Fugiţi la regatul lui Dumnezeu!

 1. Ce informaţii despre modul de scăpare ne dă Pavel în scrisoarea sa către Evrei?

ÎN SCRISOAREA sa către Evrei apostolul Pavel ne prezintă cîteva informaţii importante despre modul de „scăpare.” El abordează subiectul sub două aspecte: lucruri care trebuie respectate şi lucruri care trebuie evitate. În dezvoltarea argumentării sale el se referă frecvent la Scrierile ebraice pe care cititorii săi din acele timpuri — evreii convertiţi la creştinism — le cunoşteau foarte bine.

 2. Care este, după părarea lui Pavel, poziţia Fiului lui Dumnezeu faţă de îngeri? Deci la ce concluzie ajunge apostolul?

² În primul capitol Pavel arată că Fiul lui Dumnezeu ocupă o poziţie superioară faţă de îngeri. Apoi el spune: „De aceea trebuie ca [noi, creştinii] să acordăm o atenţie deosebită lucrurilor pe care le-am auzit, pentru ca să nu ne abatem niciodată de la ele. Pentru că dacă cuvîntul vestit prin îngeri s-a dovedit de nezguduit (. . .) cum vom scăpa noi dacă stăm indiferenţi faţă de o salvare aşa de mare care a început să ne fie anunţată prin Domnul nostru [Isus Cristos]?” — Evr. 2:1–4.

 3. a) Faţă de care speranţă de salvare este mai bună speranţa care ne este oferită prin Isus Cristos? De ce? b) Ce atrage după sine această „speranţă mei bună”? c) Ce trebuie să facem, fie că avem speranţă de viaţă în cer, sau pe pămînt?

³ Speranţa salvării care ne este oferită prin Isus Cristos este infinit mai bună şi mai mare decît aceea pe care o oferea Legea „transmisă prin îngeri,” la muntele Sinai (Gal. 3:19). Ea este mai bună fiindcă are la bază „o convenţie mult mai bună, care a fost în mod legal fondată pe promisiuni mai bune,” pe un sacrificiu de o mult mai mare valoare (oferit „o dată pentru totdeauna” şi care aduce „o speranţă mai bună”) şi pe o preoţie superioară, asemănătoare cu aceea a lui Melhisedec (Evr. 7:15–25; 8:6; 9:23–28). Însă această „speranţă mai bună” atrage după sine o mai mare responsabilitate. Deci trebuie să fim foarte atenţi să nu dăm dovadă de indiferenţă, „ca să nu dăm înapoi.” Chiar dacă problema în discuţie este speranţa de viaţă cerească, responsabilităţi asemănătoare revin acelora care au speranţă de viaţă pe pămînt, sub regatul lui Dumnezeu.

 4. Ce înseamnă a ne abate de la calea dreaptă? Cum îl vizează aceasta pe un creştin?

⁴ Oare trebuie să facem mari eforturi pentru „a ne abate de la cale”? Nu, deloc. Dacă am fi pe un vapor sau în apă, noi n-am avea decît să ne lăsăm duşi de curent în larg. Tot aşa este şi în viaţă. Dacă începem să ne abatem de la calea dreaptă vom da ascultare tuturor influenţelor care ne vor abate în sensul nostru, fie ele exterioare sau inerente tendinţelor ereditare. Vom începe atunci să nu mai acordăm aceeaşi atenţie valorilor spirituale. Această atitudine se poate dezvolta pe nesimţite. Deci noi trebuie să fim cu ochii în patru, altfel „nu vom apuca hotărît adevărata viaţă,” ba chiar vom risca să ne pierdem viaţa în scurt timp (1 Tim. 6:19). Reluînd problema lui Pavel, cum vom scăpa noi de consecinţele dezastruoase ale unei astfel de atitudini neglijente dacă nu ne corectăm?

 5. În legătură cu ce stare primejdioasă a inimii ne atenţionează Pavel în scrisoarea sa către Evrei?

⁵ Ceea ce le-a scris Pavel în continuare creştinilor evrei, ne atenţionează în legătură cu un mod de procedare încă şi mai periculos. Noi citim: „Luaţi seama, fraţilor, ca să nu cumva să se dezvolte în vreunul din voi o inimă rea şi lipsită de credinţă care să vă îndepărteze de Dumnezeul cel viu; ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, cîtă vreme se zice „astăzi,” pentru ca nici unui din voi să nu se împietrească prin puterea înşelătoare a păcatului.” — Evr. 3:12, 13.

 6. a) Ce înseamnă ’a ne îndepărta’ de cineva? b) Ce îi determină pe anumiţi creştini „să se îndepărteze de Dumnezeul cel viu”? Cum putem evita să ajungem pînă acolo?

⁶ Faptul de a da înapoi nu ne cere nici un efort. Însă, a începe „să ne îndepărtăm” presupune totuşi o acţiune clară. Deşi putem rămîne îndreptaţi cu faţa în direcţia cuiva, străduindu-ne să păstrăm favoarea sa, noi putem începe totuşi să dăm înapoi sau să ne îndepărtăm de el, făcînd cîţiva paşi înapoi. De ce încep unii, în felul acesta, „să se îndepărteze de Dumnezeul cel viu”? Răspunsul este: din cauza unei lipse de credinţă. După cum reiese din context Pavel nu vorbea despre o credinţă slabă datorită unei insuficiente cunoştinţe sau unei înţelegeri incorecte. El a dat mai degrabă acest avertisment: „Nu vă împietriţi inimile.” Aşa au făcut israeliţii naturali în pustietate, ei care totuşi văzuseră lucrările lui Iehova „timp de patruzeci de ani” şi care profitaseră în mod constant de prevederile şi protecţia sa miraculoasă (Evr. 3:7–11). Toţi adevăraţii creştinii de astăzi simt încontinuu nevoia de a se ajuta şi a se încuraja reciproc, pentru a nu da înapoi „împietrindu-se prin puterea înşelătoare a păcatului.” Noi trebuie să ne îndemnăm unii pe alţii să ne păstrăm vie credinţa. Cum este posibil acest lucru? Dovedind fapte de credinţă. Aduceţi-vă aminte că Avraam s-a supus în mod fidel cînd a avut de suportat o probă dificilă, astfel încît „a fost numit ’prietenul lui Iehova.’” Noi care sîntem martori ai lui Iehova, vom triumfa numai dacă „ne vom păstra cu fermitate, pînă la sfîrşit, încrederea pe care am avut-o la început.” — Evr. 3:13, 14; Iacob 2:21–26.

 7. Cum a arătat Pavel, spre sfîrşitul scrisorii sale, că în raport cu israeliţii naturali, creştinii au o mai mare responsabilitate?

⁷ La sfîrşitul scrisorii sale Pavel reia aceeaşi idee din Evr. 2:1–4 şi arată că în raport cu israeliţii din trecut, creştinii au o mai mare responsabilitate. Însă apostolul se exprimă acum cu mai multă forţă, spunînd: „Căci dacă n-au scăpat cei care au implorat să fie scutiţi a-l asculta pe cel care dădea un avertisment divin pe pămînt, cu atît mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri.” — Evr. 12:25.

 8, 9. a) Ce presupune faptul de a ne întoarce de la cineva? La ce poate duce aceasta pe plan spiritual? b) Cum şi de ce trebuie să luăm în serios aceste avertismente? c) Ce primeşte acela care acceptă disciplinarea divină?

⁸ A ne întoarce de la cineva înseamnă a-i întoarce în mod deliberat spatele şi adesea, a nu mai dori să auzim despre el. Aceasta a fost atitudinea şi modul de procedare al israeliţilor pînă în zilele lui Maleahi, cînd Iehova le-a spus: „Din vremea strămoşilor voştri, voi v-aţi abătut de la poruncile mele şi nu le-aţi respectat” (Mat. 3:7). Ce i se va întîmpla creştinului uns, israelitului spiritual, care se abate din ce în ce mai mult de la ele? El se află în grava primejdie de a se situa în cele din urmă în categoria oamenilor despre care Pavel a declarat: „Într-adevăr, cei care au fost luminaţi o dată (. . .) şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie restabiliţi la căinţă” (Evr. 6:4–6). Bineînţeles, numai Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos pot stabili dacă cineva a ajuns pînă acolo încît să-i fie imposibil să fie restabilit la căinţă.

⁹ Noi trebuie să luăm în serios aceste avertismente. Putem începe să ne pierdem credinţa, considerînd anumite lucruri ca ceva de la sine înţeles, manifestînd indiferenţă şi abătîndu-ne pe nesimţite de la calea dreaptă. Un pas greşit sau un punct de vedere incorect poate cu uşurinţă atrage după sine un altul, riscînd să mergem prea departe şi atunci să ne dăm seama că am căzut, că am mers pînă acolo încît nu ne mai putem întoarce. Pentru ca să nu se întîmple aceasta, Iehova ne va administra în mod sigur o anumită disciplină la care Pavel de altfel a făcut aluzie în scrisoarea sa către Evrei şi pe care ne-a sfătuit s-o acceptăm! El a scris: „Voi aţi uitat complet îndemnul care vi se adresează ca unor fii: ’Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea [din partea] lui Iehova şi nu-ţi pierde firea cînd eşti corectat de el; fiindcă Iehova disciplinează pe cine iubeşte; da, el biciuieşte pe toţi aceia pe care-i primeşte ca fii.’ (. . .) Este adevărat că pentru moment orice pedeapsă un prilej de tristeţe şi nu de bucurie; totuşi ea le aduce mai tîrziu acelora pe care i-a format, un fruct generator de pace şi anume dreptatea.” — Evr. 12:5–11.

10. De ce n-ar trebui să adoptăm niciodată un punct de vedere negativ asupra fraţilor spirituali şi nici asupra noastră înşine?

¹⁰ Nu vom trage concluzia din aceasta că Pavel avea un punct de vedere negativ sau pesimist asupra fraţilor săi spirituali. Nu. Şi mai mult decît atît, nici noi n-ar trebui să adoptăm un astfel de punct de vedere asupra noastră înşine sau asupra altor membri ai adunării. Chiar după ce le spusese creştinilor evrei că ei deveniseră „lenţi la ascultare” şi că aveau „nevoie de lapte nu de hrană tare” şi după ce îi avertizase că unii au căzut fără o posibilă întoarcere, apostolul a declarat: „Totuşi, iubiţilor, deşi vorbim astfel, în ce vă priveşte noi sîntem convinşi de lucruri mai bune, de lucruri însoţite de salvare.” După aceea Pavel i-a îndemnat să-i imite pe „aceia care prin credinţă şi răbdare moştenesc promisiunile.” — Evr. 5:11, 12; 6:4–6, 9–12.

ELIBERAŢI DIN BABILON

11. Cum a prezis Daniel sub inspiraţie că poporul lui Dumnezeu va scăpa în timpul distrugerii?

¹¹ Ca să putem fi salvaţi, o primă condiţie consta în a fugi cît mai repede posibil dintr-o situaţie sau dintr-un loc periculos. Este necesară astăzi o astfel de acţiune? Fără îndoială. Sub inspiraţie divină, profetul Daniel a redactat următoarele cuvinte care sînt în legătură directă cu situaţia critică prin care trec astăzi creştinii: „În timpul acela se va ridica marele prinţ Mihael, ocrotitorul fiilor poporului tău. În mod sigur acela va fi un timp de strîmtorare cum n-a existat de cînd există vreo naţiune şi pînă acum. Şi în timpul acela poporul tău va scăpa şi anume oricine va fi găsit scris în carte” (Daniel 12:1). Da, poporul lui Daniel, care este de fapt acela al lui Dumnezeu, va scăpa. Nu este aceasta o admirabilă asigurare?

12. a) Cu ce ocazie a făcut Isus aluzie la această profeţie a lui Daniel? b) Cînd şi în favoarea cui s-a ridicat Mihael şi şi-a arătat puterea?

¹² Isus a citat cuvintele de mai sus în cadrul profeţiei consemnate în Matei 24, pentru a indica faptul că ele se vor împlini în mare măsură în timpul nostru, în „timpul sfîrşitului.” El a declarat: „Atunci va fi un mare necaz, cum n-a mai fost de la începutul lumii şi pînă în prezent şi nici nu va mai fi” (Daniel 12:4; Mat. 24:21). De la 1914 încoace, Isus Cristos s-a dovedit a fi Mihael, prinţul ceresc care s-a ridicat şi care şi-a arătat puterea în favoarea poporului modern al lui Dumnezeu. Din cine este format acest popor? Nu din israeliţi naturali, ci din rămăşiţa israeliţilor spirituali a căror circumcizie este „aceea a inimii, prin spirit, şi nu printr-un cod scris.” — Rom. 2:29.

13. Cu începere de cînd este invitată rămăşiţa israeliţilor spirituali să fugă din Babilonul cel mare? Care era starea ei înainte?

¹³ Cu toate acestea, numai din 1919 încoace această rămăşiţă fidelă şi purificată s-a supus acestui îndemn: „Fugiţi din ţara de la miază-noapte (. . .) O! Salvează-te, Sionule, tu care locuieşti la fiica Babilonului!” (Zah. 2:6, 7; Ier. 51:45). Înainte de 1919 şi pe tot parcursul primului război mondial, această rămăşiţă fusese captivă în Babilonul cel mare, imperiul mondial al falsei religii.

14. a) Cine sînt cei ce sînt „înscrişi în carte”? b) Vor mai scăpa şi alţii de nimicire? Cine anume?

¹⁴ După cum aflase Daniel, fiecare membru al acestei rămăşiţe este „înscris în carte.” Ei fac parte cu toţii din „adunarea primilor născuţi care au fost înscrişi în ceruri” (Evr. 12:23; vedeţi şi Maleahi 3:16). Aceştia vor scăpa de distrugerea pe care o vor suporta cei răi. Ei însă nu vor fi singurii care vor scăpa. Lor li se mai adaugă o „mare mulţime” care nu este formată din israeliţi spirituali. În raport cu aceştia, membrii „marii mulţimi” sînt mai degrabă „străini.” Totuşi, şi ei „iubesc numele lui Iehova” şi au devenit servii săi fideli. Ce perspectivă au ei? Iehova Dumnezeu răspunde în aceşti termeni: „Şi pe ei îi voi duce la muntele meu cel sfînt şi-i voi umplea de bucurie în casa mea de rugăciune.” Această mare mulţime îl serveşte pe Dumnezeu printr-un serviciu sacru, în templul său. Ea supravieţuieşte peste „marele necaz” şi se lasă condusă spre „fîntînile cu apă vie.” — Isaia 56:6, 7; Apoc. 7:9–17.

15. Ce ultim avertisment ne prezintă Biblia pentru a ne îndemna să fugim din Babilonul cel mare?

¹⁵ Noi găsim confirmarea acestor profeţii în ultima carte a Bibliei care se adresează poporului lui Dumnezeu din timpul nostru. Această carte lansează un ultim avertisment referitor la Babilonul cel mare, imperiul mondial al falsei religii: „Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu participaţi împreună cu ea la păcatele ei şi să nu primiţi o parte din plăgile ei. Fiindcă păcatele ei s-au îngrămădit pînă la cer şi Dumnezeu şi-a adus a aminte de actele ei de nedreptate. (. . .) Iată de ce, într-o singură zi vor veni plăgile ei (. . .) şi va fi arsă complet în foc, pentru că Iehova Dumnezeu care a judecat-o este puternic.” — Apoc. 18:4–8.

16. a) De ce putem spune că încă mai este timp pentru a scăpa de distrugerea Babilonului cel mare? b) Cu ce condiţie veţi putea figura printre aceia pe care Dumnezeu îi numeşte „poporul meu”?

¹⁶ Mai este încă timp pentru a scăpa! Avertismentul de a fugi răsună astăzi cu forţă şi claritate sub forma unui mesaj urgent proclamat de martorii lui Iehova. Nu este vorba, în acest mesaj, doar despre o casă care este pe punctul de a arde, ci de „un oraş” întreg care va fi dat pradă flăcărilor. Cînd incendiul se va declanşa, va fi deja prea tîrziu pentru a fugi. Cei care sînt babilonieni cu inima nu ascultă avertismentul şi nu-l vor asculta niciodată. Alte persoane mai au încă posibilitatea de a dovedi că doresc să-l servească pe Iehova şi să rămînă fideli faţă de Regatul său condus de Isus Cristos. Ele au încă timp pentru a dovedi că sînt demne de a figura printre aceia pe care Dumnezeu îi numeşte „poporul meu.” Ele sînt chemate ca „alte oi” să facă parte din „aceeaşi turmă [sub conducerea] aceluiaşi păstor” (Ioan 10:16). Şi voi puteţi aparţine poporului lui Dumnezeu dacă veţi servi pe Iehova din toată inima şi dacă vă veţi dovedi fideli faţă de Regatul său.

FUGIŢI LA SION, ORAŞUL LUI DUMNEZEU

17. Cum s-a îngrijit Iehova de aceia care scapă din Babilonul cel mare?

¹⁷ După cum am mai spus, pentru a scăpa dintr-un pericol trebuie nu numai să fugi din locul sau situaţia unde este pericolul, ci trebuie şi să găseşti un loc de refugiu şi pe cineva care să te ajute să te refugiezi. „Cel care se îngrijeşte de scăpare” s-a gîndit oare la aceasta? I-a spus el oare poporului să fugă din acest „oraş” pe care focul îl va pustii în curînd şi-l va transforma într-un deşert? Iată ce răspunde Cuvîntul său: „Vă trebui, negreşit, ca oricine va invoca numele lui Iehova să iasă nevătămat; căci cei scăpaţi vor fi în Sion şi la Ierusalim, cum a zis Iehova, şi printre supravieţuitorii pe care îi chemă Iehova.” — Ioel 2:32.

18. Ce îi corespunde astăzi capitalei antice a lui Israel?

¹⁸ Biblia vorbeşte deci despre două oraşe: unul din care trebuie să fugim şi altul în care putem găsi refugiu. Vechea capitală a lui Israel, adesea numită Sion sau Ierusalim, prefigura „noul Ierusalim,” regatul ceresc al lui Dumnezeu, reprezentat pe pămînt prin rămăşiţa clasei „sclavului fidel şi judicios” despre care Isus a vorbit în Matei 24:45–47 (Evr. 12:22). Iehova i-a inspirat pe numeroşi servi fideli din trecut să scrie cuvinte de încurajare şi sfaturi pentru toţi aceia care se refugiază sub Regatul său.

19, 20. Ce cuvinte de încurajare şi ce sfaturi a dat Isaia: a) în Isaia 2:2–4 şi b) în Isaia 26:l-4?

¹⁹ Isaia, unul din servii săi fideli, a prezis cu bucurie că vor veni timpuri înviorătoare: „Cu siguranţă numeroase popoare vor veni şi vor spune: ’Haideţi să urcăm la muntele lui Iehova (. . .) şi el ne va instrui cu privire la căile sale, iar noi vom umbla pe cărările sale.’ Pentru că din Sion va ieşi legea iar cuvîntul lui Iehova din Ierusalim.” Această lege acest cuvînt le vor arăta oamenilor cum să trăiască în pace fără a mai „învăţa vreodată războiul.” — Isaia 2:2–4; vedeţi şi Ţefania 2:3.

²⁰ Tot sub inspiraţie divină, Isaia a mai dat şi alte detalii despre modul în care se vor împlini aceste cuvinte. Citim: „În ziua aceea în ţara lui Iuda se va cînta cîntecul acesta: ’Noi avem un oraş puternic. El îşi pune însăşi salvarea ca ziduri şi fortificaţii. Deschideţi porţile ca să intre naţiunea cea dreaptă care îşi menţine o conduită fidelă. Tu vei păstra într-o continuă pace înclinaţia ce are un sprijin ferm, pentru că şi-a pus încrederea în tine. Puneţi-vă încrederea în Iehova pentru toate timpurile, căci Iah Iehova este Stînca timpurilor indefinite.” — Isaia 26:1–4.

21. Ce descriere atrăgătoare a paradisului spiritual găsim în Isaia 61:4–11?

²¹ Spre sfîrşitul profeţiei sale şi cuprinzînd de această dată cu privirea toată ţara care aparţinea Sionului, Isaia a făcut o entuziastă descriere a paradisului spiritual în care toţi cei scăpaţi vor munci cu bucurie la „reconstruirea locurilor multă vreme devastate.” Acolo nu vor exista numai israeliţi spirituali care să aibă iniţiativa, ci noi citim: „Străinii vor locui acolo şi vă vor paşte turmele, iar veneticii vor fi cultivatorii şi vierii voştri.” Aceste profeţii vorbesc răspicat nu numai despre ’o scăpare la limită’ ci şi despre o eliberare sau o libertate completă. De aceea noi ne putem ataşa cu bucurie de rămăşiţa „sclavului” fidel uns de Iehova pentru a-l lăuda pe Dumnezeu cu aceste cuvinte: „Da, mă bucur în Iehova. Sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu.” — Isaia 61:4–11.

22. a) Ce aranjament a stabilit Dumnezeu pentru ca fiecare din noi, individual, să poată fi salvat? b) Ce se cere din partea noastră pentru a putea profita de acest aranjament?

²² Recunoscînd că tot ce am analizat pînă aici despre poporul lui Dumnezeu, luat în ansamblu, este adevărat, probabil vă veţi întreba cum vă afectează personal aceste lucruri. Simţiţi nevoia de a fi eliberaţi de una sau de mai multe probleme personale? Cine n-o simte? După cum spune un vechi proverb, vorbind în limbaj omenesc, viaţa nu este decît o scurtă călătorie de la leagăn spre mormînt. Oare este imposibil a scăpa de sclavia păcatului şi a morţii? Este interesant de observat faptul că păcatul şi moartea apar ca doi suverani care domnesc dar care vor fi învinşi (Rom. 5:14; 6:12). Într-o altă scrisoare pe care a scris-o creştinilor, apostolul Pavel a explicat cum ne-a fost deschisă o cale de scăpare „datorită eliberării făcute prin preţul de răscumpărare plătit de Cristos Isus.” Într-adevăr, „Dumnezeu l-a dat ca sacrificiu de ispăşire prin credinţa în sîngele său” (Rom. 3:24, 25). Da, exercitînd credinţă în acest sacrificiu ispăşitor, noi putem intra în favoarea lui Dumnezeu. Desigur, noi încă sîntem imperfecţi şi în fiecare zi simţim nevoia de a-i cere iertare pentru păcatele noastre. Dar nu trebuie să dăm frîu liber tendinţelor noastre păcătoase. Pavel a scris: „Păcatul să nu mai domnească în corpul vostru muritor (. . .) Într-adevăr, el nu trebuie să aibă autoritate asupra voastră.” Pentru a ne ajuta să luptăm împotriva păcatului, Dumnezeu ne pune la dispoziţie Cuvîntul său, pe servii săi fideli şi spiritul său sfînt. — Rom. 6:12–14; 8:11; Iac. 5:14, 15.

23. Ce perspectivă glorioasă se deschide în faţa noastră? Sub a cui regalitate?

²³ Cînd se vor sfîrşi aceste „timpuri critice decisive” şi cînd „sistemul de lucruri” al lui Satan va fi complet distrus, ce glorioasă perspectivă se va deschide atunci în faţa noastră! (2 Tim. 3:1; 2 Cor. 4:4). Păcatul şi moartea nu vor mai domni. Oamenii vor dispune de o libertate completă şi durabilă. Cînd comoştenitorii lui Cristos îşi vor fi primit recompensa cerească, atunci „chiar şi creaţia [adică specia umană] va fi eliberată de sclavia descompunerii pentru a se bucura de libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu.” Isus Cristos trebuie să domnească „pînă cînd Dumnezeu îi va pune la picioarele sale pe toţi duşmanii săi. Moartea, ca ultim duşman, va fi nimicită.” Ce bucurie vor simţi toţi cei loiali care au scăpat, toţi aceia care au fugit la regatul lui Dumnezeu! O, de-ar ajunge pînă la Iehova lauda şi mulţumirile noastre, pentru că el este „Cel care se îngrijeşte de scăpare” pentru noi! — Rom. 8:19–21; 1 Cor. 15:25, 26.

„Cine locuieşte în locul secret al Celui Preaînalt, se va odihni chiar la umbra Celui Atotputernic. Eu voi spune lui Iehova: ’Tu eşti refugiul meu şi fortăreaţa mea, Dumnezeul meu în care mi-am pus încrederea.’” — Psalm 91:1, 2.