Bătălia de la Maraton — Umilirea unei puteri mondiale

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN GRECIA

ÎN TIMP ce coboară la poalele dealurilor care împrejmuiesc Câmpia Maraton, aflată la circa 40 de kilometri nord-est de Atena (Grecia), vizitatorul de azi se simte imediat copleşit de pacea şi seninătatea nesfârşită a locului. Cu greu şi-ar imagina cineva că locul acesta a servit drept scenă pentru una dintre cele mai faimoase bătălii din istorie, o bătălie care a reuşit să stăvilească înaintarea puterii mondiale mesopotamiene în Europa. The World Book Encyclopedia o numeşte „una dintre cele mai importante bătălii din istoria civilizaţiei apusene“. Iar istoricul Will Durant o înfăţişează drept „una dintre cele mai incredibile victorii din istorie“.

O putere mondială sfidată

Într-un mod foarte expresiv, profeţiile biblice din cartea lui Daniel descriu dominaţia, expansiunea şi succesiunea puterilor mondiale. Vorbind în mod simbolic, dar cât se poate de sugestiv, Daniel a scris referitor la puterea mondială medo-persană următoarele: „Şi iată, o a doua fiară era ca un urs . . . şi i s-a zis: «Scoală-te, mănâncă multă carne!»“ — Daniel 7:5.

Aceasta s-a adeverit. În culmea gloriei puterii medo-persane, aproximativ în a doua jumătate a secolului al şaselea î.e.n., armatele ei, aparent de neînvins, aflate sub comanda lui Cirus şi a lui Darius I, au trecut spre vest, traversând Lidia. Atât Tracia, cât şi Macedonia, situate în nordul Greciei, au fost subjugate prin forţă. Aceasta înseamnă că aproape jumătate din lumea greacă se afla deja în mâinile persanilor, întrucât, o dată cu capturarea Lidiei, persanii au pus stăpânire şi pe oraşele greceşti de pe coasta ioniană, aflată sub sfera de influenţă a Lidiei.

La strigătul de ajutor al oraşelor ioniene asediate, numai oraşele-state Atena şi Eretria au răspuns. Acest fapt nu a oprit forţele militare persane să intre triumfătoare şi să-i supună pe ionienii rebeli. Mai mult, Darius a decis că trebuie să pedepsească oraşele-state greceşti pentru ajutorul acordat rebelilor.

Când Atena, Sparta şi Eretria au refuzat cu înfumurare să satisfacă pretenţiile Persiei, puternica forţă a cavaleriei şi a infanteriei persane s-a îmbarcat şi a pornit spre Grecia la începutul verii anului 490 î.e.n. În august, persanii erau gata să atace Atena şi teritoriul ei, Atica.

Chestiuni de strategie

Persanii au debarcat la Maraton, apoi au traversat câmpia mlăştinoasă de pe coasta estică a Aticii, la numai 42 de kilometri de Atena. Perspectivele erau sumbre pentru atenieni, care abia au reuşit să strângă 9 000 de infanterişti, plus alţi 1 000 de oameni din oraşul Plateea, fără să primească vreun sprijin din partea cavaleriei sau a arcaşilor.a Deşi au cerut ajutor Spartei, urechile spartanilor au rămas surde la cererile lor, aceştia fiind ocupaţi cu ceremoniile religioase ţinute în cinstea lui Apollo. Astfel, cu puţinele forţe militare de care dispuneau, atenienii au fost constrânşi să-i înfrunte singuri pe persani.

Zece generali formau un comitet care hotăra, prin votul majorităţii, chestiunile legate de strategie. Acum ei trebuiau să ia decizii referitoare la două chestiuni urgente. În primul rând, ar trebui să-şi păstreze forţele militare în Atena, ca să apere oraşul, sau să se confrunte cu persanii în câmp deschis? Ţinând cont de faptul că oraşul Atena nu era înconjurat de ziduri protectoare puternice care să-l apere, adunarea a hotărât cu majoritate de voturi să lupte la Maraton.

În al doilea rând, ar trebui să atace, în pofida puţinelor şanse pe care le aveau — în special datorită superiorităţii numerice a persanilor — sau să stea şi să aştepte, în speranţa că spartanii vor veni totuşi la timp ca să-i ajute să respingă atacul crâncen al persanilor?

Generalul Miltiade — un strateg

O figură centrală care a jucat rolul de conducător a fost generalul grec Miltiade. El a fost un comandant de oşti cu experienţă şi cu un spirit inventiv, un veteran care luptase de partea armatei persane în timpul campaniilor de mai dinainte, din nord. Aşadar, el a cunoscut duşmanul îndeaproape. Cunoştea bine nu numai componenţa armatei persane, ci şi armele lor şi, cel mai important, strategia lor de luptă. În plus, în zilele dinaintea bătăliei, în mod înţelept, a studiat cu minuţiozitate împrejurimile câmpului de luptă.

Miltiade era conştient şi de faptul că era necesară o acţiune rapidă, întrucât, în cadrul noii democraţii ateniene, existau facţiuni propersane, care ar fi întâmpinat cu bucurie o înfrângere a Atenei. În noaptea dinaintea bătăliei, un dezertor persan s-a strecurat în tabăra grecilor cu vestea că, temporar, cavaleria persană s-a retras. Potrivit unei versiuni, cavaleria persană s-a îmbarcat pe corăbii, probabil ca să atace Atena dinspre ţărmul răsăritean al Aticii, astfel încât să poată captura oraşul imediat după victoria aproape sigură de la Maraton. Indiferent care a fost motivul, această acţiune a înlăturat cel mai mare pericol cu care se confruntau infanteriştii atenieni.

La ivirea zorilor, falangele greceşti au atacat. (Vezi chenarul de la pagina 24.) Luaţi prin surprindere, persanii s-au retras, însă după puţin timp au trecut la contraatac şi au reuşit să spargă centrul liniei de bătaie a grecilor. În felul acesta, fără să-şi dea seama, persanii au căzut în capcana bine gândită a lui Miltiade! El a lăsat intenţionat centrul liniei de bătaie a grecilor mai slab, ca să întărească flancurile cu mai multe şiruri de bărbaţi. Iar acum, flancurile întărite i-au înconjurat brusc, năpustindu-se asupra persanilor şi ucigându-i în masă până când cei care au reuşit să supravieţuiască atacului s-au refugiat la corăbii. Rezultatul a fost un îngrozitor masacru. Numărul victimelor persane s-a ridicat la circa 6 400 de bărbaţi, în timp ce atenienii au pierdut doar 192 dintre oamenii lor.

Potrivit legendei, vestea despre victoria grecilor a ajuns repede la Atena printr-un mesager. O tradiţie eronată susţine că numele lui era Fidipid, însă, de fapt, înainte de bătălie, Fidipid a fugit din Atena ca să caute ajutor în Sparta. Un alt tânăr grec, spune legenda, a parcurs în fugă cei 42 de kilometri de la Maraton la Atena, iar după ce a ajuns acolo a strigat „Am învins!“, apoi s-a prăbuşit mort. Se spune că acesta a fost primul maraton — de aici originea cuvântului — care a pus bazele probei de alergare pe distanţă lungă, pe care o cunoaştem în prezent.

Deşi unele dintre corăbiile persane au ars, marea majoritate a flotei, alcătuită din 600 de corăbii, a reuşit să înconjoare Capul Colonna, situat la extremitatea sudică a Aticii, şi să ajungă în Atena. Însă armata ateniană victorioasă a ajuns prima în acel loc, unde s-au confruntat din nou. Persanii au fost obligaţi să se retragă. Atenienii au câştigat victoria contrar tuturor aşteptărilor!

Atenienii au fost nespus de bucuroşi, îndeosebi pentru că au ieşit învingători fără vreun ajutor din partea spartanilor.

Semnificaţia bătăliei

Monumentele comemorative din marmură şi din bronz de la Maraton şi Delfi au imortalizat triumful atenienilor. Potrivit istoricului Pausanias, 650 de ani mai târziu călătorii mai credeau încă faptul că puteau auzi zgomotele fantomatice produse de luptători în timp ce traversau câmpul de luptă.

Ce importanţă a avut din punct de vedere biblic bătălia de la Maraton? Ea a indicat, cu mult timp înainte, că, în cele din urmă, „ţapul“ grec din profeţia lui Daniel va câştiga supremaţia asupra ‘berbecului care avea cele două coarne’, adică asupra Medo-Persiei. — Daniel 8:5–8.b

Dacă cineva priveşte Mormântul de la Maraton, un monument care se află încă pe locul bătăliei, îşi reaminteşte de marele tribut de moarte şi suferinţă plătit de omenire în căutarea necontenită după putere şi dominaţie. Paginile însângerate ale istoriei, tăcutele câmpuri de luptă şi mormintele însingurate sunt reminiscenţe ale unor „oameni mari“, „eroi“ şi „învinşi“, toţi victime ale politicii lumii şi ale luptei pentru putere. Cu toate acestea, este foarte aproape timpul când se vor termina toate luptele pentru putere politică, întrucât Dumnezeu a profeţit: „În zilele acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi distrusă şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, dar ea însăşi va dăinui pentru totdeauna“. — Daniel 2:44.

[Note de subsol]

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 24]

Hoplit şi falangă — reţetă pentru victorie

Comentând asupra a doi factori-cheie care le-au adus atenienilor victoria, în cartea A Soaring Spirit se spune: „Hopliţii, cum îi numeau grecii pe soldaţii infanterişti echipaţi cu armament greu, aveau o armură mai puternică decât adversarii lor persani, scuturi mai solide şi lănci mai lungi. Dar ceea ce este mai important, ei au luptat cu eficienţa unor maşini de război organizându-se în falange alcătuite din 12 rânduri, soldaţii din fiecare rând strângându-se unii lângă alţii, astfel încât scuturile lor formau un zid aproape de nepătruns. Confruntându-se cu aşa ceva, persanii au înţeles motivul pentru care falanga era cea mai temută maşină de război a lumii antice“.

[Provenienţa ilustraţiei]

The Complete Encyclopedia of Illustration/J.G. Heck

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Câmpia de la Maraton. În chenar: monument dedicat celor 192 de atenieni ucişi în luptă