Calea spre restabilire deschisă de Dumnezeu

„Restabilirea va încolţi repede pentru tine.” — Isaia 58:8.

Înainte de parcurgerea următoarelor trei articole este recomandabil ca cititorul să se familiarizeze cu materialul care stă la baza acestor articole, respectiv profeţia lui Isaia capitolele 58 şi 59.

 1. De ce are omenirea nevoie de restabilirea stării ei generale de sănătate?

OARE întreaga omenire are nevoie de restabilire, de vindecare. Cei care se ţin la curent cu ajutorul tuturor mijloacelor de culegere a informaţiilor din orice domeniu, ar răspunde aproape fără să ezite, da! Dar întrebarea este: Care dintre noi, oamenii, poate efectua această restabilire atît de căutată? Oamenii cu preocupări umanitare continuă să încerce, plini de speranţă, dar toate eforturile lor sincere nu au reuşit să stăvilească înrăutăţirea stării de sănătate socială, morală, economică şi familială a omenirii. Strigătul de durere al omenirii suferinde se aude şi mai tare!

 2, 3. (a) Cine este îndreptăţit să se plîngă de gradul la care a decăzut omenirea, mai mult decît oamenii înşişi? (b) În ce termeni descrie Rom. 3:9–18 starea omenirii?

² Dacă noi, simple creaturi, găsim multe motive de a ne plînge, cu cît mai mult ar trebui ca Creatorul suprauman al universului să găsească motive de a se plînge! Bineînţeles, el nu şi-a făcut de ruşine capacitatea sa de creare, concepîndu–şi opera sa umană în dezordinea cumplită în care trăim noi în prezent. El afirmă cu sinceritate că numai apariţia păcatului a cauzat aceasta. Acum 19 secole el a arătat cît de mult a decăzut omenirea de la perfecţiunea iniţială, inspirînd pe unul dintre scriitorii cărţurilor biblice să aştearnă aceste cuvinte explicative:

³ „Şi ce-i cu asta? Ne aflăm noi oare într-o stare mai bună? Nicidecum! Căci mai înainte am adus acuza că atît evreii cît şi grecii sînt cu toţii sub păcat; întocmai cum stă scris: ,Nu există nici un om drept, nici măcar unul; nu există nimeni care să fie înţelept, nu există nimeni care să-l caute pe Dumnezeu. Toţi oamenii au deviat, toţi laolaltă au ajuns fără valoare; nu există nimeni care să facă o faptă bună, nici măcar unul.’ ,Gîtlejul lor este un mormînt deschis, şi-au folosit limba ca să înşele.’ ,Îndărătul buzelor au otravă de viperă şi gura lor este plină de blesteme şi de vorbe biciuitoare.’ ,Picioarele li se grăbesc să verse sînge.’ ,Ruina şi nenorocirea sînt în căile lor şi n-au cunoscut calea păcii.’ Nu există frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor.’” — Rom. 3:9–18.

 4. (a) De ce a citat Pavel cuvintele sus-menţionate? (b) Deci, care este situaţia astăzi, după nouăsprezece secole?

⁴ În fragmentul sus-menţionat din scrisoarea sa adresată adunării creştine din Roma, apostolul Pavel a recurs la citate din scripturile ebraice, toate scrise sub inspiraţie cu mai bine de 450 de ani înainte de scrierea acestei scrisori, respectiv anul 56 e.n. De exemplu Pavel citează din Isaia 59:7–20. Citatul arată că situaţia era deja foarte degradată pe timpul lui Pavel, nu numai în ce privea lumea în general, dar îndeosebi cu privire la cei care pretîndeau că sînt poporul lui Iehova Dumnezeu, adică evreii sau israeliţii. Iar astăzi, cu peste nouăsprezece secole mai tîrziu de data cînd a scris Pavel aceste lucruri adunării creştine din Roma, capitala imperiului, la ce ar trebui să ne aşteptăm în ceea ce priveşte starea morală şi religioasă a lumii, inclusiv a părţii care se numeşte creştinătate? Ceea ce ne dezvăluie nenumăratele ziare şi reviste, care spun lucrurilor pe nume, este de-a dreptul cutremurător, da, îngrozitor.

 5, 6. (a) Potrivit cu geneza numelui creştinătăţii, cum ar trebui să se comporte naţiunile care fac parte din ea? (b) Cînd citim profeţiile lui Isaia, la ce sferă de aplicare mai largă trebuie să ne gîndim?

⁵ Potrivit cu geneza numelui ei, creştinătatea ar trebui să-l imite pe Cristos Isus şi să trăiască conform învăţăturilor lui. Naţiunile care alcătuiesc creştinătatea ar trebui să ştie cum să facă aceasta. Aşa-zisele Biblii ale naţiunilor creştine, îndeosebi ediţiile „Noului Testament,” circulă în număr de sute de milioane de exemplare în toate limbile ţărilor respective. Majoritatea locuitorilor lor ştiu să citească aceste Scripturi inspirate astfel încît să înveţe cum să fie creştini. Dat fiind că creştinătatea se identifică cu Cristos şi se consideră a fi adunarea lui, incapacitatea ei de a urma exemplul lui Cristos o stigmatizează ca ipocrită. Starea ei socială, morală şi religioasă este asemănătoare celei a „poporului ales” cîndva de Iehova Dumnezeu în zilele profetului Isaia, cu aproximativ 800 de ani înainte de apariţia creştinismului.

⁶ Într-adevăr, starea jalnică a creştinătăţii este asemănătoare celei a Israelului din timpul lui Isaia, deoarece ea pretinde că l-a înlocuit pe Israel ca popor ales de Dumnezeu. Aşadar, cînd citim anumite capitole din profeţia lui Isaia, putem să ne conturăm în minte că ele au o sferă de aplicare mai largă şi anume se aplică asupra creştinătăţii. A privit oare Dumnezeul lui Isaia la Israelul din timpul profetului ca la un ipocrit care are nevoie de restabilire spirituală? Să lăsăm pe Iehova să declare constatările lui!

Constatările divine cu privire la ipocrizia religioasă

 7. Potrivit cu Is. 58:1, Ce constatări ale lui Iehova trebuia profetul să anunţe poporului său ales?

⁷ Iată porunca lui Dumnezeu către Isaia: „Strigă din toate puterile; nu te reţine. Înalţă-ţi vocea ca o goarnă şi spune poporului meu răzvrătirea lui şi casei lui Iacob păcatele ei.” — Is. 58:1.

 8. Cu ce tărie trebuia Isaia să facă cunoscute constatările lui Iehova şi de ce trebuia să simtă el îndemnul de a profeţi?

⁸ Potrivit acestei porunci, Iehova Dumnezeu îl găsise pe Israel vinovat de „răscoală” sau răzvrătire şi alte „păcate” nespecificate. El l-a folosit pe Isaia ca purtătorul lui de cuvînt pentru a anunţa constatările lui, iar acest profet trebuia să strige puternic acuzaţiile lui Dumnezeu cu tăria unei „goarne” sau a unei trompete. Cînd i s-a spus „nu te reţine,” Isaia s-a simţit, poate, ca profetul Amos cînd a spus — la o dată anterioară —: „Iată un leu care a răcnit! Cine nu se va teme? Domnul Suveran Iehova însuşi a vorbit! Cine nu va profeţi?” — Amos 3:8.

 9. În ce măsură trebuie să fie vestit astăzi necruţătorul mesaj al lui Iehova şi ce trebuie el să-i ajute să facă pe cei care îl aud?

⁹ Astăzi, persoanele consacrate şi botezate ale Domnului Suveran Iehova trebuie să se simtă la fel ca profetul. Ele trebuie să se simtă însufleţite de mesajul divin de astăzi şi să-l strige pînă departe. În calitate de martori ai lui Iehova, ei trebuie să spună tare că există o răzvrătire mondială împotriva Domnului Suveran al universului, iar el cere poporului său să fie loial şi să evite păcatele lumii. Aceasta explică de ce acest mesaj necruţător este vestit în toată lumea. Luînd seama la el, cei care îl aud pot fi ajutaţi să se restabilească.

10, 11. În timp ce israeliţii se prefăceau că găsesc desfătare în Iehova prin posturi şi chinuri autoimpuse, ce altceva făceau ei fără stăpînire de sine?

¹⁰ Prin ceea ce i-a fost poruncit lui Isaia să strige din răsputeri „casei lui Iacob,” el a demascat ipocrizia spunînd:

¹¹ „Totuşi pe mine m-au căutat zi de zi şi în cunoaşterea căilor mele şi-au găsit ei plăcerea, ca o naţiune care se comporta de parcă era dreptatea întruchipată şi n-ar fi părăsit justiţia Dumnezeului lor prin faptul că ei căutau încontinuu judecăţi drepte, apropiindu-se de Dumnezeul în care îşi găseau plăcerea [spunînd]: ,Din ce cauză am postit noi şi tu nu ai văzut şi ne-am chinuit sufletele iar ţie nu ţi-a păsat?’ Într-adevăr, voi găseaţi plăcere în însăşi ziua postului pe cînd continuaţi să-i trimiteţi la lucru pe toţi lucrătorii voştri. Într-adevăr, posteaţi pentru ca să vă certaţi şi să vă bateţi şi ca să loviţi cu pumnul răutăţii.”

12. Oare ziua de post plăcută lui Iehova era un timp de etalare făţarnică a evlaviei şi de chinuri autoimpuse?

¹² „Poşteaţi voi oare ca în ziua în care [urmăreaţi] să vă faceţi auzit sus glasul? Va fi oare postul pe care-l prefer eu ca acesta? Ca o zi în care omul pămîntesc să-şi chinuie sufletul? Să-şi plece capul întocmai ca un fir de papură şi să-şi aştearnă doar o pînză de sac şi cenuşă drept culcuş? Asta numiţi voi post şi zi plăcută lui Iehova?” — Is. 58:2–5.

13. Ce a spus Isus, fără ipocrizie, în Predica de pe munte, despre postul pe care trebuie să-l ţină poporul lui Dumnezeu?

¹³ Este adevărat că Isus Cristos, după ce a fost uns cu spiritul lui Iehova, a postit 40 de zile, dar a făcut-o neobservat de oameni, în pustiul Iudeei. De aceea, mai tîrziu, în Predica de pe munte, el a putut spune fără ipocrizie: „Cînd postiţi, nu vă luaţi o figură posomorîtă ca ipocriţii, căci ei îşi schimonosesc feţele ca să vadă oamenii că postesc. Adevărat vă spun, ei îşi vor lua răsplata din plin. Dar voi cînd postiţi, ungeţi-vă părul şi spălaţi-vă faţa ca să vă arătaţi că postiţi nu oamenilor, ci Tatălui vostru care este ascuns; atunci Tatăl vostru care priveşte la voi din ascuns vă va răsplăti.” — Mat. 6:16–18

14. (a) Ce fel de aranjamente sînt posturile religioase ale creştinătăţii şi de ce? (b) De ce în vechiul Israel posturile şi chinurile autoimpuse, formale nu puteau servi drept paravan pentru altceva?

¹⁴ Discipolilor lui Isus nu li s-a impus nici o zi de post; postul este benevol, voluntar. Creştinătatea îşi are posturile ei obligatorii, dar ele sînt doar aranjamente făcute de oameni. În zilele profetului Isaia dacă posturile autoimpuse ale „casei lui Iacob” ar fi avut în substrat un sens şi o motivaţie corectă nu li s-ar fi putut obiecta nimic. Dar să nu uităm ce se petrecea în „casa lui Iacob” simultan cu postul sau înaintea lui sau după zilele de post: ceartă, bătăi, ţipete reciproce cît îi ţineau plămînii, lovirea celorlalţi cu „pumnul răutăţii.” În faţa ochilor pătrunzători ai lui Iehova Dumnezeu postul şi chinurile autoimpuse care se ţineau formal nu puteau să servească nicidecum drept paravan pentru toate răutăţile amintite. Să nu ne surprindă faptul că el nu era dispus nici să vadă nici să-i pese de postul lor!

15. (a) Ce atitudine a israeliţilor faţă de clasa truditoare făceau zadarnice manifestările lor de pietate şi de abstinenţă? (b) Cine se află într-o situaţie asemănătoare astăzi şi de ce este această situaţie o lipsă de cuviinţă?

¹⁵ Pentru a afişa o mască de evlavie, evreii formalişti îşi lăsau capetele să se plece ca vîrful unui fir de papură sau presărau cenuşă peste care întindeau o pînză de sac, de parcă ar fi fost în mare jale. Dar asemenea demonstraţii nu reprezentau un simbol sincer de căinţă curată de păcatele şi răscoala sau răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu precum şi de destrăbălările şi încălcările comise de ei. Dacă postul lor era sincer — o abstinenţă de la lucrurile la care aveau dreptul în mod obişnuit — de ce în acelaşi timp îşi mînau „lucrătorii” — propriii lor fraţi — la muncă, fără cruţare, îngrămădind astfel asupra lor chinuri asupritoare? Abstinenţa formală în zilele de post din partea patronilor care îşi tratau lucrătorii ca pe nişte sclavi era pe drept cuvînt o ipocrizie. Ea nu le cîştiga favoarea sau aprobarea lui Dumnezeu, nici nu îi aducea lui vreo plăcere. La fel stau lucrurile şi cu creştinătatea — cea care respectă posturile astăzi — deoarece ea pretinde că se închină exact aceluiaşi Dumnezeu care l-a inspirat pe Isaia să anunţe public răscoala şi păcatele poporului ales al lui Dumnezeu.

16. Care erau măsurile de uşurare care, dacă ar fi fost luate de israeliţi, l-ar fi impresionat pe Dumnezeu mai mult decît ţinerea formală a posturilor?

¹⁶ Ce fel de post, ce mod de abstinenţă este acceptat de Dumnezeul lui Isaia, Dumnezeul căruia creştinătatea îi aduce o închinare falsă? Pentru a afla, să cităm cuvintele lui Iehova aşa cum sînt ele consemnate de Isaia. Spre folosul celor care simt nevoia restabilirii spirituale sau care vor să-şi îmbunătăţească relaţia cu Dumnezeul Sfintei Biblii, el spune: „Nu este acesta postul care îmi place mie? Să desfaceţi lanţurile nelegiuirii să scoateţi legăturile care leagă jugul şi să daţi libertate celor zdrobiţi iar voi să sfărîmaţi toate jugurile? Să vă împărţiţi pîinea cu cel flămînd şi să-i aduceţi pe cei nenorociţi, fără adăpost, în casele voastre? De asemenea, în caz că vedeţi pe cineva dezbrăcat, să-l acoperiţi şi să nu vă ascundeţi de cei care sînt propria voastră carne?” — Is. 58:6, 7.

17. Ce lucruri se întîmplau în Israel şi, deci, de ce fel de restabilire era vorba în cuvintele de la Isaia 58:6, 7?

¹⁷ În mod indirect, aceste cuvinte descriptive ale lui Iehova arată că israeliţii erau puşi în lănţuri în mod nedrept şi cu răutate. Alţii erau obligaţi să poarte jugul, ca şi cum ar fi fost nişte animale de tracţiune. Iar alţii erau zdrobiţi de povara muncii care li se punea în spinare. Israeliţii sărmani erau lăsaţi să flămînzească sau să stea fără un adăpost corespunzător. Cei care aveau mijloace şi puteau să acorde ajutoare se prefăceau că nu observă starea nenorocită în care se aflau semenii lor israeliţi. Ah, desigur, ei îndeplineau cu sfinţenie formalităţile de post naţional, dar nu aveau suficientă iubire frăţească pentru a înlătura nedreptăţile şi oprimarea sub care gemea propria lor carne şi sînge! Simpla conformare cu ţinerea posturilor nu îndepărta aceste practici nemiloase, nici nu se supunea poruncii lui Dumnezeu: „Trebuie să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi. Eu sînt Iehova” (Lev. 19:18). Acei israeliţi aveau nevoie, dacă se poate spune aşa, de o restabilire din suferinţa spirituală care altminteri ar fi însemnat moartea sigură a relaţiei lor cu Dumnezeu!

18. De ce nu este o exagerare să se spună că boala religioasă a lui Israel, lăsată în voie, însemna moartea relaţiei israeliţilor cu Iehova?

¹⁸ Nu e nici o exagerare în această afirmaţie, deoarece în secolul care a urmat profeţiei lui Isaia, naţiunea lui Israel şi-a pierdut patria şi a dispărut în Imperiul babilonean între anii 607 şi 537 î.e.n. (Ezech. 37:1–11). Deşi a fost reinstalată în teritoriul propriu prin bunătatea nemeritată a lui Iehova, cu 569 de ani mai tîrziu, în anul 33 e.n., naţiunea Israel şi-a pierdut relaţia ei, bazată pe o convenţie, cu Iehova Dumnezeu. În anul 70 e.n. romanii conduşi de generalul Titus au distrus Ierusalimul răzvrătit iar poporul evreu s-a răspîndit în toată lumea, devenind ţinta batjocurii. Toate acestea îi servesc drept avertisment creştinătăţii bolnave de moarte.

Cei care au pornit pe calea restabilirii

19. Era Isaia însuşi bolnav din cauza suferinţei spirituale a semenilor săi israeliţi şi ce arată cuvintele din profeţia lui, citate la Evrei?

¹⁹ Să nu–şi închipuie nimeni că profetul Isaia era bolnav spiritual din cauza ipocriziei religioase care îi nenorocise naţiunea. Omul pe care Iehova Dumnezeu voia să-l folosească pentru a demasca această ipocrizie trebuia să aibă o relaţie sănătoasă cu el. Isaia a arătat starea de sănătate spirituală a lui şi a familiei sale cînd a spus: „Iată! Eu şi copiii pe care mi i-a dat Iehova sîntem ca nişte semne şi ca nişte minuni în Israel din partea lui Iehova al oştirilor, care locuieşte pe Muntele Sion” (Is. 8:18). Apostolul creştin Pavel citează aceste cuvinte în scrisoarea sa către Evrei şi le aplică lui Isus Cristos şi discipolilor lui unşi, născuţi de spiritul sfînt, cînd spune: „El spune: ,Voi declara numele tău fraţilor mei; în mijlocul adunării îţi voi cînta laudele.’ Şi din nou: ,Îmi voi pune încrederea în el.’ Şi din nou: ,Iată! Eu şi copilaşii pe care mi i-a dat Iehova.’” — Evr. 2:12, 13.

20. Cine erau la început „copiii” pe care Iehova i-a dat mai marelui Isaia, Isus Cristos?

²⁰ „Copilaşii” lui Iehova pe care el i-a dat lui Isus Cristos la sărbătoarea Zilei a cincizecea în anul 33 e.n. erau bărbaţi şi femei care aparţineau sistemului iudeu care îşi avea capitala la Ierusalim. De aceea, înainte de a fi unşi cu spiritul lui Dumnezeu la sărbătoarea Zilei a cincizecea, ei trăiseră înăuntrul acelui sistem bolnav spiritual, care îi cuprindea pe cei pe care Isus i-a numit „oile pierdute ale casei lui Israel” (Mat. 10:6; 15:24). Dar începînd de la sărbătoarea Zilei a cincizecea ei au încetat să mai aparţină organizaţiei religioase căreia din ordinul lui Iehova profetul lui Isaia i-a adresat cuvinte critice. Sub îndrumarea lui Isus Cristos ei au pornit pe calea restabilirii promise de Iehova la Isaia 58:8. Ei au părăsit organizaţia care cuprindea printre membrii ei pe fariseii făţarnici care, în timp ce se rugau în templu, spuneau lăudîndu-se „Eu postesc de două ori pe săptămînă.” — Luca 18:11, 12.

21. Potrivit cu Isaia 58:8, ce foloase trebuia să obţină discipolii lui Cristos separîndu-se de paralela modernă a Israelului infidel?

²¹ În mod asemănător, martorii consacraţi şi botezaţi ai lui Iehova de astăzi au ieşit, în majoritate, din sectele şi confesiunile religioase ale creştinătăţii — replica modernă a naţiunii lui Israel din timpul lui Isaia şi din timpul lui Cristos. Ca răsplată pentru descătuşarea din creştinătatea ignorantă, bolnavă spiritual, promisiunea profetică de la Isaia 58:8 s-a împlinit cu privire la ei, după cum se arată: „În situaţia aceasta, lumina voastră va ţîşni asemenea zorilor; şi restabilirea va încolţi repede pentru voi. Şi, cu siguranţă, înaintea ta vor umbla cei drepţi; însăşi gloria lui Iehova va fi ariergardaa ta.”

22. Cînd a început să germineze pentru discipolii care s-au rupt de creştinătate, „restabilire” promisă?

²² Această profeţie a început a se împlini cu promptitudine în anul postbelic 1919 pentru martorii creştini ai lui Iehova care s-au rupt atunci complet de creştinătatea legată de crezuri şi tradiţii şi condusă de cler. Pentru aceşti eliberaţi luminarea cu privire la adevărul şi profeţiile biblice a început să ţîşnească „asemenea zorilor.” „Restabilirea” lor la o sănătate spirituală corespunzătoare în cadrul relaţiei cu Iehova Dumnezeu prin Cristos a germinat şi a progresat rapid. Asemenea lui Isaia la templu, ei au fost curăţaţi pentru a sluji ca martori ai lui Iehova. — Isaia 6:1–10; 43:10–12.

23. Ce fel de avangardă şi „ariergardă” au avut ei chiar şi în timpul celui de al doilea război mondial?

²³ Nu necinstea creştinătăţii a păşit înaintea lor pentru a-i conduce pe căi drepte în ochii lui Iehova, ci „dreptatea.” Iehova a stat şi continuă să stea urma lor, ca o „ariergardă,” pînă în prezent, în vederea ocrotirii lor. De aceea ei s-au păstrat sub aprobarea lui şi au fost scăpaţi de exterminarea cu care îi ameninţaseră duşmanii lor în timpul celui de al doilea război mondial din 1939–1945. — Mat. 24:9–14.

[Notă de subsol]