-
Iehova îl înalţă pe Slujitorul său mesianicProfeția lui Isaia – lumină pentru întreaga omenire II
-
-
21, 22. a) Ce a purtat Mesia şi cu ce s-a împovărat el în folosul altora? b) Cum l-au privit mulţi pe Mesia, şi cu ce a culminat suferinţa lui?
21 De ce a trebuit să sufere şi să moară Mesia? Isaia explică: „Desigur, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui; şi noi am socotit că este pedepsit [lovit cu plăgi, NW], lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El, şi prin rănile Lui suntem vindecaţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar DOMNUL a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor“. — Isaia 53:4–6.
22 Mesia a purtat suferinţele altora şi a luat asupra lui durerile lor. Figurat vorbind, el a ridicat poverile, le-a pus pe umerii săi şi le-a purtat. Şi, întrucât suferinţa şi durerea sunt urmări ale stării păcătoase a omenirii, Mesia a purtat păcatele altora. Mulţi evrei din timpul acela nu au înţeles care era motivul suferinţelor sale şi au crezut că Dumnezeu îl pedepsise, lovindu-l cu o boală dezgustătoare.c Suferinţa lui Mesia a culminat cu străpungerea, zdrobirea şi rănirea lui — cuvinte tari care descriu o moarte violentă şi dureroasă. Dar moartea sa are putere de răscumpărare; ea oferă baza pentru restabilirea celor ce rătăcesc încoace şi încolo în eroare şi păcat, ajutându-i să se împace cu Dumnezeu.
-
-
Iehova îl înalţă pe Slujitorul său mesianicProfeția lui Isaia – lumină pentru întreaga omenire II
-
-
23. Cum a luat Isus asupra lui suferinţele altora?
23 Cum a luat Isus asupra lui suferinţele altora? Citând Isaia 53:4, Evanghelia lui Matei spune: „I-au adus mulţi oameni posedaţi de demoni; şi el a expulzat spiritele cu un cuvânt şi i-a vindecat pe toţi cei care se simţeau rău; ca să se împlinească ceea ce fusese declarat prin intermediul profetului Isaia, când a zis: «El însuşi a luat bolile noastre şi a purtat suferinţele noastre»“ (Matei 8:16, 17). Vindecându-i pe bolnavii care au venit la el, Isus a luat de fapt suferinţele lor asupra lui. Când a făcut aceste vindecări, el şi-a folosit vitalitatea (Luca 8:43–48). Capacitatea lui de a vindeca orice fel de suferinţe — atât fizice, cât şi spirituale — a dovedit că el primise putere să-i cureţe pe oameni de păcate. — Matei 9:2–8.
24. a) De ce li s-a părut multora că Dumnezeu l-a „lovit cu plăgi“ pe Isus? b) De ce a suferit şi a murit Isus?
24 Totuşi, multora li s-a părut că Isus a fost „lovit cu plăgi“ de Dumnezeu. La urma urmei, suferinţa lui Isus a fost provocată la îndemnul respectaţilor conducători religioşi. Să nu uităm însă că el nu a suferit pentru că ar fi comis vreun păcat. Petru a spus: „Cristos a suferit pentru voi, lăsându-vă un model, ca să urmaţi îndeaproape paşii lui. El nu a comis păcat, nici nu s-a găsit înşelătorie în gura lui. El însuşi a purtat păcatele noastre în propriul său corp pe lemn, ca să sfârşim cu păcatele şi să trăim pentru dreptate. Şi «prin rănile lui aţi fost însănătoşiţi»“ (1 Petru 2:21, 22, 24). Fiind păcătoşi, cu toţii am fost cândva pierduţi ‘ca nişte oi care rătăcesc’ (1 Petru 2:25). Cu toate acestea, prin intermediul lui Isus, Iehova ne-a răscumpărat din starea noastră păcătoasă. El a făcut ca nelegiuirea noastră „să cadă“ pe Isus şi să rămână asupra lui. Deşi fără păcat, Isus a suportat de bunăvoie pedeapsa pentru păcatele noastre. Suferind pe nedrept o moarte ruşinoasă pe un stâlp, el a făcut posibilă împăcarea noastră cu Dumnezeu.
-
-
Iehova îl înalţă pe Slujitorul său mesianicProfeția lui Isaia – lumină pentru întreaga omenire II
-
-
c Cuvântul din limba ebraică tradus prin „lovit cu plăgi“ este folosit şi cu privire la lepră (2 Împăraţi 15:5). Potrivit opiniei unor biblişti, unii evrei au tras concluzia pe baza versetului 4 din capitolul 53 al cărţii Isaia că Mesia avea să fie lepros. Talmudul babilonian aplică acest verset la Mesia, numindu-l „eruditul lepros“. Douay Version, o traducere catolică a Bibliei, redă acest verset în concordanţă cu Vulgata latină după cum urmează: „L-am privit ca pe un lepros“.
-