UN SEMN PUS PRINTRE NAŢIUNI

8, 9. a) În urma căror lucruri înfăptuite de Iehova şi a cărei experienţe de război, trăită de poporul său, şi-a îndeplinit Iehova scopul spre gloria sa? b) Cum şi-a expus Iehova scopul în Isaia 66:19, 20?

⁸ Spre gloria sa internaţională, acest Dumnezeu Atotputernic şi-a îndeplinit scopul invariabil cu privire la ceea ce avea să urmeze după ce va fi făcut ca „o ţară“ să fie „adusă (. . .) pe lume prin dureri ale naşterii, într-o singură zi“ şi după ce a făcut ca o „naţiune“ „să se nască dintr-o dată.“ Pe măsură ce citim cuvintele consemnate în Isaia 66:19, 20, ne putem reaminti ce a înfăptuit el în mod glorios de la naşterea „naţiunii“ formată din rămăşiţa israeliţilor spirituali în 1919, după ce în timpul primului război mondial încetaseră să mai fie un popor organizat, fiind lipsiţi de orice speranţă şi perspectivă de a supravieţui acestui conflict mondial. Iată ce a spus el:

⁹ „‘Şi voi pune printre ei un semn [ōth, în ebraică, signum în Vulgata latină] pe cîţiva dintre cei scăpaţi [da, îi voi trimite] la naţiuni, la Tars, la Pul şi Lud, la cei ce întind arcul, la Iavan şi la Tubal, insulele îndepărtate care nu au auzit nici un zvon despre mine, nici nu mi-au văzut gloria; şi, cu siguranţă, ei vor relata despre gloria mea printre naţiuni. Şi, de fapt, ei vor scoate pe fraţii voştri din toate naţiunile, ca dar pentru Iehova, pe cai şi în care de luptă şi în căruţe acoperite şi pe catîri şi pe cămile iuţi de picior, la muntele meu sfînt Ierusalim,’ a spus Iehova, ‘ca şi cum fiii lui Israel îşi aduc darul într-un vas curat, la casa lui Iehova.’“

11. Ce au predicat pe întregul pămînt, de la 1914 încoace, aceia care constituie „semnul“ acesta? De ce a fost nevoie ca ei să fie adunaţi?

¹¹ În conformitate cu acest lucru, „semnul“ pe care Iehova l-a pus printre naţiunile pămîntului pentru care „timpurile naţiunilor“ au expirat în 1914, reprezintă „naţiunea“ spirituală ai cărei membri au predicat pe întregul glob despre regatul lui Dumnezeu care s-a născut în ceruri la încheierea „timpurilor fixate ale naţiunilor,“ în 1914 (Luca 21:24, Authorized Version; Traducerea Lumea Nouă a Sfintelor Scripturi; Matei 24:14). În acest scop, Iehova a adunat rămăşiţa israeliţilor spirituali care fusese risipită datorită persecuţiei aprige din timpul primului război mondial.

12. a) Cine urmau să fie ataşaţi rămăşiţei care a supravieţuit primului război mondial? b) Cînd anume a avut loc trimiterea „celor scăpaţi“?

¹² De asemenea, existau şi alte persoane care trebuiau aduse şi ataşate israeliţilor spirituali supravieţuitori ai primului război mondial, pentru a completa numărul total al membrilor rămăşiţei „fraţilor“ spirituali ai lui Cristos în timpul actual (Matei 25:40). În mod remarcabil, începînd cu primul congres al Studenţilor Internaţionali ai Bibliei, ţinut la Cedar Point, Ohio, S.U.A. în vara anului 1919, Iehova a început să trimită „la naţiuni“ pe cîţiva dintre „cei salvaţi“ din rîndul rămăşiţei iniţiale. El a acţionat şi mai evident la congresul din 1922 ţinut de I.B.S.A. (Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei), în aceeaşi staţiune climaterică, aşezată la o oarecare depărtate de localitatea de coastă Sandusky, Ohio, cînd preşedintele Watch Tower Bible and Tract Society a atins punctul culminant al discursului său emoţionant, adresat participanţilor la congres, prin cuvintele: „Anunţaţi, anunţaţi, anunţaţi pe Rege şi regatul său!“. După aceea, adunările rămăşiţei israeliţilor spirituali s-au angrenat în proclamarea regatului instaurat al lui Dumnezeu, „ca mărturie tuturor naţiunilor“ şi în public. Ei au fost cu toţii ambasadori ai regatului! — Faptele 20:20.

13. Ca împlinire a profeţiei lui Isaia, cine sînt cei strînşi dintre toate naţiunile? Dacă ne putem exprima astfel, cu ce mijloace mult mai rapide decît mersul pe jos?

¹³ Ca împlinire a profeţiei lui Isaia, toate acestea s-au concretizat într-o măreaţă adunare a rămăşiţei fraţilor spirituali, ca să ne exprimăm astfel, prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicaţie sau transport mai rapide decît mersul pe jos. Iehova spusese că va trimite „pe cîţiva dintre cei scăpaţi“ chiar şi în ţări foarte îndepărtate şi a procedat întocmai, trimiţîndu-i pe cei care au fost „scăpaţi“ cu viaţă din primul război mondial şi din foametea, ciuma şi cutremurele care au marcat perioada aducătoare de moarte a anilor 1914–1918 e.n. şi îndeosebi din persecuţia care s-a dezlănţuit împotriva studenţilor Bibliei dedicaţi, care au colaborat în mod zelos cu Watch Tower Bible and Tract Society, de pe întregul glob. Persecuţia a cauzat îndeosebi moartea spirituală a unora, aşa încît aceştia nu s-a alăturat la regruparea rămăşiţei supravieţuitoare, după primul război mondial, mai ales din momentul în care apelul la acţiune unită a început să fie difuzat prin publicaţiile tipărite ale Societăţii şi prin reprezentanţii ei călători care au vizitat adunările.

15. În ce stare spirituală trebuie să se păstreze acei „fraţi“ în spirit care au fost aduşi ca „dar lui Iehova“? De ce?

¹⁵ Toţi aceia pe care „cei scăpaţi“ i-au adus ca „fraţi“ ai lor în spirit, au fost aduşi „ca dar lui Iehova“ şi nu unui oarecare conducător uman al unei secte religioase sau puteri politice mondiale pămînteşti, care duc o luptă de concurenţă pentru a-şi atrage sprijinul maselor. Pentru ca „darul“ să fie acceptat de Iehova, el trebuia să fie curat. Iată de ce profeţia descrie aducerea „darului“ viu, „ca şi cum fiii lui Israel aduc darul într-un vas curat, la casa lui Iehova“ (Isaia 66:20). Iată de ce acei „fraţi“ în spirit care constituie „darul“ nu pot să facă parte din lume, ci trebuie „să se păstreze fără pată din partea lumii“ (Iacob 1:27). Ei trebuie să se păstreze neutri faţă de politică decăzută, coruptă, a acestui sistem de lucruri murdar. Iată de ce a spus Iehova că ei vor fi aduşi „la muntele cel sfînt, Ierusalim.“ Acesta nu reprezintă Ierusalimul modern de astăzi, capitala statului politic Israel, naţiune a cărei capitală este 85% formată din evrei şi care este membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru menţinerea securităţii şi păcii mondiale.

16. De ce astăzi Iehova nu mai are nimic în Orientul Mijlociu care să poată fi numit „muntele său sfînt“?

¹⁶ Ierusalimul de azi din Orientul Mijlociu nu are nici un „munte sfînt“ pe care Iehova să-l numească, în sens religios, proprietatea sa. De ce nu? Pentru că muntele care odinioară era „muntele sau cel sfînt“ de acolo, este acum încununat de o capelă mohamedană — Domnul din Stîncă. Acest dom nu este destinat închinătorilor lui Iehova, ci celor ai lui Alah, o divinitate fără un nume personal.

17. Aşadar, ce reprezintă „muntele sfînt, Ierusalim,“ la care acei „fraţi“ în spirit au fost aduşi de la naşterea naţiunii în 1919?

¹⁷ Ţinînd cont în mod sincer de toate aceste lucruri potrivite, devine evidentă o realitate semnificativă: În împlinirea actuală a lui Isaia 66:20, expresia „muntele meu cel sfînt“ se referă la organizaţia asemenea unei mame pentru israeliţii spirituali, adică la „Ierusalimul de sus,“ despre care se vorbeşte în Galateni 4:26. Potrivit cu Isaia 66:8, Sionul este acela care „şi-a născut fiii.“ Aceşti „fii“ constituie „naţiunea“ care „s-a născut dintr-o dată,“ în anul postbelic 1919. În virtutea acestui fapt, acei „fraţi“ în spirit aduşi de cei „scăpaţi“ o dată cu naşterea „naţiunii,“ au fost aduşi „ca dar lui Iehova“ şi au fost puşi în legătură cu organizaţia sa regală, cu „Ierusalimul de sus,“ simbolizat de Ierusalimul pămîntesc din vechime, care a fost reconstruit. Deoarece ei au fost aduşi pe lume ca „fii“ ai săi, au fost aduşi în partea vizibilă a organizaţiei universale a lui Iehova, pentru a fi locuitori spirituali ai Ierusalimului.