Profeţia lui Daniel — visuri care vă afectează
„M-am referit la profeţii voştri din Vechiul Testament şi la semnele prevestitoare ale Armaghedonului şi ajung să mă întreb dacă nu sîntem noi generaţia care va vedea întîmplîndu-se toate acestea. Nu ştiu dacă aţi citit recent vreuna dintre aceste profeţii, dar, credeţi-mă, ele descriu, într-adevăr, perioada pe care o parcurgem acum.“ — Ronald Reagan’ preşedintele Statelor Unite.
PREŞEDINTELE Reagan nu este singurul care se întreabă dacă nu cumva trăim timpurile anunţate de profeţiile Bibliei. Milioane de alte persoane au rămas pur şi simplu surprinse cînd au constatat că actualele condiţii mondiale corespund profeţiilor din Scripturi. Totuşi, aceste profeţii nu anunţă doar o perioadă critică fără precedent, ci şi instaurarea — imediat după aceea — a unui nou sistem drept de lucruri.
Acest articol este primul dintr-o serie care va apărea în trei numere succesive ale Turnului de veghere şi al căror scop este să vă familiarizeze cu unul dintre profeţii antici al cărui nume este Daniel. Poate că aţi auzit vorbindu-se despre el. Acesta era un iudeu de origine nobilă care a fost exilat în Babilon pe cînd era încă foarte tînăr. Acolo el a fost crescut la curtea lui Nabucodonosor, cel de-al doilea rege al Imperiului Neo-Babilonian. Aceasta se petrecea la sfîrşitul secolului al VII-lea î.e.n., înainte de distrugerea Ierusalimului. Daniel a rămas în captivitate pînă la căderea Babilonului în 539 î.e.n., după care el a slujit la curtea primilor suverani medo-persani. În timpul exilului său el a visat visuri şi a avut viziuni inspirate de Dumnezeu, viziuni care privesc epoca noastră. Da, noi şi familiile noastre sîntem afectaţi de aceste profeţii.
Visuri şi viziuni profetice
Visurile şi viziunile relatate în cartea lui Daniel sînt, de fapt, profeţii pe termen scurt şi pe termen lung. Ele constituie o dare de seamă anticipată cu privire la istoria mondială. Ele permit să se vadă dinainte lupta pentru putere dusă de oameni, de dinastii şi imperii politice de-a lungul istoriei, din timpul lui Daniel pînă la „timpul sfîrşitului“. — Daniel 8:17, 19.
Împlinirea profeţiilor pe termen scurt trebuie să ne inspire încredere în profeţiile pe termen lung care privesc epoca noastră. Care sînt cîteva dintre aceste profeţii pe termen scurt?
Una dintre ele a fost un vis în care un mare copac este tăiat şi legat pentru „şapte timpuri“, sau ani, pînă să fie lăsat să încolţească din nou (Daniel 4:10–17). În împlinirea ei pe termen scurt această profeţie s-a aplicat regelui Nabucodonosor, care avusese acest vis. La numai un an după aceea acest suveran a fost ‘tăiat’, după cît se pare de o boală mintală. Timp de şapte ani, el s-a comportat ca o fiară de pe cîmp. Apoi, „la sfîrşitul zilelor“ prezise, Nabucodonosor şi-a redobîndit judecata şi tronul (Daniel 4:28–37). Potrivit unei enciclopedii The International Standard Bible Encyclopedia, texte antice arată că Nabucodonosor s-a îmbolnăvit spre sfîrşitul domniei sale. Dar visul său a avut şi o împlinire pe termen lung, după cum va arăta un articol viitor din această serie.
Relatarea următoare constituie o altă profeţie pe termen scurt din cartea lui Daniel: o mînă scrie în mod miraculos pe peretele sălii în care Belşaţar (Balthazar), nepotul lui Nabucodonosor, benchetuia în compania prinţilor săi (Daniel, capitolul 5). În momentul acela ei profanau ustensilele sacre care fuseseră luate din templul lui Iehova din Ierusalim. Sub inspiraţie de la Dumnezeu, Daniel a interpretat acest mesaj de judecată divină. Iar această interpretare s-a împlinit prin faptul că „chiar în noaptea aceea“ Babilonul a căzut şi „Balthazar, regele caldeean a fost omorît“, după cum confirmă istoricul grec Xenofon (Daniel 5:30). Astăzi alte preziceri anunţă sfîrşitul actualului nelegiuit sistem de lucruri. Şi aceasta va face obiectul unei explicaţii dintr-un articol din această serie.
Ruperea sigiliului la „timpul sfîrşitului“
Spre sfîrşitul cărţii sale profetice, Daniel a transmis acest mesaj pe care l-a primit de la un înger: „Cît despre tine, o, Daniel, fă secrete cuvintele şi sigilează cartea pînă la timpul sfîrşitului. Mulţi o vor cutreiera şi cunoştinţa adevărată va deveni abundentă.“ — Daniel 12:4.
Astăzi „cunoştinţa adevărată“ referitoare la împlinirea profeţiilor biblice a devenit, într-adevăr, abundentă. Această înţelegere sporită i-a convins pe milioane de cercetători serioşi ai Bibliei că trăim, cu siguranţă, în „timpul sfîrşitului“ şi că Regatul drept al lui Dumnezeu este aproape (Daniel 2:44). Arătînd importanţa cărţii lui Daniel în această privinţă Soncino Books of the Bible afirmă: „Triumful definitiv al dreptăţii, care are drept consecinţă instaurarea Regatului lui Dumnezeu constituie tema fundamentală a cărţii lui Daniel.“
Speraţi în „triumful definitiv al dreptăţii“? Dacă da, visurile şi viziunile profetice ale lui Daniel vă afectează în mod deosebit. Articolul următor vă va familiariza cu cîteva dintre ele şi vă va dovedi că Daniel este o adevărată carte profetică.