Eliberare şi supravieţuire din prăbuşirea creştinătăţii
1, 2. (a) Cînd şi în timpul cărei activităţi profetice a avut loc ultimul jubileu pentru iudei? (b) Ce a poruncit iudeilor legea lui Iehova dată prin Moise în legătură cu jubileul?
ÎN ZILELE lui Ieremia, anul sabatic trebuia să fie un timp de eliberare pentru sclavii evrei. Ultimul an sabatic s-a sfîrşit în 609 î.e.n. la 9 Tişhri, cu o zi înaintea zilei Evreieşti a Ispăşirii. Poporului lui Ieremia i s-a pretins să sărbătoarească anii sabatici de la intrarea lui în ţara Canaanului, în 1473 î.e.n. Fiecare al cincizecilea an de atunci încoace, trebuia respectat ca an jubiliar, fiecare jubileu începînd la ziua Ispăşirii. Cel de-al şaptesprezecelea jubileu s-a dovedit a fi ultimul. El s-a sfîrşit în 623 î.e.n., în timpul activităţii profetice a lui Ieremia. Ca preot la templu Ieremia trebuia să fi auzit sunetul puternic al trompetelor anunţînd începutul jubileului, un an special de eliberare. Legea lui Iehova dată prin profetul Moise poruncea:
2 „Voi trebuie, să sfinţiţi anul al cincizecilea şi să proclamaţi libertatea în ţară tuturor locuitorilor ei. El va deveni un jubileu pentru voi şi fiecare dintre voi trebuie să se reîntoarcă la posesiunea sa şi la familia sa. Anul al cincizecilea va deveni un jubileu pentru voi.“ — Lev. 25:10, 11.
3. Ce prevedea legea lui Dumnezeu în legătură cu fiecare al şaptelea an dintre două jubilee şi cît îi puteau reţine cumpărătorii evrei pe sclavii evrei?
3 Asemenea sabatului săptămînal, fiecare al şaptelea an dintre două jubilee urma să fie un an sabatic (Lev. 25:1–9). Într-o dispoziţie similară, legea lui Iehova a spus: „În caz că ai cumpăra un sclav evreu, el va fi sclav pentru şase ani, dar în al şaptelea an el va ieşi liber fără a plăti nimic“ (Exod 21:2). „În caz că fratele tău, evreu sau evreică, ţi s-a vîndut şi ţi-a servit şase ani, atunci în al şaptelea an va trebui să îl trimiţi liber de la tine.“ — Deut. 15:12.
4. Astfel, ce ar fi fost potrivit să facă proprietarii de sclavi evrei în anul sabatic 610–609 î.e.n., dar în ce fel i-au dat ei lui Dumnezeu un motiv în plus ca să–i pedepsească?
4 Astfel, în zilele lui Ieremia, în anul sabatic lunar 610–609 î.e.n. a fost bine în ochii lui Iehova ca iudeii proprietari de sclavi să încheie un acord înaintea sa în templul din Ierusalim ca să–i pună în libertate pe sclavii lor evrei. În ciuda situaţiei internaţionale aşa de ameninţătoare pentru Ierusalim, aceasta era o conduită prin care se dovedea ascultare şi care trebuia urmată de poporul lui Ieremia. Dar, înainte ca anul de eliberare să se fi încheiat, aceşti stăpîni de sclavi şi-au rupt acordul solemn şi si-au forţat fraţii servitori şi servitoare să se reîntoarcă în sclavie. Acest lucru i-a displăcut celui ce–şi respectă acordurile, adică lui Iehova, şi i-a dat un motiv în plus ca să–i pedepsească. — Ier. 34:8–16.
5. (a) Ce străini aflaţi atunci în Ierusalim nu au fost implicaţi în aceasta, cu toate că se aflau în pericol? (b) În ce fel asemănător se află în pericol echivalentul modern al Ierusalimului şi din ce parte?
5 Din fericire, desconsiderarea acestui acord făcut înaintea lui Dumnezeu nu a fost împărtăşită de anumite persoane aflate atunci în Ierusalim, care erau cunoscute ca recabiţi, descendenţii lui Ionadab, fiul lui Recab (Ier. 35:6–11). Totuşi, ei erau în pericol din cauza pedepsei care pe merit venea asupra locuitorilor evrei ai Ierusalimului. Dar ei erau în măsură să fie ocrotiţi de ceea ce Iehova a continuat să prezică la adresa acelor iudei egoişti infideli. Ca şi în cazul Ierusalimului din timpul lui Ieremia, cuvintele cu care Iehova a continuat să vorbească ar trebui să fie de un interes extrem pentru creştinătatea timpurilor moderne. Asemenea Ierusalimului de atunci, creştinătatea îşi trăieşte ultimele zile ale lungii sale existenţe. Ultima putere mondială a profeţiei biblice, a opta, este acum prezentă. Ea şi-a găsit expresie în Naţiunile Unite. Ea are de jucat un rol aducător de moarte pentru creştinătate, echivalentul modern al Ierusalimului. Naţiunile Unite şi predecesorul său, Liga Naţiunilor, există luate împreună de 60 ani (Apoc. 17:7–11). Înaintea de pieire Naţiunile Unite vor face aceasta!
6. Cum şi-a adus creştinătatea membrii bisericilor sale în sclavie, deşi pretinde că intervine pentru libertate?
6 Creştinătatea, din cauza pretenţiei de a fi creştină, ar fi trebuit să ia poziţie pentru libertate faţă de dependenţa de această lume înrobită de păcat. În realitate, ea şi-a adus membrii bisericilor sale în sclavie faţă de lumea aceasta pentru propriile-i interese. Aceasta se datoreşte faptului că ea însăşi s-a făcut prietenă a acestei lumi, devenind însă duşmană a lui Dumnezeu. — Iac. 4:4.
7. (a) În a cui sclavie şi în opoziţie cu cine au fost conduşi enoriaşii creştinătăţii? (b) Care parte următoare din profeţia lui Ieremia este creştinătatea invitată s-o audă?
7 Sclavii spirituali ai creştinătăţii nu sînt în robie pentru regatul lui Dumnezeu prin Cristos, ci pentru lumea condamnată şi pentru domnitorul şi dumnezeul ei, Satan Diavolul (1 Ioan 2:15–17; Efes. 2:2). Creştinătatea îşi duce enoriaşii în opoziţie cu acei martori creştini ai lui Iehova care au fost prefiguraţi de Ieremia. S-o lăsăm să audă ceea ce a spus el în continuare:
„‘De aceea, iată ce a spus Iehova: „Voi nu m-aţi ascultat ca să continuaţi proclamarea libertăţii fiecare fratelui său şi fiecare la tovarăşul său. Iată că eu vă proclam o libertate,“ este declaraţia lui Iehova, „pentru sabie, pentru ciumă şi pentru foame, şi cu siguranţă vă voi face o pricină de cutremurare pentru toate regatele pămîntului. Şi îi voi da pe oamenii care calcă acordul meu, prin faptul că n-au executat cuvintele acordului pe cre ei l-au încheiat înaintea mea cu viţelul pe care l-au tăiat în două ca să poată trece printre bucăţile sale; adică prinţii lui Iuda şi prinţii Ierusalimului, funcţionarii curţii, preoţii şi tot poporul ţării care a trecut printre bucăţile viţelului — da, îi voi da în mîna duşmanilor lor şi în mîna celor ce le caută sufletul; şi trupurile lor moarte trebuie să devină hrană pentru creaturile zburătoare ale cerului şi pentru fiarele pămîntului. Şi pe Zedechia, regele lui Iuda, şi pe prinţii săi îi voi da în mîna duşmanilor lor şi în mîna celor ce le caută sufletul şi în mîna forţelor militare ale regelui Babilonului care se retrage din faţa voastră.“
„‘„Iată că poruncesc,“ este declaraţia lui Iehova, „şi eu îi voi aduce cu siguranţă înapoi la acest oraş şi ei trebuie să lupte împotriva lui şi să-l captureze şi să-l ardă cu foc; şi voi preface oraşele lui Iuda într-un deşert pustiu fără nici un locuitor.“’“ — Ier. 34:17–22; compară cu Gen. 15:10–18.
8. Ce este prefigurat pentru creştinătatea de astăzi, în lumina acestei profeţii a lui Ieremia?
8 Prezice această profeţie prăbuşirea creştinătăţii în faţa forţelor lumeşti pe care Iehova le lasă să pornească asediul împotriva ei? Ce prefigurează în plus aceasta în lumina lucrurilor de care a avut parte Ierusalimul? Ieremia i-a prezis cu supunere regelui Zedechia capturarea şi deportarea în Babilon, a regelui iudeu, pentru a muri acolo (Ier. 34:1–7). Cu siguranţă, atunci, la împlinirea în mare a acestui eveniment profetic al timpurilor biblice, nimic bun nu le este rezervat conducătorilor creştinătăţii!
9. La cît timp după anul sabatic a început asediul Ierusalimului, cît de lung a fost acest ultim asediu şi cum a devenit oraşul un motiv de cutremurare din pricina unui sfîrşit asemănător?
9 În 609 î.e.n. anul sabatic s-a sfîrşit în a noua zi a celei de a şaptea luni lunare (Tişhri), în ziua precedentă zilei de Ispăşire. După aceasta, în a zecea zi a lunii lunare a zecea (Tebeth) a aceluiaşi an, împăratul Nebucadneţar şi forţele militare babiloniene au început asediul Ierusalimului (2 Regi 25:1, 2). Optsprezece luni au trecut pînă la căderea Ierusalimului, în ziua a noua a lunii lunare a patra (Tammuz) a anului 607 î.e.n. În încercarea sa de scăpare şi astfel de împotrivire faţă de profeţia lui Iehova, regele Zedechia a ajuns doar pînă la oraşul Ierihon, unde a fost prins de urmăritorii babilonieni. Apoi aceştia l-au adus înapoi pentru o întîlnire faţă către faţă cu Nebucadneţar şi pentru a-l exila fără speranţă în Babilonul idolatru (Ier. 34:2, 3). În luna lunară următoare, la 7 Ab, 607 î.e.n., Ierusalimul a fost jefuit şi ars. Templul său profanat al lui Iehova nu l-a salvat de la aceasta (2 Regi 25:3–17). Cu adevărat oribila distrugere a Ierusalimului a fost ceva ca să le facă pe alte naţiuni să tremure de frica unui tratament asemănător din mîinile Babilonului.
10. Tremură creştinătatea în faţa acestui spectacol din vechime şi cu ce va începe distrugerea sa?
10 Cu toate acestea, secole mai tîrziu puterea inspiratoare de oroare a priveliştei Ierusalimului ruinat s-a pierdut pentru creştinătate. Ea nu a tremurat. Ea nu vede în întîmplarea din vechime nici o ilustraţie profetică prin care s-o avertizeze asupra propriei distrugeri durabile apropiate la scară mondială. Aceasta va da semnalul de pornire a distrugerii întregii religii false, în cel mai mare necaz care trebuia să vină vreodată peste această lume împotrivitoare lui Iehova. El a fost prezis în Matei 24:15–22.
11. Cînd a rămas teritoriul Ierusalimului pustiu, fără oameni şi animale domestice, şi au fost Ieremia şi Baruc singurii care au supravieţuit sub favoarea lui Iehova?
11 Ei bine, cum ar putea vreun om supravieţui un asemenea necaz? Similar cu felul în care Ieremia şi secretarul său Baruc au supravieţuit greaua încercare a Ierusalimului prin sabie, foamete, ciumă şi măcel! Mai tîrziu, în a şaptea lună lunară a acestui an dezastrous, Ieremia a fost dus în Egipt de oamenii cuprinşi de panică care se răsculaseră împotriva dominaţiei Babilonului. Astfel întregul teritoriu al regatului Iuda a devenit pustiu, fără oameni sau animale domestice (2 Regi 25:22–26). În acest fel ţara a ajuns să se bucure de un sabat neîntrerupt de 70 de ani (2 Cron. 36:20, 21). Dar, în afară de secretarul său Baruc, au mai supravieţuit distrugerea Ierusalimului şi pustiirea ţării lui Iuda şi alţi bărbaţi care se aflau sub favoarea lui Iehova. Aceasta le-a fost garantată prin Ieremia. Noi ar trebui să fim interesaţi de aceşti supravieţuitori, dacă dorim să supravieţuim apropiatul necaz.
SUPRAVIEŢUITORII CĂDERII CREŞTINĂTĂŢII — PREFIGURAŢI
12. Prin care străini nomazi au fost prefiguraţi supravieţuitorii apropiatului necaz şi cum s-a întîmplat că Ieremia i-a găsit în Ierusalim?
12 Spre cine îşi va îndrepta ochii Marele Păstrător al vieţii umane în timpul necazului iminent în care acest sistem de lucruri condamnat va pieri? Spre acei creştini consacraţi şi botezaţi pentru prefigurarea cărora el a folosit o anumită ceată de străini adăpostiţi în Ierusalim. Aceşti prieteni ai iudeilor s-au simţit obligaţi să–şi abandoneze viaţa lor nomadă şi să trăiască temporar în Ierusalim, din cauză că nu doreau să se unească cu tabăra duşmanului care se îndrepta spre asedierea Ierusalimului, sub regele Babilonului, Nebucadneţar. Strămoşul lor a fost Ionadab sau Iehonadab, fiul lui Recab. Totuşi ei n-au fost numiţi ionadabi, căci regele David avusese un nepot numit Ionadab. Ei s-au numit recabiţi, acest nume marcîndu-i ca neisraeliţi. Ei îi erau bine cunoscuţi lui Ieremia.
13. În ce fel este comparată respectarea acordului de către israeliţi cu respectarea acordului de către recabiţi şi ce urma să facă Ieremia cu recabiţii?
13 De mai mult de 250 de ani ei erau fideli jurămîntului impus lor de către binecunoscutul lor strămoş Ionadab. Israeliţii nu puteau egala un asemenea record de fidelitate faţă de legămîntul Legii în care strămoşii lor intraseră prin Moise ca mediator între ei şi Dumnezeu, în 1513 î.e.n. Aşa că acum Dumnezeu, al cărui legămînt îl violaseră, s-a hotărît să arate diferenţa dintre aceşti israeliţi şi recabiţii păstrători ai jurămîntului. În consecinţă, recabiţii urmau acum să fie supuşi unui test în locul sfînt al lui Iehova, templul său din Ierusalim. Astfel el i-a vorbit lui Ieremia: „Du-te în casa recabiţilor şi va trebui să vorbeşti cu ei şi să–i aduci în casa lui Iehova, într-una din sălile de masă; şi trebuie să le dai vin să bea“ (Ier. 35:1, 2). Aceasta, cu toate că era binecunoscut faptul că recabiţii erau „neconsumatori de băuturi alcoolice.“
14. Cum au explicat recabiţii refuzul lor de a bea vin din mîna lui Ieremia şi de asemenea şederea lor într-o cetate?
14 Ieremia a făcut aşa cum i s-a poruncit (Ier. 35:3–5). Însă recabiţii au refuzat să bea, chiar din mîna profetului. Ei au explicat:
„Noi nu vom bea vin, pentru că Ionadab, fiul lui Recab, strămoşul nostru, ne-a supus unei porunci, zicînd: ‘Voi nu trebuie să beţi vin, nici voi şi nici fiii voştri, pe timp indefinit. Şi nu trebuie să vă construiţi case şi nici să vă semănaţi sămînţa; şi nu trebuie să plantaţi vii şi nici să intraţi în posesia vreunei [vii]. Ci va trebui să locuiţi în corturi toate zilele vieţii voastre, ca să puteţi rămîne vii multe zile pe faţa pămîntului în care locuiţi ca străini.’
„Noi continuăm deci să ascultăm de glasul lui Ionadab, fiul lui Recab, strămoşul nostru, în tot ce ne-a poruncit el ca nu bem vim în toate zilele vieţii noastre, noi, soţiile noastre, fii şi fiicele noastre, şi să nu construim case ca să locuim în ele, astfel încît nici via, nici cîmpul şi nici sămînţa să nu devină ale noastre. Şi noi continuăm să locuim în corturi şi să ascultăm şi să facem după toate cele poruncite de Ionadab, strămoşul nostru. Dar, s-a întîmplat ca atunci cînd Nebucadneţar, regele Babilonului, s-a suit împotriva ţării, să zicem: ‘Veniţi şi să intrăm în Ierusalim, din cauza forţelor militare ale caldeenilor şi din cauza forţelor militare ale sirienilor, şi să locuim în Ierusalim.’“ — Ier. 35:6–11.
15. În ce fel le-a servit ca protecţie jurămîntul impus recabiţilor şi cum s-au îngrijit ei de legămîntul Legii Mozaice?
15 Jurămîntul impus asupra recabiţilor era ocrotitor. El îi obliga să ducă o viaţă simplă ca străini în ţară, departe de corupţia oraşelor. Deoarece ei nu erau israeliţi sub legămîntul Legii Mozaice, ei erau asemenea străinilor înăuntrul porţilor israeliţilor şi nu produceau nici un necaz gazdelor lor israelite. Ei nu se amestecau cu israeliţii în împlinirea prevederilor acordului lor cu Iehova, ci mai degrabă, au mers pînă acolo încît aplicau asupra lor acordul Legii. Ba mai mult, cînd era vorba de consumarea băuturilor alcoolice ei erau asemenea nazireilor israeliţi. Prin faptul că rămîneau cumpătaţi ei îşi păstrau facultăţile mintale într-o stare bună. Invadarea ţării de către armatele regelui Nebucadneţar urma să afecteze viaţa lor simplă nomadă. Natural, înainte de invazia caldeenilor, recabiţii au fugit în Ierusalim.
16. Cum i-au furnizat recabiţii un exemplu lui Iehova, pe care el să-l folosească împotriva călcătorilor de legămînt israeliţi şi ce a găsit el că este necesar să aducă peste ei?
16 Aderenţa lor hotărîtă la jurămîntul împotriva consumării vinului, chiar dacă erau invitaţi să bea de profetul-preot Ieremia, i-a furnizat lui Iehova un exemplu care să-l folosească contra călcătorilor de legămînt israeliţi. Recabiţii şi-au ţinut jurămîntul, chiar dacă le-a fost impus de către un simplu om, strămoşul lor. Israeliţii rupseseră acordul Legii, cu toate că acesta fusese făcut nu cu un simplu om, ci cu Dumnezeul Cel Preînanlt. În mod potrivit, Iehova i-a vorbit acum lui Ieremia:
„Du-te, şi va trebui să le spui bărbaţilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului: ‘N-aţi primit neîncetat îndemn să ascultaţi cuvintele mele?’ este declaraţia lui Iehova. ‘Cuvintele lui Ionadab, fiul lui Recab, s-au executat, [cuvinte] pe care le-a poruncit fiilor săi, să nu bea vin, şi ei n-au băut vin nici unul pînă în ziua aceasta, din cauză că au ascultat porunca strămoşului lor. Dar cît despre mine, eu v-am vorbit sculîndu-mă devreme şi vorbind, dar voi nu m-aţi ascultat. Şi eu am continuat să îi trimit la voi pe toţi servii mei profeţii, sculîndu-mă devreme şi trimiţîndu-i, zicînd: „Întoarceţi-vă, vă rog, fiecare de la calea lui rea, faceţi-vă bune procedurile şi nu umblaţi după alţi dumnezei ca să–i serviţi. Şi continuaţi să locuiţi pe pămînt pe care vi l-am dat vouă şi strămoşilor voştri.“ Dar nu v-aţi aplecat urechea, nici nu m-aţi ascultat. Dar fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, au executat poruncile strămoşului lor pe care el le-a poruncit; dar cît despre acest popor, ei nu m-au ascultat.’“
„De aceea, iată ce a zis Iehova, Dumnezeul oştirilor. Dumnezeul lui Israel: ‘Îaţă că aduc peste Iuda şi peste toţi locuitorii Ierusalimului toată nenorocirea pe care am pronunţat-o împotriva lor pentru motivul că eu le-am vorbit dar ei nu m-au ascultat, şi am continuat să apelez la ei dar ei n-au răspuns.’“ — Ier. 35:13–17.
17. De ce trebuia să fie apostazia israeliţilor calificată ca deliberată şi astfel ce era inevitabil pentru ei?
17 Este evident din compararea recabiţilor cu israeliţii extrem de mult favorizaţi au putut fi capabili cu ajutorul profeţiilor lui Dumnezeu să ţină acordul cu Iehova, Dumnezeul lor. El le-a pregătit templul său cu preoţia acestuia care să ofere jertfe pentru a contrabalansa păcatele fără voie comise datorită slăbiciunii cărnii lor. În ciuda acestui fapt, ei şi-au ales dumnezei suplimentari, îndeosebi Baal, şi au încorporat în închinarea lor orice fel de răutate care le era interzisă de legea lui Iehova dată prin Moise. Astfel apostazia lor de la acordul Legii lui Dumnezeu care-i chema la închinarea curată era premeditată. Prin aceasta ei n-au arătat nici un respect pentru Dumnezeul viu şi adevărat sau pentru jurămintele lor solemne faţă de el. Aceasta nu urma să atragă după sine altceva decît nenorocire pentru asemenea apostaţi. Din motive asemănătoare, o nenorocire inevitabilă este iminentă pentru toată creştinătatea!
SCĂPARE DIN DISTRUGEREA FALSEI RELIGII
18. Din care cuvinte ale lui Ieremia spuse recabiţilor îşi ia „marea mulţime“ asigurarea supravieţuirii distrugerii creştinătăţii şi a prietenei ei, lumea?
18 Cine doreşte astăzi să scape de distrugerea odată cu creştinătatea şi cu prietenul ei intim, acest sistem de lucruri care-l dezonorează pe Dumnezeu? „Noi vrem!“ zic cei din „marea mulţime“ prezisă în Apocalips 7:9–17. Ei au primit o puternică asigurare din promisiunea lui Iehova făcută recabiţilor păstrători de jurămînt, aşa cum este ea expusă în Ieremia 35:18, 19, unde citim: „Şi Ieremia a zis familiei recabiţilor: ‘Iată ce a spus Iehova al oştirilor, Dumnezeu lui Israel: „Pentru că aţi ascultat porunca lui Ionadab, strămoşul vostru, şi continuaţi să ţineţi toate poruncile lui şi procedaţi conform cu toate cîte vi le-a poruncit, de aceea iată ce a zis Iehova al oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Nu va fi tăiat de la Ionadab, fiul lui Recab, un om care să stea tot timpul înaintea mea.’“’“
19. (a) Care a fost atitudinea lui Ionadab faţă de cultul lui Baal? (b) La al cui nume face aluzie numele Ionadab (Iehonadab) şi Iaazaniah şi ce poziţie au luat ei faţă de vin?
19 Astfel Ionadab, fiul lui Recab, deşi era un neisraelit, nu trebuia să dea greş în posedarea unui descendent care să stea aprobat pentru totdeauna în prezenţă lui Iehova pe pămînt. Să ne reamintim că acest Ionadab a fost cu inima şi sufletul alături de regele Iehu în distrugerea închinării lui Baal din regatul apostat al lui Israel (2 Regi 10:15–28). Numele acestui fiu al lui Recab, Ionadab sau Iehonadab, îl are în vedere pe singurul Dumnezeu viu şi adevărat, pentru că el înseamnă „Iehova este generos.“ Recabitul căruia Ieremia i-a făcut de cunoscut promisiunea divină a fost Iaazaniah şi numele său înseamnă „Iah [Iehova] aude“ (Ier. 35:3–5). Credincioşi jurămîntului lor, Iaazaniah şi fraţii săi au refuzat să bea vin din mîna lui Ieremia în templul lui Iehova. Acolo, în prezenţa lui Iehova, ei şi-au demonstrat integritatea faţă de jurămîntul lor.
20. Deşi nu avem o evidenţă biblică directă, de ce lucru privitor la recabiţi putem fi siguri referitor la timpul cînd Ierusalimul a fost distrus şi după aceea?
20 Iehova a preţuit fidelitatea acestor recabiţi şi le-a promis că ei nu vor fi înlăturaţi în timpul iminentei distrugeri a Ierusalimului din 607 î.e.n. Noi putem fi siguri că recabiţii n-au fost tăiaţi de la prezenţa lui Iehova, căci el şi-a respectat cuvîntul promisiunii sale tot atît de mult ca şi recabiţii jurămîntul lor privitor la vin. Ar putea exista o dovadă istorică a supravieţuirii lor în persoana lui Malchia, fiul lui Recab, care a reparat o poartă a Ierusalimului în zilele lui Neemia (Neem. 3:14). Dacă unii recabiţi au supravieţuit pînă în zilele lui Isus Cristos şi au devenit discipolii săi, nu este consemnat în cuvîntul lui Iehova. Dar este cel mai probabil că ar fi putut să fie astfel!
21. Ce dezastru naţional au supravieţuit recabiţii şi astfel ce ar fi potrivit să supravieţuiască echivalenţii lor moderni?
21 Recabiţii naturali nu sînt identificabili astăzi, dar există corespondenţi ai lor. Ei sînt în strînsă legătură cu israeliţii spirituali, care au fost reprezentaţi prin Ieremia. Recabiţii din vechime au supravieţuit distrugerii Ierusalimului apostat. Întrucît ei au prefigurat „marea mulţime“ a „altor oi“ ale lui Cristos, este potrivit ca echivalentul acestor recabiţi să supravieţuiască „marele necaz“ al lumii, al cărui prim aspect îl va constitui distrugerea creştinătăţii, echivalentul Ierusalimului.
22. (a) Cînd a fost arătat prima dată că Ionadab reprezintă o clasă asemenea oilor care trebuia să supravieţuiască „marele necaz“? (b) La ce au fost ei invitaţi în mod special să vină în ediţia din 15 aprilie 1935 a Turnului de veghere?“
22 Volumul III al cărţii Justificare, apărut luni 18 iulie 1932 în Brooklyn, N.Y. a fost primul care l-a prezentat (pe paginile 77–83) pe Ionadab cel descris demult ca o clasă de oameni temători de Dumnezeu care, sub protecţia lui Iehova, vor trece vii în Ordinea Nouă de sub regatul lui Cristos prin „marele necaz“ (vezi şi pag. 220–233 a ediţiei Turnului de veghere din 1 august 1932). Interesantul subiect pentru discuţie „Milioane care trăiesc acum nu vor muri niciodată“ a fost conceput să le fie adresat lor. Astfel, Turnul de veghere din 15 aprilie 1935, a făcut acest anunţ:
„Turnul de veghere aminteşte din nou cititorilor săi că la Washington D.C., va fi ţinut un congres al martorilor lui Iehova între 30 mai şi 3 iunie 1935. Sperăm că mulţi din rămăşiţă şi dintre ionadabi pot găsi că este potrivit să participe la acest congres. Altădată, nu mulţi ionadabi au avut privilegiul de a participa la un congres, şi congresul de la Washington poate constitui o mîngîiere reală şi o binefacere pentru ei. — P. 114.
23. Ce le-a fost revelat acestor ionadabi la congresul din Washington (DC) şi la care clasă au aparţinut mulţi din cei botezaţi în apă a doua zi?
23 Aceasta s-a dovedit adevărat, căci vineri, 31 mai li s-a descoperit că clasa Ionadab era identică cu „marea mulţime“ prevăzută în Apocalipsă 7:9–17. După cum se pare cei mai mulţi dintre cei 840 congresişti botezaţi în apă ziua următoare s-au dovedit a fi ionadabi sau recabiţi simbolici.
24. Avînd în vedere supravieţuirea distrugerii Ierusalimului din 607 î.e.n. pe cine prefigurează astăzi descendenţii lui Ionadab?
24 Originalul Ionadab a trăit în secolul al zecelea î.e.n. şi nu a văzut distrugerea Ierusalimului din 607 î.e.n. Dar urmaşii săi, recabiţii, pe care Ieremia i-a pus la încercare referitor la ţinerea jurămîntului, au trăit prăbuşirea Ierusalimului şi au supravieţuit-o categoric. Din cauza descendenţei lor din Ionadab, ei au prefigurat „marea mulţime“ destinată să supravieţuiască prăbuşirea creştinătăţii. — Vezi Poţi trece cu viaţă peste Armaghedon în lumea nouă a lui Dumnezeu, paginile 64–67.
25. Avînd în vedere caracteristicile proeminente ale lui Ionadab şi ale recabiţilor, ce îndemn le este dat echivalenţilor lor de astăzi?
25 Înainte, decî, voi creştini consacraţi şi botezaţi care aţi fost simbolizaţi prin acei recabiţi din vechime! Voi, asemenea lor, trebuie să vă ţineţi departe de supraindulgenţă, de falsa închinare şi de amestecarea cu această lume prin faptul că–i deveniţi prieteni (Iac. 4:4; 1 Ioan 2:15–17). Continuaţi să-l imitaţi pe Ionadab, fiul lui Recab, manifestînd zel pentru Iehova şi opunîndu-se închinării aduse Baalului modern, ca să-l puteţi vedea pe Iehova distrugînd creştinătatea şi toate celelalte religii false, prin intermediul Mai-marelui Iehu, Isus Cristos. Cu o fidelitate asemenea recabiţilor, împliniţi-vă consacrarea faţă de Suveranul Domn Iehova şi aduceţi-vă contribuţia la promovarea intereselor gloriosului său regat prin Cristos. Aceasta vă va ajuta să ţineţi la libertatea pe care v-aţi cîştigat-o în această lume condamnată, pînă cînd aceasta nu va mai fi. Folosindu-vă libertatea binecuvîntată potrivit cu voia lui Dumnezeu, voi nu veţi fi „tăiaţi“ cînd el va da expresie răzbunării sale împotriva lumii rele şi a tuturor prietenilor ei, ci veţi sta aprobaţi înaintea lui şi veţi fi răsplătiţi cu viaţă într-un paradis pămîntesc sub regatul Fiului său. Mare va fi bucuria cu care rămăşiţa clasei Ieremia se va bucura de voi jubilînd!
[Legenda ilustraţiei de la pagina 11]
Supravieţuire din căderea creştinătăţii