„Israelul lui Dumnezeu“ şi ‘marea mulţime’

„M-am uitat şi iată o mare mulţime, pe care nimeni nu putea s-o numere.“ — APOCALIPSA 7:9.

 1–3. a) Ce perspective cereşti glorioase au creştinii unşi? b) Cum a încercat Satan să distrugă congregaţia din secolul I e.n.? c) Ce eveniment survenit în 1919 a arătat că eforturile lui Satan de a corupe congregaţia creştinilor unşi au eşuat?

ÎNTEMEIEREA ‘Israelului lui Dumnezeu’ în 33 e.n. a fost un mare pas înainte în realizarea scopurilor lui Iehova (Galateni 6:16). Membrii lui unşi nutresc speranţa de a fi creaturi spirituale nemuritoare şi de a domni cu Cristos în Regatul ceresc al lui Dumnezeu (1 Corinteni 15:50, 53, 54). În această calitate, ei au un rol determinant în sfinţirea numelui lui Iehova şi în zdrobirea capului marelui Adversar, Satan Diavolul (Geneza 3:15; Romani 16:20). Nu e de mirare că Satan a făcut tot ce i-a stat în putere ca să distrugă această congregaţie nouă atât prin persecuţii, cât şi prin tentative de corupţie. — 2 Timotei 2:18; Iuda 4; Apocalipsa 2:10.

² Cât timp apostolii erau în viaţă, Satan nu a reuşit acest lucru. După moartea lor însă, apostazia s-a răspândit fără stavilă. În cele din urmă, din punct de vedere omenesc, congregaţia creştină pură, întemeiată de Isus a lăsat impresia că a fost coruptă când Satan a adus în existenţă o organizaţie religioasă apostată şi falsă, cunoscută actualmente ca fiind creştinătatea (2 Tesaloniceni 2:3–8). Cu toate acestea, adevăratul creştinism a continuat să existe. — Matei 28:20.

³ În ilustrarea despre grâu şi neghină, Isus a profeţit că adevăraţii creştini vor creşte un timp împreună cu „neghina“, sau cu creştinii falşi, ceea ce s-a şi întâmplat. Dar el a mai spus că, pe parcursul ultimelor zile, „fiii regatului“ (NW) vor fi din nou separaţi în mod vizibil de ‘neghină’ (Matei 13:36–43). Şi lucrul acesta s-a dovedit adevărat. În 1919 creştinii unşi autentici au ieşit din captivitatea babiloniană. Ei au fost recunoscuţi de Dumnezeu în persoana ‘sclavului fidel şi prevăzător’ (NW) şi au început plini de curaj să predice vestea bună a Regatului (Matei 24:14, 45–47; Apocalipsa 18:4). Aproape toţi erau păgâni, dar, deoarece aveau credinţa lui Avraam, erau în realitate „«sămânţa» lui Avraam“. Ei erau membri ai ‘Israelului lui Dumnezeu’. — Galateni 3:7, 26–29.

‘Marea mulţime’

 4. Ce grup de creştini a ieşit în evidenţă îndeosebi în anii ’30?

⁴ Iniţial, cei care au reacţionat pozitiv la predicarea acestor creştini unşi au devenit şi ei israeliţi spirituali — rămăşiţa celor 144 000 —, care au speranţă cerească (Apocalipsa 12:17). Însă, îndeosebi în anii ’30, a ieşit în evidenţă un alt grup. Membrii lui au fost recunoscuţi ca fiind „alte oi“ din ilustrarea despre staulele de oi (Ioan 10:16). Ei erau discipoli ai lui Cristos care aveau speranţa de a trăi veşnic pe un pământ paradiziac. În mod figurativ, ei erau copiii spirituali ai creştinilor unşi (Isaia 59:21; 66:22; compară cu 1 Corinteni 4:15, 16). Ei recunoşteau congregaţia creştinilor unşi în persoana sclavului fidel şi prevăzător şi, la fel ca fraţii lor unşi, îl iubeau profund pe Iehova, credeau în jertfa lui Isus, îl lăudau cu zel pe Dumnezeu şi erau dispuşi să sufere de dragul dreptăţii.

 5. Arătaţi cum a fost înţeleasă din ce în ce mai bine situaţia altor oi.

⁵ La început nu s-a înţeles prea bine care era situaţia acestor alte oi, dar, cu trecerea timpului, lucrurile s-au mai limpezit. În 1932, creştinii unşi au fost încurajaţi să le îndemne pe alte oi să participe la lucrarea de predicare, lucrare pe care multe dintre ele o făceau deja. În 1934, alte oi au fost încurajate să se boteze în apă. În 1935, ele au fost identificate ca fiind ‘marea mulţime’ din Apocalipsa, capitolul 7. În 1938, alte oi au fost invitate să asiste ca observatori la Comemorarea morţii lui Isus Cristos. În 1950 s-a înţeles că unii bărbaţi maturi care fac parte dintre alte oi se vor număra printre ‘prinţii’ care vor sluji ca ‘adăpost împotriva vântului şi ca loc de scăpare împotriva furtunii’ (Psalmul 45:16; Isaia 32:1, 2). În 1953 s-a înţeles că organizaţia pământească a lui Dumnezeu — din care cea mai mare parte era formată atunci din alte oi — este nucleul societăţii pământeşti care va exista în lumea nouă. În 1985 s-a înţeles că, pe baza jertfei de răscumpărare a lui Isus, alte oi sunt declarate drepte în calitate de prieteni ai lui Dumnezeu, având speranţa de a supravieţui Armaghedonului.

 6. Ce poziţii relative ocupă în prezent cei unşi şi „alte oi“, şi ce întrebări generează acestea?

⁶ Acum, în partea finală a ‘zilelor din urmă’, marea majoritate a celor 144 000 au murit şi şi-au primit răsplata cerească (2 Timotei 3:1; Apocalipsa 6:9–11; 14:13). Acum creştinii cu speranţă pământească fac cea mai mare parte a predicării veştii bune şi consideră un privilegiu faptul de a-i sprijini în această privinţă pe fraţii unşi ai lui Isus (Matei 25:40). Însă aceşti creştini unşi sunt sclavul fidel şi prevăzător prin intermediul căruia se distribuie hrana spirituală pe tot parcursul acestor ultime zile. Ce se va întâmpla cu alte oi când toţi cei unşi îşi vor fi primit răsplata cerească? Ce măsuri se vor lua atunci în folosul acestor alte oi? O scurtă trecere în revistă a situaţiei din Israelul antic ne va ajuta să răspundem la aceste întrebări.

Un „regat de preoţi“ tipic

 7, 8. În ce măsură era Israelul antic un regat de preoţi şi o naţiune sfântă sub legământul Legii?

⁷ Când i-a ales pe israeliţi ca naţiune specială a sa, Iehova a încheiat cu ei un legământ şi le-a spus: „Dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi ţine legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie [un regat, NW] de preoţi şi un popor sfânt [o naţiune sfântă, NW]“ (Exodul 19:5, 6). Israelul a fost poporul special al lui Iehova pe baza legământului Legii. Dar cum avea să se împlinească promisiunea referitoare la un regat de preoţi şi la o naţiune sfântă?

⁸ Când au fost fideli, israeliţii au recunoscut suveranitatea lui Iehova şi l-au acceptat ca Rege al lor (Isaia 33:22). Deci ei alcătuiau un regat. Dar, aşa cum s-a arătat mai târziu, promisiunea despre „un regat“ (NW) avea să însemne mult mai mult. În plus, când ascultau de Legea lui Iehova, israeliţii erau curaţi, separaţi de naţiunile din jurul lor. Ei erau o naţiune sfântă (Deuteronomul 7:5, 6). Dar erau ei un regat de preoţi? În Israel, tribul lui Levi era pus deoparte pentru serviciul la templu, iar din acest trib făcea parte preoţia levitică. Când s-a dat Legea mozaică, bărbaţii leviţi au fost luaţi în schimbul întâilor-născuţi din fiecare familie nelevitică (Exodul 22:29; Numeri 3:11–16, 40–51).a Astfel, fiecare familie din Israel era, într-un anumit sens, reprezentată în serviciul la templu. Prin acest procedeu, israeliţii n-au făcut decât să se apropie cât mai mult de calitatea de preoţi. Şi totuşi, ei l-au reprezentat pe Iehova înaintea naţiunilor. Orice străin care dorea să se închine adevăratului Dumnezeu trebuia să facă aceasta în unitate cu Israelul. — 2 Cronici 6:32, 33; Isaia 60:10.

 9. Ce l-a determinat pe Iehova să respingă regatul de nord al lui Israel, astfel încât acesta ‘să nu Îi mai fie preot’?

⁹ După moartea lui Solomon, poporul lui Dumnezeu s-a divizat în Israel — naţiunea din nord, sub conducerea regelui Ieroboam — şi Iuda, naţiunea din sud, sub conducerea regelui Roboam. Întrucât templul, centrul închinării pure, era pe teritoriul lui Iuda, Ieroboam a instituit o formă ilegală de închinare, construind imagini de viţei pe teritoriul naţiunii sale. Pe lângă aceasta, „a făcut o casă de înălţimi şi a pus preoţi luaţi din tot poporul, care nu erau dintre fiii lui Levi“ (1 Împăraţi 12:31). Din momentul în care regele Ahab i-a permis soţiei sale străine, Izabela, să instituie în ţară închinarea la Baal, naţiunea din nord s-a afundat tot mai mult în închinarea falsă. În cele din urmă, Iehova a pronunţat judecata asupra regatului rebel. Prin intermediul lui Osea, el a spus: „Poporul Meu piere din lipsă de cunoaştere. Fiindcă ai lepădat cunoaşterea, şi Eu te voi lepăda şi nu Îmi vei mai fi preot“ (Osea 4:6). La scurt timp după aceea, asirienii au şters din existenţă regatul de nord al lui Israel.

10. Cum a fost Iehova reprezentat înaintea naţiunilor de către regatul de sud al lui Iuda când acesta a fost fidel?

¹⁰ Dar ce s-a întâmplat cu Iuda, regatul de sud? În zilele lui Ezechia, Iehova le-a spus membrilor acestuia prin Isaia următoarele: „Voi sunteţi martorii Mei, . . . Robul Meu pe care L-am ales, . . . poporul pe care l-am alcătuit pentru Mine, care vor vesti laudele Mele“ (Isaia 43:10, 21; 44:21). Când a fost fidel, regatul de sud a fost folosit ca să le proclame naţiunilor gloria lui Iehova şi să-i atragă pe cei drepţi să i se închine lui Dumnezeu la templul său şi să fie slujiţi de către preoţia levitică legitimă.

Străinii din Israel

11, 12. Numiţi câţiva străini care au venit să-i slujească lui Iehova în unitate cu Israelul?

¹¹ În ceea ce îi priveşte pe străinii care au reacţionat pozitiv la această mărturie pe care a depus-o naţiunea, s-au introdus în folosul lor prevederi în Legea dată prin Moise, a cărui soţie, Sefora, era madianită. „O mulţime de oameni de tot felul“, care nu erau israeliţi, au părăsit Egiptul împreună cu Israelul şi au fost prezenţi când s-a dat Legea (Exodul 2:16–22; 12:38; Numeri 11:4). Rahav şi familia ei au fost salvate din Ierihon, iar mai târziu au fost acceptate în congregaţia evreiască (Iosua 6:23–25). La scurt timp după aceea, gabaoniţii au făcut pace cu Israelul şi li s-au repartizat diferite sarcini privind munca la tabernacol. — Iosua 9:3–27; vezi şi 1 Împăraţi 8:41–43; Estera 8:17.

¹² În cele din urmă, străinii au slujit în poziţii înalte. Urie Hetitul, soţul Bat-Şebei, făcea parte dintre „bărbaţii viteji“ ai lui David, la fel ca Ţelec, Amonitul (1 Cronici 11:26, 39, 41; 2 Samuel 11:3, 4). Etiopianul Ebed-Melec slujea la palat şi avea acces la rege (Ieremia 38:7–9). După ce Israelul s-a înapoiat din exilul babilonian, netinimilor, care nu erau israeliţi, li s-a dat o responsabilitate mai mare — aceea de a-i ajuta pe preoţi (Ezra 7:24). Deoarece se consideră că mai mulţi dintre aceşti străini, sau rezidenţi străini, fideli prefigurează marea mulţime de azi, ne interesează situaţia în care se găseau ei.

13, 14. a) Ce privilegii şi responsabilităţi aveau prozeliţii în Israel? b) Cum trebuiau să-i socotească israeliţii pe prozeliţii fideli?

¹³ Aceştia erau prozeliţi, închinători dedicaţi ai lui Iehova care respectau Legea mozaică şi care, împreună cu israeliţii, erau separaţi de naţiuni (Leviticul 24:22). Ei aduceau jertfe, evitau închinarea falsă şi se abţineau de la sânge la fel ca israeliţii (Leviticul 17:10–14; 20:2). De asemenea, au ajutat la construirea templului lui Solomon şi au contribuit la restabilirea închinării adevărate sub regii Asa şi Ezechia (1 Cronici 22:2; 2 Cronici 15:8–14; 30:25). Când Petru a folosit prima cheie a Regatului la Penticosta din 33 e.n., cuvintele lui au fost auzite ‘atât de iudei, cât şi de prozeliţi [care nu erau iudei]’. Poate că unii dintre cei trei mii care s-au botezat în ziua aceea erau prozeliţi (Faptele 2:10, 41). La scurt timp după aceea, un prozelit etiopian a fost botezat de Filip înainte ca Petru să fi folosit ultima cheie a Regatului la Corneliu şi la familia acestuia (Matei 16:19; Faptele 8:26–40; 10:30–48). Evident, prozeliţii nu erau consideraţi păgâni.

¹⁴ Cu toate acestea, situaţia prozeliţilor din ţară nu era la fel cu cea a israeliţilor indigeni. Prozeliţii nu slujeau ca preoţi, iar copiii lor întâi-născuţi nu erau reprezentaţi în preoţia levitică.b De asemenea, prozeliţii nu aveau moşteniri funciare în Israel. Cu toate acestea, israeliţilor li se poruncise să aibă consideraţie faţă de prozeliţii fideli şi să-i socotească fraţi. — Leviticul 19:33, 34.

Naţiunea spirituală

15. Care a fost rezultatul faptului că Israelul natural a refuzat să-l primească pe Mesia?

¹⁵ Scopul Legii era acela de a păstra Israelul curat, separat de naţiunile din jur. Dar ea mai servea unui scop. Iată ce a scris apostolul Pavel: „Legea a devenit tutorele nostru care conduce la Cristos, ca să fim declaraţi drepţi datorită credinţei“ (Galateni 3:24, NW). Este regretabil faptul că majoritatea israeliţilor nu s-au lăsat conduşi de Lege la Cristos (Matei 23:15; Ioan 1:11). De aceea Iehova Dumnezeu a respins această naţiune şi a adus în existenţă „Israelul lui Dumnezeu“. Mai mult, el le-a adresat celor care nu erau evrei invitaţia de a deveni cetăţeni cu drepturi depline ai acestui Israel nou (Galateni 3:28; 6:16). Promisiunea făcută de Iehova cu privire la o preoţie regală şi consemnată în Exodul 19:5, 6 cunoaşte o minunată împlinire finală în cazul acestei naţiuni noi. Cum?

16, 17. În ce sens sunt 1) ‘regali’ şi 2)  o „preoţie“ creştinii unşi care se află pe pământ?

¹⁶ Când le-a scris creştinilor unşi din timpul său, Petru a citat Exodul 19:6: „Voi sunteţi «o rasă aleasă, o preoţie regală, o naţiune sfântă, un popor destinat pentru a fi o posesiune special㻓 (1 Petru 2:9, NW). Ce înseamnă aceasta? Sunt creştinii unşi care se află pe pământ regi? Nu, regalitatea lor este încă de domeniul viitorului (1 Corinteni 4:8). Cu toate acestea, ei sunt ‘regali’ în sensul că sunt aleşi pentru viitoare privilegii privind regalitatea. Chiar şi acum ei sunt o naţiune condusă de un rege, Isus, numit de Marele Suveran, Iehova Dumnezeu. Iată ce a scris Pavel: „[Iehova] ne-a eliberat de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia [regatul, NW] Fiului dragostei Lui“. — Coloseni 1:13.

¹⁷ Sunt creştinii unşi care se află pe pământ o preoţie? Într-un anumit sens, sunt. În calitate de congregaţie, ei îndeplinesc în mod incontestabil funcţia de preoţi. Petru a explicat acest lucru când a spus: „Voi . . . sunteţi zidiţi ca o casă duhovnicească, o preoţie sfântă“ (1 Petru 2:5; 1 Corinteni 3:16). Azi, în calitate de grup, rămăşiţa creştinilor unşi sunt „sclavul fidel şi prevăzător“ (NW) — canalul de distribuire a hranei spirituale (Matei 24:45–47). Ca şi în cazul Israelului antic, oricine doreşte să i se închine lui Iehova trebuie să o facă în unitate cu aceşti creştini unşi.

18. Ce responsabilitate principală are, în calitate de preoţie, congregaţia creştinilor unşi care se află pe pământ?

¹⁸ Mai mult, creştinii unşi au înlocuit Israelul în ce priveşte privilegiul de a depune mărturie în mijlocul naţiunilor despre măreţia lui Iehova. Contextul arată că atunci când Petru i-a numit pe creştinii unşi o preoţie regală, el avea în vedere lucrarea de predicare. Într-adevăr, el a împletit într-un singur citat promisiunea lui Iehova din Exodul 19:6 cu ceea ce i-a spus El Israelului în Isaia 43:21: „Voi sunteţi . . . «o preoţie regală . . . ca să declaraţi pretutindeni virtuţile» celui care v-a chemat din întuneric la lumina sa minunată“ (1 Petru 2:9, NW). În armonie cu aceste versete, Pavel a vorbit despre declararea virtuţilor lui Iehova ca despre o jertfă la templu. Iată ce a scris el: „Prin [Isus], deci, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui“. — Evrei 13:15.

O împlinire cerească

19. Care este grandioasa împlinire finală a promisiunii potrivit căreia Israelul va fi un regat de preoţi?

¹⁹ În ultimă instanţă însă, Exodul 19:5, 6 cunoaşte o împlinire glorioasă mult mai mare. În cartea Apocalipsa, apostolul Ioan le aude pe creaturile cereşti aplicând acest text în timp ce îl laudă pe Isus cel înviat: „Ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice popor şi din orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie [un regat, NW] şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ“ (Apocalipsa 5:9, 10). Ca împlinire definitivă deci, preoţia regală este Regatul ceresc al lui Dumnezeu, autoritatea conducătoare pentru care Isus ne-a învăţat să ne rugăm (Luca 11:2). Toţi cei 144 000 de creştini unşi care perseverează cu fidelitate până la sfârşit vor face parte din acest Regat (Apocalipsa 20:4, 6). Ce împlinire extraordinară a promisiunii făcute cu atâta timp în urmă prin Moise!

20. La ce întrebare mai trebuie să se răspundă?

²⁰ Dar ce legătură au toate acestea cu situaţia marii mulţimi şi cu viitorul membrilor ei când toţi cei unşi îşi vor fi primit acea minunată moştenire? Lucrul acesta va fi explicat în ultimul articol din această serie.

[Note de subsol]

Ştiţi să explicaţi?

◻ Cum s-a ajuns la o înţelegere din ce în ce mai bună a situaţiei altor oi?

◻ De ce a respins Iehova regatul de nord al lui Israel, astfel încât acesta să nu îi mai fie preot?

◻ Care era poziţia lui Iuda înaintea naţiunilor când a fost fidel?

◻ Care era situaţia prozeliţilor fideli din Israel?

◻ Cum slujeşte ca regat de preoţi congregaţia celor unşi?

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Ca preoţie regală, creştinii unşi declară pe pământ gloria lui Iehova.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

Împlinirea finală a promisiunii din Exodul 19:6 este Regatul.