Fericiţi deoarece Iehova ne arată calea sa

„Căile lui Dumnezeu sunt perfecte, cuvântul DOMNULUI este încercat.“ — 2 SAMUEL 22:31.

 1, 2. a) Ce necesitate fundamentală au toţi oamenii? b) Al cui exemplu ar fi bine să imităm?

O NECESITATE fundamentală a tuturor oamenilor este aceea de a fi îndrumaţi. Într-adevăr, avem nevoie de ajutor pentru a ne croi drum în viaţă. Este adevărat că Iehova ne-a înzestrat cu o anumită măsură de inteligenţă şi cu o conştiinţă care să ne ajute să deosebim binele de rău. Însă, pentru a fi un ghid de încredere, conştiinţa noastră trebuie instruită (Evrei 5:14). Iar mintea noastră are nevoie de informaţii corecte — precum şi de instruire pentru a analiza aceste informaţii — dacă dorim să luăm decizii corecte (Proverbele 2:1–5). Însă, din cauza nesiguranţei vieţii, chiar şi atunci când luăm decizii corecte am putea să nu obţinem rezultatele la care ne-am fi aşteptat (Eclesiastul 9:11). Nu stă în puterea noastră să ştim ce ne rezervă viitorul.

² Din aceste motive, precum şi din multe altele, profetul Ieremia a scris: „Ştiu, DOAMNE, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii“ (Ieremia 10:23). Isus Cristos, cel mai mare om care a trăit vreodată, a acceptat să fie îndrumat. El a spus: „Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, ci numai ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai“ (Ioan 5:19). Prin urmare, cât de înţelept este să-l imităm pe Isus şi să căutăm ajutorul lui Iehova pentru ca el să ne îndrume paşii! Regele David a cântat: „Căile lui Dumnezeu sunt perfecte, cuvântul DOMNULUI este încercat; El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El“ (2 Samuel 22:31). Dacă ne vom strădui să umblăm pe calea lui Iehova, în loc să ne bazăm pe propria noastră înţelepciune, vom primi o îndrumare perfectă. Respingerea căii lui Iehova duce la dezastru.

Iehova ne arată calea

 3. Cum i-a îndrumat Iehova pe Adam şi pe Eva, şi ce perspective aveau ei?

³ Să luăm cazul lui Adam şi al Evei. Deşi nu erau păcătoşi, ei aveau nevoie de îndrumare. Iehova nu l-a lăsat pe Adam să hotărască singur ce să facă în frumoasa grădină a Edenului. Dimpotrivă, Dumnezeu i-a dat de lucru. Mai întâi, Adam a trebuit să le pună nume animalelor. Apoi, Iehova le-a fixat lui Adam şi Evei obiective pe termen lung. Ei trebuiau să supună pământul, să-l umple cu descendenţi şi să aibă grijă de animalele de pe pământ (Geneza 1:28). Aceasta era o sarcină enormă, dar, odată dusă la bun sfârşit, rezultatul ar fi fost un paradis mondial plin cu oameni perfecţi care ar fi trăit în armonie cu animalele. Ce perspectivă minunată! În plus, în timp ce umblau în mod fidel pe calea lui Iehova, Adam şi Eva ar fi putut comunica cu el (compară cu Geneza 3:8). Ce privilegiu extraordinar — să te bucuri de relaţii personale şi continue cu Creatorul!

 4. Cum au dovedit Adam şi Eva lipsă de încredere şi de loialitate, şi care au fost rezultatele dezastruoase?

⁴ Iehova i-a interzis primei perechi de oameni să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului care era în Eden. Lucrul acesta le-a oferit imediat ocazia lui Adam şi Evei de a-şi demonstra ascultarea, sau dorinţa lor de a umbla pe calea lui Iehova (Geneza 2:17). Nu după mult timp, ascultarea le-a fost pusă la încercare. Când Satan a venit cu cuvintele sale înşelătoare, Adam şi Eva trebuiau să arate loialitate faţă de Iehova şi să aibă încredere în promisiunile Sale dacă doreau să rămână ascultători. Din nefericire, ei nu au fost loiali şi nu au avut încredere. Când Satan i-a oferit Evei independenţa şi l-a acuzat pe nedrept pe Iehova că minte, ea a fost amăgită şi nu a ascultat de Dumnezeu. Adam a urmat-o în păcat (Geneza 3:1–6; 1 Timotei 2:14). Pierderea suferită a fost imensă. Faptul de a umbla pe calea lui Iehova le-ar fi adus o bucurie din ce în ce mai mare pe măsură ce îndeplineau voinţa sa. Din cauza neascultării, viaţa lor a fost plină de dezamăgire şi durere până când moartea i-a prins din urmă. — Geneza 3:16–19; 5:1–5.

 5. Care este scopul pe termen lung al lui Iehova, şi cum îi ajută el pe oamenii fideli să vadă împlinirea acestuia?

⁵ Cu toate acestea, Iehova nu şi-a schimbat scopul ca într-o bună zi pământul să fie o locuinţă paradiziacă pentru oameni perfecţi, fără păcat (Psalmul 37:11, 29). Iar el le oferă întotdeauna îndrumare perfectă celor ce umblă pe calea sa şi speră să vadă împlinirea acestei promisiuni. Pentru aceia dintre noi care au urechi de auzit, vocea lui Iehova se aude în urma noastră spunând: „Iată calea. Umblaţi pe ea“. — Isaia 30:21, NW.

Unii au umblat pe calea lui Iehova

 6. Care au fost doi bărbaţi din vechime care au umblat pe calea lui Iehova, şi cu ce rezultat?

⁶ Potrivit relatării biblice, numai câţiva descendenţi ai lui Adam şi ai Evei au umblat pe calea lui Iehova. Primul dintre aceştia a fost Abel. Deşi a murit prematur, el s-a bucurat de favoarea lui Iehova şi astfel va avea parte cu siguranţă de „înviere[a] . . . celor drepţi“ la timpul stabilit de Dumnezeu (Faptele 24:15). El va vedea împlinirea finală a măreţului scop al lui Iehova cu privire la pământ şi la omenire (Evrei 11:4). O altă persoană care a umblat pe calea lui Iehova a fost Enoh, a cărui profeţie despre distrugerea definitivă a acestui sistem de lucruri este păstrată în cartea lui Iuda (Iuda 14, 15). Şi Enoh a trăit puţin în comparaţie cu contemporanii săi (Geneza 5:21–24). Totuşi, el „primise mărturia că era plăcut lui Dumnezeu“ (Evrei 11:5). La fel ca Abel, Enoh a avut când a murit perspectiva sigură a învierii, iar el se va afla printre cei ce vor vedea împlinirea promisiunilor lui Iehova.

 7. Cum şi-au dovedit Noe şi familia sa loialitatea faţă de Iehova şi încrederea în el?

⁷ Pe măsură ce lumea antediluviană se adâncea tot mai mult în răutate, ascultarea de Iehova devenea din ce în ce mai mult o încercare a loialităţii. Spre sfârşitul acelei lumi, numai un grup mic a fost găsit umblând pe calea lui Iehova. Noe şi familia sa au ascultat de Dumnezeu şi au avut încredere în ce a spus el. Ei au îndeplinit în mod fidel însărcinările primite şi nu s-au lăsat prinşi în capcana practicilor rele ale lumii de atunci (Geneza 6:5–7, 13–16; Evrei 11:7; 2 Petru 2:5). Putem fi recunoscători pentru ascultarea lor loială şi plină de încredere. Datorită acesteia, ei au supravieţuit Potopului şi au devenit strămoşii noştri. — Geneza 6:22; 1 Petru 3:20.

 8. Ce însemna pentru naţiunea Israel faptul de a umbla pe calea lui Dumnezeu?

⁸ După un timp, Iehova a încheiat un legământ cu urmaşii fidelului Iacov, aceştia devenind naţiunea sa specială (Exodul 19:5, 6). Iehova a furnizat îndrumare poporului său de legământ prin intermediul unei Legi scrise, a preoţiei şi a unei îndrumări profetice continue. Însă depindea de israeliţi dacă aveau să respecte sau nu acea îndrumare. Iehova i-a poruncit profetului său să le spună israeliţilor: „Iată, pun azi înaintea voastră binecuvântarea şi blestemul: binecuvântarea, dacă veţi asculta de poruncile DOMNULUI Dumnezeului vostru, pe care vi le poruncesc în ziua aceasta; blestemul, dacă nu veţi asculta de poruncile DOMNULUI Dumnezeului vostru şi dacă vă veţi îndepărta de la calea pe care v-o dau în ziua aceasta şi vă veţi duce după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi“. — Deuteronomul 11:26–28.

De ce unii oameni au abandonat calea lui Iehova

 9, 10. Din cauza cărei situaţii trebuiau israeliţii să se încreadă în Iehova şi să cultive loialitate faţă de el?

⁹ Ca şi în cazul lui Adam şi al Evei, dacă doreau să rămână ascultători, israeliţii trebuiau să se încreadă în Iehova şi să îi fie loiali. Israelul era o naţiune mică, înconjurată de vecini ostili. La sud-vest se aflau Egiptul şi Etiopia. La nord-est, Siria şi Asiria. În imediata apropiere se afla Filistia, Amonul, Moabul şi Edomul. Mai devreme sau mai târziu, toţi aceştia s-au dovedit a fi duşmani ai Israelului. În plus, toţi practicau religia falsă, caracterizată prin închinarea la zei-idoli, astrologie şi în unele cazuri prin ritualuri sexuale şocante şi prin sacrificarea cu cruzime a copiilor. Vecinii Israelului se bizuiau pe zeii lor pentru a avea familii mari, recolte bogate şi victorie în războaie.

¹⁰ Numai israeliţii se închinau unui singur Dumnezeu, lui Iehova. El le-a promis că, dacă respectau legile sale, îi va binecuvânta cu familii mari, cu recolte bogate şi îi va ocroti de duşmani (Deuteronomul 28:1–14). Din nefericire, majoritatea israeliţilor nu au făcut lucrul acesta. Mulţi dintre acei israeliţi care au umblat pe calea lui Iehova au avut de suferit deoarece au fost loiali. Unii au fost chiar torturaţi, batjocoriţi, flagelaţi, întemniţaţi, lapidaţi şi ucişi de conaţionalii lor (Faptele 7:51, 52; Evrei 11:35–38). Cât de grele trebuie să fi fost aceste încercări pentru oamenii fideli! Însă de ce s-au abătut atât de mulţi de la calea lui Iehova? Două exemple din istoria Israelului ne ajută să înţelegem gândirea lor greşită.

Exemplul rău al lui Ahaz

11, 12. a) Ce a refuzat Ahaz să facă atunci când a fost ameninţat de Siria? b) Care au fost cele două surse de ocrotire spre care s-a îndreptat Ahaz?

¹¹ Ahaz a domnit peste regatul de sud al lui Iuda în secolul al VIII-lea î.e.n. În timpul domniei lui nu a fost pace. La un moment dat, Siria şi regatul de nord al Israelului s-au unit în război împotriva lui, iar „inima lui Ahaz şi inima poporului său au tremurat“ (Isaia 7:1, 2). Însă, când Iehova i-a oferit sprijinul său şi l-a invitat pe Ahaz să-l pună la încercare, Ahaz a refuzat categoric (Isaia 7:10–12). Ca urmare a acestui fapt, Iuda a pierdut războiul şi a suferit mari pierderi. — 2 Cronici 28:1–8.

¹² Deşi a refuzat să-l pună pe Iehova la încercare, Ahaz nu a considerat că se înjoseşte cerându-i ajutor regelui Asiriei. Cu toate acestea, Iuda a avut în continuare de suferit din pricina vecinilor ei. Când şi Asiria s-a întors împotriva lui Ahaz şi „s-a purtat cu el cum s-ar purta cu un vrăjmaş“, regele „a adus jertfă dumnezeilor Damascului, care-l loviseră, şi a zis: «Fiindcă dumnezeii împăraţilor Siriei le vin în ajutor, le voi aduce şi eu jertfe, ca să-mi ajute»“. — 2 Cronici 28:20, 23.

13. Ce a demonstrat Ahaz prin faptul că s-a îndreptat spre zeii Siriei?

¹³ Mai târziu, Iehova a spus Israelului: „Eu, DOMNUL Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te conduc pe calea pe care trebuie să mergi. O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi dreptatea ta ca valurile mării“ (Isaia 48:17, 18). Îndreptându-se spre zeii Siriei, Ahaz a demonstrat cât de departe era el de ‘calea pe care trebuia să meargă’. El a fost complet indus în eroare de gândirea naţiunilor, îndreptându-se spre sursele lor false de ocrotire, în loc să se bizuie pe Iehova.

14. De ce Ahaz nu a avut nici o scuză când s-a îndreptat spre zei falşi?

¹⁴ Zeii naţiunilor, inclusiv cei ai Siriei, demonstraseră de mult timp că sunt „zei fără valoare“ (NW) (Isaia 2:8). Mai înainte, în timpul domniei regelui David, superioritatea lui Iehova asupra zeilor Siriei s-a văzut cu claritate când sirienii au devenit slujitorii lui David (1 Cronici 18:5, 6). Numai Iehova, „Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşător“, poate oferi o ocrotire adevărată (Deuteronomul 10:17). Cu toate acestea, Ahaz i-a întors spatele lui Iehova şi s-a îndreptat spre zeii naţiunilor pentru ocrotire. Rezultatul a fost dezastruos pentru Iuda. — 2 Cronici 28:24, 25.

Ieremia şi evreii aflaţi în Egipt

15. În ce mod au păcătuit în Egipt evreii din zilele lui Ieremia?

¹⁵ Din cauza lipsei crase de loialitate de care a dat dovadă poporul său, în 607 î.e.n. Iehova le-a permis babilonienilor să distrugă Ierusalimul şi templul. Naţiunea a fost exilată aproape în întregime în Babilon. Însă unii, printre care s-a aflat şi Ieremia, au rămas. După asasinarea guvernatorului Ghedalia, grupul celor rămaşi a fugit în Egipt, luându-l şi pe Ieremia cu ei (2 Împăraţi 25:22–26; Ieremia 43:5–7). Acolo ei au început să aducă jertfe divinităţilor false. Ieremia i-a mustrat pe acei evrei infideli, însă ei au fost încăpăţânaţi. Ei au refuzat să se îndrepte spre Iehova şi au ţinut cu orice preţ să ardă în continuare tămâie „împărătesei cerurilor“. Din ce cauză? Deoarece asta făcuseră ei şi strămoşii lor ‘în cetăţile lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului când aveau pâine de se săturau, o duceau bine şi nu treceau prin nici o nenorocire’ (Ieremia 44:16, 17). Evreii au mai spus: „De când am încetat să ardem tămâie împărătesei cerurilor şi să-i turnăm jertfe de băutură, am dus lipsă de toate şi am fost nimiciţi de sabie şi de foamete“. — Ieremia 44:18.

16. De ce era complet greşit raţionamentul evreilor din Egipt?

¹⁶ Cât de selectivă poate fi memoria! Care era de fapt realitatea? Evreii aduseseră jertfe zeilor falşi în ţara pe care le-o dăduse Iehova. Uneori, aşa cum s-a întâmplat în timpul lui Ahaz, ei au avut de suferit din cauza acestei apostazii. Cu toate acestea, Iehova a fost „încet la mânie“ cu poporul său de legământ (Exodul 34:6; Psalmul 86:15). El i-a trimis pe profeţii săi pentru a-l îndemna să se căiască. Când regele a fost fidel, Iehova l-a binecuvântat, iar evreii au tras foloase de pe urma acestei binecuvântări, chiar dacă majoritatea lor au fost infideli (2 Cronici 20:29–33; 27:1–6). Cât de greşit era raţionamentul acelor evrei din Egipt care pretindeau că prosperitatea de care se bucuraseră în ţara lor natală se datorase zeilor lor falşi!

17. De ce a pierdut Iuda ţara şi templul său?

¹⁷ Înainte de anul 607 î.e.n., Iehova îi îndemnase pe cei din Iuda: „Ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fie bine de voi“ (Ieremia 7:23). Îndeosebi deoarece au refuzat să umble ‘pe toate căile pe care Iehova le poruncise’, evreii au pierdut templul şi ţara lor. Să fim atenţi să nu facem şi noi aceeaşi greşeală fatală!

Iehova îi binecuvântează pe cei ce umblă pe calea sa

18. Ce trebuie să facă cei ce umblă pe calea lui Iehova?

¹⁸ Astăzi, la fel ca în trecut, faptul de a umbla pe calea lui Iehova pretinde din partea noastră: loialitate — hotărârea de a-i sluji numai lui; încredere — o credinţă deplină că promisiunile lui Iehova sunt demne de încredere şi vor deveni realitate; ascultare — respectarea legilor sale fără a ne abate de la ele şi susţinerea normelor sale înalte. „DOMNUL este drept, [el] iubeşte dreptatea.“ — Psalmul 11:7.

19. La ce dumnezei se închină mulţi oameni din zilele noastre, şi care sunt rezultatele?

¹⁹ Ahaz s-a îndreptat spre zeii Siriei pentru ocrotire. Israeliţii care au coborât în Egipt au sperat că ‘împărăteasa cerurilor’, o zeiţă venerată în antichitate de multe popoare din Orientul Mijlociu, le va aduce prosperitate materială. Mulţi dumnezei de astăzi nu sunt idoli în sens literal. Isus a avertizat cu privire la faptul de a sluji „bogăţiilor“, în loc să-i slujim lui Iehova (Matei 6:24, nota de subsol). Apostolul Pavel a vorbit despre ‘lăcomie, care este idolatrie’ (Coloseni 3:5). El a vorbit şi despre cei al căror ‘Dumnezeu este pântecele’ (Filipeni 3:19). Într-adevăr, banii şi lucrurile materiale se numără printre principalii dumnezei veneraţi în zilele noastre. Adevărul este că majoritatea oamenilor — printre care se numără multe persoane religioase — ‘îşi pun încrederea în nesiguranţa bogăţiilor’ (1 Timotei 6:17). Mulţi muncesc din greu pentru a le sluji acestor dumnezei, iar unii obţin recompense: trăiesc în cele mai confortabile case, se lăfăie în lux şi mănâncă mâncăruri scumpe. Însă nu toţi se bucură de aceste bogăţii. Dar chiar şi cei ce trăiesc în belşug constată în cele din urmă că aceste lucruri în sine nu le aduc o satisfacţie deplină. Ele sunt nesigure, trecătoare şi nu satisfac necesităţile spirituale. — Matei 5:3.

20. În ce privinţă trebuie să ne păstrăm echilibrul?

²⁰ Este adevărat că trebuie să dăm dovadă de simţ practic în aceste zile din urmă ale prezentului sistem de lucruri. Trebuie să depunem eforturi pentru a ne îngriji de necesităţile materiale ale familiei noastre. Dar dacă acordăm o mai mare importanţă unui nivel de trai ridicat, câştigării banilor sau altor lucruri asemănătoare decât faptului de a-i sluji lui Dumnezeu, am căzut într-un fel de idolatrie şi nu mai umblăm pe calea lui Iehova (1 Timotei 6:9, 10). Însă ce ar trebui să facem când ne confruntăm cu probleme de sănătate, cu probleme financiare sau cu alt gen de probleme? Să nu fim ca acei evrei din Egipt care au spus că problemele lor se datorau faptului că îi slujeau lui Dumnezeu. Mai degrabă, să-l punem pe Iehova la încercare, aşa cum ar fi trebuit să facă Ahaz. Să dăm dovadă de loialitate îndreptându-ne spre Iehova Dumnezeu pentru a primi îndrumare. Să ne supunem cu încredere îndrumării sale şi să ne rugăm pentru putere şi înţelepciune ca să putem face faţă oricărei situaţii. Apoi să aşteptăm cu toată încrederea binecuvântarea lui Iehova.

21. Ce binecuvântări le sunt rezervate celor ce umblă pe calea lui Iehova?

²¹ De-a lungul istoriei Israelului, Iehova a revărsat bogate binecuvântări asupra celor ce au umblat pe calea sa. Regele David a spus: „DOAMNE, călăuzeşte-mă în dreptatea Ta, din cauza vrăjmaşilor mei!“ (Psalmul 5:8). Iehova i-a dat victorie lui David în războaiele cu naţiunile vecine care mai târziu l-au asuprit pe Ahaz. Sub domnia lui Solomon, Israelul a fost binecuvântat cu pacea şi prosperitatea după care au tânjit mai târziu evreii în Egipt. Iehova i-a dat victorie lui Ezechia, fiul lui Ahaz, în confruntarea cu puternica armată asiriană (Isaia 59:1). Într-adevăr, mâna lui Iehova nu a fost prea scurtă faţă de oamenii loiali lui, care nu s-au oprit „pe calea celor păcătoşi“, ci şi-au găsit plăcerea în legea lui Dumnezeu (Psalmul 1:1, 2). Acelaşi lucru este valabil şi astăzi. Dar cum putem fi siguri că umblăm pe calea lui Iehova? Acest subiect va fi analizat în articolul următor.

Vă amintiţi?

◻ Ce calităţi sunt esenţiale dacă dorim să umblăm pe calea lui Iehova?

◻ De ce era eronată gândirea lui Ahaz?

◻ De ce era greşit raţionamentul evreilor din Egipt?

◻ Cum ne putem întări hotărârea de a umbla pe calea lui Iehova?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]

În loc să se bizuie pe Iehova, Ahaz s-a îndreptat spre zeii Siriei