„Vei rămâne în viaţă“ la fel ca Ieremia?

 1, 2. Când ne gândim la starea spirituală a unei persoane, de ce este logic să luăm în considerare şi starea spirituală a familiei sale?

DUPĂ ce i-a îndemnat pe israeliţi să aleagă cui vor să-i slujească, Iosua a spus: „Dar eu şi casa mea îi vom sluji lui Iehova!“ (Ios. 24:15). Iosua era hotărât să-i fie loial lui Dumnezeu şi era sigur că şi familia sa va rămâne loială. Sute de ani mai târziu, când distrugerea Ierusalimului era iminentă, Ieremia i-a spus regelui Zedechia că, dacă se preda babilonienilor, ‘avea să rămână în viaţă şi el, şi casa lui’ (Ier. 38:17). Alegerea greşită a regelui a avut consecinţe grave asupra sa, a soţiei sale şi a fiilor săi. Aceştia din urmă au fost ucişi chiar sub privirile lui. Cât despre Zedechia, i s-au scos ochii şi a fost dus în Babilon (Ier. 38:18–23; 39:6, 7).

² Să remarcăm cuvintele scrise cu litere cursive. În ambele cazuri, o persoană a fost direct implicată în situaţie. Dar alături de ea a fost menţionată şi familia sa. Acest lucru este logic. Fiecare persoană adultă este răspunzătoare în faţa lui Dumnezeu. Însă majoritatea israeliţilor făceau parte dintr-o familie. Familia este importantă şi pentru creştini, fapt ce reiese cu claritate din ceea ce citim în Biblie şi din ceea ce învăţăm la întrunirile creştine cu privire la căsătorie, la creşterea copiilor şi la respectul faţă de membrii familiei (1 Cor. 7:36–39; 1 Tim. 5:8).

 3, 4. De ce situaţia lui Ieremia era diferită de cea a majorităţii iudeilor, şi ce avantaj a constituit acest lucru pentru el?

³ Ieremia a fost printre cei ce au supravieţuit nenorocirilor din timpul său şi distrugerii Ierusalimului. El ‘a rămas în viaţă’ deşi situaţia lui a fost diferită de cea a majorităţii iudeilor (Ier. 21:9; 40:1–4). Dumnezeu îi spusese să nu se căsătorească, să nu aibă copii şi nici să nu ia parte la alte aspecte obişnuite ale vieţii iudeilor de atunci. (Citeşte Ieremia 16:1–4.)

⁴ În zilele lui Ieremia şi în cultura poporului său era cât se poate de firesc să te căsătoreşti şi să ai copii. Majoritatea bărbaţilor evrei îşi întemeiau o familie, păstrând astfel pământul strămoşesc în tribul şi în familia lor (Deut. 7:14).a De ce nu a făcut la fel şi Ieremia? Având în vedere evenimentele ce urmau să aibă loc, Dumnezeu i-a spus să nu se implice în aspecte obişnuite ale vieţii iudeilor, triste sau fericite. Profetul nu trebuia să-i consoleze pe cei îndoliaţi sau să mănânce cu ei după înmormântare, nici să ia parte la ocazii festive, cum ar fi nunţile. În scurtă vreme, ospeţele şi bucuria aveau să înceteze (Ier. 7:33; 16:5–9). Modul de acţiune al lui Ieremia dădea credibilitate mesajului său şi scotea în evidenţă gravitatea judecăţii ce avea să vină. Şi în cele din urmă nenorocirea a venit. Să ne imaginăm disperarea celor care au ajuns să-şi mănânce copiii sau durerea celor care au ajuns să vadă trupurile moarte ale celor dragi putrezind pe stradă. (Citeşte Ieremia 14:16; Plâng. 2:20.) Într-adevăr, nu Ieremia, care rămăsese necăsătorit, era de compătimit! În timpul asediului de 18 luni şi al masacrului ce a urmat, familii întregi au fost pur şi simplu sfâşiate. Ieremia însă a fost scutit de durerea pierderii partenerului de viaţă sau de durerea provocată de moartea propriilor copii.

 5. Li se aplică şi creştinilor instrucţiunile din Ieremia 16:5–9?

⁵ Ni se aplică şi nouă instrucţiunile consemnate în Ieremia 16:5–9? Nu. Creştinii sunt îndemnaţi ‘să-i mângâie pe cei ce se află în orice fel de necazuri’ şi ‘să se bucure cu cei ce se bucură’ (2 Cor. 1:4; Rom. 12:15). Isus a participat la o nuntă şi chiar a contribuit la atmosfera ei veselă. Cu toate acestea, nu trebuie să subestimăm gravitatea evenimentelor ce vor afecta acest sistem rău. Creştinii s-ar putea confrunta cu greutăţi şi cu lipsuri. Isus a subliniat cât de important este să fim gata să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a persevera şi a rămâne fideli, aşa cum au făcut şi fraţii noştri din secolul I care au trebuit să fugă din Iudeea. Prin urmare, trebuie să cântărim cu seriozitate lucrurile când luăm decizia de a rămâne celibatari, de a ne căsători sau de a avea copii. (Citeşte Matei 24:17, 18.)

 6. Cine poate trage învăţăminte din porunca dată de Dumnezeu lui Ieremia?

⁶ Dar ce putem învăţa din porunca dată de Dumnezeu lui Ieremia de a nu se căsători şi de a nu avea copii? Şi astăzi, unii creştini loiali nu au un partener conjugal sau nu au copii. Cum îi ajută pe ei exemplul lui Ieremia? Şi de ce prezintă interes acest aspect al vieţii lui Ieremia chiar şi pentru creştinii căsătoriţi care au copii?

 7. De ce merită să reflectăm la porunca dată lui Ieremia de a nu avea copii?

⁷ Să ne gândim mai întâi că Ieremia nu trebuia să aibă copii. Isus nu le-a poruncit continuatorilor săi să nu aibă copii. Totuşi, el a spus că, în timpul necazului ce urma să se abată asupra Ierusalimului în 66–70 e.n., avea să fie „vai de femeile însărcinate şi de cele care alăptează“. Pentru mame, acele zile au fost deosebit de grele (Mat. 24:19). Astăzi, nouă ne stă în faţă un necaz şi mai mare. Acest lucru nu trebuie nicidecum neglijat de cuplurile creştine care se gândesc să aibă copii. Oare nu simţim cu toţii că este din ce în ce mai greu să facem faţă timpurilor critice pe care le trăim? Iar cei ce sunt părinţi recunosc că este foarte dificil să creşti copii care să rămână pe calea vieţii pe parcursul sfârşitului acestui sistem. Deşi decizia de a avea sau nu copii îi aparţine fiecărui cuplu, merită să reflectăm la situaţia lui Ieremia. Dar ce putem spune despre porunca dată de Dumnezeu lui Ieremia ca nici măcar să nu se căsătorească?

 8. De ce se poate spune că a te căsători nu este o cerinţă pentru a-i fi plăcut lui Dumnezeu?

⁸ Prin porunca dată lui Ieremia de a nu se căsători, Dumnezeu nu a stabilit o normă pe care să o urmeze toţi slujitorii săi. Căsătoria este un lucru bun. Iehova a instituit-o pentru a popula pământul şi pentru a le aduce bucurie şi satisfacţie oamenilor (Prov. 5:18). Cu toate acestea, în timpul serviciului profetic al lui Ieremia, nu toţi erau căsătoriţi. Existau şi eunuci care se asociau cu poporul lui Dumnezeu.b Şi, cu siguranţă, existau văduvi şi văduve. Prin urmare, Ieremia nu era singurul închinător adevărat care nu avea un partener conjugal. Desigur, el a avut un motiv întemeiat să nu se căsătorească, aşa cum au şi unii creştini de astăzi.

 9. La ce sfat inspirat cu privire la căsătorie trebuie să medităm cu seriozitate?

⁹ Mulţi creştini se căsătoresc, însă nu toţi. Nici Isus nu a fost căsătorit. În plus, el a spus că unii discipoli au ‘darul’ de ‘a primi’ celibatul în minte şi în inimă. El i-a îndemnat pe aceia care pot accepta acest mod de viaţă să nu se căsătorească. (Citeşte Matei 19:11, 12.) Prin urmare, este potrivit să-i lăudăm, nu să-i tachinăm pe cei ce rămân celibatari pentru a face mai mult în serviciul lui Dumnezeu. Este adevărat, unii creştini sunt celibatari prin forţa împrejurărilor, de exemplu, deoarece nu au găsit încă un partener creştin potrivit. Însă şi ei sunt demni de laudă întrucât sunt hotărâţi să respecte norma divină de a se căsători „numai în Domnul“ (1 Cor. 7:39). Alţi slujitori ai lui Dumnezeu nu au un partener conjugal deoarece au rămas văduvi.c Toţi aceştia nu trebuie să uite că Dumnezeu, precum şi Isus au manifestat întotdeauna interes pentru bunăstarea celor necăsătoriţi (Ier. 22:3; citeşte 1 Corinteni 7:8, 9).

10, 11. a) Ce l-a ajutat pe Ieremia să găsească bucurie în viaţa de celibatar? b) Cum confirmă experienţa unor creştini din zilele noastre că şi cei ce nu se căsătoresc pot avea o viaţă plină de satisfacţii?

¹⁰ Prin urmare, pe tot parcursul vieţii sale de celibatar, Ieremia s-a putut bizui pe sprijinul lui Dumnezeu. Cum anume? Să ne amintim că Ieremia şi-a găsit plăcerea în cuvântul lui Iehova. Prin el, profetul a primit tărie şi încurajare de-a lungul zecilor de ani în care s-a dăruit în serviciul sacru. În plus, Ieremia a fost atent să evite compania celor care l-ar fi putut ridiculiza pentru că nu era căsătorit. El a preferat ‘să stea singur’ decât să fie în compania celor cu astfel de atitudini. (Citeşte Ieremia 15:17.)

¹¹ Mulţi creştini celibatari — bărbaţi şi femei, tineri şi mai puţin tineri — urmează exemplul bun al lui Ieremia. Ei pot spune din experienţă că le este de mare ajutor să fie intens ocupaţi în serviciul lui Dumnezeu, participând din plin la activităţile spirituale, care au cu adevărat valoare. Iată ce ne mărturiseşte o Martoră ce slujeşte într-o congregaţie de limbă chineză: „Pionieratul îmi dă un sens în viaţă. Am un program plin de activităţi, care mă ajută să nu mă simt singură. La sfârşitul fiecărei zile sunt mulţumită deoarece văd că, prin lucrarea de predicare, îi ajut realmente pe oameni. Lucrarea îmi aduce mare bucurie!“. O altă pionieră, în vârstă de 38 de ani, spune: „Cred că secretul fericirii este acela de a te bucura de aspectele pozitive ale situaţiei în care te afli“. O creştină necăsătorită dintr-o ţară din sudul Europei recunoaşte cu sinceritate: „Poate că viaţa mea nu este cum mi-am dorit, dar sunt fericită şi aşa voi fi în continuare“.

12, 13. a) Care este punctul de vedere realist despre căsătorie şi despre celibat? b) Ce înţelegem cu privire la celibat din experienţa de viaţă a lui Pavel şi din sfaturile date de el?

¹² E posibil ca şi Ieremia să se fi gândit că viaţa lui nu a fost aşa cum îşi imaginase când era tânăr. Dar probabil că şi-a dat seama că acelaşi lucru se poate spune şi despre mulţi care se căsătoresc şi au copii. Această observaţie înţeleaptă o regăsim şi în cuvintele unei pioniere din Spania: „Cunosc persoane căsătorite care sunt fericite şi altele care nu sunt fericite. Am înţeles deci că fericirea mea nu depinde nicidecum de faptul de a mă căsători sau nu“. Fără îndoială, exemplul lui Ieremia, doar unul dintre miile de exemple de acest fel, dovedeşte că o persoană necăsătorită poate avea o viaţă fericită şi împlinită. Acest lucru este confirmat şi de cuvintele şi de exemplul apostolului Pavel. El a scris: „Le spun acum celor necăsătoriţi şi văduvelor: este bine pentru ei să rămână ca mine“ (1 Cor. 7:8). Se pare că Pavel a fost văduv. Dar, oricum au stat lucrurile, în perioada când a slujit cu mult zel ca misionar, el era necăsătorit (1 Cor. 9:5). Astfel, putem trage în mod logic concluzia că, pentru Pavel, celibatul a fost un avantaj. El a putut realiza multe lucruri bune prin „slujirea continuă şi fără distragere a Domnului“ (1 Cor. 7:35).

¹³ Sub inspiraţie divină, Pavel a adăugat: „Cei ce se căsătoresc vor avea necazuri în carne“. Dumnezeu l-a inspirat să spună apoi următorul adevăr profund: „Dacă cineva . . . a hotărât în inima sa să-şi păstreze virginitatea . . . face bine. Prin urmare, cine renunţă la virginitate prin căsătorie face bine, dar cine nu renunţă la virginitate prin căsătorie face mai bine“ (1 Cor. 7:28, 37, 38). Ieremia nu a citit niciodată aceste cuvinte, însă modul de viaţă pe care l-a avut de-a lungul multor ani este o dovadă clară că celibatul nu este un obstacol în calea unei vieţi fericite în serviciul lui Dumnezeu. De fapt, celibatul poate fi un mare avantaj pentru cei ce-şi doresc o viaţă plină de sens axată pe închinarea adevărată. Regele Zedechia a fost căsătorit, dar nu a dat ascultare sfaturilor lui Ieremia şi, drept urmare, nu ‘a rămas în viaţă’. În schimb, acest profet necăsătorit a ales un mod de a trăi ce l-a ajutat să evite un asemenea deznodământ trist.

14. Ce putem învăţa din prietenia dintre Pavel şi familia lui Aquila?

¹⁴ Aşa cum am văzut mai înainte, majoritatea iudeilor din timpul lui Ieremia se căsătoreau şi aveau o familie. La fel stăteau lucrurile şi în zilele apostolului Pavel. Fără îndoială că majoritatea creştinilor care aveau familie nu puteau să predice în străinătate ca Pavel, dar puteau să facă mult pe plan local, inclusiv să-i susţină pe fraţii şi pe surorile necăsătorite. Să ne amintim că, în Corint, Pavel a fost găzduit de Aquila şi Priscila şi a lucrat împreună cu ei la confecţionarea de corturi. Dar aceştia au făcut mult mai mult pentru Pavel. I-au dăruit prietenia lor, ceea ce, în mod sigur, l-a încurajat. Să ne imaginăm momentele plăcute pe care le-au petrecut împreună la masă sau cu alte ocazii! S-a bucurat şi Ieremia de o asociere asemănătoare? Deşi era celibatar şi era absorbit de serviciul pentru Dumnezeu, să nu credem că Ieremia era un pustnic. El s-a bucurat, cu siguranţă, de compania plină de căldură a familiilor slujitorilor devotaţi ai lui Dumnezeu, probabil de cea a familiei lui Baruc, a lui Ebed-Melec sau a altora (Rom. 16:3; citeşte Faptele 18:1–3).

15. Cum pot familiile creştine să fie un sprijin pentru fraţii şi surorile celibatare?

¹⁵ Şi creştinii necăsătoriţi de astăzi se bucură de o asociere plină de iubire aşa cum s-a bucurat Pavel de asocierea cu familia lui Aquila. Dacă sunteţi căsătoriţi, v-aţi propus ca împreună cu familia voastră să petreceţi timp şi cu persoane celibatare? O soră a mărturisit: „Am ieşit din lume şi nu vreau să mă întorc în ea. Totuşi, simt nevoia de afecţiune şi de apreciere. Mă rog ca Iehova să dea mai multă hrană spirituală şi încurajare pentru noi, cei care nu avem un partener conjugal. Nu toţi suntem nerăbdători să ne căsătorim, dar avem nevoie să fim sprijiniţi, nu trecuţi cu vederea. Într-un fel e ca şi cum ar trebui să răzbatem singuri. E adevărat, putem apela oricând la Iehova, dar sunt şi momente când simţi nevoia să vorbeşti cu un om. Putem apela atunci la familia noastră spirituală?“. Mii de surori şi de fraţi celibatari pot spune cu sinceritate că da. Ei se bucură de legături strânse cu membrii congregaţiei lor. Întrucât le place să fie în compania altora, ei leagă prietenii cu persoane de vârste diferite, atât cu cei în vârstă, cât şi cu cei tineri din familiile creştine locale.

16. Ce lucruri simple aţi putea face pentru a-i încuraja pe creştinii celibatari din congregaţia voastră?

¹⁶ Dacă ne gândim dinainte, putem fi o sursă de încurajare pentru creştinii celibatari, invitându-i din când în când să participe la unele activităţi ale familiei noastre. De pildă, i-am putea invita la noi în seara dedicată închinării în familie. Sau i-am putea invita să ia masa împreună cu familia noastră. În mod sigur, aceasta va însemna mult mai mult decât a mânca o mâncare gustoasă. Un alt lucru ar fi să luăm iniţiativa să ne programăm cu ei în lucrare sau să-i invităm să participe alături de noi la unele lucrări de întreţinere la Sala Regatului. Uneori am putea merge împreună la cumpărături. Unele familii au invitat un creştin văduv ori un pionier celibatar să meargă cu ei la un congres sau în vacanţă. Astfel de ocazii s-au dovedit o încurajare pentru toţi.

17–19. a) De ce copiii trebuie să manifeste rezonabilitate şi iubire când stabilesc cum să se achite de responsabilitatea îngrijirii părinţilor în vârstă sau bolnavi? b) Ce învăţăm din exemplul lui Isus, care a avut grijă de mama sa?

¹⁷ Un alt domeniu căruia trebuie să-i acordăm atenţie este îngrijirea părinţilor în vârstă. În zilele lui Isus, unii iudei se sustrăgeau cu abilitate de la responsabilitatea îngrijirii părinţilor lor. Ei pretindeau că îndeplinirea unor obligaţii religioase pe care şi le impuseseră singuri era mai importantă decât îndeplinirea responsabilităţilor faţă de părinţi, ce fuseseră stabilite de Dumnezeu (Mar. 7:9–13). Asemenea lucruri nu trebuie să se întâmple în familiile creştine! (1 Tim. 5:3–8)

¹⁸ Să presupunem că într-o familie cu părinţi în vârstă sunt mai mulţi copii la adevăr. Dacă unul dintre ei este necăsătorit, oare îi revine în primul rând acestuia sarcina de a se îngriji de părinţi? Iată ce scrie o soră din Japonia: „Aş vrea să mă căsătoresc, dar nu pot deoarece trebuie să mă îngrijesc de părinţi. Sunt convinsă că Iehova înţelege stresul pe care îl implică îngrijirea părinţilor şi tristeţea din inima celor fără un partener de viaţă“. Dar dacă această soră are fraţi şi surori căsătorite care au decis, fără să-i ceară părerea, că ea trebuie să se îngrijească de părinţi? Ar fi la fel ca în cazul lui Ieremia, ai cărui fraţi s-au purtat nedrept cu el. (Citeşte Ieremia 12:6.)

¹⁹ Iehova înţelege sentimentele celor necăsătoriţi şi are compasiune pentru cei care trec prin situaţii grele (Ps. 103:11–14). Însă părinţii în vârstă sau bolnavi sunt părinţii tuturor copiilor lor, nu doar ai celor care nu sunt căsătoriţi. Este adevărat, poate că unii dintre copii sunt căsătoriţi şi au la rândul lor copii. Totuşi, acest lucru nu anulează legăturile afective fireşti dintre ei şi părinţii lor şi nici nu-i scuteşte de îndatorirea creştină de a-i ajuta pe aceştia când au nevoie de îngrijire. Să ne amintim că Isus, chiar şi în ultimele clipe ale vieţii, când se afla pe stâlpul de tortură, s-a simţit răspunzător faţă de mama sa şi a făcut ceva pentru a o ajuta (Ioan 19:25–27). Biblia nu conţine reguli detaliate în ce priveşte împărţirea responsabilităţii de a-i îngriji pe părinţii în vârstă sau bolnavi şi nici nu lasă să se înţeleagă că fiii sau fiicele necăsătorite au în mod automat o responsabilitate mai mare. În această problemă delicată, toţi cei implicaţi trebuie să dea dovadă de rezonabilitate şi de consideraţie unii faţă de alţii, păstrând viu în minte exemplul lui Isus, care a avut grijă de mama sa.

20. Cum consideri asocierea cu surorile şi fraţii celibatari din congregaţia ta?

²⁰ Sub inspiraţie divină, Ieremia a profeţit că, în poporul lui Iehova, fiecare persoană va găsi asocieri sănătoase şi se va bucura de legături frăţeşti (Ier. 31:34). Şi noi ne bucurăm de o astfel de asociere deosebită în congregaţia creştină, inclusiv de asocierea cu surori şi fraţi care nu sunt căsătoriţi. În mod sigur, toţi vrem să ne încurajăm şi să ne susţinem reciproc pentru ‘a rămâne în viaţă’.