² „Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul şi fiţi bucuroşi împreună cu el, voi toţi cei care îl iubiţi! Bucuraţi-vă din plin împreună cu el, voi toţi care aţi rămas îndoliaţi din cauza lui; pentru că veţi suge şi vă veţi sătura la pieptul deplinei mîngîieri din partea sa; deoarece veţi suge şi vă veţi delecta la sfîrcul gloriei sale. Căci iată ce a spus Iehova: ‘Iată că întind asupra lui pacea asemenea unui fluviu şi gloria naţiunilor asemenea unui torent care inundă şi cu siguranţă veţi suge. Veţi fi purtaţi pe şold şi veţi fi mîngîiaţi pe genunchi. Ca un om pe care mama sa continuă să-l consoleze, tot astfel nici eu nu voi înceta să va mîngîi; şi veţi fi consolaţi în cazul Ierusalimului. Şi veţi vedea cu siguranţă şi inima voastră va sălta de bucurie în mod sigur şi oasele voastre vor creşte ca iarba fragedă. Şi mîna lui Iehova se va face cu siguranţă cunoscută servitorilor săi, dar el se va pronunţa fără îndoială, în mod public, împotriva duşmanilor săi.’“ — Isaia 66:10–14.

4, 5. a) Cum a reacţionat rămăşiţa la manifestarea mîinii lui Iehova în favoarea ei? Cei a apreciat ea mai mult ca oricînd înainte? b) Pentru ce altă acţiune a mai sosit timpul? c) Cum descrie Isaia această acţiune?

⁴ Acelaşi lucru îl putem spune şi despre membrii „naţiunii“ spirituale care a fost „născută“ în 1919 e.n. În urma surprinzătoarei lor eliberări de sub restricţiile impuse în timpul primului război mondial şi de sub ameninţarea de a fi şterşi din existenţă, ei au fost cuprinşi de o bucurie fără margini. Plînsetul lor a încetat. Ei au ajuns să aprecieze mai profund ca oricînd înainte faptul că Iehova este Dumnezeul lor şi că el are o organizaţie vizibilă, după cum are şi una invizibilă în ceruri, care este asemenea unei soţii. Această organizaţie invizibilă — „Ierusalimul de sus“ — este pentru rămăşiţă ca o mamă (Isaia 54:1–6; Galateni 4:26). Aşadar, regrupîndu-se din starea de dezorganizare în care s-au aflat în timpul primului război mondial, ei s-au bucurat că sînt hrăniţi, purtaţi şi dezmierdaţi de această „mamă“ spirituală, „soţia“ cerească a lui Dumnezeu — Tatăl lor. În calitate de „servitori“ dedicaţi lui, prin Fratele lor mai mare, Isus Cristos, ei au fost mîngîiaţi, ştiind că „mîna“ lui Iehova acţiona în favoarea lor. În contrast cu acest fapt, sosise timpul ca Iehova să se pronunţe în mod public împotriva „duşmanilor săi,“ respectiv împotriva acelora care manifestă ostilitate faţă de cei care vestesc regatul nou-născut, — deoarece aceia care sînt duşmanii poporului său dedicat sînt, în acelaşi timp, şi duşmanii săi personali. Relatînd modul în care îşi va finaliza această acţiune, Iehova spune mai departe: