Calea spre viaţă sau calea spre moarte — care dintre ele?

„Iar tu îi vei spune acestui popor: ‘Iată ce a zis Iehova: „Vă pun în faţă calea vieţii şi calea morţii.“’“ — Ier. 21:8.

 1. Ce întrebări se ivesc cu privire la faptul că noi ne aflăm acum în faţa alegerii între „calea vieţii şi calea morţii“?

ESTE acesta un lucru chiar atît de serios? Şi ne aflăm oare cu toţii în faţa lui? Este pusă oare acum întreaga lume în faţa alegerii între „calea vieţii şi calea morţii“? Oare într-adevăr aşa stau lucrurile? Nu este oare moartea un lucru normal? Dacă este un lucru normal atunci de ce diferă situaţia de acum a omenirii de situaţia ei de mai înainte? Căci de mii de ani, bărbaţi, femei, copii şi sugari nu pot evita moartea. Ei nu au altă posibilitate de alegere. De ce s-ar putea spune atunci că în timpul prezent ne aflăm, în sfîrşit, în faţa unei alegeri între „calea vieţii“ şi „calea morţii“? Ce şanse avem de a scăpa de vechiul nostru duşman: MOARTEA?

 2, 3. (a) Conform istoriei antice, cînd s-a aflat o întreagă lume în faţa unei morţi subite, în unul şi acelaşi timp? (b) Prin ce anume s-a creat o posibilitate de alegere între a trăi şi a muri?

² Ei bine, nu este pentru întîia oară acum că lumea întreagă se află în faţa unei morţi subite, a tuturor, laolaltă. Istoricii arată că în trecut a mai existat un eveniment de felul acesta. Unul dintre aceşti istorici spune: „Au existat ceruri din vechime şi un pămînt care stătea în mod compact afară din apă şi în mijlocul apei prin Cuvîntul lui Dumnezeu; şi prin acele [mijloace] lumea acelui timp a suferit nimicirea cînd a fost inundată de apă.“ — 2 Petr. 3:5, 6.

³ Acest istoric, apostolul creştin Petru, scria despre diluviul sau potopul global din zilele lui Noe. S-a pus oare în faţa lumii din acele vremuri calea vieţii şi calea morţii? Mai mult ca sigur că da! Atunci a existat situaţia fie de a rămîne, în mod necredincios, în afara corabiei pe care o construise Noe împreună cu familia sa, şi de a muri în potop, fie de a intra în corabie împreună cu Noe şi familia lui, şi de a scăpa astfel de o moarte violentă împreună cu lumea nelegiuită.

 4, 5. (a) De ce sîntem cu toţii în viaţă astăzi, în ciuda diluviului din zilele lui Noe? (b) De ce să nu pierdem astăzi din vedere învăţătura pe care o putem desprinde din atitudinea lui Noe şi a familiei sale?

⁴ Mai la începutul aceleiaşi scrisori apostolul Petru scria: „Iar el [Dumnezeu] nu s-a reţinut să pedepsească o lume veche, dar l-a păstrat în siguranţa pe Noe, un predicator al dreptăţii, împreună cu alţi şapte, atunci cînd a adus un diluviu asupra unei lumi de oameni nelegiuiţi.“ — 2 Petr. 2:5.

⁵ Pentru că Noe şi familia lui şi-au ales calea vieţii încă înainte de a izbucni potopul, noi ne bucurăm astăzi de existenţă pe pămînt, după mai bine de patru mii trei sute de ani. Nu ar trebui să pierdem astăzi din vedere învăţătura ce se poate desprinde din atitudinea lui Noe şi a familiei sale. De ce nu? Pentru că Sfintele Scripturi anunţă dinainte un sfîrşit asemănător pentru o lume de oameni nelegiuiţi, care au ajuns să crească şi să umple pînă astăzi pămîntul.

 6. De ce sîntem presaţi acum să alegem „calea vieţii“ şi să respingem „calea morţii“?

⁶ În mod logic, pe măsură ce se apropie acel prezis timp al sfîrşitului, urmă să ne stea şi nouă în faţă, la un moment dat, o alegere ca aceea care i-a stat în faţă lui Noe şi familiei sale. Din felul în care profeţia biblică s-a confirmat, adică a devenit realitate de la primul război mondial, care a marcat anul 1914 drept anul de încheiere al celor 2 520 de ani ai timpurilor naţiunilor, studenţii Bibliei, liberi de sectarism, au putut recunoaşte că noi trăim la „încheierea sistemului de lucruri“ (Mat. 24:3). Acum, în anul 1980, sîntem bine avansaţi în această perioadă de încheiere a acestui sistem de lucruri. Astfel acum, mai mult decît oricînd înainte, sîntem presaţi să alegem „calea vieţii“ şi să respingem „calea morţii.“ Această alegere ne este pusă cu îndurare în faţă de către Cel care dă viaţă tuturor celor care au suflare.

 7, 8. (a) În ale cui zile din antichitate găsim o ilustrare asemănătoare în istorie? (b) În ce sens dorea Iehova ca profetul său (Ieremia) să fie o figură sau un personaj public?

⁷ În afară de diluviul din zilele lui Noe noi mai avem şi un alt caz ilustrativ din istoria omenirii cînd s-a făcut o alegere între posibilitatea de a trăi în continuare şi aceea de a o sfîrşi brusc cu privilegiul vieţii. Acest caz ilustrativ este acela al naţiunii lui Israel din timpul profetului-preot Ieremia, fiul lui Hilchia (Ier. 1:1–5). Iehova Dumnezeu l-a făcut „Profet al naţiunilor.“ Chiar dacă noi nu facem parte din poporul lui Ieremia, ceea ce a vorbit şi a făcut acest profet international, ne afectează sau ne atinge şi pe noi.

⁸ Dumnezeul care i-a încredinţat lui Ieremia misiunea de a fi purtătorul său de cuvînt, dorea ca el să fie o figură publică, un personaj care să se impună atenţiei regilor, prinţilor, preoţilor, populaţiei, ba chiar şi atenţiei unui împărat — Nebucadneţar, regele Babilonului. Tot la fel se impune Ieremia şi atenţiei lumii de astăzi prin profeţiile pe care le-a consemnat el în scris şi care au fost păstrate pentru a fi examinate la timpul oportun de către noi toţi în aceste zile critice. — Ier. 1:18, 19; 39:11–14; compară cu Rom. 15:4.

 9. De ce corespunde timpul lui Ieremia cu epoca noastră de la 1914 în încoace în ce priveşte schimbările politice de pe pămînt?

⁹ Generaţia înaintată în vîrstă care a fost martoră oculară a evenimentelor petrecute începînd cu anul 1914, a văzut multe schimbări printre stăpînitorii naţiunilor, Ieremia avăzut şi el schimbări politice. După ce bunul rege Iosia a murit în anul 628 î.e.n., Ieremia i-a văzut pe trei dintre fiii lui Iosia şi pe unul dintre nepoţii săi succedîndu-se la tronul regatului lui Iuda. După ce fiul lui Iosia, Ioahaz, a domnit numai trei luni la Ierusalim, el a fost înlăturat de la tron şi a fost urmat de fratele său Ioiachim. După ce acest fiu al lui Iosia a murit înainte de vreme, în 618 î.e.n., a domnit timp de trei luni fiul său Ioiachin, după care s-a predat lui Nebucadneţar, regele Babilonului. Nebucadneţar l-a lăsat la tron pe un alt fiu al lui Iosia şi anume pe Zedechia, ca nou rege a lui Iuda. În al 11-lea an al relei domnii al lui Zedechia, Ierusalimul a căzut sub loviturile babilonienilor iar Zedechia a fost deportat în Babilon, lăsînd Ierusalimul şi templul său în ruine. — 2 Cron. 35:23—36:21.

10. De ce nu a fost uşoară pentru Ieremia sarcina de a comunica mesajul lui Iehova şi pentru cine din zilele noastre este încurajator exemplul său?

¹⁰ Ieremia a fost martor ocular al neîntreruptei decăderi morale şi religioase care s-a manifestat la aceşti ultimi patru regi ai lui Iuda. Nu am văzut noi oare întîmplîndu-se ceva la fel de trist printre stăpînitorii politici care pretind că sînt creştini? Pentru Ieremia nu era o misiune uşoară aceea care îl obliga să anunţe cu stăruinţă condamnarea la nimicire a Ierusalimului şi răsturnarea regatului descendenţilor lui David, sau a regatului davidic. Nici pentru clasa Ieremia de astăzi nu a fost o sarcină uşoară să facă de cunoscut profeţiile lui Iehova care vestesc mai dinainte dezastruoasa nimicire a creştinătăţii, cu toate clădirile ei bisericeşti, cu catedralele şi bazilicile care prezintă acum o atît de mare atracţie pentru turişti. Faptul acesta o face pe clasa Ieremia atît de supărător de deosebită de clerul creştinătăţii. Ieremia din antichitate a fost un stimulator exemplu pentru clasa care îi corespunde în timpurile noastre.

11. Ce i-a zis Iehova lui Ieremia să facă şi să spună pentru a dramatiza activitatea lui Ieremia de aducere la cunoştinţă a condamnării?

¹¹ Odată, pentru a dramatiza activitatea lui Ieremia de aducere la cunoştinţă a condamnării, Dumnezeu a spus:

„Du-te şi ia un vas de pămînt de la un olar şi pe cîţiva bătrîni ai poporului precum şi cîţiva bătrîni dintre preoţi [ca martori]. Să ieşi şi să mergi în valea fiului lui Hinnom, care este în faţa Porţii cioburilor. Şi să aduci la cunoştinţă în mod solemn cuvintele pe care ti le voi adresa eu. Iar tu să spui: ‘Ascultaţi cuvîntul lui Iehova, o, voi regi al lui Iuda şi voi locuitori ai Ierusalimului. Iată ce a spus Iehova al oştirilor, Dumnezeul lui Israel:

„Iată că trimit o nenorocire asupra locului acestuia încît vor ţiui urechile oricui va auzi despre ea. Şi aceasta pentru că m-au părăsit şi s-au apucat să facă de nerecunoscut acest loc şi să facă fum de jertfă în el în cinstea altor dumnezei pe care nu-i cunoscuseră, nici ei, nici străbunii lor, şi nici regii lui Iuda; astfel că au umplut acest loc de sîngele celor nevinovaţi. Ei au zidit înălţimile lui Baal ca să îşi ardă fiii în foc ca jertfe arse de tot în cinstea lui Baal, lucru pe care eu nu li-l poruncisem, despre care nu le vorbisem şi care nici nu îmi venise în inimă.“’“ — Ier. 19:1–5.

12. După ce Ieremia a sfărîmat ulciorul în bucăţi, ce a spus el despre Tofet şi despre valea lui Hinom?

¹² Care avea să fie „nenorocirea“ despre care spune relatarea că avea să facă să ţiuie urechile oricui va auzi despre ea? „Locul“ care a fost sfinţit în cinstea dumnezeilor falşi avea să fie profanat prin „uciderea“ idolatrilor chiar acolo (Ier. 19:6). După ce a comunicat Ieremia în mod solemn aceste lucruri, el a trîntit vasul la pămînt sub ochii bătrînilor poporului şi ai bătrînilor de rang preoţesc care stăteau acolo, şi apoi a zis:

„Iată ce a spus Iehova al oştirilor: ‘În acelaşi fel voi sfărîma poporul acesta şi acest oraş, întocmai aşa cum se sparge vasul unui olar, astfel încît numai poate fi refăcut; şi vor îngropa în Tofet pînă nu va mai fi loc de îngropare.“ — Ier. 19:10, 11.

13. Ce a adus apoi Ieremia în mod solemn la cunoştinţă în curtea templului din Ierusalim?

¹³ După această dramatică acţiune desfăşurată în faţa bătrînilor, a devenit un lucru potrivit ca un mesaj asemănător să îi fie adus în mod solemn la cunoştinţă şi poporului Ierusalimului. Astfel Ieremia a părăsit cioburile ulciorului spart la Poarta cioburilor şi a luat-o spre nord, străbătînd oraşul în direcţia templului, spre curtea acestuia. Apoi, în auzul tuturor ascultătorilor, el a spus:

„Iată ce a zis Iehova al oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Iată că aduc asupra acestui oraş şi asupra tuturor oraşelor [suburbiilor] lui întreaga nenorocire pe care am spus că o voi aduce împotriva lui, pentru că şi-au împietrit grumazul ca să nu asculte cuvintele mele.’“ — Ier. 19:14, 15.

PERSECUŢIE RELIGIOASĂ ŞI SLĂBIREA SAU DESTINDEREA EI

14. Cum a acţionat Paşhur faţă de Ieremia şi de ce?

¹⁴ Bătrînii care îl văzuseră pe Ieremia spărgînd ulciorul în valea lui Hinom şi care auziseră cuvintele sale de osîndire nu s-au simţit îndreptăţiţi să-i facă vreun rău profetului. Dar Paşhur, împuternicitul principal al templului şi fiu al preotului Imer, s-a simţit autorizat să acţioneze împotriva lui Ieremia. Lucrurile false pe care le profeţise el nu fuseseră confirmate de către Ieremia. Paşhur l-a lovit cu indignare pe Ieremia peste obraz şi l-a pus în butuci în văzul public la poarta lui Beniamin a templului, din zidul nordic al acestuia. „Ce patriotism!“ poate să se fi gîndit observatorii, căci Paşhur era pro-egiptean, depinzînd de ajutorul militar al Egiptului, pentru a se îndeplini cuvîntul lui Iehova spus prin Ieremia, şi anume că va aduce dezastrul asupra regatului lui Iuda prin mîinile babilonienilor. Dar patriotismul lui Paşhur nu-i aducea nici o laudă din partea lui Iehova. Paşhur lupta de fapt împotriva lui Dumnezeu!

15. Cum i-a schimbat Iehova numele lui Paşhur şi cu ce semnificaţie profetică?

¹⁵ În ziua următoare, după ce Paşhur l-a pus în libertate pe Ieremia, Iehova i-a adresat un mesaj lui Paşhur. Numele său este alcătuit din două cuvinte ebraice: pas şi hur. Luate împreună, aceste două cuvinte au înţelesul de „Ceea ce a rămas de jur împrejur.“ Făcînd un calambur sau un joc de cuvinte pe baza numelui de Paşhur, Iehova l-a inspirat pe Ieremia să-i schimbe numele:

„Iehova nu te va mai numi Paşhur, ci „Spaimă din toate părţile“ [Magormissabib, în ebraică]. Căci Iehova a zis: ‘Iată că te fac spaimă pentru tine însuţi ca şi pentru toţi cei dragi ai tăi [sau pentru prieteni], şi ei vor cădea desigur [loviţi] de sabia duşmanilor lor sub ochii tăi care vor vedea [lucrul acesta]; şi voi da tot Iuda în mîinile regelui Babilonului, iar el îi va duce fără îndoială în exil în Babilon şi îi va lovi cu sabia. Şi eu îi voi da toate lucrurile pe care le-a adunat acest oraş, toate produsele lui şi toate lucrurile lui de preţ; voi da toate comorile regilor lui Iuda în mîinile duşmanilor lor. Iar aceştia categoric că îi vor jefui, îi vor lua şi-i vor duce în Babilon. Iar cît despre ţine, o, Paşhur, şi despre toţi locuitorii casei tale, vă veţi duce în captivitate; veţi ajunge în Babilon şi veţi muri acolo şi acolo vei fi îngropat tu însuţi şi toţi cei dragi ai tăi, pentru că le-ai profeţit în falsitate.’“ — Ier. 20:3–6.

16. În ce fel i-a condus Paşhur pe alţii şi ce îi corespunde astăzi acestui fapt?

¹⁶ Din aceste cuvinte ale lui Iehova rezultă în mod evident că Paşhur şi-a ales „calea morţii,“ iar prin faptul că a profeţit în mod fals, i-a dus pe aceeaşi cale şi pe prietenii sau pe cei dragi ai săi în privinţă religioasă. În mod corespunzător, sute de milioane de frecventatori a bisericilor creştinătăţii sînt conduşi pe aceeaşi „cale a morţii.“ Dar aceasta nu se datoreşte vreunei erori din partea clasei Ieremia.

17. De ce manifestarea de la Cedar Point, Ohio, 1919, a depăşit-o pe aceea a sfărîmării de către Ieremia a ulciorului în valea lui Hinom?

¹⁷ Ieremia a ilustrat profeţia lui Iehova în mod dramatic prin spargerea ulciorului de pămînt în valea Hinom. Printr-o manifestare publică de mult mai mare amploare, clasa Ieremia a înştiinţat şi ea în zilele noastre creştinătatea cu privire la iminenta ei pieire. Gîndiţi-vă de pildă, la acel congres de la Cedar Point, Ohio, din septembrie 1919. Acolo, în faţa unui auditoriu de 10 000 de persoane, preşedintele Watch Tower and Tract Society a ţinut o cuvîntare în care a arătat că binecuvîntările clerului rostite asupra Ligii Naţiunilor a cărei constituire tocmai fusese propusă se vor dovedi infructuoase. Acea organizaţie internaţională pentru pace şi securitate avea să fie lipsită de succes. Ea a şi eşuat, desigur, înşelînd aşteptările creştinătăţii, în anul 1939, atunci cînd dictatorul german Adolf Hitler a aruncat creştinătatea în prăpastia celui de al doilea război mondial.

18. Care a fost o altă manifestare a clasei Ieremia în anul 1933?

¹⁸ Un alt exemplu este cel al anului 1933. Acest an a fost proclamat drept sfînt, pentru că atunci s-au împlinit 1 900 de ani de la moartea de jertfă a lui Isus Cristos. În anunţul papal privitor la acest jubileu se promiteau binefaceri sau foloase privitoare la pace şi prosperitate îndeosebi pentru creştinătate, dar şi pentru întreaga lume, în ciuda faptului că Hitler devenise dictator al Cermaniei republicane. Insă clasa Ieremia a provocat cu curaj aceste promisiuni papale. Duminică 23 aprilie, prin intermediul unui lanţ de staţiuni radio, avînd ca post principal de emisie Staţiunea WBBR din New York City, preşedintele Watch Tower Society a rostit o cuvîntare de o oră pe tema „Efectul anului sfînt asupra păcii şi prosperităţii.“ Publicitatea mondială care i s-a făcut acestui mesaj, prin publicarea lui în ediţia din 10 mai 1933 a revistei bilunare The Golden Age (Epoca de aur), l-a transformat într-un mesaj menit să facă să ţiuie urechile. Clerul creştinătăţii a protestat numaidecît cu putere, recurgînd la presiuni politice şi la persecuţii împotriva clasei Ieremia. Dar faptul acesta nu a garantat pacea şi prosperitatea lumii mai mult decît următorii ani sfinţi — 1950 şi 1975. Creştinătatea tot se mai află încă în faţa nimicirii sale în „necazul cel mare“ viitor.

19. Cum îşi găseşte un corespondent în clerul creştinătăţii de astăzi schimbarea numelui lui Paşhur şi profeţia de osîndire care a însoţit-o?

¹⁹ Astfel lovitura peste obraz dată lui Ieremia de către împuternicitul principal al templului, Paşhur, şi-a avut un corespondent modern în secolul nostru al douăzecilea. Ca şi acel conducător religios din vechime, care făcea caz de patriotism, şi clerul creştinătăţii a pus la stîlpul infamiei clasa Ieremia. De ce? Ca s-o facă obiect de ocară publică şi să împiedece anunţarea scopului lui Iehova împotriva creştinătăţii nominale ipocrite, precum şi împotriva religiei false în totalitate ca şi împotriva patronilor şi acoliţilor ei politici. Datorită unei asemenea conduite, lucrurile nu puteau să se sfîrşească bine nici pentru Paşhur din antichitate şi nici pentru clerul creştinătăţii. Iehova a schimbat numele lui Paşhur în Magormissabib, care înseamnă „Spaimă din toate părţile.“ O asemenea „spaimă“ era legată de înspăimîntătoarea distrugere care urma să aibă loc în 607 î.e.n. Paşhur a fost şi el osîndit să moară captiv în Babilon. Cît despre imitatorii de astăzi ai lui Paşhur, această clasă clericală a fost demascată şi condamnată la o distrugere eternă.

20. Cum a fost demascat în anul 1951 clerul creştinătăţii ca fiind o clasă osîndită la nimicire?

²⁰ Incă din primul secol creştinii au fost nedumeriţi cu privire la identitatea celui pe care apostolul Pavel l-a numit „fiul pierzării“ sau „fiul nimicirii.“ Dar la timpul cuvenit a lui Iehova, această taină a fărădelegii sau acest „mister al nelegiuirii“ avea să fie deslegat. (2 Tes. 2:3, 7, Authorized Version; NW) Astfel în 1951 clasa Ieremia a publicat cartea What Has Religion Done for Mankind? (Ce a făcut religia pentru omenire?) Cartea a fost difuzată în acel an cu ocazia congresului internaţional al Martorilor lui Iehova, ţinut la Londra, în Anglia. Capitolul 25 al acelei carţi trata despre religia roşie şi ‘omul fărădelegii.’ „La paginile 320 şi 321 citim următoarele despre „cădere“ sau „apostazie“:

Astfel căderea conducătorilor creştini de la adevăratul creştinism, pentru a alcătui clasa sau sistemul „omului fărădelegii,“ a început la scurt timp după moartea celor doisprezece apostoli. Apostolii fiind luaţi astfel din drum sau dati la o parte din cale, omul nelegiuit colectiv sau complex a păşit în scena publică urmîndu-şi linia de conduită caracterizată prin înălţare de sine şi prin nelegiuire. În calitate de cler apostat, el s-a înălţat la putere asupra intereselor religioase ale aşa-zişilor creştini. Cuvîntul clerical a ajuns să fie de o mai mare putere decît cuvîntul scris al lui Dumnezeu. Clerul pune tradiţiile şi poruncile oamenilor mai presus de legile lui Dumnezeu, anulîndu-le pe acestea. Asumîndu-şi titluri ca „Reverendissim,“ „Cucernic,“ „Venerabil,“ „Sfinţie,“ „Prea Sfinţie,“ „Inalt prea sfinţie“ sau chiar de „vicar [locţiitor] al lui Dumnezeu“ [pentru Papa de la Roma], ei s-au înălţat în clădirile templelor, catedralelor şi bisericilor lor ca obiecte de veneraţie sau de adorare pioasă, atrăgîndu-şi asupra lor respectul profund şi teama care se cuvine lui Iehova Dumnezeu şi Fiului său Isus Cristos. Ei au pretins că sînt fii ai lui Dumnezeu, dar s-au prezentat drept dumnezei sau deţinători de putere spirituală în faţa enoriaşilor şi turmelor lor.

21. Cine va pieri odată cu „fiul nimicirii“ care aparţine creştinătăţii? Cînd va pieri el şi în cadrul cărei situaţii pentru pretinşii creştini?

²¹ Cartea mai sus citată a arătat cu îndrăzneală că clasa „omului fărădelegii“ va suferi în „necazul cel mare“ distrugerea prezisă, alături de toate celelalte religii false babilonice. Cînd „omul fărădelegii,“ „fiul nimicirii“ aparţinînd creştinătăţii va pieri, creştinătatea însăşi va pieri şi ea. Cînd va avea loc acest eveniment care va şoca toate susceptibilităţile religioase, va fi „spaimă din toate părţile,“ atît pentru creştinii pretinşi (care sînt creştini doar cu numele) cît şi pentru toţi ceilalţi care profesează religii nescripturale, nebiblice. — 2 Tes. 2:8–12; vezi şi cartea „Babylon the Great Has Fallen!“ — God’s Kingdom Rules! (Babilonul cel mare a căzut — Regatul lui Dumnezeu domneşte!) publicată în 1963, capitolul 26, care comentează asupra capitolului 17 din Apocalips.

TRECÎND DE PARTEA FORŢELOR DE EXECUŢIE ALE LUI IEHOVA

22. Cum putem noi scăpa de nimicirea împreună cu „fiul pierzării“ care aparţine creştinătăţii, după cum s-a ilustrat prin lucrurile întîmplate în zilele lui Ieremia?

²² Linia de conduită a creştinătăţii este „calea morţii.“ Să încetăm a mai umbla pe ea. Timpul mai permite încă posibilităţi de scăpare din faţa nimicirii împreună cu „fiul nimicirii“ care aparţine creştinătăţii. Examinaţi, drept ilustrare, cazul lui Ieremia. Cu toate că a fost ţinut închis în curtea gărzii regelui Zedechia cînd pretutindeni în jurul său foametea, ciuma şi pierderile de război luau un greu tribut, el a supravieţuit, totuşi, distrugerii Ierusalimului şi nu s-a dus în exil în Babilon. Cei care se temeau de Iehova şi se aflau în relaţii de pritenie cu Ieremia, au supravieţuit împreună cu el. Astăzi avem şi noi ocazia de a supravieţui.

23. De ce nu exista nici o bază pentru un mesaj favorabil rostit prin Ieremia, din partea lui Iehova, pentru regele Zedechia?

²³ Invadatorii babilonieni s-au îndreptat spre Ierusalim în anul 609 î.e.n. (Ier. 21:13). Conştient de ceea ce se apropia, regele Zedechia a trimis doi bărbaţi care să-l chestioneze pe Ieremia cu privire la vreun mesaj favorabil de la Iehova, dacă era cu putinţă. Dar ce motive ar fi avut regele Zedechia să aştepte vreun cuvînt favorabil rostit prin Ieremia? La Ierusalim, ca şi pretutindeni în regatul lui Iuda, predominau următoarele lucruri care atrăgeau atenţia lui Iehova: violarea acordului său cu Israel, închinarea la alţi dumnezei, sentinţele nedrepte ale tribunalelor, jefuirea celor lipsiţi de ajutor de către defraudatori, profitarea de starea neajutorată a văduvelor şi a orfanilor, reţinerea salariului cuvenit lucrărilor, vărsarea de sînge nevinovat, profeţirea în mod fals (Ier. 21:12; 22:3, 13–16; 23:14, 16). Ieremia trebuia să aibă în mod necesar curaj şi îndrăzneală ca să anunţe, fără să schimbe nimic din el, mesajul lui Iehova privitor la dezastrul care urma să vină asupra celor care violau acordul lui Dumnezeu. — Ier. 21:1–7; 1:7, 8, 17.

24. De ce găsim în Ieremia un excelent exemplu cu privire la transmiterea către creştinătatea de astăzi a mesajului lui Iehova?

²⁴ Ce excelent exemplu a fost Ieremia pentru martorii lui Iehova de astăzi! Pretutindeni în creştinătate stările sînt rele astăzi din punct de vedere religios, moral, social şi juridic, şi lipseşte de orice speranţă de schimbare în bine. Ca şi în cazul lui Ieremia, şi astăzi Iehova nu a fost dispus să-şi atenueze cuvintele în pronunţarea hotărîrii sale judecătoreşti împotriva creştinătăţii. El i-a încredinţat clasei Ieremia misiunea de a declara în mod corespunzător un mesaj direct şi sincer, privitor la dezastrul care va veni peste creştinătatea prefigurată prin Ierusalimul şi Iuda din vechime. Clasa Ieremia trebuie să adere necruţător şi neşovăitor la tot ce îi porunceşte el prin Cuvîntul său.

25. Spre ce mărşăluiesc acum toate naţiunile lumii şi cum a explicat cartea Deliverance! (Eliberare!) din 1926 ce se va întîmpla atunci?

²⁵ Toate naţiunile, inclusiv cele ale creştinătăţii, se află în marş spre Armaghedon. Numele acesta nu indică doar un teribil conflict între muncă şi capital, din care să rezulte o totală anarhie pe întregul glob pămîntesc. Armaghedonul nu este un război între oameni, ci este ceva mult mai serios şi mai dezastruos. Lucrul acesta a început să se clarifice în anul 1926. Cartea Deliverance! (Eliberare!) care a fost difuzată pentru public la congresul general al Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor Bibliei din 1926 de la Londra, capitala Angliei, spunea:

Sfinţii nu se angajează în bătălia propriu-zisă. Această luptă este a Dumnezeului Celui atotputernic, iar operaţiunile militare sînt conduse de către iubitul său Fiu, de către Preotul al cărui prototip a fost Melchisedec. Profetul lui Iehova a consemnat de mult cu privire la ceasul acela, aceste cuvinte: „Domnul [Iehova] de la dreapta ta zdrobeşte pe împăraţi în ziua mîniei lui. El face dreptate printre neamuri: totul este plin de trupuri moarte. El zdrobeşte capete pe toată întinderea ţării“ (Ps. 110:5, 6). El luptă totodată şi pentru salvarea oamenilor, pentru ca ei să poată fi eliberaţi de sub asupritor şi, în sfîrşit, el luptă pentru unşii lui Dumnezeu, pentru ca ei să poată fi justificaţi pentru mărturia lor loială pentru numele lui Iehova . . .

Astfel imperiul lui Satan va fi şters de pe pămînt şi uitat pe deplin. Numele lui Iehova Dumnezeu este justificat. Dar toate cuvintele omeneşti care ar încerca să descrie această măreaţă şi teribilă zi a Domnului sînt sărăcăcioase. — pagina 280, ediţia întîi (engleză).

Nimeni să nu se înşele gîndindu-se că bătălia Armaghedonului este doar o luptă între oameni, sau că este doar o închipuire. Scripturile arată limpede că ea este ceva real. Ea este bătălia Dumnezeului Celui Atotputernic, în care el va curăţa pămîntul de sistemul rău al lui Satan pe care l-a folosit acesta pentru a-i orbi pe oameni în toate aceste secole. — paginile 282, 283; vezi şi pag. 261, paragraful 2.

26. Ce nu poate face clasa Ieremia de astăzi, aşa cum nu a putut să facă nici Ieremia, numai pentru a fi pe placul stăpînitorilor lumeşti?

²⁶ Acea „bătălie a Armaghedonului“ va duce la capăt sau la încheiere „necazul cel mare“ în care va fi şters din existenţă întregul imperiu mondial al religiei false, inclusiv creştinătatea (Apoc. 16:13–16; 17:1–18, A.V.). Clasa Ieremia nu poate minimaliza acest fapt, pentru a fi plăcută conducătorilor politici ai creştinătăţii sau chiar ai întregii lumi, asemănători cu Zedechia. Ea trebuie să ‘rămînă la subiect,’ aşa cum a făcut Ieremia în faţa regelui Zedechia, în ascultare faţă de misiunea încredinţată lui de către Iehova.

27. Cu ce forţe de execuţie se vor ciocni oamenii în războiul care se va purta la Har-Maghedon?

²⁷ În „războiul zilei celei mari“ de la Har-Maghedon stăpînitorii acestui sistem trebuie să dea socoteală în faţa Dumnezeului Cel Atotputernic şi nu doar în faţa unor semeni ai lor, în faţa unor oameni. În ce îi priveşte pe oamenii care sprijină din punct de vedere patriotic pe cîrmuitorii acestui sistem de lucruri, ei se vor ciocni cu forţele de execuţie de sub comanda lui Iehova. În zilele lui Ieremia forţele de execuţie au fost oştirile babiloniene de sub comanda împăratului Nebucadneţar. În viitorul război de la Har-Maghedon ele vor fii ingerii sfinţi conduşi de către Fiul său, Isus Cristos. — Apoc. 16:12; 19:11–21.

28, 29. Ce alegere ar trebui să facem noi, oamenii de rînd, ascultînd de cuvintele lui Iehova de la Ieremia 21:8–10?

²⁸ Stăpînitorii creştinătăţii l-au imitat pe regele Zedechia al Ierusalimului şi au refuzat să se corecteze şi să caute împăcarea cu Dumnezeu. Astfel, ce ar trebui să facem noi, oamenii de rînd, în faţa iminentei nimiciri ai acestei lumi? (Ier. 21:11, 12; 22:3–5). Ar trebui să acţionăm în mod individual. Ar trebui să facem o alegere personală a „căii vieţii.“ Fiecare din noi trebuie să asculte de cuvintele lui Dumnezeu spuse prin Ieremia:

²⁹ „Şi îi vei spune poporului acestuia: ‘Iată ce a zis Iehova: „Iată că pun în faţa voastră calea vieţii şi calea morţii. Cel care mai stă încă în această cetate va muri de sabie, de foamete şi de ciumă; dar cel care va ieşi din ea şi va pleca la chaldeenii care au pus la cale un asediu împotriva voastră, va trăi în continuare, iar prada lui de război va fi, cu certitudine, sufletul lui.“’’ „Căci mi-am îndreptat faţa împotriva acestui oraş în vederea nenorocirii şi nu în vederea binelui său,“ este declaraţia lui Iehova. „El va fi dat în mîinile regelui Babilonului şi categoric să va fi ars în foc.“’“ — Ier. 21:8–10.

30. De ce fuga la chaldeeni a unui iudeu nu era un act nepatriotic sau trădător?

³⁰ ‘Plecarea la chaldeenii’ care asediau regatul lui Iuda nu era din partea unui iudeu un act nepatriotic sau trădător. Acesta era pur şi simplu calea ascultării de Iehova Dumnezeu, de regele ceresc invizibil al lui Israel. Aceasta era „calea vieţii,“ pe cînd „calea morţii“ era linia de conduită neascultătoare aleasă de către patrioţi iudei.

31. Cu al cui caz din secolul întîi a fost asemănător cazul acesta?

³¹ Cazul acesta a fost asemănător cu cel al iudeilor convertiţi la creştinism din secolul întîi al erei noastre. Isus Cristos prezisese distrugerea oraşului reconstruit Ierusalim, distrugere provocată de oştirile romane despre care el a vorbit caracterizîndu-le drept „lucrul dezgustător [sau scîrbos] care cauzează pustiire.“ — Mat. 24:15.

32. În consecinţă, ce instrucţiuni le-a dat Isus discipolilor săi consacraţi?

³² În consecinţă, Isus le-a dat următoarele instrucţiuni discipolilor săi consacraţi: „Atunci va veni sfîrşitul. De aceea, atunci cînd veţi zări lucrul dezgustător care cauzează pustiire, despre care s-a vorbit prin profetul Daniel, că stă în locul sfînt [cititorul să se folosească de discernămînt], atunci cei din Iudeea să înceapă să fugă la munţi. Cel care va fi pe acoperiş să nu coboare ca să-şi ia bunurile din casă; iar cel care va fi la cîmp să nu se întoarcă acasă pentru a-şi lua veşmîntul exterior . . . căci atunci va fi un necaz aşa de mare cum n-a avut loc de la începutul lumii pînă acum şi nici nu va mai avea loc. De fapt, dacă zilele acelea nu ar fi scurtate, nici [un fel de] carne nu ar fi salvată; dar din cauza ceelor aleşi zilele acelea vor fi scurtate.“ — Mat. 24:14–22.

33. La ce a dus ascultarea şi la ce a dus desconsiderarea instrucţiunilor lui Isus în perioada cuprinsă între anii 66–70 e.n.?

³³ Iudeii credincioşi care acceptaseră creştinismul au ascultat de aceste instrucţiuni ale Maestrului lor. După ce legiunile romane s-au retras în urmă asaltului lor lipsit de succes asupra Ierusalimului şi asupra templului său, în anul 66 e.n., creştinii care se aflau în pericol au părăsit întreaga provincie Iudeea. Şi nu erau dezertori care abandonau cauza iudeilor. Ei ascultau de Conducătorul lor Isus Cristos şi astfel cursul ales de ei a fost „calea vieţii.“ Iudeii patrioţi şi-au ales „calea morţii“ şi-au pierit în număr de 1 100 000 atunci cînd legiunile romane de sub comanda generalului Titus au distrus Ierusalimul în anul 70 e.n.

34. De partea cui vor trece fără întîrziere cei cărora le este dragă viaţa într-o ordine nouă?

³⁴ Cu asemenea exemple istorice în faţă, ce vom face noi, cei de astăzi? Noi trăim în acea epocă pe care discipolii lui Cristos au numit-o „încheierea sistemului de lucruri.“ Acum, în faţa acestei generaţii se află „marele necaz,“ fără seamăn, de care va fi lovită lumea şi care a fost prefigurat prin distrugerea Ierusalimului. De aceea acum este cazul de a alege „calea vieţii“ sau „calea morţii.“ Clasa Ieremia şi-a ales „calea vieţii.“ Această clasă arată că şi alţii pot face acelaşi lucru. Toţi cei cărora le este dragă viaţa eternă într-o ordine nouă şi dreaptă vor profita fără nici o întîrziere de ocazia dată de Dumnezeu de a-şi alege„calea vieţii.“ Şi vor trece de partea forţelor de execuţie ale lui Iehova. — Mat. 24:3, 34.