De ce nu va supravieţui creştinătatea?

„Iată, ei au respins însuşi Cuvîntul lui Iehova, şi ce înţelepciune au ei? . . . De la profet pînă la preot, fiecare acţionează în mod fals.“ — Ieremia 8:9, 10.

 1. De ce nu este ciudat faptul că Ierusalimul se va dovedi deziluzionant ca factor al păcii?

IERUSALIMUL de astăzi, oraşul preţuit de trei dintre religiile importante ale acestei lumi, pare să joace din nou un rol mondial. Dar se va dovedi el oare oraşul Prinţului păcii? Se va dovedi el factorul esenţial în statornicirea unei păci mondiale? În aceste privinţe el se va dovedi deziluzionant pentru cei care îi atribuie o înaltă valoare religioasă. Lucrul acesta nu trebuie să ni se pară ciudat pentru că nici chiar Ierusalimul din antichitate nu a corespuns aşteptărilor lui Dumnezeu al cărui templu glorios încorona vîrful muntelui Moria, una dintre faimoasele înălţimi ale oraşului.

 2. (a) Ce putem pierde dacă-i ascultăm pe purtătorii de cuvînt ai creştinătăţii? (b) Pe cine a trezit Iehova ca să avertizeze creştinătatea?

² Noi să nu fim printre aceia care apucă astăzi o cale care duce la o inevitabilă dezamăgire. Creştinătatea care îşi pune atît de înalte speranţe în Ierusalimul modern a avut multă vreme un cuvînt hotărîtor de spus în afacerile religioase şi politice ale lumii. În ciuda prestigiului ei noi putem pierde viaţa veşnică pe care o dorim dacă în aceste timpuri, cele mai critice din istoria omenirii, aplecăm urechea la glasul purtătorilor ei de cuvînt. Potrivit Cuvîntului infailibil al lui Dumnezeu căruia creştinătatea pretinde că i se închină, acest sistem de creştinism doar cu numele sau pretins ca atare, este condamnat, aşa cum a fost şi Ierusalimul din zilele profetului Ieremia (Ier. 6:1–8). Prin intermediul unor persoane pe deplin consacrate lui Dumnezeu, aşa cum a fost Ieremia, creştinătatea a fost avertizată la timp cu privire la distrugerea sigură care îi este rezervată. Da, întocmai ca şi în ultimele zile ale Ierusalimului din vremea lui Ieremia, Iehova Dumnezeu i-a trezit pe martorii săi unşi ca să fie o clasă Ieremia din timpurile moderne (2 Cron. 36:15, 16). Iehova i-a trimis pe aceşti martori creştini ai săi tot mereu la membrii bisericilor creştinătăţii, şi anume „sculîndu-se de dimineaţă şi trimiţîndu-i“ (Ier. 7:25, 13). Dar totul a fost în zadar!

 3. Ce model au urmat „profeţii“ şi „preoţii“ creştinătăţii în felul de a reacţiona la un asemenea avertisment?

³ Insă „profeţii“ şi „preoţii“ creştinătăţii au refuzat să ia seama. Lor nu le place să li se tulbure „turmele“. Aşa că ei le dau asigurări false, care dezmint profeţiile lui Dumnezeu. A fost întocmai ca şi în zilele lui Ieremia şi ca şi în zilele apostolilor lui Cristos (Ier. 5:20, 21; Mat. 13:13–15; Fapt. 28:25–27). Dorim noi să fim ca şi aceşti oameni induşi în eroare şi să refuzăm să luăm seama? Nu!

ÎNCREDERE PUSĂ ÎN MOD GREŞIT ÎNTR-UN TALISMAN RELIGIOS

 4, 5. (a) În ce fel de structură îşi pun astăzi încrederea oamenii creştinătăţii? (b) Cum îi descrie Ieremia pe oamenii care au făcut o greşeală asemănătoare în zilele sale?

⁴ Milioane de oameni din ziua de astăzi îşi pun încrederea într-o structură religioasă condamnată. Clerul creştinătăţii îi determină pe membrii bisericilor lor să facă astfel. Poporul Ierusalimului, al ţării lui Iuda, a făcut o greşeală asemănătoare în zilele lui Ieremia. Noi nu dorim să-l imităm. Iehova i-a poruncit lui Ieremia să stea la poarta templului Ierusalimului şi să le spună în mod public celor care treceau pe acolo:

⁵ „‘Nu vă puneţi încrederea în cuvinte înşelătoare, spunînd: „Templul lui Iehova, templul lui Iehova, templul lui Iehova sînt ei!“ . . . Iată, voi vă puneţi încrederea în cuvinte înşelătoare — lucru care în mod categoric nu va fi de nici un folos. E cu putinţă oare ca furînd, omorînd, săvîrşind adulter, jurînd fals, făcînd fum de jertfă pentru Baal şi umblînd după alţi dumnezei pe care nu i-aţi cunoscut, să veniţi [totuşi] şi să staţi înaintea mea, în casa aceasta peste care a fost chemat numele meu, şi să ziceţi: „Categoric că vom fi salvaţi,“ în ciuda faptului că săvîrşiţi toate aceste lucruri detestabile? Această casă peste care a fost chemat numele meu a ajuns în ochii voştri doar i simplă peşteră de tîlhari? Iată, şi eu însumi am văzut [lucrul acesta]“,’ este declaraţia lui Iehova.“ — Ier. 7:4–11.

 6. În cursul cărei acţiuni a utilizat Isus figurile de stil ale lui Ieremia cu privire la templul din Ierusalim?

⁶ Ieremia nu a fost autorizat să cureţe templul de toate lucrurile profanatoare puse acolo de către cei care contopeau închinarea lui Iehova cu închinarea păgînă la idoli (Ier. 7:30, 31). Dar după ce au trecut mai bine de 630 de ani după distrugerea acelui templu, Isus Cristos, în calitate de Fiu al lui Dumnezeu a curăţat templul reconstruit din Ierusalim în două ocazii. În timp ce făcea lucrul acesta Isus a folosit figurile de stil ale lui Ieremia. Astfel citim: „Isus a intrat în templu şi i-a alungat afară pe toţi cei care vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi băncile celor care vindeau porumbei. Şi el le-a spus: ‘Este scris: „Casa mea va fi numită o casă de rugăciune,“ dar voi faceţi din ea o peşteră de tîlhari’“. (Mat. 21:12, 13; vezi şi Ioan 2:15, 16.) Acel templu profanat a fost distrus în anul 70 e.n.

 7. (a) În ce transformă religionişti creştinătăţii structura lor religioasă simultan cu îndeplinirea închinării lor? (b) Cum îl numesc ei pe Isus Cristos, însă cum îi va numi el?

⁷ Îndeosebi de la anul 1919 e.n. clasa Ieremia a atras atenţia lumii asupra stării profanate a creştinătăţii. În acelaşi timp în care membrii creştinătăţii îşi îndeplinesc închinarea în acest pretins sistem creştin de lucruri ei săvîrşesc ceea ce a spus Ieremia, „furînd, omorînd, săvîrşind adulter, jurînd fals.“ Ei jertfesc cu religiozitate altor dumnezei (Baalilor, Domnilor) pe lîngă Domnul Isus Cristos. Din punct de vedere materialist, ei transformă structura lor religioasă într-o „simplă peşteră de tîlhari“ (Ier. 7:9–11). În ciuda tuturor acestor lucruri detestabile în ochii lui Iehova, religioniştii creştinătăţii îi aduc lui Isus Cristos un serviciu doar cu buzele, adică formal, numindu-l „Domn.“ Ei îşi închipuie că procedînd astfel totul este în ordine şi că închinarea lor este acceptată în ochii lui Dumnezeu şi ai lui Cristos. Dar Isus Cristos le va face o surpriză neplăcută numindu-i „lucrători ai nelegiuirii“ pentru că nu fac voinţa Tatălui său. — Mat. 7:21–23.

 8. De ce îşi închipuie religioniştii creştinătăţii că structura lor religioasă are o existenţă miraculoasă?

⁸ Ca şi israeliţii cărora le-a transmis Ieremia mesajul lui Iehova şi religioniştii creştinătăţii îşi privesc „templul“ peste care cheamă numele lui Cristos ca şi cum ar fi un talisman sau o amuletă împotriva nenorocirii care ar putea veni din mîinile lui Dumnezeu. Ei arată spre structura lor de lucruri, creştină doar cu numele, şi spun: „Templul lui Iehova sînt [acestea]!“ (Ier. 7:4). Biserica romano-catolică pretinde a fi apostolică, alcătuindu-şi o linie de succesori apostolici care duce fără întrerupere pînă la cei doisprezece apostoli ai lui Cristos. Biserica Anglicană a Marii Britanii procedează la fel cu privire la „episcopii“ ei (clerul episcopal). Patriarhiile bisericilor ortodoxe răsăritene depind de o închipuită succesiune neîntreruptă de episcopi ai lor, ajungînd pînă la cei doisprezece apostoli care, după cum pretind ei, au avut succesori apostolici. Papalitatea romană susţine că ea este zidită pe apostolul Petru care a fost „această stîncă“ şi că astfel „porţile iadului“ nu o pot birui (Mat. 16:18, 19, Douay). Datorită unei asemenea pretinse continuităţi a lucrurilor chiar din zilele lui Cristos, ei consideră că creştinătatea are o existenţă miraculoasă, sigură în faţa exterminării.

 9, 10. (a) Ce întrebări se ridică cu privire la închinătorii care îşi pun încrederea în „existenţa miraculoasă“ a creştinătăţii? (b) Ce i-a poruncit Iehova lui Ieremia să spună despre iudeii care se încredeau în templul lor?

⁹ Dar dacă cineva îşi pune încrederea în ‘existenţa miraculoasă’ a creştinătăţii, îi garantează oare faptul acesta siguranţă în faţa nenorocirii şi distrugerii împreună cu ea? Apostolul Pavel avertizează că în aceste „zile din urmă“ oamenii vor avea doar „o formă de devoţiune religioasă, însă dovedindu-se falşi faţă de puterea ei;“ şi, a adăugat el „depărtează-te de aceştia“ (2 Tim. 3:1–5). Astfel deci, cînd cineva îndeplineşte formalităţi exterioare într-o casă sau într-o instituţie despre care se pretinde că este consacrată lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp ea este profanată prin amestecarea cu închinarea falsă şi cu preocupările lumeşti, îi va garanta aceasta ocrotirea existenţei sale faţă de exprimarea dreptei displăceri a lui Dumnezeu? Ei bine, ce i-a poruncit Iehova lui Ieremia să le spună israeliţilor care se încredereau în „templul“ lor? Să ascultăm:

¹⁰ „‘Duceţi-vă acum la locul pe care l-am avut în Silo [la vreo 32 de kilometri în nordul Ierusalimului], unde am făcut să locuiască prima dată numele meu, şi vedeţi ce i-am făcut din cauza răutăţii poporului meu Israel. Iar acum, pentru că aţi făcut încontinuu toate aceste lucruri,’ este exprimarea lui Iehova ‘şi [pentru că] v-am vorbit încontinuu, sculîndu-mă de dimineaţă şi vorbindu-vă, dar voi nu aţi ascultat, şi [pentru că] v-am chemat încontinuu, dar voi nu aţi răspuns, voi face şi casei peste care a fost chemat numele meu, [şi] în care vă încredeţi voi, şi locului pe care vi l-am dat vouă şi strămoşilor voştri, întocmai aşa cum i-am făcut lui Silo. Şi vă voi izgoni dinaintea feţei mele, aşa cum i-am izgonit pe toţi fraţii voştri, pe toţi descendenţi lui Efraim.’“ — Ier. 7:12–15.

11. Ce s-a întîmplat în zilele lui Samuel la Silo, fapt care a şocat susceptibilităţile religioase ale israeliţilor?

¹¹ Ceea ce s-a întîmplat cu Silo în zilele tînărului profet Samuel a şocat susceptibilităţile religioase ale israeliţilor. Ei şi-au pus încrederea în chivotul sfînt al legămîntului avînd convingerea că îi va salva de înfrîngerea care putea veni prin mîinile filistenilor. Aşa se face că ei au scos chivotul din Sfînta Sfintelor tabernacolului care se afla în Silo iar preoţii nelegiuiţi, fiii marelui preot Eli, l-au dus pe cîmpul de bătălie. Dar chivotul nu i-a ocrotit de consecinţele violării legii lui Iehova, de care se făceau vinovaţi. Din nenorocire chivotul a căzut în mîinile filistenilor păgîni, fiii lui Eli, Hofni şi Fineas, care erau şi ei preoţi au fost ucişi, iar la primirea tristelor veşti, preotul Eli care era peste măsură de gras a leşinat şi, căzînd pe spate, şi-a rupt ceafă şi a murit. Israeliţii au rămas în continuare sub apăsarea filistenilor, iar chivotul, simbolul prezenţei lui Iehova, nu s-a mai reîntors niciodată la locul său din tabernacolul sfînt care se afla la Silo, nici chiar atunci cînd a fost trimis înapoi de către filistenii idolatri care fuseseră loviţi cu diverite plăgi. — 1 Sam. 3:1 pînă la 7:2.

12. Cum s-a purtat Iehova cu Ierusalim şi ţara lui Iuda ca şi în cazul lui Silo care fusese favorizat odinioară?

¹² Prin Ieremia Iehova a avertizat că-i va face la fel Ierusalimului, cum i-a făcut lui Silo care fusese favorizat odinioară. Aşa că el le-a permis Babilonienilor să distrugă Ierusalimul în anul 607 î.e.n. Chiar şi templul care fusese construit de către regele Solomon şi care găzduia chivotul legămîntului a fost năruit. Chivotul a dispărut fără urmă, nemaicunoscîndu-se nici pînă astăzi locul în care a ajuns. După dezastrul suferit de Silo filistenii le-au permis israeliţilor să rămînă pe loc. Dar după distrugerea Ierusalimului şi a templului său de către babilonieni, ei i-au deportat pe cei mai mulţi dintre iudeii supravieţuitori în îndepărtatul Babilon. Puţinii iudei care rămăseseră au părăsit în cele din urmă cu groază ţara şi au fugit în Egipt. Aceasta a făcut ca întrega ţară a lui Iuda să rămînă nelocuită. În felul acesta Iehova i-a izgonit pe iudeii care au încălcat legămîntul său dinaintea feţei sale!

13. Ce lecţie putem desprinde din felul greşit în care şi-au pus atunci iudeii încrederea?

¹³ Să desprindem astăzi o lecţie folositoare din aceste lucruri. Să nu ne punem încrederea în ceea ce îşi închipuie creştinătatea că va servi drept talisman religios care să o scape de nimicire. „Necazul cel mare“ care va veni asupra ei în curînd va fi mai rău decît ceea ce i s-a întîmplat Ierusalimului şi templului său la 37 de ani după ce Isus a curăţat ceea ce fusese transformat într-o „simplă peşteră de tîlhari,“ care au profanat templul din Ierusalim. — Mat. 24:1,2,21,22.

DE LA SFÎNŢENIE LA POLUARE RELIGIOASĂ

14. De ce nu trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru cruţarea creştinătăţii?

¹⁴ Nici unul dintre cei care îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeul Bibliei nu se va ruga să nu i se întîmple niciodată creştinătăţii aşa ceva, Iehova i-a poruncit profetului său Ieremia să nu se roage pentru Ierusalim şi nici pentru templul acestuia, ca să fie scutite de manifestarea dreptei sale indignări. Ceea ce-i corespunde în timpurile de astăzi Ierusalimului şi anume creştinătatea, s-a dovedit de necorectat. După toţi aceşti ani în care Iehova i-a trimis pe martorii săi creştini să-i avertizeze pe oamenii creştinătăţi, aceasta stăruieşte în răutatea ei, astfel încît este de neiertat. — Ier. 7:18–26; 5:7–9.

15, 16. (a) Datorită cărei linii de conduită a creştinătăţii nu merită ea milă? (b) Ilustrînd acest fapt, ce a spus Iehova în Ier. 7:30, 31?

¹⁵ Nu trebuie să ne fie milă de creştinătate pentru că nimicirea ei va afecta atît de multe vieţi omeneşti. Calea urmată de ea a adus o mare ruşine asupra lui Dumnezeu. De ce atunci să nu ne gîndim înainte de toate la el? El este mult mai important decît toate creaturile umane. Gîndiţi-vă numai cum creştinătatea cu sutele ei de milioane de membri ai bisericii a adus ruşine asupra numelui său şi i-a persecutat pe martorii săi credincioşi care au anunţat în mod solemn avertismentele sale şi au adus la cunoştinţă sfaturile sale salvatoare de viaţă. Simţim noi mai multă compasiune faţă de oamenii refractari, neascultători decît faţa de numele Dumnezeului Celui Preaînalt? E adevărat că pieirea lor împreună cu creştinătatea este vrednică de plîns, dar calea lor din prezent a unei conduite religioase ruşinoase nu este mai puţin vrednică de plîns. Ilustrînd faptul acesta Iehova a spus:

¹⁶ „‘Fiii lui Iuda au făcut ce este rău în ochii mei,’ este declaraţia lui Iehova. ‘Ei şi-au pus lucrurile lor dezgustătoare în casa mea peste care a fost chemat numele meu, ca s-o profaneze. Ei au zidit locurile înalte ale Tofeltului care este în valea fiului lui Hinom [în afara zidului de sud al Ierusalimului], ca să-i ardă [pe cine?] pe fiii şi fiicele lor în foc, lucru pe care nu li-l poruncisem şi care nu-mi venise în inimă. — Ier. 7:30, 31; observă şi Levitic 18:21; 20:2–5.

17. (a) Ce întrebare se ridică cu privire la mila faţă de jertfele omeneşti şi faţă de părinţii care le-au adus? (b) De unde a izvorît ideea unor asemenea jertfe omeneşti?

¹⁷ Astfel deci, pentru că veni vorba de milă, de cine ne este mai degrabă milă? De părinţii idolatri care aveau să-i dea socoteală lui Iehova? Sau de fiii şi fiicele care se zvîrcoleau şi ţipau cînd erau aduşi ca jertfe omeneşti dumnezeului fals Moloh (Rege) pe un altar înalt la Tofet, în valea fiului lui Hinom? (Ier. 32:35). Cum puteau acei părinţi lipsiţi de inimă să asocieze o asemenea închinare adusă diabolicului dumnezeu-idol Moloh, cu închinarea la templul sfînt situat chiar în capătul de nord al văii? În orice caz nu a fost porunca lui Iehova ca ei să aducă drept jertfe unui dumnezeu fals vieţi omeneşti. Ideea unor asemenea jertfe omeneşti s-a ivit în inima apostaţilor religioşi din aceea vreme, însă niciodată în inima lui Iehova Dumnezeu. Ce merită oamenii care încearcă să amestece o asemenea închinare cu închinarea lui Iehova?

18. Ce comparaţie se poate face din punct de vedere numeric între jertfele din vechime de felul acesta şi acelea aduse de creştinătate în zilele noastre în mai puţin de un secol?

¹⁸ Numărul copiilor aduşi ca jertfă în acea vreme de către renegaţii „fii ai lui Iuda“ pare nesemnificativ dacă îl comparăm cu numărul jertfelor omeneşti pe care le-a adus creştinătatea dumnezeilor ei necreştini în decursul secolelor. În ciuda faptului că pretinde a fi regatul vizibil al Prinţului păcii, ea a adus nenumăraţi fii şi fiice ca jertfe dumnezeului războiului, Molohului sau „Regelui“ ei. În zilele noastre în mai puţin de un secol ea a jertfit multe milioane dintre cei mai buni şi mai tineri fii ai ei şi membri ai bisericii, în două dintre cele mai sîngeroase războaie ale omenirii precum şi în războaie mai mici. În mod blasfemiator sau hulitor, creştinătatea numeşte creştinism asemenea acte. Ea socoteşte că astfel de sacrificii sînt „jertfa supremă“ care le aduce celor jertfiţi un paşaport imediat pentru a ajunge în prezenţa lui Cristos în cer!

JERTFELE CARE ÎI SÎNT PLĂCUTE LUI IEHOVA DUMNEZEU

19. Ce înseamnă deci pentru creştini faptul că îşi prezintă corpul „ca o jertfă vie, sfîntă“ lui Dumnezeu?

¹⁹ Nu jertfe de felul acesta sînt acelea pe care le recomandă Iehova Dumnezeu discipolilor Fiului său Isus Cristos. Dimpotrivă la Romani 12:1, 2 el l-a inspirat pe apostolul Pavel să scrie: „Vă implor, prin îndurările lui Dumnezeu, să prezentaţi corpurile voastre ca o jertfă v e, sfîntă, de acceptat, [în ochii] lui Dumnezeu, un serviciu sacru cu puterea raţiunii voastre. Şi încetaţi să vă conformaţi acestui sistem de lucruri, ci transformaţi-vă reînnoindu-vă mintea, ca să constataţi pentru voi înşivă [care este] voia [cea] bună [demnă] de acceptat şi perfectă a lui Dumnezeu.“ Faptul că creştinul îşi prezintă corpul „ca o jertfă vie, sfîntă,“ nu înseamnă că el se sinucide sau că se lasă ucis de un preot religios ca jertfă pe un altar. Acesta nu ar fi „un serviciu sacru cu puterea raţiunii.“ Un asemenea serviciu, dimpotrivă înseamnă ca creştinul să ducă o viaţă pătrunsă de spirit de sacrificiu în folosul serviciului lui Dumnezeu şi să nu devină în mod deliberat, adică intenţionat, un martir, de dragul de a face paradă.

20. Trăind într-un asemenea fel „acceptat [în ochii] lui Dumnezeu,“ ce jertfe îi poate oferi lui Dumnezeu un creştin care se află în viaţă?

²⁰ Continuînd să trăiască într-un fel care să fie „acceptat [în ochii] lui Dumnezeu,“ creştinul adevărat îi poate aduce lui Dumnezeu jertfele menţionate în Evrei 13:15, 16: „Prin el [adică prin Cristos, marele preot al lui Dumnezeu] să-i oferim întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care fac o declaraţie publică pentru numele său. Pe lîngă aceasta, să nu uitaţi facerea de bine şi împărţirea lucrurilor [voastre] cu alţii, căci lui Dumnezeu asemenea jertfe îi plac.“

21. Ce a pus Iehova în faţa poporului său ales ca fiind mai important decît jertfirea de victime animale? Şi ce putem spune atunci despre jertfele omeneşti?

²¹ Jertfele descrise în felul acesta, nu îngăduie să amestecăm închinarea lui Iehova cu jertfirea de victime omeneşti sau animale în cinstea dumnezeilor falşi ai acestei lumi (Is. 42:8). Cel dintîi lucru pe care îl doreşte Dumnezeu de la poporul său este ascultarea, supunerea noastră faţă de „voia cea bună, demnă de acceptat şi perfectă a lui Dumnezeu.“ Atunci cînd Iehova a salvat pe poporul său ales din apăsarea aducătoare de moarte a vechiului Egipt, el nu i-a pus în faţă ca de primă importanţă faptul de a-i aduce jertfe animale: „Ci iată porunca pe care le-am dat-o: ‘Ascultaţi glasul meu şi eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul meu; umblaţi pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi’“ (Ier. 7:22, 23; 1 Sam. 15:22). Astfel dacă Iehova nu i-a pretins jertfe animale poporului său ales, cum i-ar fi putut pretinde atunci să aducă jertfe omeneşti? Ideea jertfelor omeneşti ca acelea aduse lui Baal sau Moloh, nici măcar nu-i „venise în inimă.“ — Ier. 7:31.

22, 23. (a) Cum a dat greş creştinătatea să-i aducă jertfele acceptabile lui Dumnezeu în ciuda mulţimii vărsărilor ei de sînge omenesc? (b) Ce urma să i se întîmple prototipului ei din antichitate pentru a arăta dacă ea va rămîne nepedepsită sau nu?

²² Creştinătatea, în ciuda copleşitoarei cantităţi de sînge omenesc vărsat, nu i-a adus lui Dumnezeu jertfele care-i plac lui. Ei i-a lipsit ascultarea faţă de Dumnezeul Bibliei (Mica 7:6–8). Pînă în ziua de astăzi ea nu s-a căit de calea ei a neascultării, astfel încît să-i aducă lui Dumnezeu jertfa potrivită: „Jertfe pentru Dumnezeu sînt un spirit zdrobit; o, Dumnezeule, tu nu vei dispreţui o inimă zdrobită şi strivită (Ps. 51:17). Merită creştinătatea să rămînă nepedepsită? Prototipul ei din antichitate, Ierusalimul, şi-a primit cuvenita pedeapsă, după cum spusese Iehova:

²³ „‘De aceea, iată, vin zile’ este declaraţia lui Iehova, ’cînd nu se va mai numi Tofet şi valea fiului lui Hinom, ci valea uciderii; şi vor trebui să îngroape în Tofet fără să fie loc destul. Îar trupurile moarte ale poporului trebuiau să ajungă hrană pentru toate creaturile zburătoare ale cerului şi pentru fiarele pămîntului, fără să le facă nimeni să tremure. Şi voi face să înceteze în oraşele lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului glasul jubilării şi glasul bucuriei, glasul mirelui şi glasul miresei; căci ţara nu va ajunge nimic altceva decît un loc devastat.’“ — Ier. 7:32–34; 19:6–9.

24. Cînd a avut loc împlinirea prefigurativă a acelei solemne profeţii?

²⁴ Împlinirea acestei profeţii solemne n-a avut loc în cursul domniei regelui Iosia care a făcut o lucrare de înlăturare a idolilor şi de profanare a locurilor care fuseseră consacrate închinării lui Moloh şi a altor dumnezei demoni (2 Regi. 23:3–20). Transformarea Tofetului şi a văii lui Hinom într-o vale o uciderii, semănată cu cadavrele iudeilor, lipsit de morminte şi lăsate pradă păsărilor şi fiarelor carnivore pentru a le devora, a avut loc în anul 607 î.e.n., atunci cînd Ierusalimul de multă vreme asediat a căzut în faţa Babilonienilor iar nenorociţii supravieţuitori au fost deportaţi şi oraşul a fost lăsat într-o stare de pustiire. Timp de şaptezeci de ani Ierusalimul şi Iuda au rămas pustii. — 2 Cron. 36:17–21.

25. Avînd în vedere cele de mai sus, de împlinirea cărei profeţii a lui Ieremia nu va scăpa creştinătate?

²⁵ Creştinătatea de astăzi, vinovată de vărsare de sînge, cu obiceiurile ei păgîne cu tradiţiile ei făcute de oameni, cu amestecul de filozofii păgîne printre învăţăturile Bibliei, nu va avea o soartă mai bună decît prototipul ei din antichitate. Ea nu va scăpa de împlinirea profeţiei lui Ieremia: „O mare furtună se va ridica din cele mai îndepărtate părţi ale pămîntului. Iar cei ucişi de către Iehova vor ajunge, categoric să fie [întinşi] în ziua aceea de la un capăt al pămîntului pînă la celălalt capăt al pămîntului. Ei nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi. Vor ajunge ca un gunoi pe suprafaţa pămîntului“ (Ier. 25:32, 33). Nu! Creştinătatea nu va supravieţui „necazul cel mare“ iminent (Mat. 24:1, 2, 21, 22). Ba mai mult decît atît, toate celelalte părţi ale imperiului mondial al religiei false o vor urma îndeaproape în nimicire!

[Text generic pe pagina 8]

Profeţia Biblică a lui Ieremia le arată „calea vieţii“ acelora care iubesc dreptatea. Ea mai descrie executarea judecăţii lui Iehova Dumnezeu asupra religiei false şi asupra naţiunilor care se opun voinţei sale. Ceasul acela este iminent! De aceea este oportun ca „Turnul de veghere“ să discute în această ediţie şi în cele care vor urma, despre împlinirea modernă a profeţiei lui Ieremia.