Capitolul douăzeci
Mâna lui Iehova nu s-a scurtat
1. Care era starea de lucruri în Iuda, şi ce întrebare îşi puneau mulţi?
NAŢIUNEA lui Iuda pretindea că încheiase un legământ cu Iehova. Cu toate acestea, în ţară exista o stare de dezordine. Rareori se făcea dreptate. Violenţa şi asuprirea se întâlneau la tot pasul. Speranţele de mai bine se dovedeau deşarte. Ceva nu era în regulă. Mulţi se întrebau dacă Iehova avea să intervină pentru a îndrepta lucrurile. Aceasta era situaţia în zilele lui Isaia. Dar relatarea lui Isaia nu este doar o prezentare a unor evenimente din trecut. Cuvintele lui conţin avertismente profetice pentru toţi cei ce pretind că se închină lui Dumnezeu, dar ignoră legile Sale. De asemenea, profeţia inspirată, consemnată în capitolul 59 din Isaia, conţine încurajări pentru toţi cei ce se străduiesc să-i slujească lui Iehova în pofida timpurilor dificile şi periculoase din prezent.
S-au îndepărtat de adevăratul Dumnezeu
2, 3. De ce Iuda nu mai beneficia de ocrotirea lui Iehova?
2 Imaginaţi-vă! Poporul de legământ al lui Iehova devenise apostat. Evreii îi întorseseră spatele Făuritorului lor, renunţând astfel la ocrotirea sa. Ca urmare a acestui fapt, naţiunea trecea prin mari suferinţe. Probabil că evreii îl învinuiau pe Iehova pentru timpurile dificile în care trăiau. Isaia le spune: „Iată, mâna DOMNULUI nu s-a scurtat ca să mântuiască, nici urechea Lui nu este prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre au făcut o despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!“ — Isaia 59:1, 2.
3 Cuvinte directe, dar adevărate! Iehova rămâne Dumnezeul salvării. Ca „Ascultător al rugăciunii“, Iehova ascultă rugăciunile slujitorilor săi fideli (Psalmul 65:2, NW). Însă el nu îi aprobă pe răufăcători. Evreii erau vinovaţi că se înstrăinaseră de Iehova. Din cauza răutăţii lor, Dumnezeu îşi ascunsese faţa de ei.
4. Ce învinuiri i se aduceau lui Iuda?
4 Adevărul este că faptele lui Iuda erau extrem de grave. Profeţia lui Isaia enumeră câteva dintre învinuirile aduse locuitorilor lui Iuda: „Căci mâinile vă sunt pătate de sânge şi degetele de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni şi limba voastră spune nedreptăţi“ (Isaia 59:3). Poporul minţea şi spunea nedreptăţi. Expresia ‘mâini . . . pătate de sânge’ arată că unii evrei se făceau vinovaţi chiar de omor. Ce sfidare la adresa lui Dumnezeu, a cărui Lege interzicea nu numai uciderea, ci şi faptul de a-l ‘urî pe fratele tău în inima ta’ (Leviticul 19:17)! Păcatele comise fără nici o reţinere de locuitorii lui Iuda şi consecinţele inevitabile ale acestora ar trebui să-i reamintească fiecăruia dintre noi că e necesar să ne controlăm gândurile şi sentimentele. În caz contrar, am putea ajunge să comitem fapte rele care ne-ar putea îndepărta de Dumnezeu. — Romani 12:9; Galateni 5:15; Iacov 1:14, 15.
5. Cât de departe mersese corupţia lui Iuda?
5 Flagelul păcatului cuprinsese întreaga naţiune. Profeţia spune: „Nici unuia nu-i place dreptatea, nici unul nu se judecă în adevăr; ei se încred în deşertăciune şi spun neadevăruri; concep răul şi nasc nelegiuirea“ (Isaia 59:4). Nimeni nu spunea adevărul. Chiar şi la curţile de judecată era greu să găseşti pe cineva de încredere sau loial. Iuda îi întorsese spatele lui Iehova şi îşi pusese încrederea în alianţele încheiate cu alte naţiuni şi chiar în idoli neînsufleţiţi. Toate acestea erau „deşertăciune“, fiind fără nici o valoare (Isaia 40:17, 23; 41:29). De aceea, se purtau multe tratative, dar nu se ajungea la nici un rezultat. Se făceau planuri, dar acestea nu duceau decât la necazuri şi nelegiuire.
6. În ce privinţă se aseamănă creştinătatea cu Iuda?
6 Între nedreptatea şi violenţa din Iuda şi starea de lucruri din creştinătate există o asemănare izbitoare (vezi chenarul „Ierusalimul apostat — un corespondent al creştinătăţii“, de la pagina 294). Naţiuni aşa-zis creştine s-au implicat în două războaie mondiale îngrozitoare. Până în zilele noastre, forma de închinare promovată de creştinătate a dovedit că nu poate să pună capăt epurării etnice şi masacrelor intertribale din sânul acesteia (2 Timotei 3:5). Pentru propria securitate, naţiunile creştinătăţii continuă să se bizuie pe arsenale militare şi pe alianţe politice, deşi Isus şi-a învăţat continuatorii să-şi pună încrederea în Regatul lui Dumnezeu (Matei 6:10). Într-adevăr, cei mai mari producători de arme din lume se găsesc în naţiunile creştinătăţii. Punându-şi încrederea în strădaniile oamenilor şi în instituţii omeneşti pentru un viitor sigur, creştinătatea îşi pune şi ea încrederea în „deşertăciune“.
Culeg roade amare
7. De ce planurile lui Iuda duc numai la rău?
7 Idolatria şi necinstea sunt dăunătoare într-o societate. Deoarece au recurs la asemenea practici, evreii infideli culeg acum necazurile pe care le-au semănat cu mâna lor. Iată ce citim: „Clocesc ouă de viperă şi ţes pânze de păianjen. Cine mănâncă din ouăle lor moare; şi, dacă se sparge vreunul, iese o viperă“ (Isaia 59:5). De când sunt concepute până când sunt puse în aplicare, planurile lui Iuda nu produc nimic bun. Aşa cum din ouăle de viperă nu ies decât vipere, modul de gândire greşit al evreilor duce numai la rău. Iar cea care suferă este naţiunea.
8. Ce demonstrează modul de gândire eronat al lui Iuda?
8 Probabil că unii locuitori ai lui Iuda recurgeau la violenţă încercând, în zadar, să se apere. Forţa fizică nu poate înlocui ocrotirea pe care o oferă încrederea în Iehova şi actele de dreptate, aşa cum pânza de păianjen nu poate înlocui ţesătura adevărată care protejează împotriva intemperiilor. Isaia spune următoarele: „Pânzele lor nu slujesc la facerea hainelor şi nu pot să se acopere cu faptele lor; căci lucrările lor sunt lucrări ale nelegiuirii şi în mâinile lor sunt fapte de violenţă. Picioarele lor aleargă spre rău şi se grăbesc să verse sânge nevinovat; gândurile lor sunt gânduri ale nelegiuirii, prăpădul şi nimicirea sunt pe drumul lor“ (Isaia 59:6, 7). Modul de gândire al locuitorilor lui Iuda era eronat. Recurgând la violenţă în încercarea de a-şi rezolva problemele, aceştia manifestau o atitudine lipsită de respect faţă de Dumnezeu. Pentru ei nu conta că majoritatea victimelor erau oameni nevinovaţi şi că unii dintre aceştia erau slujitori adevăraţi ai lui Dumnezeu.
9. De ce conducătorii creştinătăţii nu vor avea parte de adevărata pace?
9 Aceste cuvinte inspirate ne duc cu gândul la trecutul sângeros al creştinătăţii. Cu siguranţă, Iehova o va trage la răspundere pentru modul denaturat în care a prezentat creştinismul! La fel ca evreii din timpul lui Isaia, creştinătatea urmează o conduită pervertită, deoarece conducătorii ei consideră că aceasta este singura conduită practică. În timp ce vorbesc despre pace, ei acţionează cu nedreptate. Câtă ipocrizie! Întrucât au adoptat această conduită, conducătorii creştinătăţii nu vor avea parte de adevărata pace. Profeţia spune în continuare următoarele cu privire la lucrul acesta: „Ei nu cunosc calea păcii şi în căile lor nu este dreptate; şi-au făcut căile sucite: oricine umblă pe ele nu cunoaşte pacea“. — Isaia 59:8.
Bâjbâie în întuneric spiritual
10. Ce mărturiseşte Isaia în numele locuitorilor lui Iuda?
10 Iehova nu poate binecuvânta căile rele şi viclene ale locuitorilor lui Iuda (Psalmul 11:5). De aceea, vorbind în numele întregii naţiuni, Isaia mărturiseşte vinovăţia acesteia: „Judecata dreaptă este departe de noi şi dreptatea nu ne ajunge. Aşteptăm lumina, şi iată întunericul; strălucirea, şi umblăm în negură! Bâjbâim ca nişte orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca cei care n-au ochi, ne împiedicăm ziua în amiaza mare, ca noaptea, în mijlocul celor sănătoşi suntem ca nişte morţi. Mormăim cu toţii ca nişte urşi, ne văităm ca nişte porumbei“ (Isaia 59:9–11a). Evreii nu au permis Cuvântului lui Dumnezeu să fie o lampă pentru picioarele lor şi o lumină pe cărarea lor (Psalmul 119:105). De aceea, totul pare întunecat. Chiar şi ziua în amiaza mare, ei bâjbâie de parcă ar fi noapte. Au ajuns ca nişte morţi. Tânjind după eliberare, ei mormăie ca nişte urşi răniţi sau înfometaţi. Unii se vaită jalnic, asemenea unor porumbei singuratici.
11. De ce speranţele de dreptate şi de salvare ale lui Iuda sunt deşarte?
11 Isaia era pe deplin conştient că situaţia grea în care se afla Iuda se datora răzvrătirii ei împotriva lui Dumnezeu. El spune: „Aşteptăm judecata dreaptă, şi nu este; aşteptăm mântuirea, şi ea este departe de noi. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit înaintea Ta şi păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră; fărădelegile noastre sunt cu noi şi ne cunoaştem nelegiuirile. Am fost vinovaţi şi am minţit împotriva DOMNULUI, am părăsit pe Dumnezeul nostru; am rostit cuvintele asupririi şi ale revoltei, am cugetat şi am scos din inimă cuvinte mincinoase“ (Isaia 59:11b–13). Întrucât locuitorii lui Iuda nu s-au căit, păcatele lor nu au fost iertate. În ţară nu mai exista dreptate pentru că poporul îl părăsise pe Iehova. Evreii s-au dovedit neloiali în toate privinţele, asuprindu-i chiar pe fraţii lor. Cât de bine seamănă cu ei membrii creştinătăţii! Pe lângă faptul că ignoră dreptatea, aceştia îi persecută încontinuu pe Martorii fideli ai lui Iehova, care se străduiesc să înfăptuiască voinţa lui Dumnezeu.
Iehova execută judecata
12. Care este atitudinea celor însărcinaţi să facă dreptate în Iuda?
12 După cât se pare, în Iuda nu mai existau nici justiţie, nici dreptate şi nici adevăr. „Judecata [Justiţia, NW] s-a întors înapoi şi dreptatea a stat deoparte; căci adevărul s-a împiedicat pe stradă şi corectitudinea nu poate să intre“ (Isaia 59:14). În cetăţile din Iuda existau pieţe publice unde bătrânii se adunau pentru a se ocupa de cazurile judiciare (Rut 4:1, 2, 11). Aceşti bărbaţi trebuiau să judece cu dreptate şi să respecte legea, fără să primească mită (Deuteronomul 16:18–20). În loc să procedeze astfel, ei judecau după propriile lor concepţii egoiste. Mai mult decât atât, ei îi considerau o pradă uşoară pe cei ce se străduiau cu sinceritate să facă bine. Iată ce citim: „Adevărul lipseşte şi cel care se depărtează de rău devine o pradă“. — Isaia 59:15a.
13. Întrucât judecătorii lui Iuda îşi neglijau îndatoririle, ce urma să facă Iehova?
13 Cei ce nu se pronunţau în mod deschis împotriva corupţiei morale uitau că Dumnezeu nu este orb sau fără putere. Isaia scrie: „Iehova a văzut lucrul acesta şi a fost rău în ochii lui deoarece nu era justiţie. Şi când a văzut că nu exista nici un om, s-a arătat uluit că nu era nimeni care să intervină. Şi braţul său a început să salveze pentru sine, iar dreptatea sa a fost cea care l-a susţinut“ (Isaia 59:15a, 16, NW). Întrucât judecătorii numiţi îşi neglijau îndatoririle, Iehova urma să intervină şi să acţioneze cu dreptate şi cu putere.
14. a) Ce atitudine au mulţi oameni de astăzi? b) Cum se pregăteşte Iehova să treacă la acţiune?
14 În zilele noastre situaţia este asemănătoare. Trăim într-o lume în care mulţi ‘şi-au pierdut orice simţ moral’ (Efeseni 4:19). Puţini cred că Iehova va interveni vreodată pentru a îndepărta răul de pe pământ. Însă profeţia lui Isaia arată că Iehova urmăreşte îndeaproape treburile oamenilor. El pronunţă judecăţi, iar la timpul stabilit, va acţiona în armonie cu ele. Dar sunt drepte aceste judecăţi? Isaia arată că da. Cu privire la naţiunea lui Iuda, Isaia scrie: „[Iehova] S-a îmbrăcat cu dreptatea ca şi cu o platoşă, Şi-a pus pe cap coiful mântuirii; S-a îmbrăcat cu haina răzbunării şi S-a acoperit cu gelozia ca şi cu o manta“ (Isaia 59:17). Aceste cuvinte profetice îl înfăţişează pe Iehova ca pe un războinic gata de luptă. El este hotărât să-şi apere cauza. El este sigur de dreptatea sa absolută şi va dovedi un zel neînfricat când îşi va executa judecăţile. Nu încape nici o îndoială că dreptatea va triumfa.
15. a) Cum se vor comporta adevăraţii creştini când Iehova îşi va executa judecata? b) Ce se poate spune despre judecăţile lui Iehova?
15 Duşmanii adevărului încearcă astăzi în unele ţări să pună piedici lucrării slujitorilor lui Iehova răspândind acuzaţii false şi calomniatoare la adresa acestora. Adevăraţii creştini nu dau înapoi când trebuie să apere adevărul, însă nu caută niciodată să se răzbune (Romani 12:19). Chiar şi atunci când Iehova îi va cere socoteală creştinătăţii apostate, slujitorii săi de pe pământ nu vor lua parte la distrugerea acesteia. Ei ştiu că răzbunarea este a lui Iehova şi că el va acţiona aşa cum se cuvine la timpul potrivit. Profeţia ne dă următoarea asigurare: „El va răsplăti fiecăruia după faptele lui, va da potrivnicilor Săi mânia, va întoarce la fel vrăjmaşilor Lui, iar insulelor le va da plata cuvenită“ (Isaia 59:18). La fel ca în zilele lui Isaia, judecăţile lui Dumnezeu vor fi nu numai drepte, ci şi atotcuprinzătoare. Ele vor ajunge chiar pe ‘insule’, în regiuni îndepărtate. Nimeni nu se va afla într-un loc atât de îndepărtat sau de izolat, încât să scape de judecata lui Iehova.
16. Cine va supravieţui judecăţilor lui Iehova, şi ce vor învăţa ei din aceasta?
16 Cei ce se străduiesc să facă ce este bine vor fi judecaţi în mod favorabil de Iehova. Isaia prezice că de la un capăt al pământului până la celălalt — pe tot pământul — aceştia vor supravieţui. Respectul şi veneraţia lor faţă de Iehova vor creşte foarte mult atunci când vor simţi ocrotirea lui (Maleahi 1:11). Iată ce citim: „De la apus se vor teme de Numele DOMNULUI şi de la răsăritul soarelui, de slava Lui; când vrăjmaşul va năvăli ca un torent, Duhul DOMNULUI îl va pune pe fugă“ (Isaia 59:19). Asemenea unei furtuni puternice care împinge un zid de apă devastator şi care mătură totul în calea ei, spiritul lui Iehova va înlătura toate obstacolele care stau în calea înfăptuirii voinţei divine. Spiritul lui Iehova este mai puternic decât orice forţă de care dispune omul. Când Dumnezeu se va folosi de spiritul său pentru a-şi executa judecata asupra oamenilor şi naţiunilor, victoria Sa va fi sigură şi completă.
Speranţă şi binecuvântări pentru cei ce se căiesc
17. Cine este Răscumpărătorul Sionului, şi când răscumpără el Sionul?
17 Sub Legea mozaică, un israelit care se vindea ca sclav putea fi cumpărat din sclavie de un răscumpărător. Mai înainte în cartea profetică a lui Isaia, Iehova a fost numit Răscumpărătorul persoanelor care se căiesc (Isaia 48:17). Acum el este prezentat din nou în această calitate. Isaia consemnează promisiunea lui Iehova: „Da, un Răscumpărător va veni pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov, care se vor întoarce de la păcatele lor, zice DOMNUL“ (Isaia 59:20). Această promisiune încurajatoare s-a împlinit în 537 î.e.n. Însă ea mai are o împlinire. Apostolul Pavel a citat aceste cuvinte din versiunea Septuaginta şi le-a aplicat la creştini. El a scris: „În felul acesta tot Israelul va fi salvat. Aşa cum este scris: «Eliberatorul va veni din Sion şi va îndepărta de la Iacob practicile lipsite de pietate. Şi acesta este legământul din partea mea cu ei, când le voi înlătura păcatele»“ (Romani 11:26, 27). Într-adevăr, profeţia lui Isaia are o aplicare mult mai largă, una care se referă atât la zilele noastre, cât şi la viitor. De ce putem spune lucrul acesta?
18. Când şi cum a adus Iehova în existenţă „Israelul lui Dumnezeu“?
18 În secolul I, o mică rămăşiţă din naţiunea lui Israel a crezut că Isus este Mesia (Romani 9:27; 11:5). În ziua Penticostei din 33 e.n., Iehova a turnat spiritul său sfânt peste aproximativ 120 dintre cei ce au crezut şi i-a primit în noul său legământ, al cărui mediator este Isus Cristos (Ieremia 31:31–33; Evrei 9:15). În acea zi a venit în existenţă „Israelul lui Dumnezeu“, o nouă naţiune ai cărei membri nu se trag din Avraam, ci sunt născuţi de spiritul lui Dumnezeu (Galateni 6:16). Începând cu Corneliu, din noua naţiune au făcut parte şi păgâni necircumcişi (Faptele 10:24–48; Revelaţia 5:9, 10). Astfel ei au fost adoptaţi de Iehova Dumnezeu şi au devenit fiii săi spirituali, moştenitori împreună cu Isus. — Romani 8:16, 17.
19. Ce legământ a încheiat Iehova cu Israelul lui Dumnezeu?
19 Iehova încheie acum un legământ cu Israelul lui Dumnezeu. Iată ce citim: „«Şi iată legământul Meu cu ei,» zice DOMNUL: «Duhul Meu care Se odihneşte peste tine şi cuvintele Mele, pe care le-am pus în gura ta, nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura urmaşilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum şi pentru totdeauna,» zice DOMNUL“ (Isaia 59:21). Fie că s-au aplicat, fie că nu s-au aplicat la Isaia, aceste cuvinte s-au împlinit cu siguranţă cu privire la Isus, care a primit asigurarea că „îşi va vedea descendenţa“ (Isaia 53:10, NW). Isus a vorbit cuvintele pe care le-a învăţat de la Iehova, iar spiritul lui Iehova s-a odihnit peste el (Ioan 1:18; 7:16). În mod potrivit, membrii Israelului lui Dumnezeu, care sunt fraţii lui Isus şi moştenitori împreună cu el, primesc şi ei spiritul sfânt al lui Iehova şi predică mesajul pe care l-au învăţat de la Tatăl lor ceresc. Toţi aceştia sunt „persoane învăţate de Iehova“ (Isaia 54:13, NW; Luca 12:12; Faptele 2:38). Prin Isaia sau prin Isus, pe care Isaia l-a prefigurat în mod profetic, Iehova promite acum că nu îi va înlocui niciodată pe aceştia şi că îi va folosi pe timp indefinit ca martori ai săi (Isaia 43:10). Cine este însă „descendenţa“ lor care trage foloase din acest legământ?
20. Cum şi-a dus Iehova la îndeplinire în secolul I promisiunea pe care i-a făcut-o lui Avraam?
20 Cu mult timp în urmă, Iehova i-a promis lui Avraam: „Toate popoarele pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta“ (Geneza 22:18). În armonie cu aceasta, mica rămăşiţă a Israelului natural care a crezut în Mesia a început să predice la multe naţiuni vestea bună despre Cristos. Începând cu Corneliu, mulţi neevrei necircumcişi ‘au fost binecuvântaţi’ prin intermediul lui Isus, Sămânţa lui Avraam. Ei au devenit o parte a Israelului lui Dumnezeu, precum şi o parte secundară a seminţei lui Avraam. Ei fac parte din ‘naţiunea sfântă’ a lui Iehova, a cărei misiune este să ‘declare pretutindeni virtuţile celui care a chemat-o din întuneric la lumina sa minunată’. — 1 Petru 2:9; Galateni 3:7–9, 14, 26–29.
21. a) Ce „descendenţă“ a adus în existenţă Israelul lui Dumnezeu în timpurile moderne? b) Cum este mângâiată „descendenţa“ de legământul sau contractul pe care Iehova l-a încheiat cu Israelul lui Dumnezeu?
21 Se pare că în prezent numărul celor ce alcătuiesc Israelul lui Dumnezeu este complet. Cu toate acestea, naţiunile sunt binecuvântate în continuare la scară mondială. De ce putem spune lucrul acesta? Deoarece Israelul lui Dumnezeu are o ‘descendenţă’, sau discipoli ai lui Isus a căror speranţă este să trăiască veşnic pe un pământ paradiziac (Psalmul 37:11, 29). Această ‘descendenţă’ este învăţată şi ea de Iehova şi este instruită în căile sale (Isaia 2:2–4). Deşi nu sunt botezaţi cu spirit sfânt şi nu sunt participanţi la noul legământ, aceşti discipoli sunt întăriţi de spiritul sfânt al lui Iehova pentru a depăşi toate piedicile pe care le pune Satan în calea lucrării lor de predicare (Isaia 40:28–31). Numărul lor este acum de câteva milioane şi continuă să crească pe măsură ce ei aduc în existenţă propria lor descendenţă. Legământul sau contractul lui Iehova cu cei unşi este o garanţie pentru această ‘descendenţă’ că Iehova o va folosi în continuare şi pe ea ca purtător de cuvânt al său pe timp indefinit. — Revelaţia 21:3, 4, 7.
22. Ce încredere putem avea în Iehova, şi ce influenţă ar trebui să aibă lucrul acesta asupra noastră?
22 De aceea, să ne păstrăm cu toţii credinţa în Iehova. El vrea să ne salveze şi are putere să facă lucrul acesta. Mâna lui nu va fi niciodată scurtă; el îi va elibera întotdeauna pe slujitorii săi fideli. Toţi cei ce îşi pun încrederea în el vor păstra cuvintele bune ale lui Iehova „de acum şi pentru totdeauna“.
[Chenarul de la pagina 294]
Ierusalimul apostat — un corespondent al creştinătăţii
Ierusalimul, capitala naţiunii alese a lui Dumnezeu, reprezintă organizaţia cerească a lui Dumnezeu, alcătuită din creaturi spirituale, precum şi grupul de creştini unşi înviaţi în cer ca mireasă a lui Cristos (Galateni 4:25, 26; Revelaţia 21:2). Deseori însă, locuitorii Ierusalimului au fost infideli în relaţiile lor cu Iehova, iar oraşul a fost asemănat cu o prostituată şi cu o femeie adulteră (Ezechiel 16:3, 15, 30–42). În această ipostază, Ierusalimul este un corespondent potrivit al creştinătăţii apostate.
Isus a numit Ierusalimul „cetatea care îi omoară pe profeţi şi îi lapidează pe cei trimişi la ea“ (Luca 13:34; Matei 16:21). La fel ca Ierusalimul infidel, creştinătatea pretinde că îi slujeşte Dumnezeului adevărat, dar se abate foarte mult de la căile lui drepte. Putem fi siguri că Iehova va judeca creştinătatea după aceleaşi legi drepte după care a judecat Ierusalimul apostat.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 296]
Judecătorul trebuia să judece cu dreptate, să respecte legea şi să nu primească mită
[Legenda fotografiei de la pagina 298]
Asemenea unui râu ce se revarsă, judecăţile lui Iehova vor înlătura toate obstacolele care împiedică înfăptuirea voinţei sale
[Legenda fotografiei de la pagina 302]
Iehova promite că poporul său nu va pierde niciodată privilegiul de a fi martorul său