• Femeia stearpă se bucură
    Profeția lui Isaia – lumină pentru întreaga omenire II

    • „Femeia“ este identificată

       3. De ce va avea „femeia“ stearpă motive de bucurie?

      3 Capitolul 54 începe pe un ton vesel: „«Strigă de bucurie, femeie stearpă care nu ai născut! Înveseleşte-te cu strigăte de bucurie şi chiuie, tu, care nu ai avut durerile naşterii, pentru că fiii celei părăsite sunt mai numeroşi decât fiii femeii care are proprietar conjugal,» a spus Iehova“ (Isaia 54:1, NW). Cât de emoţionat trebuie să fie Isaia când rosteşte aceste cuvinte! Şi câtă mângâiere le va aduce împlinirea lor evreilor exilaţi în Babilon! La data aceea, Ierusalimul va fi tot pustiu. Din punct de vedere omenesc, nu se va întrezări nici o speranţă ca Ierusalimul să fie repopulat vreodată, aşa cum, în mod normal, o femeie stearpă şi înaintată în vârstă nu mai speră să aibă copii. Dar pe această „femeie“ o aşteaptă o mare binecuvântare în viitor — ea va naşte copii. Cetatea Ierusalimului va fi în culmea fericirii pentru că va fi din nou plină cu ‘fii’, sau cu locuitori.

       4. a) Cum ne ajută apostolul Pavel să înţelegem că Isaia, capitolul 54 trebuie să aibă o împlinire la o scară mai mare decât cea din 537 î.e.n.? b) Ce reprezintă „Ierusalimul de sus“?

      4 Probabil că Isaia nu a ştiut, dar profeţia lui urma să aibă mai multe împliniri. Apostolul Pavel citează din Isaia, capitolul 54 şi spune că „femeia“ simbolizează ceva mult mai măreţ decât cetatea pământească a Ierusalimului. El scrie: „Ierusalimul de sus este liber, şi el este mama noastră“ (Galateni 4:26). Pe cine reprezintă „Ierusalimul de sus“? Cu siguranţă, acesta nu este Ierusalimul din Ţara Promisă, oraş care se afla pe pământ, nu „sus“, în domeniul ceresc. „Ierusalimul de sus“ este „femeia“ cerească a lui Dumnezeu, organizaţia sa alcătuită din creaturi spirituale puternice.

       5. În tabloul profetic din Galateni 4:22–31, pe cine reprezintă: a) Avraam, b) Sara, c) Isaac, d) Agar şi e) Ismael?

      5 Însă cum poate să aibă Iehova două femei simbolice — una în cer şi alta pe pământ? Ar putea fi vorba de o inconsecvenţă? Nicidecum. Apostolul Pavel arată că răspunsul ne este oferit de tabloul profetic al familiei lui Avraam (Galateni 4:22–31; vezi „Familia lui Avraam — un tablou profetic“, de la pagina 218). Sara, „femeia liberă“ şi soţia lui Avraam, reprezintă organizaţia lui Iehova alcătuită din creaturi spirituale, organizaţie care se aseamănă cu o femeie. Agar, o sclavă şi soţie secundară, concubina lui Avraam, reprezintă Ierusalimul pământesc.

       6. În ce sens se poate spune că organizaţia cerească a lui Dumnezeu a trecut printr-o lungă perioadă de sterilitate?

      6 După ce am văzut toate aceste detalii, putem înţelege mai bine semnificaţia profundă a cuvintelor din Isaia 54:1. După ce zeci de ani fusese stearpă, la vârsta de 90 de ani Sara l-a născut pe Isaac. În mod asemănător, organizaţia cerească a lui Iehova a trecut printr-o lungă perioadă de sterilitate. Cu mult timp în urmă, în Eden, Iehova a promis că „femeia“ sa va aduce în existenţă „sămânţa“ (Geneza 3:15). După mai bine de 2 000 de ani, Iehova a încheiat cu Avraam un legământ cu privire la Sămânţa promisă. Însă „femeia“ cerească a lui Dumnezeu a avut de aşteptat mult mai multe secole până când a dat naştere acestei Seminţe. Cu toate acestea, a sosit şi timpul când copiii fostei ‘femei sterpe’ au ajuns să fie mult mai numeroşi decât cei ai Israelului carnal. Ilustrarea despre femeia stearpă ne ajută să înţelegem de ce îngerii au fost atât de nerăbdători să vadă venirea Seminţei prezise (1 Petru 1:12). Când a avut loc în cele din urmă lucrul acesta?

       7. Când a avut „Ierusalimul de sus“ ocazia să se bucure, după cum s-a profeţit în Isaia 54:1? Argumentează-ţi răspunsul.

      7 Naşterea lui Isus ca om a fost, cu siguranţă, o ocazie de bucurie pentru îngeri (Luca 2:9–14). Dar nu acesta a fost evenimentul profeţit în Isaia 54:1. Isus a devenit un fiu spiritual al „Ierusalimului de sus“ numai în 29 e.n., când a fost născut prin spirit sfânt, fiind recunoscut în public de însuşi Dumnezeu ca „Fiul [său], cel iubit“ (Marcu 1:10, 11; Evrei 1:5; 5:4, 5). Atunci, ca împlinire a cuvintelor din Isaia 54:1, „femeia“ cerească a lui Dumnezeu a avut motive de bucurie. În sfârşit, „femeia“ îl născuse pe Mesia, Sămânţa promisă! Secolele de sterilitate se terminaseră. Totuşi, bucuria ei nu a luat sfârşit atunci.

      Numeroşi fii pentru femeia stearpă

       8. Ce motive de bucurie a avut „femeia“ cerească a lui Dumnezeu după ce a adus în existenţă Sămânţa promisă?

      8 După moartea şi învierea lui Isus, „femeia“ cerească a lui Dumnezeu s-a bucurat să-l primească înapoi pe acest Fiu privilegiat ca ‘întâi născut din morţi’ (Coloseni 1:18). Apoi, ea a început să dea naştere la mai mulţi fii spirituali. La Penticosta din 33 e.n., aproximativ 120 de discipoli ai lui Isus au fost unşi cu spirit sfânt, fiind astfel adoptaţi ca moştenitori împreună cu Cristos. Mai târziu, în aceeaşi zi, au fost adăugate alte 3 000 de persoane (Ioan 1:12; Faptele 1:13–15; 2:1–4, 41; Romani 8:14–16). Numărul acestor fii a continuat să crească. În primele secole de apostazie, creşterea a fost foarte lentă. Dar această situaţie avea să se schimbe în secolul al XX-lea.