Pacea — realitatea despre ea

PUŢINI sînt oamenii care ar nesocoti idealurile dindărătul eforturilor Naţiunilor Unite în vederea asigurării păcii. „«Să făurim din săbii brăzdare» exprimă obiectivul de pace mondială al Naţiunilor Unite“, spune „The World Book Encyclopedia“, adăugînd: „Naţiunile Unite au două mari obiective: pacea şi demnitatea umană.“

Inscripţia de sub statuia ce se vede aici parafrazează cuvintele profeţiei biblice din Isaia, capitolul 2, versetul 4, care conform unei traduceri moderne, spune:

„Şi va trebui ca ei să făurească din săbiile lor brăzdare de plug şi din lăncile lor foarfece de grădină.“

Aceste cuvinte nobile aveau să le sugereze, în mod sigur, ţărilor membre ale ONU ideea de a garanta pace durabilă şi dezarmare. Dar, tristă situaţie, de la fundarea Organizaţiei Unite, în 1945, la sfîrşitul celui de al doilea război mondial, istoria acesteia a demonstrat cu totul altceva. De ce? Motivul fundamental este că fraza de mai sus, citată din Isaia, nu poate fi scoasă din contextul ei, aşa cum au făcut guvernele omeneşti. Contextul în care se află ea este extrem de important. Să vedem de ce.

Mesajul lui Isaia

Isaia era un profet. El vorbea despre o glorioasă viziune a armoniei şi păcii pentru oamenii tuturor raselor. Pentru ca această viziune să devină o realitate, oamenii aveau ceva de făcut. Ce anume? Să vedem importanţa versetelor 2 şi 3 precum şi a legăturii lor cu versetul 4.

„[2] Şi se va întîmpla, fără îndoială, în perioada finală a zilelor, că muntele casei lui Iehova va ajunge ferm stabilit, deasupra vîrfului munţilor şi, în mod cert, el va fi înălţat deasupra dealurilor; şi va trebui ca spre el să se reverse toate naţiunile. [3] Şi multe popoare, în mod cert, se vor duce şi vor zice: «Veniţi, şi să ne suim la muntele lui Iehova, la casa Dumnezeului lui Iacob; şi el ne va instrui cu privire la căile sale, iar noi vom umbla pe cărările sale.» Căci din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim cuvîntul lui Iehova. [4] Şi el, în mod cert, va face judecată printre naţiuni şi va pune lucrurile în ordine cu privire la multe popoare. Şi va trebui ca ele să făurească din săbiile lor brăzdare de plug şi din lăncile lor foarfece de grădină. Nu va mai ridica sabia naţiune contra naţiune, nici nu vor mai învăţa războiul.“

În primul rînd, noi trebuie să recunoaştem că Iehova, Creatorul nostru, este cel care are dreptul să ne instruiască „cu privire la căile sale“, care, aşa cum relatează Isaia mai tîrziu, ’sînt mai înalte decît căile noastre‘ (Isaia 55:9). Mulţi oameni, şi în special conducătorii lumii, care îşi dau mare importanţă, consideră lucrul acesta ca fiind ceva de neconceput. În ochii lor nu sînt drepte decît propriile lor căi. Faptul însă că nici una din căile lor nu a dus la pace mondială şi dezarmare demonstrează inutilitatea continuării unui asemenea curs.

În al doilea rînd, observaţi că este necesar ca fiecare, individual, să aibă dorinţa de a se conforma legilor lui Dumnezeu: „Noi vom umbla pe cărările sale.“ Numai pe această bază se va ajunge ca săbiile să fie transformate în brăzdare, iar lăncile în foarfece de grădină, la scară mondială. Cum poate fi totuşi atins un obiectiv atît de pretenţios?

Instruire divină

Mulţi oameni deţin un exemplar al Bibliei, cartea care conţine instrucţiunile lui Iehova Dumnezeu, dar se cere mai mult decît doar a poseda această carte. Isaia spune că legea şi cuvintele lui Iehova emană din „Ierusalim“. Ce înseamnă lucrul acesta? Pe vremea lui Isaia oraşul propriu–zis era sursa autorităţii regale spre care priveau toţi israeliţii fideli (Isaia 60:14). Mai tîrziu, pe vremea apostolilor lui Isus Cristos, Ierusalimul mai era încă punctul de plecare a instrucţiunilor care emanau de la colegiul central din acest oraş. — Fapte 15:2; 16:4.

Dar care este situaţia astăzi? Să observăm că Isaia îşi începe mesajul cu afirmaţia: „Şi se va întîmpla, fără îndoială, în perioada finală a zilelor.“ Alte traduceri spun: „În zilele de pe urmă“ (Sfînta Scriptură 1874). Dovezi că din anul 1914 trăim în zilele de pe urmă ale acestui sistem mondial, au fost prezentate cu regularitate în paginile acestei reviste. Prin urmare, ce ar trebui să ne aşteptăm să vedem, în conformitate cu versetele 3 şi 4?

O mare mulţime de oameni care nu mai învaţă războiul şi care şi–au făurit deja „din săbiile lor brăzdare de plug“. Şi, într–adevăr, îi vedem! Cu mult peste 3,5 milioane de bărbaţi, femei şi copii de orice rasă, în peste 200 de ţări, trăiesc în deplină unitate şi pace unii cu alţii, predicînd aproapelui lor mesajul biblic al păcii. Ei sînt cunoscuţi pretutindeni pe pămînt ca Martori ai lui Iehova.

Ei au un Colegiu Central modern format din supraveghetori creştini din diferite părţi ale pămîntului, care se îngrijesc de supravegherea necesară activităţii mondiale a poporului lui Dumnezeu. Aceşti bărbaţi, întocmai ca apostolii şi bătrînii din Ierusalimul primului secol al erei noastre, sînt membri unşi ai clasei sclavului fidel şi prevăzător desemnat de către Isus Cristos să se îngrijească de toate interesele Regatului său aici pe pămînt. Istoria a demonstrat că aceştia au urmat cu fidelitate conducerea spiritului sfînt şi că ei nu se sprijină pe înţelepciunea omenească atunci cînd instruiesc turma lui Dumnezeu în căile adevăratei păci. — Matei 24:45–47; 1 Petru 5:1–4.

Adevărata închinare

Pentru a trăi în pace nu este suficientă o cunoştinţă intelectuală sau simpla dorinţă de a trăi în armonie cu instrucţiunile divine. Mai este neapărată nevoie de o devoţiune din inimă şi de o închinare sinceră la Creatorul nostru Iehova, aşa cum arată cu claritate Isaia.

Profetul spune că „muntele casei lui Iehova va ajunge ferm stabilit deasupra vîrfului munţilor“ şi „înălţat deasupra dealurilor“. În timpurile antice, anumiţi munţi şi anumite dealuri serveau ca locuri ale închinării idolatre şi pentru sanctuare ale dumnezeilor falşi. Cînd regele David a adus Arca sacră în cortul înălţat pe muntele Sion (Ierusalim), la aproximativ 760 metri deasupra nivelului mării, el a acţionat, evident, sub îndrumarea divină. Mai tîrziu, cînd marele templu al lui Iehova a fost înălţat pe muntele Moria, cuvîntul „Sion“ a ajuns să includă locul templului, astfel că templul se afla pe un loc mai înalt decît anumite locuri înalte păgîne de primprejur. Ierusalimul a fost, de asemenea, numit ’muntele său sfînt‘; astfel, închinarea la Iehova a rămas pe o poziţie înaltă. — Isaia 8:18; 66:20.

Astăzi, închinarea la Iehova Dumnezeu a ajuns înălţată ca un munte simbolic. Înălţimea sa poate fi văzută de toţi, deoarece a făcut ceva ce nici o altă religie nu poate face. Ce anume? I–a unit pe toţi închinătorii lui Iehova, care, plini de bucurie, şi–au transformat săbiile în brăzdare şi nu mai învaţă războiul. Barierele naţionale şi rasiale nu–i mai despart. Ei trăiesc ca un popor unit, o fraternitate, deşi ei sînt împrăştiaţi printre toate naţiunile lumii. — Psalm 33:12.

Ora hotărîrii

Cum ne afectează toate acestea pe noi? Cuvintele unui alt profet evreu sînt foarte potrivite: „Mulţimi, mulţimi, sînt în cîmpia joasă a hotărîrii, deoarece ziua lui Iehova este aproape, în cîmpia joasă a hotărîrii“ (Ioel 3:14). Este timpul luării unei hotărîri urgente pentru întreaga omenire, fie în sensul de–a învăţa căile adevăratei păci din mîna lui Dumnezeu, fie de a continua să sprijine o concepţie de viaţă orientată spre arme, care în curînd va lua sfîrşit.

Isus a profeţit că o mare lucrare de predicare avea să aibă loc în zilele noastre. Această predicare se referă la „vestea bună“ că Regatul lui Dumnezeu va aduce pace naţiunilor frămîntate de războaie (Matei 24:14). Anul trecut au fost ţinute peste trei milioane de studii biblice la domiciliu de către Martorii lui Iehova, pe întregul pămînt. Unele dintre aceste studii săptămînale s–au ţinut cu persoane individuale, dar multe s–au ţinut cu întreaga familie. În felul acesta, milioane de copii au primit o speranţă sigură de viitor, iar părinţii lor au obţinut asigurarea că războaiele, asemenea celui căruia i–au fost martori sau la care poate chiar au participat, nu vor mai fi o parte a noii lumi a lui Dumnezeu.

O lume a încrederii reciproce şi a păcii! În ea nu va trebui să se preocupe nimeni cu dezarmarea, deoarece armele de război vor aparţine trecutului. Toate mulţumirile să–i fie aduse lui Iehova, „Dumnezeul care dă pacea“, care, plin de iubire, ne instruieşte acum şi ne pregăteşte să trăim sub domnia Regatului său al dreptăţii. — Romani 15:33.