentă ai lui Iehova şi ai soţiei sau organizaţiei sale cereşti.
◼ Apostolul Pavel făcea oare parte din Colegiul Central al adunării creştine?
Este raţional să credem că Pavel făcea parte din Colegiul Central din primul secol.
Biblia nu ne furnizează decît puţine detalii cu privire la componenţa Colegiului Central al adunării creştine din primul secol. Majoritatea informaţiilor pe care ni le oferă ea referitor la acest subiect se găsesc în Fapte, capitolul 15. Relatarea arată că în anul 49 e.n. grupul de bărbaţi care constituiau Colegiul Central era format din ‘apostolii şi bătrînii din Ierusalim’. Despre cine era vorba? — Fapte 15:2, 4, 6.
În primul rînd era Iacob, fratele după mamă a lui Isus, care a prezidat întrunirea ce fusese organizată pentru a hotărî dacă păgînii convertiţi la creştinism erau sau nu datori să respecte Legea mozaică, inclusiv reglementarea referitoare la circumcizie. La această dezbatere a mai participat apostolul Petru. Relatarea mai vorbeşte şi despre Iuda (numit Barsaba) precum şi despre Sila, ca fiind nişte bărbaţi „de frunte printre fraţi“, dar nu se specifică în mod deosebit că aceştia făceau parte din Colegiul Central (Fapte 15:7, 13, 22). De fapt, Biblia nu enumeră lista completă a membrilor colegiului. Unii consideră că Pavel, în mod cert, nu făcea parte din numărul lor, dat fiind faptul că el era angajat în călătoriile misionare şi venise tocmai din Antiohia Siriei pentru a pune întrebarea care fusese ridicată la acea întrunire.
Este adevărat că Pavel nu făcea parte dintre „cei doisprezece“ care-l însoţiseră pe Isus, deoarece Matia fusese ales pentru a-l înlocui pe Iuda Iscarioteanul.a Dar nici discipolul Iacob nu făcea parte dintre cei doisprezece, şi totuşi este evident că el era membru al Colegiului Central (Fapte 6:2; 1:15–26). În plus, Isus îi apăruse lui Pavel şi îi încredinţase misiunea de a fi ‘un vas ales ca să ducă numele său la naţiuni’ Pavel era, aşadar, „un apostol nu de la oameni, nici prin intermediul unui om, ci prin Isus Cristos şi Dumnezeu“. De altfel, el însuşi s-a prezentat drept un „apostol al naţiunilor“. — Fapte 9:3–6, 15; Galateni 1:1; Romani 11:13; 1 Corinteni 9:1; 15:7, 8.
Activitatea pe care a îndeplinit-o Pavel sub mîna puternică a lui Dumnezeu dovedeşte deopotrivă că el devenise membru al Colegiului „apostolilor şi bătrînilor“ care conducea adunările. El a redactat 14 cărţi din Scripturile creştine. Petru situează scrierile „iubitului nostru frate Pavel“ la acelaşi rang cu „celelalte Scripturi“ (2 Petru 3:15, 16). Pavel a deţinut un rol primordial în răspîndirea creştinismului şi a dat numeroase sfaturi adunărilor. Conţinutul scrierilor sale, redactate sub inspiraţie divină, arată că uneori Pavel a fost în situaţia de a reglementa personal unele chestiuni. Faptul acesta nu este, de altfel, surprinzător din partea unei persoane care se afla departe de Colegiul Central şi care se confrunta cu problema unei transmiteri lente a comunicărilor (1 Corinteni 5:11–13, 1Co 7:10, 17). Însă, în alte împrejurări, el a prezentat anumite probleme în faţa colectivului colegiului, după cum reiese din capitolul 15-lea din Fapte.
Pavel, „sclav al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Cristos“ i-a scris lui Tit cele ce urmează: „Te-am lăsat în Creta pentru ca tu să pui în ordine lucrurile care lăsau de dorit şi să faci numiri da bătrîni din oraş în oraş, după cum ţi-am dat dispoziţii“ (Tit 1:1, 5). În cursul călătoriilor sale, Pavel vorbea, fără îndoială, în numele Colegiului Central. — Fapte 16:4, 5.
Bineînţeles că, datorită misiunii pe care i-o încredinţase Domnul, el trebuia să facă nişte călătorii lungi şi, prin urmare, nu putea asista la unele întruniri ale Colegiului Central. Cu toate acestea, modul în care Pavel a fost folosit de Dumnezeu şi de Cristos atestă că el făcea parte din acest colegiu.
[Notă de subsol]