„Bucuraţi-vă, naţiuni, împreună cu poporul său”

 1. Pentru ce evreii care mai respectă încă legea lui Moise nu sînt poporul lui Dumnezeu cu care naţiunile sînt invitate ,să se bucure’?

CARE este „poporul său” cu care toate naţiunile sînt invitate ‘să se bucure’? (Rom. 15:10). Acesta nu s-a dovedit a fi poporul evreu. Evreii naturali care mai încearcă să respecte legea lui Moise au fost urîţi şi persecutaţi în cursul celor 1 900 de ani care s-au scurs de la anul 70 e.n., an în care lerusalimul antic a fost distrus de legiunile romane conduse de către generalul Titus. Lucru curios, este că tocmai ei, evreii naturali, nu se bucură împreună cu „poporul său”, cu poporul lui Iehova. În încheierea unui cîntec de inspiraţie divină care a fost cîntat în anul 1473 î.e.n., profetul evreu Moise a exclamat: „Bucuraţi-vă naţiuni, împreună cu poporul său, căci el va răzbuna sîngele servilor săi şi el va plăti cu răzbunare adversarilor săi şi va face cu adevărat ispăşire pentru solul poporului său.” — Deut. 32:43.

 2. Cînd a început să aibă loc transferul discipolilor lui Isus de sub „autoritatea întunericului (. . .) în regatul Fiului dragostei lui”?

² Cînd Pavel cita aceste cuvinte ale lui Moise, în jurul anului 56 e.n., Isus murise, înviase şi se înălţase la cer deja de multă vreme. Astfel la sărbătoarea Zilei a cincizecea din anul 33, „poporul său”, sau poporul lui Iehova, era constituit din discipolii lui Isus Cristos, consacraţi, botezaţi şi născuţi de spirit. Cîţiva ani mai tîrziu, în jurul anilor 60–61 e.n., Pavel scria membrilor „poporului” lui Iehova din Colose, spunînd: „Mulţumim Tatălui [Iehova] care v-a făcut corespunzători să participaţi la moştenirea sfinţilor în lumină. El ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului şi ne-a transferat în regatul Fiului dragostei lui” (Col. 1:12, 13). Un asemenea transfer a început la acea sărbătoare evreiască a Zilei a cincizecea (din 6 Sivan) a anului 33 e.n., după ce Isus se întorsese în cer.

 3. Ce au devenit aceşti discipoli ca urmare a transferării lor în regatul spiritual al Fiului lui Dumnezeu?

³ În acea zi, prin intermediul glorificatului său Fiu regal, Isus Cristos, Tatăl ceresc a revărsat spiritul său sfînt peste discipolii săi care se aflau în aşteptare la Ierusalim şi anume peste 120 dintre ei. Astfel aceştia au fost transferaţi de sub autoritatea întunericului lumii în regatul spiritual al iubitului Fiu al lui Dumnezeu, Isus Cristos, „lumina lumii” (Ioan 8:12). Acest regat spiritual a fost întemeiat de Iehova Dumnezeu, iar în acest regat Isus Cristos, în calitate de rege, servea ca ministru guvernamental al lui Iehova. În vederea îndeplinirii activităţii sale ministeriale, el îi folosea pe discipolii săi născuţi de spirit de pe pămînt în calitate de „ambasadori în locul lui Cristos” (II Cor. 5:20). Potrivit cu English Revised Version ei erau deci „ambasadori în numele lui Cristos.” Asemenea „ambasadori” aveau într-adevăr, un serviciu guvernamental.

 4. a) Din ce este constituit deci „poporul” lui Dumnezeu împreună cu care urmează ,să se bucure’ naţiunile? b) Pentru ce anume trebuie ca naţiunile să-l glorifice pe Dumnezeu?

⁴ Cu acest fel de ambasadori urmau să se bucure împreună naţiunile care nu făceau parte dintre israeliţii spirituali. În ce privinţă? Ambasadorul şi slujitor creştin Pavel răspunde la această întrebare în scrisoarea sa adresată adunării din Roma. El spune: „Cristos a devenit într-adevăr un slujitor al celor ce sînt circumcişi [iudeii naturali], pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să confirme promisiunile pe care le-a făcut el strămoşilor lor şi pentru ca naţiunile să poată glorifica pe Dumnezeu pentru îndurarea sa” (Rom. 15:8, 9a). În ce consta îndurarea lui Dumnezeu faţă de naţiunile păgîne?

 5. a) În ce constă această „îndurare” a lui Dumnezeu faţă de păgînii nercircumcişi? b) Cînd şi cu privire la cine a început să se manifeste această „îndurare”? Unde putea fi admişi păgînii?

⁵ În primul secol al erei noastre, „îndurarea” lui Dumnezeu consta în aceea că Iehova Dumnezeu a permis păgînilor necircumcişi (sau oamenilor dintre naţiuni) să ajungă sub promisiunile făcute de Dumnezeu strămoşilor evreilor circumcişi. În cazul neevreilor necircumcişi, această lucrare a început în anul 36 e.n. cînd centurionul roman Cornelius, familia sa şi prietenii săi din Cezareea au acceptat „serviciul” efectuat de apostolul Petru, au fost unşi cu spiritul sfînt al lui Dumnezeu şi au fost botezaţi (Fapte cap. 10). Nu ştim dacă Cornelius şi familia sa au părăsit sau nu Cezareea pentru a se reîntoarce în Italia ca să devină membri ai adunării din Roma care era compusă pe atunci din evrei credincioşi circumcişi şi probabil din prozeliţi (Fapte 2:1–10). Dar de atunci încoace Dumnezeu le-a arătat „îndurare” păgînilor credincioşi şi botezaţi, primindu-i în „regatul” spiritual al iubitului său Fiu, în ciuda faptului că nu erau circumcişi.

 6 a) Ce privilegiu le oferea naţiunilor, în zilele lui Pavel, „îndurarea” lui Dumnezeu? b) De ce nu pot fi slujitori ai guvernelor lumii cei care beneficiază de îndurarea divină?

⁶ Astfel „naţiunile” (fie samariteni sau egipteni circumcişi sau neevrei necircumcişi) au fost favorizate să devină membre ale ,seminţei lui Avraam’ prin intermediul căreia toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate (Gen. 12:3; 22:15–18; Gal. 3:3–29). Toţi aceia care se află astăzi în regatul spiritual al Fiului dragostei lui Dumnezeu şi care se vor dovedi loiali pe pămînt pînă la moartea lor, vor fi înviaţi în regatul ceresc al lui Dumnezeu. Acolo ei vor domni cu Cristos pentru o mie de ani spre a binecuvînta toate familiile pămîntului (Apoc. 20:4–6). In acest timp, cît încă ei se află în carne pe pămînt, au de îndeplinit „serviciul” care le revine în calitate de „ambasadori în locul lui Cristos,” angajîndu-se în „serviciul cuvîntului” despre regatul lui Dumnezeu prin Cristos. Din acest motiv este absolut logic ca ei să nu poată deveni miniştri ai guvernelor politice ale acestei lumi controlate de Diavolul. — Fapte 6:4.

O DECLARAŢIE PUBLICĂ PRINTRE NAŢIUNI

 7. Ce atitudine adoptă aceşti „ambasadori” faţă de conflictele acestei lumi? De ce anume continuă ei să se bucure, invitîndu-le şi pe naţiuni să facă acelaşi lucru?

⁷ Ambasadorii „Regatului” adoptă o atitudine strict neutră faţă de conflictele lumii. Ei ştiu că „timpurile păgînilor” sau „timpurile fixate naţiunilor” s-au încheiat în toamna anului 1914, în a treia lună a primului război mondial (Luca 21:24). La această dată, permisiunea acordată naţiunilor de a exercita dominaţia asupra lumii a expirat. Dar naţiunile lumii, inclusiv cele ale creştinătăţii refuză cu încăpăţînare să recunoască acest fapt. Ele îi combat şi îi persecută pe martorii creştini ai lui Iehova care proclamă acest adevăr. Insă aceste persecuţii nu fac decît să împlinească profeţiile biblice. „Ambasadorii” regatului stabilit al lui Dumnezeu continuă însă să se bucure şi să-i invite pe oamenii din toate naţiunile să se bucure împreună cu ei şi să li se alăture în anunţarea Regatului pe care Dumnezeu l-a pus pe umărul lui Isus Cristos.

 8. a) De cînd a început să se adune o „mare mulţime” din toate naţiunile, de partea regatului întemeiat al lui Dumnezeu? b) Ce a înţeles cu claritate „marea mulţime”? De ce fel de îndurare le-ar mai place membrilor ei să se bucure din partea lui Dumnezeu?

⁸ Din primăvara anului 1935 (luna mai) o „mare mulţime” de oameni din toate naţiunile au început să se bucure împreună cu „poporul” uns de spirit al lui Iehova, constituit din moştenitori ai regatului său ceresc. Oamenii bucuroşi care constituie această „mulţime mare” de toate naţionalităţile au o vie dorinţă să devină supuşi pămînteşti ai regatului de o mie de ani al lui Dumnezeu şi al lui Cristos (Apoc. 7:9–17; 22:17). Ei discern cu claritate faptul că la încheierea timpurilor fixate naţiunilor, în 1914, „regatul lumii a devenit regatul Domnului nostru [Iehova] şi al Cristosului său şi el va domni ca rege pentru totdeauna” (Apoc. 11:15). Ei îşi dau seama că trăiesc într-o perioadă de trecere de la guvernările politice condamnate ale acestei lumi la regatul milenial al lui Mesia sau Cristosul lui Dumnezeu. Lor le-ar place foarte mult să treacă cu viaţă peste această perioadă de tranziţie şi să intre, fără să cunoască moartea, în acea nouă ordine pe care regatul mesianic o va face să domnească pe pămînt. Lucrul acesta va fi pentru ei o mare „îndurare” din partea lui Iehova Dumnezeu.

 9. a) La ce invitaţie au reacţionat cei care constituie „marea mulţime” internaţională? Cum au simbolizat ei lucrul acesta? b) Cum le-au făcut bine „fraţilor” spirituali ai lui Cristos, în cursul încheierii acestui sistem de lucruri, aceşti oameni asemănători oilor?

⁹ Dar Iehova a şi dat deja dovadă de o neobişnuită „îndurare” prin faptul că a făcut ca „această veste bună a regatului” să fie „predicată peste tot pămîntul locuit ca o mărturie tuturor naţiunilor,” şi ea a putut fi auzită şi de „marea mulţime” (Mat. 24:14). Începînd din primăvara anului 1935, aceia care constituie „marea mulţime” s-au folosit de „îndurarea” lui Dumnezeu şi au răspuns invitaţiei sale de a se dedica lui Iehova Dumnezeu prin Cristos, simbolizîndu–şi dedicarea lor prin botezul în apă. Parabola lui Isus despre oi şi despre capre, relatată în Matei 25:31–46, arată că ei trebuie să facă bine aleşilor săi, fraţilor săi spirituali, acum în decursul „încheierii sistemului de lucruri” (Mat. 24:3, 31). În aceasta se include acordarea de ajutor „fraţilor” spirituali ai lui Cristos în predicarea „acestei veşti bune a regatului,” pînă la declanşarea „marelui necaz” care nu poate fi comparat cu nimic din ce s-a întîmplat pînă acum (Mat. 24:14–22). Datorită cooperării lor cu rămăşiţa „ambasadorilor în locul lui Cristos,” ei ajung într-o nouă stare.

10. În ce nouă stare se află această „mare mulţime”? Ce serviciu îndeplinesc membrii ei împreună cu „ambasadorii în locul lui Cristos”?

¹⁰ Membrii „mulţumii mari” de oameni asemănători oilor, care s-au strîns la dreapta lui Cristos, adică într-o stare care se bucură de aprobare, servesc în calitate de trimişi ai lui Cristos, în serviciul sacru al Regatului său. Lor le revine „serviciul” de a servi în interesul unui guvern regal, „regatul cerurilor.” Prin serviciul măreţ pe care îl îndeplinesc împreună cu „ambasadorii” Regatului, ei dau dovadă de recunoştinţă faţă de Iehova Dumnezeu.

BUCURIA NAŢIUNILOR A FOST PROFEŢITĂ

11. Cine este Acela pentru al cărui nume spune David că va cînta melodii? Cum îl descrie David?

¹¹ Pentru a arăta modul în care naţiunile îl vor glorifica pe Dumnezeu pentru „îndurarea” sa, apostolul Pavel îl citează pe psalmistul David, spunînd: „Întocmai după cum este scris: ’Iată pentru ce te voi recunoaşte deschis printre naţiuni şi pentru numele tău voi cînta melodii’” (Ps. 18:49; II Sam. 22:50; Rom. 15:9b). Psalmistul inspirat îl descrie pe Acela pentru al cărui nume el avea să cînte melodii, atunci cînd adaugă cuvintele de încheiere: „Acela care împlineşte mari acţiuni de salvare pentru regele său, şi care exercită bunătate iubitoare faţă de unsul său, faţă de David şi sămînţa sa pentru timp nedefinit.” — II Sam. 22:51.

12. Cum l-a recunoscut Isus ,în mod deschis’ pe Iehova printre naţiuni, în cursul serviciului său pămîntesc? În ce provincie li s-a arătat Isus discipolilor pentru a le vorbi despre misiunea lor în calitate de „ambasadori”?

¹² Mai marele David, şi anume Isus Cristos, nu a desfăşurat prea multe acţiuni de mulţumire şi laudă faţă de Iehova Dumnezeu printre naţiunile păgîne atunci cînd el s-a aflat pe pămînt ca om perfect. Totuşi el a predicat într-o măsură Regatul printre samariteni şi unei femei sirofeniciene, pe a cărei fiică a eliberat-o de un demon. El însă a predicat mult în regiunea numită la Isaia 9:1 „Galileea naţiunilor.” Acolo şi-a stabilit el, de fapt, sediul central al campaniei sale de predicare, şi anume la Capernaum, în vecinătatea Mării Galileei (Mat. 4:12–15). Tocmai de aici, din „Galileea naţiunilor”, le-a spus Isus, după învierea sa, discipolilor săi, „ambasadorilor în locul lui Cristos”: „Duceţi-vă, deci, şi formaţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor, botezîndu-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al spiritului sfînt şi învăţîndu-i să respecte tot ce v-am poruncit.” — Mat. 28:19, 20.

13. a) În ce zi şi în ce mod li s-a încredinţat discipolilor aflaţi în aşteptare în Ierusalim, serviciul lor de ambasadori? b) Unde au început ei „să recunoască” în mod public pe Iehova printre naţiuni?

¹³ La cîteva zile după ce înviatul Isus dat această misiune discipolilor săi botezaţi, a sosit sărbătoarea Zilei a cincizecea a anului 33 e.n. În dimineaţa acelei zile, glorificatul Isus a revărsat spiritul sfînt al lui Iehova Dumnezeu peste cei 120 de discipoli din Ierusalim. Ca rezultat al predicării lor din acea zi, circa trei mii de iudei şi prozeliţi au acceptat vestea bună a Regatului şi au fost botezaţi. Odată ce au primit spiritul sfînt, aceşti noi convertiţi au devenit ei înşişi ambasadori în locul lui Cristos. După dezlănţuirea persecuţiei din Ierusalim, unii au început ,să recunoască deschis’ pe Iehova printre samariteni, iar apoi printre păgînii necircumcişi de diverse naţionalităţi, — printre romani şi alţii. Auzind cum Iehova a fost recunoscut în mod deschis şi lăudat printre ei, oamenii de toate naţionalităţile au putut să invoce la rîndul lor numele său prin intermediul lui Cristos, în vederea salvării ce le-a fost oferită cu îndurare.

14. In ce termeni a citat apostolul Pavel din Deut. 32:43? Astfel ce aveau de făcut în acest scop cei ce aparţineau poporului lui Iehova?

¹⁴ Apostolul Pavel citează mai multe profeţii ca sprijin pentru argumentarea sa, spunînd: „Şi iarăşi el spune: ’Bucuraţi-vă, naţiuni, împreună cu poporul său’” (Rom. 15:10; Deut. 32:43). Dar cum puteau oamenii din toate naţiunile să se bucure împreună cu „poporul” lui Iehova fără să fi auzit despre el? De aceea, cei care aparţineau „poporului său” trebuia să le predice acestora regatul său mesianic. — Rom. 10:13–15.

15. Prin ce acţiune şi prin cine trebuie să fie realizat citatul lui pavel din Psalmul 117:1, aşa încît naţiunile să poată răspunde invitaţiei?

¹⁵ Apostolul Pavel mai oferă o dovadă scripturală exprimînd ceea ce a spus Iehova prin purtătorul său de cuvînt: „Şi iarăşi: ’Lăudaţi pe Iehova, naţiuni, şi toate popoarele să îl laude’” (Rom. 15:11; Ps. 117:1). Da, este uşor să spui acest lucru, dar cum pot face aceasta naţiunile, popoarele şi triburile fără ca noi să le vorbim despre Iehova şi fără să le explicăm de ce trebuie să fie el lăudat? Prin urmare, este necesar ca regatul lui Cristos să fie predicat în întreaga lume. În aceasta constă „serviciul” rămăşiţei moştenitorilor Regatului şi al „marii mulţimi” a colaboratorilor ei. — Apoc. 7:9–17.

16. Cum se va realiza profeţia din Isaia 11:10 referitoare la „rădăcina lui Iese”?

¹⁶ Apostolul Pavel citează o a patra dovadă spre susţinerea argumentaţiei sale, spunînd: „Şi iaraşi Isaia zice: ’Va exista o rădăcină a lui Iese şi exista cineva care se va ridica să conducă naţiunile; pe el îşi vor întemeia speranţa naţiunile’” (Rom. 15:12; Is. 11:10). Iese din Betleem era tatăl lui David pe care Dumnezeu îl numise rege peste cele douăsprezece triburi ale lui Israel. David n-ar fi putut fi o „rădăcină” de viaţă pentru tatăl său carnal. Aşa că adevărata „rădăcină a lui Iese” va fi Isus Cristos, care fost născut în Betleem, în cadrul tribului regal al lui Iuda, tribul căruia aparţinuse Iese. Isus va deveni o „rădăcină” dătătoare de viaţă pentru strămoşul său pămîntesc Iese atunci cînd îl va învia pe acesta şi pe fiul său David din morţi, în timpul domniei sale mileniale. — Apoc. 22:16.

17. Cine este deci „rădăcina lui Iese” pe care naţiunile îşi pot întemeia speranţa?

¹⁷ David ,a condus naţiunile’ după ce şi-a supus popoarele neevreieşti care rămăseseră în Ţara Promisă. Însă David este mort din anul 1037 î.e.n., iar oamenii naţiunilor nu pot să-şi întemeieze speranţa în el. Din fericire, ei pot să-şi pună speranţa în Mai Marele David, care domneşte în prezent, adică în Isus Cristos, „rădăcina şi descendentul lui David.” La urmă se va dovedi că ei n-au făcut un lucru greşit nici zadarnic. — Apoc. 22:16.

18. Cine anume dintre toate naţiunile şi-a pus deja speranţa în acest Cîrmuitor promis? Peste cine guvernează el deja?

¹⁸ Din 1935 încoace, sute de mii de oameni, aparţinînd „marii mulţimi” provenită din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile, şi-au pus speranţa în Conducătorul care nu-i va dezamăgi. Ei dovedesc aceasta ascultînd de ordinul său de a predica „această veste bună a regatului (. . .) pe tot pămîntul locuit, ca o mărturie tuturor naţiunilor” (Mat. 24:14) Cît despre toţi aceia care au murit de la apariţia păcatului şi a consecinţelor sale nefaste în lume, pînă astăzi şi speranţa lor se bazează tot pe Regele ceresc Isus Cristos, cel întronat. De la întronarea sa în 1914, adică de la încheierea „timpurilor păgînilor,” el guvernează deja asupra oamenilor din toate naţiunile care au credinţă şi speranţă. Dar el va guverna peste şi mai mulţi supuşi, după ce va avea loc învierea tuturor răscumpăraţilor omenirii.

19. Există, deci, motive pentru credincioşii din toate naţionalităţile să abunde în speranţă şi să se bucure, pe măsură ce trece vremea?

¹⁹ Există, aşadar, motive ca oamenii tuturor naţiunilor „să se bucure” împreună cu „poporul” lui Iehova, cu israeliţii spirituali? Da, există toate motivele! După ce îşi încheie Pavel citatele sale din profeţii, el rosteşte aceste cuvinte de binecuvîntare, atît frumoase cît şi potrivite: „Fie ca Dumnezeu, care dă speranţă, să vă umple de bucurie şi pace prin credinţa voastră, ca să puteţi abunda în speranţă cu puterea spiritului sfînt” (Rom. 15:13). Este fără putinţă de tăgadă că inspirata sa rugăciune s-a împlinit asupra martorilor creştini ai lui Iehova din toate părţile globului. Împlinirea exactă a profeţiilor Bibliei arată că speranţa noastră nespus de glorioasă se apropie de realizare. „Bucuraţi-vă!”

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Centurionul roman Cornelius, ca şi familia şi prietenii săi din Cezareea au beneficiat din „serviciu” a lui Petru