Satul cu multe ape este saturat de adevăr
CE CIUDAT! Se constată că un ţinut vestit pentru numeroasele lui resurse de apă suferă de sete! Se observă că o regiune care are apă din belşug este aridă şi însetată! Este o sete care poate fi potolită numai cu apele adevărului din Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia. Este vorba de Rahbeh, un sătuleţ cu 2 200 de locuitori, cuibărit în munţii din nordul Libanului, la circa 130 km de Beirut.
Numele Rahbeh înseamnă în arabă „un loc spaţios“ şi provine dintr-o rădăcină semitică al cărei sens este „extins, întins“. Pe drept cuvînt, sătuleţul se întinde pe două coline, la aproximativ 600 m deasupra nivelului mării. În timpul iernii şi al primăverii, pe vîrfurile înalte ale munţilor se poate vedea zăpadă, care adaugă farmec peisajului. Dar, mai presus de toate, Rahbeh este un sat cu multe ape. Există în această zonă 360 de izvoare, mari şi mici, care furnizează apă preţioasă pentru terenurile fertile din văile înconjurătoare unde se cultivă grîu, caise, pere, piersici şi struguri.
Trecutul şi prezentul se întîlnesc în Rahbeh
În multe privinţe lucrurile din Rahbeh au rămas aproape neschimbate din timpurile biblice. Casele din sat sînt înghesuite una lîngă alta. Străzile sînt înguste, întortocheate şi cu trafic intens — măgari şi vaci. Deşi există cîteva autovehicule, animalele au aici prioritate de trecere. Deseori, proprietarii lor le încarcă la cîmp cu produse şi le trimit acasă singure. Acestea merg de-a lungul străzilor înguste, croindu-şi drum prin punctele aglomerate, şi se întorc la casele lor. Să fie oare imaginea aceasta ceva asemănător cu lucrul la care se gîndea Isaia cînd a spus că „boul îşi cunoaşte stăpînul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpînului său“? — Isaia 1:3.
Rahbeh este şi un loc al contrastelor. Aici găseşti titraţi, dar şi ţărani simpli care n-au fost niciodată la oraş. Există vile înconjurate de grădini, dar şi colibe mici în preajma cărora pasc vitele. Aparate electrice poţi găsi în majoritatea caselor, însă curentul electric nu funcţionează cu regularitate. Din cauza acestui lucru, multe case sînt înzestrate cu generatoare electrice. Străzile principale ale satului sînt pavate deşi multe poteci care duc la cîmp sînt nepavate şi desfundate. De aceea singurul mod de a transporta produsele de la terenurile cultivabile îl constituie animalele domestice. Poţi chiar vedea cîte un măgar cărînd un generator electric la cîmp pentru alimentarea cu electricitate a maşinilor agricole, care sînt folosite alături de animalele de tracţiune pe ogoare.
În mod asemănător, viaţa în sat nu s-a schimbat prea mult. Dacă rămîi peste noapte acolo, s-ar putea să fii deşteptat de cocoşi la ora două sau trei dimineaţa. Activitatea zilnică începe foarte devreme, deci să nu fii surprins dacă îi vei auzi pe localnici strigîndu-şi unul altuia pe întuneric, în timp ce îşi pregătesc animalele pentru muncă. Cînd se crapă de ziuă, poţi vedea mulţi săteni împreună cu animalele lor încărcate mergînd spre cîmp sau la piaţă ca să-şi vîndă marfa.
Pe măsură ce orele trec, băieţaşii şi fetiţele ies să se joace pe străzi şi în pieţele publice. Strigătele şi rîsetele lor umplu văzduhul, la fel ca în anticul Ierusalim, conform descrierii profetului Zaharia: „Străzile cetăţii vor fi pline de băieţi şi de fete, care se vor juca pe străzi“ (Zaharia 8:5). Vei mai constata că sătenii sînt nespuşi de prietenoşi şi curioşi. Trebuie să-i saluţi pe toţi pe care îi întîlneşti deoarece vor să ştie cine eşti, de unde vii, de ce eşti acolo şi unde te duci. Oamenii ajung să se cunoască foarte bine unii pe alţii.
Apele adevărului ajung la Rahbeh
Într-o comunitate în care oamenii sînt atît de apropiaţi unii de alţii, veştile circulă foarte repede. Aşa s-a întîmplat cînd Asaad Younis a revenit din Statele Unite la Rahbeh în 1923. Neştiind dacă Asaad se îmbogăţise în America, prietenul său Abdallah Blal s-a dus să-l vadă. În loc să discute despre bani, Asaad i-a dat un exemplar al cărţii Harfa lui Dumnezeu şi i-a spus: „Aici sînt adevăratele bogăţii“. Abdallah, un fost protestant, a citit această publicaţie bazată pe Biblie şi a rămas profund impresionat. Deşi Asaad nu prea l-a ajutat să înţeleagă aceste informaţii, Abdallah a fost entuziasmat de ceea ce aflase şi a mărturisit deschis că a găsit adevărul.
Puţin mai tîrziu, Abdallah s-a mutat la Tripoli, cel mai mare oraş din nordul Libanului. Aici a reuşit să ia legătura cu cîţiva Studenţi în Biblie — denumirea sub care erau cunoscuţi Martorii lui Iehova pe vremea aceea — şi a progresat mai mult în cercetările sale asupra Bibliei. Ulterior s-a mutat din nou la Rahbeh, ca să răspîndească vestea bună pe care o aflase. El se angaja în discuţii cu consătenii săi privitor la teme ca trinitatea, dacă omul are suflet nemuritor sau nu, focul iadului, preoţia, liturghia şi folosirea imaginilor, împărtăşindu-le ceea propagă de fapt Biblia.
Unii consăteni au manifestat interes. Trei-patru dintre ei i s-au alăturat lui Abdallah în lucrarea de predicare. Apoi au început să ţină studii duminica. Acestea constau în ascultarea unei predici înregistrate pe disc sau citirea unui fragment din Biblie, urmată de o discuţie despre ceea ce s-a ascultat. Mai tîrziu s-au folosit unele auxiliare pentru studierea Bibliei care includeau cărţile Harfa lui Dumnezeu şi „Dumnezeu să fie găsit adevărat“. Numărul celor prezenţi nu depăşea zece persoane, dintre care majoritatea erau mai mult curioşi decît interesaţi. Se pare că unii veneau numai pentru masa care se servea la sfîrşitul ficărei întruniri.
În anii ’40, lui Abdallah Blal i s-a dat responsabilitatea de a se îngriji de grupul din Rahbeh. El s-a dovedit a fi un slujitor zelos şi loial al lui Iehova, dîndu-le un minunat exemplu celorlalţi. Unul dintre aceştia, fratele Mattar, îşi aminteşte cum efectuau ei lucrarea de predicare: „Întrucît pe vremea aceea nu aveam automobile, eu şi fratele Blal mergeam pe jos ca să depunem mărturie în satele vecine. Eu duceam fonograful, iar fratele Blal conducea discuţia. De obicei ne întorceam acasă după două-trei zile“. Fratele Blal l-a slujit cu fidelitate pe Iehova pînă la moartea sa, în 1979, la vîrsta de 98 de ani.
Progresul stîrneşte împotrivire
Pe măsură ce lucrarea progresa, fraţii au început să întîmpine împotrivire. În 1950, la instigarea preotului din sat, a început o campanie de persecuţii împotriva fraţilor. Preotul i-a acuzat pe fraţi de profanare a bisericii şi de sacrilegiu. Unii dintre săteni s-au înfuriat atît de mult, încît au aruncat cu pietre după fraţi, iar unii dintre fraţi au fost şi închişi. Totuşi, în urma cercetărilor s-a dovedit că acuzaţiile erau false. Dar chiar şi aşa, fraţii au fost ţinuţi în închisoare mai multe zile.
Un alt împotrivitor a încercat să-i determine pe săteni, dintre care unii nu prea ştiau să citească, să semneze o hîrtie prin care fraţii erau acuzaţi de multe lucruri, inclusiv de deranjarea oamenilor prin faptul că treceau cu insistenţă pe la casele lor. Pentru a convinge mai mulţi oameni să semneze hîrtia, persoana respectivă le-a spus că aceasta era o cerere de revenire, prin transfer, în sat a unui anumit muncitor. Cînd oamenii au aflat că aceasta era de fapt o acuzaţie împotriva Martorilor, şi-au şters semnăturile. Incidente ca acestea au ajutat să se depună o mărturie temeinică la numeroase oficialităţi din regiune.
Pe lîngă faptul că s-au confruntat cu această împotrivire înverşunată, fraţii au avut de înfruntat încă un obstacol. Într-un sătuleţ în care toţi oamenii se cunosc între ei, „frica de oameni este o cursă“, aşa cum arată Biblia în Proverbele 29:25. Fraţilor le trebuie curaj ca să le predice vecinilor, prietenilor şi rudelor, care îi critică în permanenţă şi îşi bat joc de ei. Astfel, cuvintele lui Isus din Matei 10:36 capătă într-adevăr sens: „Omul va avea ca vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui“. Dar, aşa cum spune în continuare proverbul, „cel ce se încrede în [Iehova, NW] nu are de ce să se teamă“. Credinţa şi perseverenţa fraţilor au dat rezultate excelente.
Adevărul inundă Rahbeh
De-a lungul anilor sătenii au ajuns să aprecieze minunata comportare a Martorilor lui Iehova şi mulţi au acceptat adevărul. Fraţii au fost nespus de bucuroşi cînd, în 1969, în Rahbeh s-a format a doua congregaţie. Ei au continuat să lucreze din greu. Mulţi s-au angajat în ministerul cu timp integral, unii chiar mutîndu-se pentru a sluji în alte teritorii, inclusiv în oraşul Beirut. Iehova a binecuvîntat munca lor intensă şi, în 1983, în Rahbeh s-a format a treia congregaţie. Între timp mulţi fraţi au emigrat sau s-au mutat la oraş. Totuşi, creşterea a continuat şi, în 1989, în Rahbeh s-a format a patra congregaţie, urmată, în 1990, de a cincea.
La data aceea aproape fiecare familie din sat avea o rudă sau un prieten care era Martor. Ostilitatea de odinioară a dispărut. Oamenii s-au familiarizat mai bine cu Martorii. De fapt, cuvintele „bătrîn“, „pionier“, „supraveghetor de circumscripţie“, „adunare“ şi „Armaghedon“ fac acum parte din vocabularul sătenilor. La ocazii speciale, cum ar fi vizita supraveghetorului de circumscripţie sau Comemorarea, străzile sînt goale, iar Sălile Regatului sînt ticsite. Unele congregaţii au pus chiar difuzoare pe balcon pentru ca vecinii să poată auzi programul.
În Rahbeh sînt acum peste 250 de vestitori ai Regatului. Aceasta înseamnă că, în sat, există 1 Martor la aproximativ 8 persoane! O congregaţie de 51 de persoane are un teritoriu de 76 de case şi teritoriul este parcurs în fiecare săptămînă. Imaginaţi-vă ce s-a întîmplat în lunile martie şi aprilie din anul trecut, cînd 98 dintre cei 250 de vestitori au efectuat lucrarea de pionier auxiliar, alături de cei 13 pionieri regulari din Rahbeh. Teritoriul a fost parcurs de multe ori în fiecare săptămînă. Nu era ceva neobişnuit ca o casă să fie vizitată de două sau chiar trei perechi de vestitori în aceeaşi zi sau chiar în acelaşi moment. Majoritatea sătenilor s-au obişnuit cu aceste vizite. Dar cînd cineva s-a plîns de lucrul acesta, un vestitor a răspuns: „Cînd veţi accepta oferta noastră de a urma un studiu biblic, atunci veţi fi vizitat doar o dată pe săptămînă“. Martorii vorbesc, de asemenea, tuturor celor pe care îi întîlnesc pe ogoare — oameni care ară, seamănă, udă sau merg călare pe un măgar.
De fapt, Rahbeh, satul cu multe ape, este saturat de adevărul Bibliei. Dar asta nu este totul. Aşa cum Rahbeh este izvorul de apă proaspătă pentru multe sate din vecinătate, el le alimentează şi cu apele dătătoare de viaţă ale adevărului biblic. Vestitorii din Rahbeh se duc în vizită pe jos la oamenii din satele din apropiere şi se organizează în grupuri care se deplasează ziua cu maşinile pentru a predica în satele mai îndepărtate. Unii vestitori se mută în alte oraşe pentru a sluji acolo. Cu binecuvîntarea lui Iehova, va avea loc o creştere mai mare care îi va aduce şi mai multe laude Tatălui ceresc, Iehova Dumnezeu.
[Legenda fotografiei de la pagina 26]
Vedere cu o stradă din Rahbeh