Rodul care îl glorifică pe Dumnezeu
1. Cărui scop trebuia să-i servească butucul de vie în primul rînd conform cuvintelor lui Iehova din Ezechiel 15:1–5?
CĂRUI scop îi serveşte un butuc de vie? Iehova care a plantat primul butuc de vie, a pus cîndva următoarea întrebare în legătură cu aceasta, profetului său Ezechiel: «Fiul omului, în ce privinţa este deosebit lemnul butucului de vie de orice alt lemn, viţa de vie care se găseşte printre copacii din pădure? Se ia din ea un par ca sa faci vreo oarecare muncă cu el? Sau ia cineva din ea un băţ ca să atîrne vreo unealtă pe el? . . . Iată! Dacă-l găseşti întreg şi nevătămat, nu-ţi foloseşte la nici o lucrare» (Ezech. 15:1–5). Astfel, evident că scopul principal al butucului de vie consta în faptul de a rodi, de a produce strugurii zemoşi din care se face vinul (Jud. 9:13).
2. Cu ce intenţie a ales Isus pe apostoli ca «ramuri», corespunzător acestui scop al butucului de vie?
2 La ultimul Paşti pe care l-a sărbătorit Isus cu apostolii săi, el a folosit vin. După această masă Isus a relatat pilda despre «adevăratul butuc de vie» şi despre «ramurile» lui. Pe baza ei, Isus le-a putut spune celor unsprezece apostoli credincioşi: «Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am destinat să mergeţi şi să produceţi încontinuu rod şi ca rodul vostru să rămînă, pentru ca orice îi veţi cere Tatălui [care a plantat butucul de vie] în numele meu, el să vă dea [în ce priveşte rodul pe care le produceţi]» (Ioan 15:16).
3. De ce este tăiat un butuc de vie în fiecare an şi ce ar trebui să înveţe din aceasta o «ramură» recunoscătoare a «adevăratului butuc de vie»?
3 Pentru ca un butuc de vie să producă rod bun, trebuie să fie tăiat în fiecare an. Este aşa cum a spus Isus, «butucul de vie» spiritual: «Pe orice ramură din mine care nu produce rod, el o îndepărtează . . . Dacă cineva nu rămîne în comuniune cu mine, este aruncat afară ca o ramură şi se usucă; aceste ramuri se adună, se aruncă în foc şi ele vor arde» (Ioan 15:2, 6). Ce învăţăm din aceasta? Că în mod cert, nici unul care este o «ramură» a «butucului de vie» spiritual şi îşi apreciază privilegiul, nu ar dori să fie tăiat. Astfel, fiecare este dator să producă rod şi anume mult.
RODUL
4. In ce constră «rodul», după cum reiese din Isaia 5:7?
4 Dar în ce constă rodul? Rodul, adică strugurii, nu reprezintă pe discipolii născuţi de spirit ai lui Cristos. Ei sînt simbolizaţi de ramuri. Ceea ce este reprezentat prin rodul produs de ramuri, putem deduce din Sfintele Scripturi. Cînd Iehova a comparat vechiul Israel cu un butuc de vie, el a amintit rodul pe care-l aştepta. El a spus: «Butucul de vie al lui Iehova al oştirilor este casa lui Israel, iar bărbaţii din Iuda sînt plantaţia pe care el o iubea. Iar el a sperat încontinuu la judecată, dar iată, violare de lege!; a sperat la dreptate, şi iată, ţipete [ca în antica Sodoma]!» Is. 5:7; Gen. 18:21; 19:13.
5. Ce lucruri mai importante din legea lui Dumnezeu lăsau în afara atenţiei conducătorii spirituali din zilele lui Isus, şi ce învăţau ei ca doctrine?
5 Rodul pe care îl aştepta Iehova, care a plantat această «vie» prefigurativă a lui Israel, era printre altele, judecată [implicînd ideea de justiţie] şi «dreptate», în contrast cu violarea de lege şi faptele criminale. In zilele lui Isus în Israel era lipsă de «judecată» şi «dreptate». Cu puţin înainte de moartea sa de martir în Ierusalim el le-a spus cărturarilor şi fariseilor ipocriţi: «Voi daţi zeciuială . . . din mentă, mărar şi chimion; dar aţi lăsat înafară atenţie lucrurile mai importante ale Legii, şi anume dreptate, îndurare şi fidelitate» (Mat. 23:23). Despre violarea legii lui Dumnezeu, Isus le-a spus în continuare: «Voi aţi făcut nevalabil cuvîntul lui Dumnezeu de dragul tradiţiei voastre». «Ei [învaţă] ca învăţături pornci omeneşti» (Mat. 15:6, 9).
6, 7. (a) Ce fel de rod se putea aştepta de la «ramurile» «adevăratului butuc de vie» — ca şi în cazul Israelului natural — şi cum trebuia să se arate ele? (b) In ce fel a început Israel adulterul în dublă privinţă, în zilele lui Ieremia?
6 Judecata şi dreptatea, îndurarea, fidelitatea şi echitatea precum şi ascultarea, nu denaturarea legii lui Dumnezeu, constituiau rodul la care spera Iehova de la «butucul de vie» prefigurativ al lui Israel. Trebuia el deci să aştepte altceva de la «ramurile» «adevăratului» său «butuc de vie»? Categoric că nu! Roadele cu care el dorea să vadă împodobite aceste «ramuri», sînt o personalitate cu însuşiri ca ale lui Cristos. Dar din aceasta face parte mai mult decît doar o personalitate pasivă.
7 La fel de necesară este manifestarea activă a trăsăturilor personalităţii. De exemplu în zilele profetului Ieremia, Iehova şi-a exprimat decepţia sa cu privire la rodul pe care l-a produs «butucul de vie» prefigurativ al lui Israel. El a spus: «Te-ai întins cu picioarele desfăcute pe orice colină înaltă şi sub orice copac stufos, dedîndu-te la prostituţie. Iar în ce mă priveşte, eu te-am plantat ca o viţă de vie roşie, nobilă, toată dintr-o sămînţă veritabilă. Cum deci te-ai transformat faţă de mine vlăstarul degenerat al unui butuc de vie străin? . . . Cum poţi spune: ‘Eu nu m-am profanat. Nu am urmat pe Baali’?» (Ier. 2:20–23). Astfel în rodul pe care-l aştepta Iehova de la «butucul de vie» prefigurativ al lui Israel, intra şi puritatea morală şi închinarea exclusivă lui Iehova. Dar în loc de a găsi în ramurile lui aceste roade, el a constatat că israeliţii se ocupau de desfrînare şi adulter şi întreaga naţiune se făcea vinovată de adulter spiritual, încheind tratate de prietenie cu naţiunile păgîne din jur. (Compară Iacov 4:4.)
8. De ce se poate spune că israeliţii nu ofereau lui Iehova o închinare exclusivă?
8 In loc de a-i oferi lui Iehova, Dumnezeului lor de legămînt, o închinare exclusivă, naţiunea Israel s-a îndeletnicit cu idolatria, prin faptul că alerga aşa-zicînd după imaginile Baalilor şi li se închina acestora. De aceea «strugurii» «butucului de vie» prefigurativ al lui Israel erau strugurii «Sodomei», struguri care erau «acri». Prin urmare, în rodul «butucului de vie», israelit intra şi homosexualitatea, aşa cum era practicată în vechea Sodomă (Deut. 32:32). Aceste roade erau într-un contrast violent cu ceea ce dorea Dumnezeu.
9. Ce nu aveau voie să facă «ramurile» «adevăratului butuc de vie», pentru a nu comite adulter spiritual, cu toate că din această cauză aveau să fie urîţi de lume?
9 Dumnezeu care nu se schimbă, nu dorea să vadă un astfel de rod şi la «ramurile» «adevăratului butuc de vie», Isus Cristos. De aceea, israeliţii spirituali care făceau parte din clasa regatului trebuia să se păstreze curaţi din punct de vedere moral. Ei nu aveau voie să comită adulter spiritual, devenind prieteni ai acestei lumi. Ei trebuia să fie predaţi exclusiv lui Iehova, Dumnezeului lor. Ce conta, dacă lumea îi ura pentru că producea acest rod? «Căci voi nu sînteţi . . . o parte a lumii, ci eu v-am ales din lume, de aceea lumea vă urăşte». Aşa le-a spus Isus Celor unsprezece apostoli credincioşi în noaptea în care Iuda Iscarioteanul l-a trădat (Ioan 15:19).
10. (a) De cine trebuia să se ţină separate şi să se păstreze curate «ramurile» «adevăratului butuc de vie» pentru a produce roadele cerute şi ce mod de procedare pretindea aceasta de la ele? (b) Ce pierdere a suferit naţiunea Israel, pentru că nu a produs aceste roade?
10 Acest rod — adică a te păstra curat şi nepătat de lume — se arată în faptul că cineva nu este o parte a lumii, prin aceea că nu participă nici la politică, nici la războaie. Prin acest rod trebuie să se remarce toţi cei care fac parte din organizaţia lui Iehova, reprezentată prin Fiul său Isus Cristos, »adevăratul butuc de vie«. Ei trebuia să dovedească faptul că sînt devotaţi pe deplin regatului lui Dumnezeu condus de Isus Cristos. Aceasta presupunea ca ei să-l recunoască public pe Fiul lui Dumnezeu drept Cristos sau mesia cel de mult promis. «Butucul de vie» prefigurativ al Israelului natural nu i-a dat lui Isus, mesia, un asemenea rod. Naţiunea Israel a neglijat să producă «roadele» «regatului lui Dumnezeu». Acest fapt a avut ca urmare pentru ei o pierdere enormă căci regatul lui Dumnezeu a fost luat de la ei şi dat naţiunii care avea să producă rodul pretins: Israelului spiritual (Mat. 21:43). Această naţiune nouă consta din «ramurile» care dovedeau că sînt în comuniune cu «adevăratul butuc de vie», prin faptul că nu-l respingeau pe Isus, mesia, cum făcea naţiunea evreiască, ci-l recunoşteau public şi îl urmau.
11. (a) De ce nu e suficient doar «a-l avea pe Isus în inimă», pe baza profeţiei din Matei 24:14? (b) Ce indiciu deosebit al «adevăratului butuc de vie» impune o îndatorire «ramurilor» acestui butuc?
11 Deci nu e suficient să-l accepţi pur şi simplu pe Mesia în inima ta, adică «să-l ai pe Isus în inimă» după cum spun evangheliştii creştinătăţii. Acest fapt trebuie făcut cunoscut sau dezvăluit printr-o declaraţie publică (Rom. 10:10). Se cere o participare personală la împlinirea profeţiei lui Isus: «Această veste bună despre regat va fi predicată pe întreg pămîntul locuit, tuturor naţiunilor spre mărturie» (Mat. 24:14). Cum ar putea produce «roadele» regatului lui Dumnezeu «ramurile» consacrate, botezate şi unse cu spirit ale «adevăratului butuc de vie» creştin, dacă nu participă la această lucrare prezisă? Pentru că sînt «ramuri» ale celui care a fost uns primul cu spiritul Suveranului Domn Iehova, ei sînt datori să predice vestea bună despre regat (Is. 61:1–3; Luca 4:16–21). Cum este «butucul de vie» aşa trebuie să fie şi «ramurile» care primesc seva de la butucul de vie.
12. In ce proporţie trebuia să se împlinească Matei 24:14 de la anul 1914 şi asupra cui apasă îndatorirea de a predica «această veste bună» în această proporţie?
12 Profeţia din Mat. 24:14 s-a împlinit parţial deja în primul secol e.n., adică în intervalul de la înălţarea la cer a lui Isus şi apariţia sa în prezenţa lui Dumnezeu, pînă la anul 70 e.n., an în care romanii au distrus Ierusalimul. Dar acea împlinire a fost doar o prefigurare a împlinirii complete a profeţiei care avea să aibă loc de la 1914 înainte. La sfîrşitul timpurilor naţiunilor, în toamna acelui an, s-a născut regatul mesianic al lui Dumnezeu în cer. Doarece în «butucul de vie» creştin nu trebuia să existe mai mult decît 144 000 de «ramuri» [comoştenitori ai lui Isus Cristos] astăzi, la mai mult de 1 900 de ani după ce au început să crească aceste «ramuri», doar o mică rămăşiţă a acestor «ramuri» este în viaţă şi produce «roadele» regatului lui Dumnezeu (Apoc. 7:4–8; 14:1–3). E de datoria acestei rămăşiţe să predice pretutindeni «această veste bună despre regat», pentru ca toate naţiunile să o audă.
13. Prin ce «rod» pe care l-a produs rămăşiţa «ramurilor» butucului de vie a fost glorificat Tatăl lui Isus pe întregul pămînt?
13 Producerea rodului, care constă în împlinirea poruncii de a predica, a contribuit la glorificarea lui Iehova. Este aşa cum a spus Isus «ramurilor» sale spre încurajare: «Tatăl meu este glorificat prin aceea că voi produceţi în continuu mult rod şi vă dovediţi discipoli ai mei» (Ioan 15:8). A produs oare rămăşiţa acestor «ramuri» mult rod în acest timp în care textul din Mat. 24:14 trebuie să se împlinească definitiv? Dacă examinăm însemnările existente din timpul de după anul postbelic 1919, trebuie să spunem: «Da!» Prin producerea acestui «rod», Iehova Dumnezeu a fost glorificat în întreaga lume.
IN COMUNIUNE CU »BUTUCUL DE VIE«
14. Cum arată Isus, conform cu Ioan 15:4–6, că rămăşiţa acestor «ramuri» trebuie să rămînă permanent în comuniune cu el, pentru a produce atît de mult rod?
14 Pentru a produce atît de multe roade în timpul furtunos care a urmat după izbucnirea primului război mondial în anul 1914, «ramurile» trebuia să rămînă neapărat în comuniune cu Cristos, «butucul de vie». Fără îndoială că la rămăşiţa «ramurilor» roditoare se referă cuvintele lui Isus: «Rămîneţi în comuniune cu mine [adevăratul butuc de vie] şi eu în comuniune cu voi. Astfel, după cum ramura nu poate produce rod de la ea însăşi, dacă nu rămîne în butucul de vie, la fel nu puteţi nici voi, dacă nu rămîneţi în comuniune cu mine. Eu sînt butucul de vie, voi sînteţi ramurile. Cine rămîne în comuniune cu mine şi eu în comuniune cu el, produce mult rod; căci separaţi de mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămîne în comuniune cu mine, este aruncat afară ca ramură şi se usucă; aceste ramuri se adună, se aruncă în foc şi ele vor arde» (Ioan 15:4–6).
15. (a) Ce nu ar fi încredinţat Isus apostolilor, dacă ei nu ar fi rezistat alături de el? (b) De ce rămăşiţa nu putea interveni în favoareaLigii Naţiunilor şi în acelaşi timp să rămînă şi în comuniune cu «adevăratul butuc de vie»?
15 Isus Cristos nu ar încredinţa niciodată acestor «ramuri» un regat în cer, în comuniune cu el, dacă ele nu ar fi alături de el chiar şi în dificultăţi (Luca 22:28–30). Pentru a-şi păstra ungerea cu spiritul Suveranului Domn Iehova, ei trebuie să rămînă în comuniune cu Cristos, «butucul de vie». Altfel li s-ar lua locul lor de perspectivă în regatul ceresc (Apoc. 3:5, 11). De aceea, la ce era obligată rămăşiţa «ramurilor» unse atunci cînd timpurile naţiunilor s-au terminat în 1914 şi s-a recunoscut că regatul mesianic al lui Dumnezeu s-a născut în cer? Ei trebuia să ureze în mod loial bun venit glorificatului Isus Cristos, ca regele mesianic întronat al lui Dumnezeu. Pentru a rămîne în comuniune cu el, ei nu aveau voie să-l renege, recomandînd un înlocuitor creat de oameni pentru regatul legitim pentru întregul pămînt, cum ar fi Liga Naţiunilor. Doearece ei au rămas în comuniune cu el, n-au rupt legătura cu el.
«MAREA MULŢIME» DIN APOCALIPS 7:9–17
16. (a) Cum a influenţat al doilea război mondial conduita «marii mulţimi» faţă de rămăşiţa «ramurilor» «butucului de vie»? (b) Cui i s-a alaturat «marea mulţime» în ce priveşte poziţia faţă de Naţiunile Unite şi de ce?
16 In ultimii patru ani de existenţă a Legii Naţiunilor ca organizaţie a păcii, a apărut «marea mulţime» prezisă, bărbaţi şi femei care se bucurau de roadele regatului produse de ramurile «adevăratului butuc de vie». Cu toate persecuţiile crude şi încercările grele prin care au trecut în al doilea război mondial, din cauza legăturii cu rămăşiţa unsă, ei nu s-au despărţit de aceşti producători ai «roadelor» regatului. Ei ştiau că loialitatea faţă de regele întronat, «adevăratul butuc de vie», însemna şi loialitate faţă de «ramurile» sale, fraţii săi spirituali (Mat. 25:31–40). Impreună cu «fraţii» lui Cristos ei au respins organizaţie reînviată pentru pace mondială şi siguranţă internaţională — Organizaţia Naţiunilor Unite. In loc de a recomanda acest înlocuitor al regatului mesianic al lui Iehova, ei, ca martori ai lui Iehova, au predicat mai departe această veste bună împreună cu rămăşiţa moştenitorului regatului.
17. (a) Dacă aplicăm în sens figurat profeţia că fiecare va locui sub un butuc de vie, atunci sub care «butuc de vie» doresc să locuiască pe pămînt membrii «marii mulţimi»? (b) Sub al cui «butuc de vie» au locuit ei mai înainte?
17 Dacă aplicăm în sens figurat profeţia că fiecare va locui sub butucul de vie şi sub smochinul lui, ce ridică întrebarea: La ce s-au decis membrii acestei «mari mulţimi»? S-au decis să locuiască sub «adevăratul butuc de vie» şi sub «ramurile» lui, pentru că acestea reprezintă regatul lui Iehova condus de Cristos (Mica 4:1-4). Inainte de a auzi vestea bună despre regatul nou-născut al lui Iehova de sub Isus Cristos, «adevăratul butuc de vie», ei locuiau sub un alt butuc de vie, «butuc de vie al pămîntului» (Apoc. 14:19). La cine se referă acest «butuc de vie»? La organizaţia politică mondială prin care stăpînitorii umani caută săşi menţina dominaţia mondială şi astfel se opun regatului mesianic al lui Iehova.
18. De ce «ramurile» «adevăratului butuc de vie» îi invită pe membrii «mulţimi Mari» să se îndepărteze de «butucul de vie al pămîntului»?
18 «Ramurile» roditoare ale butucului de vie plantat de Iehova au invitat pe membrii «mulţimii mari» să se indepărteze de «butucul de vie al pămîntului» şi să nu mai consume strugurii săi otrăvitori şi aducători de moarte şi nici vinul său. De ce nu? Pentru că acest «butuc de vie» este condamnat la nimicire, căci în Apoc. 14:18–20 s-au prezis despre el următoarele:
«Şi un alt înger care avea stăpînire asupra focului a ieşit din altar şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul ascuţit: «Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii butucului de vie al pămîntului, căci strugurii lui sînt copţi». Şi îngerul a aruncat cosorul pe pămînt, a cules via pămîntului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mîniei lui Dumnezeu. Şi teascul a fost călcat în picioare afară din oraş, şi din teasc a ieşit sînge pînă la frîiele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.»
In acest caz, un butuc de vie simbolic îl atacă pe un altul, căci glorificatul Isus Cristos, «adevăratul butuc de vie», zdrobeşte ostilul «butuc de vie al pămîntului». Caii care sînt folosiţi la călcarea teascului adînc şi lung de peste 300 km, sînt caii de război ai lui Isus Cristos şi ai oştirilor sale cereşti (Apoc. 19:11–15).
19. (a) De ce pentru «via» spirituală nu stă pregătit nici un «teasc» al mîniei lui Dumnezeu? (b) De ce ar fi spre pagubu «mulţimii mari» daca ar aduce înăuntrul viei lucruri cum sînt «mărăcini şi buruieni»?
19 «Teascul mîniei lui Dumnezeu« stă gata pregătit pentru «butucul de vie» anticreştin. Deoarece Dumnezeu a acordat din nou în anul 1919 favoare rămăşiţei israeliţilor spirituali, mînia lui nu se îndreaptă împotriva «viei» simbolice sau spirituale. Ei veghează asupra »viei« Israelului spritual şi se îngrijeşte ca ea să producă rod care-l glorifică pe el. Lucrurile asemănătoare mărăcinişului şi buruienii care ar putea prejudicia fertilitatea acestei «vii», nu au nici un loc în ea (Luca 6:44). De aceea «marea mulţime» care este unită acum cu «via» lui Iehova, nu ar trebui să încerce să aducă înăuntrul acestei «vii» roditoare lucruri asemănătoare mărăcinişului şi buruienii. Aceasta ar fi spre paguba lor, căci Iehova, a cărui intenţie neschimbătoare este de a face extrem de roditoare »via« sa spirituală, va distruge astfel de «mărăciniş» şi buruieni.» El le va strivi şi apoi le va arde în foc (Is. 27:4).
20. In ce relaţie faţă de Iehova trebuie să caute să ajungă membrii «mulţimii mari» şi ce cîntare despre «via» sa ar trebui ei să cînte?
20 Acum membrii «mulţimii mari» trebuie să încheie pace cu Iehova, ei trebuie ‘să pună mîna pe fortăreaţa sa’, să ia putere din provizia sa, pentru a fi în stare să facă ceea ce-i place lui. Ei trebuie să păstreze în minte cuvintele cîntecului prin care este slăvită «via» Israelului spiritual: «In ziua aceea, cîntaţi-i: O, vie a vinului spumos! Eu Iehova te ocrotesc. Te voi uda în orice moment. Te voi ocroti chiar ziua şi noaptea ca nimeni să nu-şi îndrepte atenţia împotriva ta. Nu am nici o mînie. Cine-mi va da mărăcini şi buruiană în bătălie? Eu îl voi călca. Ii voi pune imediat în foc. Altfel să pună mîna pe fortăreaţa mea, să facă pace cu mine; pace să facă cu mine. In zilele care vor veni, Iacov va prinde rădăcini, Israel va înflori şi va da vlăstari; şi vor umplea pur şi simplu cu recoltă faţa pămîntului roditor» (Is. 27:2–6).
21. (a) *In ce proporţie trebuie să fie roditoare rămăşiţa Israelului spiritual sau a lui Iacov? (b) Ce arată că Iehova a făcut ţara roditoare pentru rămăşiţă?
21 Noi trăim acum în «ziua» în care rămăşiţa lui Iacov sau a Israelului spiritual trebuie să fie roditoare şi să umple suprafaţa pămîntului cu rod susţinător de viaţă. Iehova a făcut roditoare ţara pe întregul pămînt, căci sute de mii care au acceptat vestea regatului anunţată de rămăşiţă, au înmugurit aşa-zicînd în peste 200 ţări şi formează acum o «mare mulţime» care urează bun venit lui Iehova ca Suveran al Universului şi lui Isus Cristos ca Rege căruia i-a fost dat dreptul de a dormi peste întregul pămînt (Apoc. 7:9–17).
22. Cum s-a răsfrînt asupra lui Dumnezeu fertilitatea rămăşiţei «ramurilor» «adevăratului butuc de vie» şi fertilitatea «marii mulţimi»?
22 Prin roadele pe care le-au produs «ramurile» «adevăratului butuc die vie», Iehova Dumnezeu, «Viticultorul» a fost într-adevăr glorificat. Ca rezultat al eforturilor ei creştine «marea mulţime» îl onorează pe acest Dumnezeu care a plantat şi a cultivat ceva atît de minunat cum a acest «butuc de vie» regal cu «ramurile» sale. Deoarece membrii «marii mulţimi» îşi iau drept model «butucul de vie» roditor şi «ramurile» lui, nu vor să fie neroditori, ci se străduiesc să producă rod, dezvoltînd însuşirile unei personalităţi plăcute lui Dumnezeu şi exprimînd aceasta prin acţiuni corespunzătoare, spre glorificarea lui Iehova.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 11]
DEOARECE RĂMĂŞIŢA ŞI «MAREA MULŢIME» ADUC ROADĂ, El SUNT CRUŢAŢI, CÂND ÎNGERUL RECOLTEAZĂ BUTUCUL DE VIE AL PĂMÂNTULUI