Posibilitatea ca Zenobia să-şi extindă puterea regală s-a ivit în anul 269 e.n., când în Egipt a apărut un pretendent care contesta stăpânirea romană. Imediat, armata Zenobiei s-a îndreptat spre Egipt, l-a eliminat pe rebel şi a luat ţara în stăpânire. Proclamându-se regină a Egiptului, ea a bătut monedă cu numele ei. Regatul său se întindea acum de la fluviul Nil la fluviul Eufrat. În acest moment al vieţii, ea ajunsese să ocupe poziţia „împăratului de la miazăzi“, menţionat în profeţia biblică a lui Daniel, întrucât regatul ei a cuprins apoi zona situată la sud de ţara natală a lui Daniel (Daniel 11:25, 26). Ea a cucerit, de asemenea, aproape toată Asia Mică.

Un împărat „porneşte cu curaj“ împotriva Zenobiei

În anul 270 e.n., Aurelian a devenit împăratul Romei. Legiunile sale i-au alungat şi i-au disciplinat pe barbarii din nord. În 271 e.n., Aurelian, care acum îl reprezenta pe „împăratul de la miazănoapte“ din profeţia lui Daniel, „a pornit cu puterea şi curajul lui, împotriva împăratului de la miazăzi“, reprezentat de Zenobia (Daniel 11:25a). Aurelian a trimis o parte din forţele sale armate direct în Egipt, iar cea mai mare parte a armatei şi-a condus-o înspre est, prin Asia Mică.

Împăratul de la miazăzi — entitate cu rol conducător reprezentată de Zenobia — „a pornit“ război împotriva lui Aurelian „cu o armată şi mai mare şi foarte puternică“, aflată sub comanda a doi generali, Zabdas şi Zabdai (Daniel 11:25b). Însă Aurelian a cucerit Egiptul şi apoi a întreprins o expediţie în Asia Mică şi Siria. Zenobia a fost înfrântă la Emesa (azi, Homs), fiind nevoită să se retragă la Palmyra.

Când Aurelian a asediat Palmyra, Zenobia, în speranţa că va primi ajutor, a fugit împreună cu fiul ei spre Persia, dar a fost prinsă de către romani la fluviul Eufrat. Palmyra a capitulat în anul 272 e.n. Aurelian s-a purtat într-un mod mărinimos cu locuitorii Palmyrei, a luat o uriaşă pradă de război, inclusiv idolul din Templul Soarelui, şi a plecat la Roma. Împăratul roman nu a ucis-o pe Zenobia, ci, în anul 274 e.n., a făcut-o principala atracţie a procesiunii sale triumfale prin Roma. Ea şi-a petrecut restul vieţii ca matroană.

Oraşul deşertic este transformat în ruine

La câteva luni de la cucerirea Palmyrei de către Aurelian, palmyrenii i-au masacrat pe soldaţii romani din garnizoana pe care Aurelian o lăsase acolo înainte de a pleca. Când veştile despre această revoltă au ajuns la urechile lui Aurelian, acesta le-a ordonat imediat soldaţilor săi să se întoarcă, şi, de această dată, s-a răzbunat pe palmyreni într-un mod înspăimântător. Supravieţuitorii acestui masacru nemilos au fost duşi în sclavie. Semeţul oraş a fost prădat şi distrus, fără a mai putea fi refăcut. Astfel, acea metropolă ce fremăta de viaţă a redevenit ceea ce fusese la început: „Tadmorul, în deşert“.

Când Zenobia a înfruntat plină de curaj Roma, atât ea, cât şi împăratul Aurelian au jucat în mod involuntar rolurile de „împărat de la miazăzi“, respectiv „împărat de la miazănoapte“, împlinind o parte a profeţiei ce fusese consemnată în detaliu de profetul lui Iehova cu aproximativ 800 de ani înainte (Daniel, capitolul 11). Având o personalitate extraordinară, Zenobia a reuşit să câştige admiraţia multora. Totuşi, şi mai semnificativ este faptul că ea a reprezentat o entitate politică prezisă în profeţia lui Daniel. Domnia ei nu a durat mai mult de cinci ani. Palmyra, capitala regatului Zenobiei, este astăzi doar un sat. Chiar şi puternicul Imperiu Roman s-a stins cu mult timp în urmă, cedând în faţa regatelor moderne. Care va fi viitorul acestor puteri? Şi destinul lor este strâns legat de împlinirea sigură a profeţiei biblice. — Daniel 2:44.