Spunînd „Pace!“ cînd nu este pace

 1. Pe ce poziţie se află clasa Ieremia de astăzi cu privire la cei ce proclamă „Pace!“ cînd nu este pace?

PROFETUL Ieremia nu s-a numărat printre aceia din zilele sale care spuneau „Pace!“ Tot la fel clasa Ieremia de astăzi nu se află printre acei purtători de cuvînt ai creştinătăţii care îi imită pe oamenii care spuneau cu stăruinţă „Pace!“ în zilele lui Ieremia. Cine se va dovedi pînă la urmă că sînt vorbitorii adevărului: cei care proclamă „Pace!“ sau aşa-zişii vestitori ai nenorocirii?

 2, 3. (a) Spre cine se simt oamenii nevoiţi să privească drept izvor al unei păci stabile şi durabile? (b) Ce i s-a spus după aceea lui Ieremia să zică pentru a ilustra neputinţa unei asemenea surse a păcii?

² Pentru o rezolvare paşnică a problemelor lumii oamenii se simt constrînşi să privească deasupra lor, spre un ajutor supranatural. Dar ei nu pe Dumnezeul profetului din vechime Ieremia îl privesc drept izvor al unei păci stabile şi durabile. Forţele supranaturale spre care privesc ei în vederea păcii se vor dovedi a fi dumnezei falşi, complet neputincioşi! Avertizîndu-ne pe toţi cu privire la spulberarea visurilor de pace lipsite de temelie ale regilor, prinţilor, preoţilor, profeţilor şi a populaţiei interesate în această pace, spulberare care va avea loc atunci cînd dumnezeii lor falşi ai păcii îi vor dezamăgi, profetul inspirat Ieremia a primit porunca să le spună despre timpul acela:

³ „‘În aceea vreme [a lucrurilor profeţite În Ieremia 7:32–34],’ este declaraţia lui Iehova, ‘oamenii vor scoate din mormintele lor pînă şi oasele regilor lui Iuda şi oasele prinţilor, oasele preoţilor, oasele profeţilor şi oasele locuitorilor Ierusalimului. Şi le vor împrăştia cu adevărat în faţa soarelui, în faţa lunii şi în faţa întregii oştiri a cerurilor, pe care le-au iubit şi cărora le-au servit, după care au umblat, pe care le-au căutat şi în faţa cărora s-au aplecat. Ele nu vor fi nici adunate, şi nici nu vor fi îngropate, ci vor ajunge ca gunoiul pe suprafaţa pămîntului.’“ — Ier. 8:1, 2.a

 4. Astfel ce sentiment se manifestă faţă de închinătorii la dumnezeii falşi prin profanarea mormintelor, şi de ce lucruri nu merită ei să aibă parte?

⁴ Da, într-adevăr, corpurile cereşti care străluciseră atît de promiţător deasupra locuitorilor Ierusalimului şi ai ţării lui Iuda aveau să-i privească neputincioase în cursul acelui timp de nenorocire cînd avea să se pună problema: Cine este adevăratul Dumnezeu al adevărului? Profanarea mormintelor persoanelor proeminente în domeniul religios şi politic avea să arate dispreţul simţit faţă de cei care se închinau la dumnezei falşi violînd cele zece porunci ale lui Iehova. Pînă şi pacea somnului lor al morţii avea să fie tuburată (Iov 3:13–19). În ochii lui Iehova închinătorii zeloşi ai dumnezeilor falşi nu dobîndesc sanctitate sau sfînţenie ocrotitoare, mai cu seamă atunci cînd ei pretind că se află într-o relaţie creştină cu Dumnezeul Bibliei şi totuşi violează fără ruşine poruncile sale declarate (Ex. 20:1–6; 1 Ioan 5:21; 2 Cor. 6:16). Ei nu merită să aibă parte de respectul faţă de cei morţi!

 5. Cum vor afla persecutorii martorilor lui Iehova că batjocurile lor privitoare la Iehova li se potrivesc propriilor dumnezei?

⁵ Astfel va veni ziua socotelilor pentru cei care i-au executat pe martorii creştini ai lui Iehova, batjocorindu-i cuvinte sfidătoare ca acestea: ‘Unde este Dumnezeul vostru Iehova? Să vină şi să vă salveze acum!’ (Ps. 22:7, 8). În „necazul cel mare“ care se apropie şi În care îşi va găsi sfîrşitul creştinătatea, persecutorii care s-au bucurat de simpatia ei datorită acţiunilor lor, vor constata ei înşişi dacă dumnezeii lor falşi îi pot ajuta sau nu. Ei vor afla atunci că dumnezeii lor sînt incapabili să-i salveze şi să-i scape de judecata Dumnezeului pe care l-au batjocorit.

 6, 7. (a) Ce ar fi preferat cei deportaţi în Babilon şi de ce? (b) Ce reacţie asemănătoare celei din zilele lui Ieremia a avut loc, în ciuda apelurilor lui Iehova de reîntoarcere la el?

⁶ În zilele lui Ieremia urmau să existe supravieţuitori ai distrugerii Ierusalimului. Ce se poate spune despre ei? Aceştia aveau să fie deportaţi în ţara Babilonului. Acolo ei aveau să dorească „mai degrabă moartea decît viaţa“ (Ier. 8:3, TNR). Deşi Iehova Dumnezeu a apelat la israeliţii violatori de legămînt îndemnîndu-i să se reîntoarcă la relaţii paşnice cu el, ei au urmat „calea care se bucură de popularitate“ a acestei lumi, pînă în anul 607 î.e.n. În felul acesta ei nu au pus o temelie sigură pentru o pace în viitor sub binecuvîntarea lui Iehova. Tot aşa şi în timpurile moderne creştinătatea a urmat calea care se bucură de popularitate. Clasa Ieremia alcătuită din martorii unşi ai lui Iehova a făcut de cunoscut timp de decenii, de la 1919 încoace, drumul de întoarcere înapoi la relaţii paşnice cu Dumnezeul Bibliei. Dar cei mai mulţi membrii ai bisericilor creştinătăţii au refuzat să ia seama la cuvintele lor. Este întocmai aşa cum a spus Ieremia:

⁷ „Cum se face că poporul acesta, Ierusalimul, este infidel [manifestînd], o infidelitate de durată? Ei se ţin de înşelătorie; ei au refuzat să se întoarcă . . . N-a existat nici un om care să se căiască de răutatea lui zicînd: ‘Ce am făcut!’ Fiecare se întoarce înapoi pe calea care se bucură de popularitate.“ — Ier. 8:4–6

 8. În absenţa cărui discernămînt a constat neajunsul în acele vremuri, fapt valabil şi în timpul prezent?

⁸ Care a fost neajunsul atunci în zilele lui Ieremia în timpul destinat inspectării de către Iehova a poporului său de legămînt? Tot astfel, care este astăzi neajunsul oamenilor din creştinătate? Neajunsul a fost atunci şi este astăzi acelaşi: nefolosirea puterii lor de discernămînt aşa cum discern păsările migratoare momentul sosirii primăverii. Păsările din nord care şi-au căutat culcuş în zonele calde din sud în cursul iernii nordice din Palestina, se reîntorc cu promptitudine în locul lor de împerechere şi de adăpostire din nord. „Dar,“ spune Iehova pentru a stabili un contrast, „cît despre poporul meu, el n-a ajuns să cunoască judecata lui Iehova“ (Ier. 8:7). A fost la fel ca şi în zilele lui Isus şi ale apostolilor înainte de a fi distrus romanii Ierusalimul în anul 70 e.n. (Mat. 16:2–4; Luca 19:44). S-a dovedit că acelaşi lucru este valabil şi cu privire la creştinătatea din aceste zile ale clasei lui Ieremia.

FRACTURA NEVINDECATĂ

 9, 10. (a) Pe ce bază pretind clericii creştinătăţii că sînt înţelepţi şi versaţi în lege? (b) Dezminţind pretenţia lor, ce perspectivă anticipată ne dă Iehova cu privire la consecinţele modului lor de e proceda?

⁹ Clericii creştinătăţii pretind că sînt înţelepţi dar în esenţă nu datorită faptului că posedă Biblia, ci datorită instruirii lor în seminarii teologice. Ei pretind stăruitor că sînt informaţi cu privire la legea Dumnezeului Bibliei şi cunosc cum trebuie interpretată şi aplicată ea. Dar Dumnezeul Bibliei este de altă părere. El priveşte înainte spre viitorul apropiat cînd ei vor trebui să fie confruntaţi cu consecinţele modului lor de a trata problemele creştinătăţii. Pe baza unei asemenea perspective anticipate Iehova spune:

¹⁰ „Cum puteţi voi zice: ‘Noi sîntem înţelepţi şi legea lui Iehova este cu noi?’ Acum [la declanşarea necazului final], categoric că stilul fals al secretarilor a lucrat în absolută falsitate. Cei înţelepţi s-au ruşinat. Ei s-au îngrozit şi vor fi prinşi. Iată, ei au respins însuşi cuvîntul lui Iehova, şi ce înţelepciune au ei? De aceea voi da pe femeile lor altor bărbaţi, cîmpurile lor celor care iau în stăpînire; căci de la cel mai mic pînă la cel mai mare, fiecare dobîndeşte cîştig nedrept; de la profet pînă la preot, fiecare acţionează în mod fals.“ — Ier. 8:8–10.

11, 12. (a) Cum „a lucrat în absolută falsitate“ „stilul secretarilor“ creştinătăţii? (b) Potrivit cu Ieremia 8:9, din ce motiv prezintă lucruri false pana scriitorilor creştinătăţii?

¹¹ În lucrurile scrise împotriva a ceea ce a prezis Iehova, „stilul secretarilor“ creştinătăţii moderne se va dovedi în curînd a fi fost un stil „fals.“ El nu a fost stilul scrierii adevărului. În consecinţă, în acest „timp al sfîrşitului,“ cînd s-a scris atît de mult în sprijinul creştinătăţii, acel „stil“ sau condei religios categoric că „a lucrat în absolută falsitate“ (Dan. 12:9). De ce se poate spune astfel?

¹² „Iată!“, a zis Iehova în Ieremia 8:9, „Ei au respins însuşi cuvîntul lui Iehova, şi ce înţelepciune au ei?“ Da, într-adevăr, clericii creştinătăţii pot să citeze din Biblie un text conţinînd o temă oarecare, dar în predica lor care va urma ei se vor depărta curînd de ceea ce spune Biblia. Ei vor învăţa tradiţii făcute de oameni care anulează sau fac nevalabil Cuvîntul scris al lui Dumnezeu. Ei vor discuta probleme politice sau un program de reforme sociale, care se bucură de popularitate. Ei pozează în oameni care dispun de o „înţelepciune“ divină dar pun filozofia greacă şi „înţelepciunea acestei lumi“ mai presus de ceea ce spune Biblia despre sufletul omenesc, despre starea morţilor, despre personalitatea lui Dumnezeu şi aşa mai departe (1 Cor. 3:19). Dar ei se aruncă singuri în laţ. În cele din urmă ei vor fi „prinşi“ prin eşecul politicii lor de înţelepciune lumească. Ei vor fi ruşinati şi vor avea de suferit consecinţe înspăimîntătoare.

13. Cine este în mare măsură vinovat pentru că membrii bisericilor creştinătăţii umblă după „cîştig nedrept,“ de la cel mai mic pînă la cel mai mare dintre ei? Şi de ce stau astfel lucrurile?

¹³ Clericii şi-au îndemnat „turmele“ să urmărească ţeluri lumeşti care promit prestigiu şi recompense materiale. Ei i-au favorizat pe bogaţi şi le-au adus prejudicii celor săraci. Ei au pretins răsplăţi financiare pentru serviciile lor religioase. Dînd un asemenea exemplu, ei poartă o mare răspundere pentru faptul că membrii bisericilor lor, atît cei de rînd cît şi cei de vază, pun interesele spirituale pe ultimul plan, iar interesele legate de „cîştigul nedrept“ sau de „cîştigul necinstit“ pe primul plan în viaţa lor (1 Petr. 5:1, 2). Cît de potrivit este deci faptul că Iehova nu îi împiedică pe pretinşii creştini să îşi piardă întregul lor „cîştig nedrept“ în „necazul cel mare“ apropiat care va veni asupra creştinătăţii! Astfel, cu privire la ei, cuvîntul profetic al lui Iehova va deveni realitate.

14. În ce măsură au vindecat clericii fractura spirituală a creştinătăţii?

¹⁴ Clericii creştinătăţi mai sînt încă priviţi ca vindecători spirituali. Dar de la sfîrşitul primului război mondial, în 1918, au reuşit ei să vindece oare rana sau „fractura [în ebraică: sheber],“ de care suferea creştinătatea? Istoria celor mai bine de 60 de ani care au trecut de atunci ne oferă suficiente fapte cu privire la cler şi la conducătorii religioşi asociaţi cu acesta. Ele arată că ei au dat greş în a determina cauza fundamentală a suferinţelor ei şi în a stabili de ce nu va supravieţui ea „necazul cel mare,“ ci va avea parte de nimicire datorită judecăţii nefavorabile a lui Dumnezeu. Ei nu reuşesc să trateze decît simptomele, dar nu tratează adevărata cauză a poziţiei osîndite în faţa lui Dumnezeu, a creştinătăţii. Ei au vindecat superficial, neglijent, la suprafaţa pielii, „în chip uşuratic“ fractura ei, ca şi cum s-ar putea lua lucrurile în lumă sau uşuratic cu Iehova Dumnezeu.

15. Ce părere are clerul despre remediile religioase pe care le-a aplicat, şi ce cuvinte foloseşte pentru a-şi linişti turmele?

¹⁵ De la sfîrşitul primului război mondial creştinătatea a cunoscut o creştere imensă în ce priveşte numărul de membri, dar ce se poate spune despre starea spirituală şi despre relaţia lor cu Iehova? Remediile religioase pe care le-a aplicat clerul nu au ameliorat stările de lucruri şi nu au putut împiedica invazia masivă în biserici a preocupărilor lumeşti. Nu e nevoie să le prezentăm amănunţit cititorilor noştri aceste lucruri. Clerul este foarte convins de valoarea remediilor aplicate de el. Prin cuvinte prin care îşi lipsesc de orice ocrotire turmele suferinde, „preoţii“ şi „profeţii“ moderni liniştesc creştinătatea cu cuvintele: „Este pace! Este pace!“ „Toate-s bune, toate-s bune.“ — Ier. 8:11, An American Translation; vezi şi Biblia Galaction, Bucureşti 1938 pag. 730.

16. Cum vorbeşte clerul împotriva a ceea ce spune clasa Ieremia?

¹⁶ Astfel, aceşti conducători religioşi acţionează în mod fals. Ei fac ca turmele lor să aibă sentimentul că în esenţă nu există nimic rău în starea creştinătăţii. Ei afirmă că relaţia sa cu Dumnezeu este bună şi, în consecinţă, nu e de aşteptat nici o nenorocire din mîinile lui. În felul acesta ei nu dau nici o atenţie prevestirii pe care o face clasa Ieremia cu privire la grabnica distrugere a creştinătăţii într-un „mare necaz.“ — Ier. 6:14.

17. De ce într-adevăr nu există pace între Iehova şi creştinătate?

¹⁷ Purtătorii de cuvînt ai creştinătăţii falsifică astfel realitatea cu privire la situaţia ei ameninţătoare, dînd asigurări de pace între Iehova Dumnezeu şi creştinătate. Păcatele ei nu sînt acoperite de sîngele ispăşitor al lui Cristos. Păcatele ei îngrămădite pînă la cer sînt de neiertat. Astfel Dumnezeu nu se află în relaţii paşnice cu ea. Nimicire şi nu „pace“ sau prosperitate spirituală trebuie să aştepte ea, pentru că preoţimea ei şi membrii bisericilor au savîrşit fără ruşine ‘tocmai ceea ce este detestabil’ în ochii lui Iehova. — Ier. 8:12.

18. Cum va veni distrugerea asupra creştinătăţii şi de ce proporţii va fi nimicirea?

¹⁸ Nimicirea va veni „pe neaşteptate,“ ca „într-o clipă“ (Ier. 4:20; 6:25, 26), peste clerici şi peste turmele care se află într-o asemenea atitudine prin care sînt lipsite de pază. De la încheierea primului război mondial, în 1918, Iehova i-a făcut creştinătăţii o amănunţită inspecţie, iar în curînd, la timpul său stabilit, el trebuie să-i acorde cuvenita atenţie, întocmai aşa cum a procedat şi cu Ierusalimul antic. Atunci religioniştii ei plini de încredere în sine se vor poticni, căzînd în mod fatal în nimicire. Iehova va mătura temeinic; nu va mai exista nimic de adunat. Orice lucruri materiale pe care le-a permis Iehova să le dobîndească „vor trece de la ei“ în mîinile duşmanilor. — Ier. 8:12, 13.

19. (a) Ce le-a spus Isus discipolilor lui să facă atunci cînd urma să existe indicii ale grabnicei nimiciri a Ierusalimului? (b) Ce au făcut, spre înşelarea aşteptărilor lor, cei care în zilele lui Ieremia locuiau în regiunile rurale?

¹⁹ Cu mult în urmă, în anul 33 e.n., cînd Cristos a prezis nimicirea care urma să vină asupra Ierusalimului în anul 70 e.n., el le-a spus iudeilor ce trebuiau să facă. Ce anume? Să părăsească Ierusalimul iminentei nimiciri. Oamenii de pe cîmp, adică de la cîmp, sau din zonele rurale, nu trebuiau să se ducă în Ierusalim, ci să plece de îndată din întreaga Iudee, în vederea siguranţei şi a supravieţuirii (Mat. 24:15–18; Luca 21:20, 21). Dar în zilele lui Ieremia poporul a socotit că ar fi mai bine să părăsească ţinuturile rurale şi să se refugieze în Ierusalim şi în alte oraşe fortificate. Acolo, în cursul unor asemenea acţiuni de rezistenţă din timpul asediului, ei au preferat să ajungă în liniştea morţii, în caz că avea să li se întîmple aşa. Dar nu le-a venit nici un ajutor din partea lui Iehova, Dumnezeul templului lor. Dimpotrivă, el i-a lăsat să bea pînă la fund cupa amară a „apei otrăvite“ aducătoare de moarte. Datorită asigurărilor date de profeţii lor falşi, ei nutreau „o speranţă de pace.“ Cum se prezenta însă realitatea? „Dar n-a venit nici un bine [căci este]; un timp de vindecare, şi iată, groaza!“ În urechile lor răsunau strigătele şi veştile despre forţele invadatoare ale nimicirii. — Ier. 8:14–16.

20. Conform textului din Ieremia 8:17 cine a trimis forţele de nimicire şi cum s-a împlinit această profeţie?

²⁰ În zilele lui Ieremia Iehova a fost acela care şi-a trimis agenţii săi ai nimicirii împotriva israeliţilor violatori de legămînt. Ei făcuseră lucruri detestabile înaintea lui, murdărindu-i templul şi ţara. „‘Căci iată, trimit printre voi reptile, şerpi veninoşi, pentru care nu există nici o incantaţie [vrajă] şi ei categoric că vă vor muşca’ — este declaraţia lui Iehova“ (Ier. 8:17). Nu mai exista pe atunci nici un Moise în Israel, care să înalţe un şarpe de aramă pe un stîlp pentru ca israeliţii să se vindece de muşcăturile de şerpi doar privind cu credinţă la şarpele de aramă (Num. 21:4–9; Ioan 3:14, 15). Nimicitorii şi pustiitorii babilonieni veniseră cu cele mai serioase intenţii; nimic din ce au făcut israeliţii asediaţi nu i-a putut vrăji pe aceştia, determinîndu-i să se abată de la sarcina dată lor de Dumnezeu. „Oraşele fortificate“ în care s-au refugiat israeliţii nu i-au putut ascunde de judecata lui Iehova.

21. Cum a arătat Iehova în Ieremia 8:18, 19 că el nu a adus cu plăcere această nenorocire naţională?

²¹ Iehova nu a adus cu plăcere această nenorocire naţională. De aceea el a dat cuvenitul avertisment, prezicînd depopularea ţării lui Iuda şi deportarea în îndepărtatul Babilon a celor mai mulţi dintre supravieţuitori. Acolo, nenorociţii deportaţi, surprinşi de ‘lucrarea ciudată’ a lui Iehova, aveau să strige spre el după ajutor. Aşa se face că Iehova a zis: „A pătruns în mine o întristare peste putinţă de vindecare. Inima îmi este bolnavă. Iată sunetul strigătului de ajutor al fiicei poporului meu dintr-o ţară îndepărtată [Babilon]: ‘Nu este Iehova în Sion? Sau nu este el regele lui?’“ — Ier. 8:18, 19.

22. De ce a părut ciudată aceea lucrare a lui Iehova şi ce a spus Iehova cu privire la motivul din care a săvîrşit-o?

²² Exilaţii iudei nu erau capabili să conceapă că Iehova va părăsi Ierusalimul (Sionul) într-o stare atît de înjosită, lipsit de un templu care să fie casa Dumnezeului lor şi lipsit de un tron regal pe care să stea un descendent al regelui David ca rege uns al lui Iehova. Ce ocară asupra numelui său era deocamdată această! Daca în acele vremuri lucrul acesta a părut ciudat, distrugerea iminentă a creştinătăţii va părea şi mai ciudată. Motivul acestei distrugeri îl arată Iehova în răspunsul dat la strigătele de ajutor ale exilaţilor iudei: „De ce m-au jignit cu imaginile lor sculptate, cu dumnezeii lor străini fără valoare?“ — Ier. 8:19 b; Is. 28:21.

23. Conform cuvintelor din Ieremia 8:20, ce urmează să se întîmple cu speranţele de salvare prin propriile lor lucrări, ale aderenţilor creştinătăţii?

²³ Speranţele de pace ale creştinătăţii sînt nescripturale; ele trebuie să se spulbere! Trebuie să vină timpul aşteptat cînd aderenţii creştinătăţii vor fi siliţi să spună: „Secerişul a trecut, vara [avînd rolul de a produce mijloacele de salvare] a ajuns la capăt; dar cît despre noi, tot nu am fost salvaţi!“ (Ier. 8:20). Să nu fim printre cei care vor spune aceste cuvinte!

24. Prin ce exclamaţie din Ieremia 8:21, 22 este reflectată întristarea unui astfel de mesaj prevestitor de nenorocire cum este al nostru?

²⁴ Persoanele care aderă astăzi la creştinătate poate se vor simţi mîhnite la auzul unui mesaj ca al nostru. Cu multă vreme în urmă, Ieremia s-a simţit mîhnit în faţa perspectivei nimicirii templului la care a servit ca preot şi din cauză că naţiunea al cărei membru era urma să treacă prin măcel şi risipire. În deznădejdea provocată de imposibilitatea restabilirii propriului său popor, şi cu deplină sinceritate şi liber totodată de orice pornire răzbunătoare, el a putut exclama: „Sînt zdrobit [shabar] de fractura [sheber, sau zdrobirea] fiicei poporului meu. M-am umplut de întristare. m-a cuprins o desăvîrşită uluire. Nu există nici un balsam în Galaad? Sau nu există nici un vindecător acolo? De ce, atunci, n-a venit vindecarea fiicei poporului meu?“ — Ier. 8:21, 22.

25. Există astăzi vreun mijloc de vindecare pentru creştinătate? Ce trebuie să facă acum cei care iubesc pacea durabilă?

²⁵ Starea de zdrobire spirituală a vechiului Ierusalim şi a ţării lui Iuda era de nevindecat. De aceea au şi fost zdrobite, într-adevăr, de către babilonieni, în anul 607 î.e.n. Astăzi, la această oră tîrzie, nu există nici un ‘balsam’ spiritual ‘de Galaad’, care să-i poată aduce vindecare creştinătăţii. De aceea acum, înainte de a fi lovită „pe neaşteptate“ de nimicire, toţi cei care iubiesc pacea adevărată şi durabilă cu Iehova Dumnezeu, trebuie să fugă din ea.

[Seria de articole despre profeţia lui Ieremia va urma]

[Notă de subsol]