-
Întrebări de la cititoriTurnul de veghe (studiu) – 2016 | martie
-
-
În primul rând, observăm că oasele sunt descrise ca fiind ‘uscate’ sau „foarte uscate” (Ezec. 37:2, 11). Acest lucru arată că cei cărora le aparținuseră oasele erau morți de foarte mult timp. În al doilea rând, restabilirea este descrisă ca fiind un proces care are loc treptat, nu brusc. Mai întâi s-a auzit un zgomot, un huruit, iar „oasele au început să se apropie unele de altele”. Apoi, pe ele au apărut „tendoanele și carnea”. După aceea, oasele, tendoanele și carnea au fost acoperite cu piele. În cele din urmă, „a intrat suflare în ei [și] au prins viață”. În final, Iehova i-a așezat pe oamenii reveniți la viață pe pământul lor. Toate acestea au presupus timp (Ezec. 37:7-10, 14).
-
-
Întrebări de la cititoriTurnul de veghe (studiu) – 2016 | martie
-
-
De asemenea, din profeția lui Ezechiel aflăm că poporul lui Dumnezeu a revenit la viață și a fost eliberat din religia falsă treptat. Când au început să se întâmple aceste lucruri și cum? În viziune se menționează „un huruit”. Acesta a început cu câteva secole înainte de timpul sfârșitului. Chiar dacă învățăturile religioase false aveau influență asupra majorității oamenilor, pe parcursul acelor ani au existat unii oameni fideli care au luat poziție de partea închinării adevărate, în măsura în care au putut. Unii dintre ei au lucrat din greu la traducerea Bibliei în limbi pe care oamenii le puteau înțelege. Alții le-au vorbit semenilor despre adevărurile pe care le descoperiseră în paginile Cuvântului lui Dumnezeu.
-