Iehova — speranţa noastră de-a ajunge într-o nouă ordine
1. De ce numeroşi oameni şi-au pierdut practic speranţa că ar putea fi posibilă o nouă ordine?
CINE nu ar dori să existe o nouă ordine de lucruri pe acest pămînt? Multor oameni le-ar place să se bucure de o ordine de lucruri dreaptă, mai sănătoasă, dar au prea puţine speranţe că ar putea deveni posibile asemenea lucruri. Situaţia morală în continuă înrăutăţire în care se află astăzi omenirea le spulberă orice temei de nădejde într-o ameliorare a stărilor de lucruri. Ei şi-au pierdut practic speranţa pentru că nu li s-a adus la cunoştinţă nici o speranţă adevărată, demnă de încredere. Ei încă nu au aflat că această dorită ordine nouă a fost promisă de cineva care este pe deplin competent să o realizeze şi nici că ea este deja pe punctul de a fi realizată. Tocmai Acela care are această competenţă este speranţa noastră. El este Speranţa tuturor acelora care aspiră în mod sincer să intre într-o ordine nouă şi dreaptă.
2. În conformitate cu Ieremia 14:8, 9, ce a fost Iehova pentru naţiunea lui Israel, dar care a părut fi situaţia?
2 Acum, în mijlocul întunericului care se adînceşte, al acestei lumi, este timpul oportun de a ne întoarce spre această unică speranţă, întocmai aşa cum a făcut şi profetul Ieremia atunci cînd lucrurile nu păreau de loc strălucite pentru propria sa naţiune. În strigătul său de ajutor, Ieremia a zis: „O, tu, speranţa lui Israel, Salvatorul lui în timp de dezastru, de ce ai devenit ca un locuitor străin în ţară şi ca un călător care s-a retras de o parte ca să-şi petreacă noaptea? De ce ai ajuns ca un bărbat uluit, ca un bărbat puternic căruia îi este cu neputinţă să facă ceva pentru a salva? Şi totuşi, tu eşti în mijlocul nostru, o, Iehova şi asupra noastră a fost chemat propriul tău nume. Nu ne lăsa [să fim] doboriţi.“ — Ier. 14:8, 9.
3. Potrivit cu Ieremia 14:22, de ce avem bune motive să ne îndreptăm spre Iehova ca singura noastră speranţă?
3 Avem toate motivele ca şi noi să facem astăzi din acelaşi Dumnezeu speranţa noastră. De ce din el şi din nimeni altul? Pentru că el este Creatorul şi ţine în stăpînire sau sub control toate forţele naturii, care acţionează pe pămîntul nostru şi în jurul lui. Este aşa cum arată Ieremia cînd i se adresează lui Dumnezeu cu cuvintele: „Printre idolii deşerţi au naţiunilor nu există nici unul care să poată de ploaie, sau pot da oare averse bogate înseşi cerurile [în care îşi pun încrederea astrologii]? Nu tu eşti Acela, o, Iehova, Dumnezeul nostru? Noi sperăm în tine pentru că tu însuţi ai făcut toate aceste lucruri.“ — Ier. 14:22.
4. Întrucît asupra naţiunii lui Israel a fost chemat numele lui Dumnezeu, ce aspect, care a trezit întrebări în mintea lui Ieremia, păreau să aibă lucrurile?
4 Oamenii din Israelul antic au chemat asupra lor numele lui Dumnezeu aşa că ne putem imagina că ei erau ca şi cum ar fi avut cu ei prezenţa sa divină. De ce atunci a devenit el, oare, ca unul care nu putea fi speranţa lui Israel, ca un locuitor străin, care nu şedea decît temporar printre ei sau ca un călător care doar trecea prin ţara lor şi care astăzi era şi mîine nu mai era? De ce ajunsese ca un om uluit de problemele cărora trebuia să le facă faţă, fără a fi în situaţia de a le putea înfrunta? Sau ca un bărbat puternic căruia totuşi îi era cu neputinţă să-i ajute pe oamenii care aveau nevoie de salvare din faţa consecinţelor propriei lor căi de acţiune? Ei bine, ce motiv i-a arătat Iehova lui Ieremia?
5. Ce motiv al evidentei abandonări a lui Israel a prezentat Iehova şi de ce a recurs el la comparaţia cu cuşitul şi cu leopardul?
5 Cauza necazurilor israeliţilor nu era una de suprafaţă. Desconsiderarea de către ei a legămîntului lor cu Iehova, Dătătorul de ploaie devenise adînc înrădăcinată şi tot aşa şi dispreţul lor faţă de numele lui şi amestecarea formei curate de închinare adusă lui cu religia naţiunilor păgîne din jurul lor. De aceea nu e deloc ciudat că li s-a spus: „Poate un cuşit [un etiopian sau nubian] să îşi schimbe pielea? Sau un leopard petele? Tot aşa veţi fi în stare să faceţi bine, voi, care sînteţi învăţaţi să faceţi răul? Aşa că îi voi împrăştia ca pe miriştea care zboară [luată de vînt] în vîntul din pustietate. Iată-ţi soarta, partea pe careţi-o măsor,’ este declaraţia lui Iehova, ‘pentru că m-ai uitat şi continui să îţi pui încrederea în falsitate . . . actele tale de adulter şi nechezăturile tale, conduita ta desfrînată şi prostituţia. Am văzut lucrurile tale dezgustătoare pe dealuri şi pe cîmp. Vai de tine, Ierusalime! Tu nu poţi fi curat — şi încă după cîtă [vreme].’“ — Ier. 13:23–27.
6. Ce indică expunerea de fapte cu privire la problemele dintre Iehova şi Israel precum şi dintre Iehova şi creştinătate?
6 Dovedeşte o asemenea expunere de fapte că Iehova se afla în judecată împotriva lui Israel? Şi denotă ea totodată că el se află în judecată şi cu creştinătatea care pretinde că este poporul Dumnezeului Sfintei Biblii? Mai mult ca sigur că da: În consecinţă, el declară că va da rezolvarea cuvenită procesului respectiv, căci el constituie Justiţia Supremă.
7. În armonie cu Ieremia 17:1–4, cît de adînc s-a gravat cronica de apostazie şi caracter lumesc a creştinătăţii şi ce consecinţe vor urma din această cauză?
7 Din cauza pretenţiei sale că este creştină, creştinătatea ar fi trebuit să fie un bun exemplu pentru întreaga lume. Dar ea, dimpotrivă, şi-a întocmit o asemenea cronică sau document de apostazie religioasă şi de caracter lumesc, încît este cu neputinţă să se şteargă. Cronica ei este ca şi aceea a Ierusalimului antic şi a ţării lui Iuda.
„Păcatul lui Iuda este scris cu un condei de fier. El este gravat cu un vîrf de diamant pe tăbliţa inimii lor şi pe coarnele altarelor lor [de falsă închinare], [atunci] cînd fiii lor îşi aduc aminte de altarele lor şi de stîlpii lor sacri [destinaţi unor practici idolatre] în apropierea unui copac luxuriant, pe dealuri înalte, şi afară pe munţi. Resursele voastre, toate comorile voastre le voi da jafului [executorilor judecăţii mele] — [precum şi] locurile voastre înalte din cauza păcatului din toate teritoriile voastre. Vei renunţa, chiar cu propriul tău consimţămînt, la posesiunea ta ereditară pe care ţi-am dat-o [în ţara Promisă]. De asemenea, te voi face să le slujeşti duşmanilor tăi în ţara pe care nu ai cunoscut-o [şi anume Babilon]; căci aţi fost aprinşi ca un foc în mînia mea. El va continua să arcă pe timp nedefinit.“ — Ier. 17:1–4.
NICI O INTERVENŢIE ÎN FAVOAREA CREŞTINĂTĂŢII IPOCRITE
8, 9. Deşi creştinătatea poartă numele lui Cristos, de ce nu ar putea el interveni în favoarea ei, aşa cum nu s-a putut interveni nici în cazul Israelului antic?
8 Creştinătatea face paradă de numele lui Cristos. Dar va interveni el oare pentru un asemenea sistem religios care a amestecat în mod stăruitor învăţăturile Bibliei cu religia păgînă timp de peste şaisprezece secole? Categoric că nu, căci el este în perfectă armonie cu Tatăl Ceresc, Iehova Dumnezeu. El a spus: „Eu nu pot face nici un singur lucru din propria mea iniţiativă; eu judec întocmai după cum aud; iar judecata pe care o fac eu este dreaptă, pentru că eu nu caut [să fac] propria mea voinţă, ci voinţa celui care m-a trimis“ (Ioan 5:30). Cu şase secole înainte de Cristos, în zilele lui Ieremia, Iehova a spus următoarele cu privire la prototipul creştinătăţii:
9 „Dacă Moise şi Samuel ar sta înaintea mea, [nici chiar atunci] sufletul meu nu ar fi [înclinat] spre acest popor [Israel]. Va avea loc o alungare a lor din faţa mea, vor fi făcuţi să plece.“ — Ier. 15:1.
10. Pentru ce s-ar fi putut considera că intervenţia lui Moise şi Samuel ar fi putut avea efect în faţa lui Dumnezeu, însă care era acum atitudinea lui Iehova faţă de Israelul lipsit de căinţă?
10 Moise, care a fost folosit pentru a i se da cele Zece Porunci lui Israel, a intervenit cu succes în favoarea israeliţilor. Cît despre Samuel, care a trăit cu patru secole mai tîrziu, el a început o linie specială de profeţi care l-a cuprins şi pe Ieremia, şi care a continuat pînă la profetul Maleahi (Fapt. 3:22–24). Samuel a intervenit şi el pentru naţiunea lui Israel, în special după ce ea a cerut un rege uman. Dar acum, la mai bine de patru secole după Samuel, nici chiar intervenţia lui sau a lui Moise nu ar fi servit la nimic în faţa lui Iehova. Aşa că la o parte cu Israelul care n-a dat nici o dovadă de căinţă!
11. Ce agenţi provocatori de moarte aveau să întîmpine israeliţii necăiţi, care trebuiau să plece din fata lui Iehova?
11 „La o parte unde?“ — ar putea întreba cineva care simpatizează creştinătatea. Un indiciu profetic în privinţa aceasta ni s-a dat în ceea ce i-a spus Iehova lui Ieremia: „Şi va trebui să se întîmple ca ei să-ţi zică: ‘Unde ne vom duce?’ iar tu va trebui să le spui: ‘Iată ce a zis Iehova: ‘Cine este [destinat] pentru plăgi de moarte, — la plăgi de moarte! Iar cine este [destinat] sabiei, — la sabie! Cine este [destinat] foametei, — la foamete! Iar cine este [destinat] captivităţii, — în captivitate!’“ ‘Şi eu voi împuternici peste ei patru familii [sau patru feluri],’ este declaraţia lui Iehova,’ [1] sabia, ca să-i ucidă, [2] cînii ca să-i tîrască deoparte, [3] creaturile zburătoare ale cerului şi [4] fiarele pămîntului, ca să mănînce şi să nimicească. Îi voi face pricină de cutremur pentru toate regatele pămîntului din cauza lui Manasse, fiul lui Ezechia, regele lui Iuda, pentru ceea ce a făcut el în Ierusalim. Căci cine îţi va arăta compătimire, o, Ierusalime, şi cine va simpatiza cu tine, cine se va abate [din drum] să întrebe de bunăstarea ta?’ ‘Tu însuţi m-ai abandonat,’ este declaraţia lui Iehova. ‘Tu continua să umbli în spatele [meu].’“ — Ier. 15:2–6; vezi şi 16:4.
12. Cînd şi cine a făcut referiri la lucruri asemănătoare, aducătoare de moarte, privitoare la Ierusalimul din secolul întîi precum şi la prezentul sistem de lucruri?
12 Plagă mortală (sau ciumă), sabie (sau război), foamete (sau criză de alimente) şi captivitate! Aceste cuvinte rostite de Ieremia în zilele sale cu privire la Ierusalimul care se afla în perioada sfîrşitului său (647–607 î.e.n.) au fost cuvintele folosite şi de către Isus Cristos în profeţia sa privitoare la „timpul sfîrşitului“ Ierusalimului din primul secol al erei noastre (Mat. 24:3–7, 21, 22; Luca 21:10–11, 20–24). Acelaşi lucruri sînt impuse atenţiei noastre, prin folosirea de ilustraţii care includ pe fiarele sălbatice ale pămîntului, în profeţia sa din ultima carte a Bibliei (Apoc. 6:1–8). Această ultimă profeţie implică faptul că împlinirea acelor prevestiri de dezastre urma să aibă loc după anul scrierii Apocalipsei (96 e.n.) pînă în „timpul sfîrşitului,“ de la 1914 încoace (Dan. 2:14). Astfel profeţia, în împlinirea ei finală, î se aplică sistemului condamnat de lucruri din prezent, inclusiv creştinătăţii apostate.
13. De cînd avem de a face, într-o neobişnuită măsură, cu lucruri asemănătoare?
13 Îşi va închide cineva dintre noi ochii în faţa faptului că de la sfîrşitul timpurilor păgînilor în anul 1914 noi am avut de a face cu razboiul (sabia), cu foamea, cu epidemiile precum şi cu cutremurele de pămînt, într-o măsură neobişnuită? S-a întîmplat întocmai aşa cum s-a prezis, în conformitate cu ceea ce a fost ilustrat prin cazul Ierusalimului din zilele lui Ieremia şi al Ierusalimului din zilele apostolilor lui Isus.
14. De ce nu este creştinătatea o excepţie în suferirea unor asemenea lucruri dezastruoase?
14 Creştinătatea prefigurată prin Ierusalimul apostat din Iuda, nu este o excepţie în privinţa suferirii unor asemenea lucruri dezastruoase. Rugăciunile clericilor nu îi sînt de nici un folos. Motivul este acelaşi ca şi în cazul Israeliţilor din zilele lui Ieremia: „‘Mi-am luat pacea de la poporul acesta,’ este declaraţia lui Iehova, ‘chiar şi bunătatea iubitoare şi îndurările,’ căci iată ce a spus Iehova al oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, fac să înceteze în acest loc, sub ochii voştri, şi în zilele voastre glasul jubilării şi glasul bucuriei, glasul mirelui şi glasul miresei.’“ — Ier. 16:5–9.
ZADARNICE SPERANŢE DE PACE!
15. Ce speranţă exista cu privire la Israel în zilele lui Ieremia, şi ce asigurări le dădeau israeliţilor profeţii lor?
15 Situaţia creştinătăţii în acest „timp al sfîrşitului“ a fost întocmai ca şi a israeliţilor în zilele cînd Ieremia le-a comunicat mesajul judecătoresc al lui Iehova: „A existat o speranţă de pace, dar n-a venit nici un bine; [speranţa unui] timp de vindecare, şi iată groaza!“ (Ier. 14:19). Totuşi clerul creştinătăţii stăruie în contrazicerea avertismentelor aduse la cunoştinţa tuturor oamenilor de către clasa Ieremia, clasa „sclavului fidel şi circumspect.“ Aceşti martori unşi ai lui Iehova se izbesc de aceeaşi situaţie cu care a avut de a face şi Ieremia pe care a descris-o prin cuvintele: „Vai, o, Suverane Domn Iehova, iată profeţii [lor] le spun: ‘Nu veţi vedea nici o sabie [în mîna executorilor lui Iehova], nu se va abate nici o foamete asupra voastră, ci vă voi da adevărată pace în locul acesta.’“ — Ier. 14:13; Mat. 24:45–47.
16. Ce cuvinte şi fapte ale clerului îi fac pe membrii bisericilor creştinătăţii şi mai nereceptivi la avertismentele date prin martorii lui Iehova?
16 O asemenea profeţire că nu îi este rezervată probabil nici o nenorocire din mîinile lui Dumnezeu, are menirea să liniştească temerile poporului. El trezeşte speranţe false în inimile membrilor bisericilor creştinătăţii, înşelîndu-le atît de mult vigilenţa încît „necazul cel mare“ se va declanşa asupra lor absolut prin surprindere. În consecinţă el va veni peste ei ca un hoţ noaptea astfel încît vor avea de suferit o pierdere eternă. În măsura în care clerul discreditează clasa Ieremia şi nesocoteşte mesajul ei oportun, în aceeaşi măsură membrii bisericii, care se autoliniştesc, sînt lipsiţi de dispoziţia de a da ascultare avertismentului pe care li-l dă Iehova prin martorii săi.
17, 18. (a) Ce situaţie a devenit pentru clasa Ieremia ca o suferinţă cronică, de nevindecat, din cauza clerului creştinătăţii? (b) Ce atitudine a fost obligată clasa Ieremia să-şi menţină faţă de intimitatea cu clerul?
17 Pentru a adînci impresia făcută de garanţiile lor de pace, conducătorii religioşi persecută clasa Ieremia şi pe sprijinitorii ei. Ei asmuţă asupra lor autorităţile politice. Persecuţia şi ocara pe care clasa Ieremia le are de suportat încontinuu au devenit pentru ea ca o afecţiune cronică, la fel cu o infecţie de nevindecat de care a fost lovită cu permisiunea lui Iehova, ca şi cum el ar fi condamnat-o. Clasa Ieremia nu poate cădea la compromis cu clasa clericală şi nici nu poate intra în grupul intim al acesteia. Iehova este singurul în faţa căruia îşi poate înfăţişa ea cazul ei judecătoresc, aşa că ea se bucură de măsurile luate de El, spunînd ca şi Ieremia:
18 „Tu însuţi ai ştiut, o, Iehova, adu-ţi aminte de mine şi întoarce-ţi atenţia spre mine şi răzbună-mă pe persecutorii mei. Nu mă îndepărta prin faptul că eşti încet la mînie. Ia seama cum port ocara tocmai din pricina ta. S-au găsit cuvintele tale şi eu le-am mîncat; iar cuvîntul tău devine pentru mine jubilarea şi bucuria inimii mele; O, Iehova al oştirilor, eu nu am luat loc în grupul intim al celor care fac glume şi [care] au început să jubileze [cu acei glumeţi care consideră că pacea le este asigurată]. Din cauza mîinii tale am stat numai singur, căci m-au umplut de osîndire [amărăciune, LXX; depresiune, tristeţe, JP].“ — Ier. 15:15–17, NW; Versiunea Septuaginta, ediţia Bangster, precum şi Charles Thomson; The Jewish Publication Society of America, ediţia 1973.
19. În ciuda persecuţiei declanşate împotriva clasei Ieremia, de ce pot jubila şi de ce se pot lăuda cei persecutaţi?
19 Persecuţia nedeslipită de clasa Ieremia, lipită de acesta asemenea unei boli cronice, nu este plăcută în sine (Ier. 15:18). Dar cei persecutaţi pot să jubileze în Iehova datorită Cuvîntului său — Sfintele Scripturi care au fost păstrate pentru mîngîierea noastră (Rom. 15:4). Noi ne putem bucura pentru că găsim în acele Scripturi cuvintele profetice care ne explică dificultăţile timpurilor noastre şi care ne dau o luminoasă speranţă privitoare la o nouă ordine de după Har-Maghedon. De aceea ne putem lăuda în Iehova. — Ier. 9:23, 24.
20, 21. (a) De ce se dovedeşte astăzi inima omenească a fi extrem de „înşelătoare,“ ba chiar „desperată“? (b) Potrivit cu Ieremia 17:5–8, ce cale de acţiune duce la blestem din partea lui Dumnezeu şi ce cale duce la binecuvîntări din partea lui?
20 În timpul „încheierii acestui sistem de lucruri,“ cînd nelegiuirea creşte iar Iehova îşi aşteaptă timpul său pentru a pedepsi răutatea nestăvilită, inima omului se dovedeşte a fi extrem de „înşelătoare ba chiar „desperată,“ pentru că omenirea se află sub o mare presiune. Dacă încercăm să ne satisfacem inima pe căi contrare sfaturilor şi normelor drepte ale lui Dumnezeu, aceasta ne va atrage judecata nefavorabilă a lui Dumnezeu (Ier. 17:9–11). De aceea să nu permitem ca sub presiunile din zilele noastre, care tind să ne determine să apucăm o cale greşită de acţiune, inimile noastre să ne înşele sau să ne îndemne să săvîrşim lucruri nescripturale şi lipsite de judecată. Să ne aducem aminte că acea cale de acţiune pe care o vom apuca va hotărî dacă merităm să primim un blestem sau o binecuvîntare. Iehova stabileşte calea care duce la atragerea blestemului său precum şi calea care duce la cîştigarea binecuvîntării sale, prin cuvintele:
21 „Blestemat este omul robust care îşi pune încrederea în omul muritor şi care îşi face într-adevăr din carne braţul său, şi a cărui inimă se abate de la însuşi Iehova. El va ajunge cu certitudine ca un copac solitar într-un şes pustiu şi nu va vedea cînd va veni [ceva] bun; ci el va domicilia în locuri aride, în pustietate, într-o ţară sărată care este nelocuită. Binecuvîntat este omul robust care îşi pune încrederea în Iehova şi a cărui încredere a devenit Iehova. El va ajunge cu certitudine, ca un copac plantat lîngă ape, care îşi trimite rădăcinile de-a dreptul spre cursul apei; el nu va vedea venind [nici] o arşiţă, căci frunzişul său va fi într-adevăr luxuriant. Iar în anul de secetă el nu se va teme nici nu va înceta să producă roade.“ — Ier. 17:5–8.
22. Cum au dovedit israeliţii din zilele lui Ieremia că ei şi-au făcut ‘din carne’ braţul lor?
22 Unii oameni, care sînt ei înşişi robuşti înclină să îşi pună încrederea în omul muritor şi să depindă de un braţ de carne care să-i elibereze. Nu este deci de loc de mirare că ei ajung ca un copac singuratic într-un deşert arid, impregnat cu sare. Ei procedează ca israeliţii din zilele lui Ieremia: Cînd forţele duşmane, răcnind asemenea unor lei, i-au ameninţat pe aceşti israeliţi, ei nu au apelat la Stăpînul Suveran Iehova, ci s-au îndreptat după ajutor militar spre oamenii muritori, cu braţ puternic, pricepuţi în războaie violente. În felul acesta ei nu s-au apropiat strîns de Iehova ca să bea apa salvării care izvora de la el, ca izvor al eliberării. Ei au alergat în schimb în Egipt, ca să bea apa salvării din fluviul Nil, sau au fugit în Asiria ca să bea apa salvării din fluviul Eufrat, într-o apocă în care domina Asiria.
23. Cum şi-au săpat israeliţii ‘singuri rezervoare care nu pot să ţină apă’ şi cu ce rezultat?
23 În felul acesta, figurat vorbind, israeliţii necredincioşi şi-au săpat singuri rezervoare [sau puţuri] de apă, rezervoare sparte, care nu ţin apă.“ Ei l-au părăsit pe Iehova, „izvorul apei vii.“ În consecinţă, din partea lui nu putea veni nici o salvare. Spre dezamăgirea israeliţilor, puterile mondiale puternic militarizate ale Egiptului şi Asiriei nu au umplut „rezervoarele sparte“ ale israeliţilor, cu apa salvării din faţa duşmanilor lor politici. Astfel, ei nu au obţinut apă dătătoare de viaţa nici din Sihor, nici din fluviul Nil şi nici fluviul Eufrat, atunci cînd s-au aflat sub dominaţia asiriană. Din cauză că l-au părăsit pe Iehova, Dumnezeul lor, ca izvor al eliberării, israeliţii renegaţi au ajuns sub un blestem menit să ardă ca o arşiţă sufletul. — Ier. 2:13–18.
24. Încotro îşi îndreaptă însă speranţele şi respectul lor clasa Ieremia şi „marea mulţime,“ şi unde se închină aceasta adevăratului izvor al apei vii?
24 Spre deosebire de acei israeliţi, membrii clasei Ieremia, de astăzi, au făcut din Iehova speranţa lor. Ei respectă tronul suveranităţii sale universale. Ei i se închină lui ca Dumnezeu al lor, în templul sau sanctuarul său spiritual. Ei nădăjduisec în el şi nu într-un om muritor sau într-o putere mondială înarmată cu arme nucleare. Ei conduc astăzi o „mare mulţime“ pe calea încrederii în Iehova. Respingînd calea creştinătăţii apostate, ei spun cu înţelepciune: „De la început există gloriosul tron de sus. O, Iehova, speranţa lui Israel, pe toţi aceia care te părăsesc îi vei face de ruşine [vor suferi o dezamăgire]. Cei care mă renegă pe mine vor fi scrişi chiar pe pămînt, pentru că ei au părăsit izvorul apei vii, pe Iehova.“ — Ier. 17:12, 13.
25. Prin urmare pe ce cale vom primi intrare în noua ordine de sub Isus, Mesia?
25 De aceea, să părăsim „rezervoarele sparte“ făcute de oameni, care nu conţin nici o apă a salvării din faţa dezastrului mondial şi să ne întoarcem la Iehova. El ne poate ocroti în cursul „necazului cel mare“ şi ne poate duce în singuranţă într-o nouă ordine, sub Isus, Mesia.