Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • Iehova umileşte un oraş arogant
    Profeția lui Isaia – lumină pentru întreaga omenire I
    • 17, 18. De ce binecuvântări va avea parte Israelul în urma înfrângerii Babilonului?

      17 Căderea Babilonului va fi o uşurare pentru Israel. Ea va însemna eliberarea din captivitate şi ocazia de a se întoarce în Ţara Promisă. De aceea, Isaia spune acum: „DOMNUL va avea milă de Iacov, va alege iarăşi pe Israel şi-i va aduce iarăşi la odihnă în ţara lor; străinii se vor alipi de ei şi se vor uni cu casa lui Iacov. Popoarele îi vor lua şi-i vor aduce înapoi la locuinţa lor şi casa lui Israel îi va stăpâni în ţara DOMNULUI, ca robi şi roabe. Vor ţine astfel robi pe cei care-i robiseră pe ei şi vor stăpâni peste asupritorii lor“ (Isaia 14:1, 2). „Iacov“ se referă aici la tot Israelul — la toate cele 12 triburi. Iehova îi va arăta îndurare lui „Iacov“, permiţându-i naţiunii să se întoarcă în ţara ei. Ei vor fi însoţiţi de mii de străini, dintre care mulţi îi vor servi pe israeliţi ca slujitori la templu. Unii israeliţi vor ajunge chiar să aibă autoritate peste cei ce odinioară îi duseseră pe ei în captivitate.c

  • Iehova umileşte un oraş arogant
    Profeția lui Isaia – lumină pentru întreaga omenire I
    • c De exemplu, Daniel a fost numit înalt demnitar în Babilon sub mezi şi perşi. După aproximativ 60 de ani Estera a devenit regină, ca soţie a regelui persan Ahaşveroş, iar Mardoheu, prim-ministru al întregului Imperiu Persan.

Publicații în limba română (1970-2026)
Deconectare
Conectare
  • Română
  • Partajează
  • Preferințe
  • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
  • Condiții de utilizare
  • Politică de confidențialitate
  • Setări de confidențialitate
  • JW.ORG
  • Conectare
Partajează