Întrebări de la cititori

◼ După ce David şi Bat–Şeba au păcătuit, de ce a trebuit să moară copilul lor de vreme ce, conform cu Deuteronom 24:16 şi Ezechiel 18:20, fiul nu trebuia să moară din cauza greşelii tatălui său?

David era căsătorit şi Bat–Şeba de asemenea, era căsătorită atunci cînd au comis adulterul în urma căruia Bat–Şeba a rămas însărcinată. Adulterul lor a constituit un păcat grav, care trebuia pedepsit cu moartea, conform legii lui Dumnezeu (2 Samuel 11:1–5; Deuteronom 5:18; 22:22). Prin urmare, dacă Dumnezeu ar fi permis ca ei să fie judecaţi de oameni conform legii, copilul pe care îl purta în uter Bat–Şeba ar fi murit împreună cu mama lui. Dar Iehova a decis să reglementeze altfel acest caz, lucru pe care el, cu certitudine, are dreptul să-l facă în calitate de „Judecător al întregului pămînt“. — Geneza 18:25.

Cînd David a fost pus în faţa greşelii comise, el a recunoscut: „Am păcătuit împotriva lui Iehova.“ Purtătorul de cuvînt al lui Dumnezeu i-a spus atunci: „Iehova, la rîndul său lasă să treacă păcatul tău. Nu vei muri“ (2 Samuel 12:13). Dumnezeu a arătat îndurare faţă de David, avînd în vedere convenţia pentru Regat pe care o încheiase cu el. În afară de aceasta, întrucît el poate citi în inimă, trebuie să fi apreciat sinceritatea căinţei lui David şi a considerat că aceasta îi permitea să manifeste îndurare faţă de cei doi păcătoşi. Totuşi, David şi Bat–Şeba nu au fost scutiţi de toate consecinţele greşelii lor. Iată ce i s-a spus lui David: „Totuşi, deoarece, fără îndoială, ai fost lipsit de respect faţă de Iehova prin lucrul acesta, însuşi fiul care abia ţi s-a născut va muri negreşit.“ — 2 Samuel 12:14.

Dumnezeu „a adus o lovitură“ asupra copilului la care David şi Bat–Şeba nu aveau dreptul; acesta s-a îmbolnăvit şi a murit. În zilele noastre mulţi s-ar putea să aibă tendinţa să scoată în evidenţă moartea acestui copil şi să considere că judecata lui Dumnezeu faţă de el a fost prea severă. Ar trebui însă să păstrăm în minte ideea că dacă acest caz ar fi fost judecat de oameni conform Legii, David, Bat–Şeba şi copilul pe care îl avea ea în pîntece ar fi murit toţi trei. Dacă analizăm problema sub acest aspect, ne dăm seama că, de fapt, Dumnezeu a dat dovadă de îndurare, întrucît a permis ca doi dintre ei să trăiască. Pe de altă parte, noi nu dispunem de toate amănuntele. Nu ştim de pildă, care a fost starea sănătăţii copilului care tocmai se născuse. Oricare ar fi fost situaţia, putem fi încrezători că Dumnezeu a judecat acest caz cu înţelepciune şi dreptate, fără părtinire. De altfel, David însuşi a recunoscut mai tîrziu: „Cît despre adevăratul Dumnezeu, calea sa este perfectă.“ — 2 Samuel 22:31; vezi Iov 34:12, Isaia 55:11.

Aceste cuvinte sînt în armonie cu reacţia pe care a avut-o David după ce a aflat care era sentinţa lui Dumnezeu. El a plîns şi a postit atît timp cît copilul a fost bolnav. Dar cînd copilul a murit, şi-a dat seama că procesul lui era închis (2 Samuel 12:22, 23). Încrezîndu-se în judecata lui Dumnezeu, el a consolat-o deci pe Bat–Şeba (cu care era acum căsătorit în mod legal) şi i-a dat asigurări că legăturile lor conjugale nu vor fi rupte. După aceea ei au avut un fiu, şi anume Solomon, care a devenit succesorul lui David.

Nu există nici un motiv să vedem o contradicţie între modul cum a reglementat Dumnezeu acest caz şi principiul enunţat în Deuteronom 24:16 şi în Ezechiel 18:20.

În cazul Legii, Dumnezeu dăduse următoarea instrucţiune: „Taţii nu vor trebui să fie daţi la moarte din cauza copiilor şi copiii nu vor trebui să fie daţi la moarte din cauza taţilor. Fiecare va trebui să fie dat la moarte din cauza propriului său păcat“ (Deuteronom 24:16). Judecătorii israeliţi erau obligaţi să urmeze acest principiu atunci cînd se ocupau de diverse cazuri judiciare. Nefiind capabil să citească în inima omului, trebuia ca ei să judece pe fiecare în funcţie de acţiunile sale aşa cum erau aceste stabilite prin fapte.

În mod asemănător, textul din Ezechiel 18:20 declară următoarele: „Un fiu nu va purta nimic din cauza erorii tatălui, iar un tată nu va purta nimic din cauza erorii fiului. Dreptatea celui drept va veni asupra lui însuşi şi răutatea celui rău va veni asupra lui însuşi.“ Acest principiu se aplica în primul rînd persoanelor adulte. Într-adevăr, din context reiese că este vorba despre un fiu care vede răutatea tatălui său, dar refuză să procedeze ca el şi respectă mai degrabă deciziile judecătoreşti ale lui Iehova, umblînd conform poruncilor sale. Un astfel de fiu avea să fie păstrat în viaţă atunci cînd tatăl său ar fi murit. — Ezechiel 18:14–17.

Este incontestabil însă că copiii pot suporta consecinţele nefaste ale unor acţiuni comise de părinţii lor. Dacă, de pildă părinţii sînt iraţionali sau cheltuiesc peste măsură, întreaga familie poate fi adusă într-o stare de mizerie. Să ne gîndim, de asemenea, la dificultăţile cu care se confruntă un copil a cărui mamă sau al cărui tată se află la închisoare deoarece a comis o faptă rea. Cînd Dumnezeu aducea pe drept anumite nenorociri asupra israeliţilor, din cauza răutăţii acestora, chiar şi copiii lor aveau de suferit (Deuteronom 28:15, 20–32; Ezechiel 8:6–18; 9:5–10). În schimb, Dumnezeu şi-a îndemnat poporul astfel: „Tu trebuie să alegi viaţa ca să te menţii în viaţă, tu şi descendenţa ta, iubindu-l pe Iehova Dumnezeul tău, ascultînd de glasul său şi ataşîndu-te strîns de el; căci el este viaţa ta şi lungimea zilelor tale.“ — Deuteronom 30:19, 20.

În consecinţă, ceea ce s-a întîmplat cu David şi cu Bat–Şeba ar trebui să-i ajute pe părinţi să înţeleagă bine faptul că felul conduitei lor poate avea consecinţe grave asupra copiiilor lor. Dacă ei ‘se tem de numele lui Dumnezeu, soarele dreptăţii va strălucii cu certitudine’, spre binele întregii lor familii. — Maleahi 4:2.