De cînd sîntem noi „în zilele din urmă”?

„Să ştiţi bine că în zilele din urmă vor fi timpuri grele.” — 2 Tim. 3:1, The Jerusalem Bible.

 1, 2. (a) De ce este foarte bine pentru noi că ne aflăm într-un stadiu atît de avansat al „timpului sfîrşitului”? (b) Ce spune Biblia la 2 Petr. 3:13, 14 în acest sens?

„ZILELE DIN URMĂ” despre care vorbim sînt acelea ale unui sistem de lucruri înşelător, incapabil să aducă satisfacţii şi speranţe. De aceea este foarte bine că am ajuns la „timpul sfîrşitului” său (Dan. 12:4). Din fericire, dispariţia sa completă nu va face din pămîntul nostru o înfricoşătoare pustietate, lipsită de viaţă. Dimpotrivă, faptul acesta va permite instaurarea unui nou sistem de lucruri, paşnic şi drept, care promite să fie cel mai grandios succes. În consecinţă, este un lucru minunat pentru noi că ne aflăm într-un stadiu atît de avansat al „timpului sfîrşitului.” În acest sens Biblia, Cartea inspirată care a anunţat mai dinainte acest „timp al sfîrşitului,” se exprimă în acesti termeni entuziaşti:

² „Dar, potrivit promisiunii lui, noi aşteptăm ceruri noi şi un pămînt nou în care va locui dreptatea. În consecinţă, prea iubiţilor, întrucît aşteptaţi aceste lucruri, faceţi tot posibilul ca în cele din urmă să fiţi găsiţi fără pată, fără cusur şi în pace.” — 2 Petr. 3:13, 14.

 3, 4. (a) Unde, de ce şi cui a vorbit apostolul Petru despre „zilele din urmă”? (b) Ce profeţie a citat Petru pentru a explica ceea ce se întîmpla?

³ Cu circa 30 de ani înainte de a scrie aceste cuvinte, apostolul creştin Petru a vorbit despre „zilele din urmă.” Aceasta s-a întîmplat la sărbătoarea zilei a Cincizecea (6 Sivan) din anul 33 e.n. Petru se afla atunci la Ierusalim. Totuşi nu templul lui Irod a fost locul în care şi-a ţinut el cuvîntarea ci într-un cartier locuit al oraşului. Şi într-adevăr circa o sută douăzeci de discipoli ai lui Isus Cristos care fusese ţintuit pe stîlp puţină vreme înainte, erau adunaţi într-o cameră de sus. Era dimineaţa, înainte de ora nouă. Deodată, aşteptările lor au fost împlinite. Spiritul sfînt pe care li-l promisese Isus Cristos că-l va revărsa peste ei după reîntoarcerea sa la cer, a coborît peste ei într-o manifestare vizibilă. Ei au fost inspiraţi să vorbească în limbi străine „despre lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu” (Fapt. 2:1–11). Evreii care se aflau la Ierusalim pentru sărbătoarea Zilei a Cincizecea se adunară cu miile pentru a vedea acest spectacol şi pentru a se interesa cu privire la lucrurile care se întîmplau. Inspirat de Dumnezeu, apostolul Petru le spuse:

⁴ „Iată ce s-a spus prin profetul Ioel: ,„Şi în zilele din urmă,” spune Dumnezeu, „voi vărsa o parte din spiritul meu peste orice fel de carne, iar fiii şi fiicele voastre vor profeţii şi tinerii voştri vor avea viziuni, iar bătrînii voştri vor visa visuri; şi chiar şi peste sclavii şi peste sclavele mele voi turna o parte din spiritul meu şi ei vor profeţii. Şi eu voi da prevestiri sus în cer şi semne jos pe pămînt, sînge, foc şi negură de fum; soarele se va schimba în întuneric şi luna în sînge înainte de venirea zilei lui Iehova, cea mare şi strălucitoare. Şi oricine va invoca numele de Iehova va fi salvat.”’” — Fapte 2:16–21.

 5. (a) Potrivit cu Petru, cînd au început acele „zile din urmă”? (b) A intenţionat oare Petru să vorbească despre „zilele din urmă” ale vechiului sistem mondial de lucruri?

⁵ Cînd a spus Dumnezeu un asemenea lucru? Cu sute de ani mai înainte, în Ioel 2:28–32. În textul ebraic profeţia începe astfel: „Şi după aceea se va întîmpla că voi vărsa din spiritul meu peste orice fel de carne,” şi aşa mai departe. Sub inspiraţia spiritului lui Dumnezeu apostolul Petru a precizat că expresia „după aceea” se aplica la „zilele din urmă.” Astfel la circa 850 de ani după ce a fost încheiată profeţia lui Ioel, au început acele „zile din urmă,” iar Petru le-a trăit. Dar noi ne întrebăm acum: A trăit oare Petru în „zilele din urmă” ale sistemului mondial de lucruri? În nici un caz, căci noi trăim astăzi la nouăsprezece secole după moartea de martir creştin a lui Petru (Ioan 21:18, 19; 2 Petru 1:14). Cum s-ar putea pretinde că, potrivit Scripturilor, „zilele din urmă” cuprind întreaga perioadă de timp care s-a scurs din epoca lui Petru şi inclusiv timpurile noastre de necazuri care încă nu s-au sfîrşit? Lucrul acesta nu este posibil cu toate că în cursul celor nouăsprezece secole care au trecut pînă acum este evident că Dumnezeu a turnat din spiritul său peste credincioşii de orice fel de carne, făcînd din ei fii şi fiice spirituale ale lui Iehova Dumnezeu prin Isus Cristos.

 6. Cînd au început „zilele din urmă” pe care le-a trăit Petru?

⁶ În acest caz spun oare Scripturile că Petru a trăit în „zilele din urmă” ale unui sistem care era în funcţiune în epoca sa? Da! Acele „zilele din urmă” au început cu botezul lui Isus Cristos care a fost scufundat de Ioan Botezătorul şi cu ungerea lui Isus cu spiritul sfînt în momentul ieşirii sale din apă. În acel moment el a devenit Cristos sau Unsul. — Fapt. 10:37, 38.

 7. Cum arată Pavel la Evr. 1:1, 2 că acele „zile din urmă” au început cînd Isus avea 30 de ani?

⁷ Astfel „zilele din urmă” de atunci, au început din toamna anului 29 e.n. cînd Isus din Nazaret era un adult care atinsese vîrsta de 30 de ani (Luca 3:21–23). Referindu-se la perioada în care a avut loc acel eveniment, apostolul Pavel le-a scris creştinilor evrei (probabil celor din Ierusalim): „Dumnezeu, care a vorbit în multe ocazii şi în multe feluri strămoşilor noştri prin intermediul profeţilor, ne-a vorbit şi nouă [cînd?] la sfîrşitul acestor zile prin intermediul unui Fiu pe care l-a numit moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut sistemele de lucruri.” — Evr. 1:1, 2.

 8. (a) Ce a spus Ioan Botezătorul pentru a arăta că „zilele din urmă” erau aproape? (b) De ce oportun avertismentul pe care l-a adresat Petru iudeilor în Ziua a cincizecea?

⁸ Da, acea perioadă s-a dovedit a fi „sfîrşitul zilelor” sistemului iudeu de lucruri de acolo din Orientul Mijlociu. Nu este de mirare că Ioan Botezătorul le-a spus saducheilor şi fariseilor care veniseră pentru botez: „Pui de vipere, cine v-a sugerat să fugiţi de mînia viitoare? Produceţi deci roade potrivite cu căinţa” (Mat. 3:7, 8). Ei numai în felul acesta puteau avea speranţa de a scăpa de focul necazului distrugător care figurat vorbind avea să-i ardă ca pe pleavă pe membrii naţiunii lor, în anul 70 al erei noastre. Astfel în Ziua a Cincizecea din anul 33 e.n. apostolul Petru le-a spus iudeilor care se căiseră şi care voiau să fie botezaţi: „Salvaţi-vă din această generaţie coruptă.” — Fapte 2:37–40.

„ZILELE DIN URMĂ” ALE CONVENŢIEI ŞI ALE SISTEMULUI DE LUCRURI IUDAIC

 9. Zilele din urmă ale cărei convenţii au început odată cu botezul lui Isus şi de ungerea sa cu spiritul sfînt? De ce?

⁹ Isus s-a născut sub convenţia Legii iudaice care a fost încheiată prin intermediul profetului Moise. Cînd Isus a fost botezat şi uns cu spiritul sfînt, el a devenit Mijlocitorul unei noi convenţii care urma să fie încheiată cu iudeii sau cu israeliţii spirituali. Pentru convenţia Legii şi pentru sistemul iudaic care gravita în jurul templului lui Irod din Ierusalim, „zilele din urmă” sosiseră. Cînd Isus s-a înălţat la cer ca Mijlocitor între Dumnezeu şi discipolii săi, noua convenţie a fost sigilată cu valoarea sîngelui jertfei sale umane perfecte. Dovada acestui fapt a fost dată în acea măreaţă Zi a cincizecea, atunci cînd s-a revărsat spiritul sfînt care i-a născut pe israeliţii spirituali cu care avea să încheie Dumnezeu noua convenţie. Totodată vechea alianţă a Legii cu Israelul carnal a fost abolită sau anulată (Ef. 2:15, 16; Col. 2:13, 14). Dar iudeii au continuat să fie obiectul favoarei speciale a lui Dumnezeu încă trei ani şi jumătate, pînă în toamna anului 36. De ce oare?

10. (a) De ce a continuat Iehova să le acorde favoarea sa iudeilor cîtva timp după Ziua a cincizecea anul 33 e.n.? (b) Cînd a dispărut însă sistemul iudaic din Orientul Mijlociu?

¹⁰ Pentru că profeţia a specificat că Dumnezeu va acorda o favoare deosebită poporului său de convenţie timp de „şaptezeci de săptămîni de ani,” iar această perioadă de 490 de ani s-a sfîrşit în anul 36 e.n. (Isus Cristos fiind omorît la mijlocul săptămînii a şaptezecea) (Dan. 9:24–27, An American Translation). Dar Ierusalimul şi templul său nu au fost distruse în anul acela şi nici iudeii n-au fost deportaţi în acel an. Cînd aceste lucruri s-au întîmplat în anul 70 e.n. atunci a luat sfîrşit sistemul iudaic de lucruri din Orientul Mijlociu. Acela a fost „sfîrşitul” pe care-l avusese Isus în minte atunci cînd şi-a rostit profeţia în faţa discipolilor săi.

11. (a) Ce arată că Isus avea în minte „sfîrşitul” Ierusalimului pămîntesc atunci cînd a rostit în faţa discipolilor săi profeţia de pe Muntele Măslinilor? (b) A vrut oare Isus să spună că „timpurile fixate ale naţiunilor” urmau să înceapă abia după nimicirea Ierusalimului, la 37 de ani după cuvîntarea lui Petru din Ziua a cincizecea?

¹¹ Petru, Andrei, Iacob şi Ioan l-au întrebat pe Isus: „Cînd vor avea loc aceste lucruri?” Despre ce lucruri vorbeau ei? Făcînd ocolul templului Isus le-a zis: „Vedeţi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun: Nu va rămînea piatră pe piatră care să nu fie dărîmată” (Mat. 24:1–3; Marcu 13:1, 2; Luca 21:5, 6). În profeţia pe care a rostit-o apoi Isus pe Muntele Măslinilor el a zis: „Va fi o mare strîmtorare în ţară şi mînie împotriva poporului acestuia; iar ei vor cădea sub ascuţişul spadei şi vor fi duşi captivi în toate naţiunile; iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de naţiuni pînă cînd se vor împlini timpurile fixate ale naţiunilor” (Luca 21:23, 24). Isus nu voia să spună aici că „timpurile fixate ale naţiunilor” vor începe abia în anul 70 e.n. odată cu distrugerea Ierusalimului şi cu depopularea întregii ţări a lui Iuda. Acel sfîrşit dezastruos pentru sistemul de lucruri iudaic din Ierusalim şi din jurul Ierusalimului şi al templului său, a survenit la 37 de ani după ce şi-a rostit Petru, în Ziua a cincizecea, cuvîntarea sa. Astfel Petru avea bune motive să spună că Dumnezeu şi-a revărsat spiritul său „în zilele din urmă” ale sistemului de lucruri iudeu.

12. În afară de profeţii şi de Cristoşii falşi, ce altceva trebuia să mai facă parte din „semnul” graţie căruia discipolii aveau să-şi dea seama că trăiau în „zilele din urmă”?

¹² În profeţia sa de la Mat. 24:4–22 Isus a arătat că venirea unor Cristoşi falşi şi a unor profeţi falşi n-avea să fie singurul element al „semnului” graţie căruia discipolii săi iudei urma să-şi dea seama că trăiau în „zilele din urmă” ale sistemului iudeu de lucruri. Isus a adăugat: „Veţi auzi de războaie şi de veşti de războaie; luaţi seama să nu vă înspăimîntaţi. Căci trebuie să vină aceste lucruri, dar acesta încă nu va fi sfîrşitul. Căci [o] naţiune se va ridica împotriva [unei] naţiuni şi [un] regat împotriva [altui] regat şi vor fi foamete şi cutremure de pămînt dintr-un loc în altul. Toate aceste lucruri sînt un început al durerilor strîmtorării.”

13. Ce lucrări sau activităţi omeneşti aveau să fie o parte a „semnului”?

¹³ „Atunci oamenii vă vor da necazului şi vă vor ucide şi veţi fi obiectul urii tuturor naţiunilor din cauza numelui meu. De asemenea atunci mulţi se vor poticni, se vor trăda unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. Şi se vor ridica mulţi profeţi falşi şi vor induce în eroare pe mulţi. Şi din cauza creşterii dispreţului faţă de lege, iubirea multora se va răci. Dar cel care va suporta pînă la sfîrşit, va fi salvat. Şi această veste bună a Regatului va fi predicată pe tot pămîntul locuit ca mărturie tuturor naţiunilor; şi atunci va veni sfîrşitul [télos]. De aceea, atunci cînd veţi vedea lucrul dezgustător care cauzează pustiire — după cum s-a spus prin profetul Daniel — stînd în locul sfînt, (cititorul să se folosească de discernămînt,) atunci cei din Iudea să înceapă să fugă la munţi.” — Mat. 24:3–16.

14. Potrivit cuvintelor lui Pavel, ce urma să facă iudeii în cursul intervalului de timp care-i despărţea de sfîrşit?

¹⁴ Ce aveau să facă iudeii în cursul intervalului de timp care-i despărţea de acest sfîrşit? Spre anul 50 apostolul Pavel a scris: „Ei umplu întotdeauna măsura păcatelor lor. Dar mînia lui [Dumnezeu] i-a ajuns în cele din urmă” (1 Tes. 2:16). Un asemenea lucru era de aşteptat în „zilele din urmă” ale sistemului iudaic de lucruri din Orientul Mijlociu.

15. Oare aveau să fie încununate de succes eforturile iudeilor de a opri „sfîrşitul” „zilelor din urmă” ale lor? De ce nu?

¹⁵ Iudeii care nu erau creştini au căutat să oprească sfîrşitul „zilelor din urmă” ale sistemului lor palestinian de lucruri. În anul 65 e.n. ei s-au ridicat împotriva jugului roman creindu–şi un stat iudeu independent care a durat circa 5 ani. Iudeii au bătut chiar şi monede în amintirea acelor ani sumbri. Dar sfîrşitul télos] a sosit în mod neîndurător în anul 70, cînd romanii şi-au luat revanşa.

16. (a) Referindu-se la „zilele din urmă,” făcea oare Pavel aluzie la cele ale iudeilor dintre anii 29–70 la 2 Tim. 3:1–5, 12? De ce nu? (b) Trebuia să existe alte „zile din urmă” pentru a împlini profeţia lui Pavel?

¹⁶ Către anul 65 e.n. în cursul celei de a doua şi totodată a ultimei sale întemniţări şi înainte de moartea sa de martir, apostolul Pavel i-a scris lui Timotei, fidelului său însoţitor misionar. În această scrisoare (la 2 Tim. 3:1–5, 12) Pavel i-a scris despre stările morale şi religioase în care urma să se ajungă în cursul aşa-ziselor „zile din urmă.” Pentru că, fără îndoială, Timotei a supravieţuit distrugerea Ierusalimului din anul 70, Pavel nu vorbea despre „zilele din urmă” ale sistemului iudaic de lucruri, respectiv despre perioada cuprinsă între anii 29–70 e.n. El făcea aluzie la alte zile din urmă care urmau să vină după nimicirea Ierusalimului şi care aveau să întereseze nu numai poporul iudeu, ci întreaga lume. Categoric că răscoala iudeilor din anul 65–70 e.n. nu a împlinit previziunea lui Pavel din 2 Tim. 3:1–5. Cînd creştinii au văzut „lucrul dezgustător,” armata romană pustiitoare, „stînd în locul sfînt,” adică în vecinătatea templului, ei au părăsit Ierusalimul şi întreaga Iudee, refugiindu-se în Pereea.

DURATA „ZILELOR DIN URMĂ”

17. Dacă se susţine că „zilele din urmă” corespund cu întreaga „eră creştină” pînă în timpul nostru, ce ar însemna aceasta cu privire la lungimea acestei perioade de timp?

¹⁷ Insă unii cercetători ai Bibliei spun că „zilele din urmă” cuprind întreaga „eră creştină,” din Ziua a cincizecea, cînd Petru l-a citat pe Ioel 2:28–32 şi pînă la data actuală (1981) şi chiar pînă într-un viitor indefinit. Ei bine, ce-ar înseamna aşa ceva? Aşa numita eră sau epocă iudaică cuprinde intervalul de timp dintre 1513 î.e.n. cînd a fost încheiată convenţia Legii la Muntele Sinai şi anul 70 e.n., respectiv o perioadă de 1 582 de ani. Care este, spre comparaţie, durata erei creştine? Dacă luăm ca punct de plecare Ziua a cincizecea a anului 33 e.n. cînd a fost turnat spiritul sfînt şi a fost instituită în vechiul Ierusalim prima adunare creştină, avem de a face deja cu o perioadă de peste 1 947 de ani. Aceasta ar însemna că „zilele din urmă,” dacă ele ar coincide cu era creştină, ar fi cu sute de ani mai lungi decît era iudaică de care au fost precedate. Curios, nu-i aşa?

18. Cum interpretează unii expresia „zilele din urmă,” ţinînd cont de faptul că spiritul sfînt a fost turnat în tot decursul „erei creştine,” în ciuda marii apostazii?

¹⁸ S-ar putea ridica însă obiecţia următoare: Oare nu în „zilele din urmă” a fost vărsat spiritul sfînt? Şi, în ciuda apostaziei, n-a fost el oare vărsat fără întrerupere, din Ziua a cincizecea a anului 33 e.n. pînă în prezent? Şi în anii recenţi în care trăim nu există oare creştini care spun că au fost unşi cu spiritul sfînt astfel încît se simt obligaţi să ia din simboluri la Cina Domnului? Nu este oare logic să conchidem că „zilele din urmă” despre care ne vorbeşte în Fapte 2:16–21 coincid cu întreaga era creştină, cu această lungă perioadă în care spiritul ungerii a fost vărsat fără întrerupere?

19. Cui i-a fost adresată în primul rînd profeţia din Ioel 2:28–32? S-a împlinit oare această promisiune înainte de a începe „zilele din urmă” ale sistemului iudaic în Palestina, sau în cursul acelei epoci?

¹⁹ În plus, trebuie să ţinem cont şi de faptul că perioada în care Dumnezeu le-a acordat iudeilor circumcişi o favoare deosebită a luat sfîrşit în anul 36 cînd neiudeii necircumcişi sau păgînii au început să fie admişi în adunarea unsă a discipolilor lui Isus. De asemenea, zilele sistemului iudaic de lucruri cu templul lor din Ierusalim au mai durat încă pînă în anul 70 e.n. Profeţia din Ioel 2:28–32 pe care apostolul Petru a citat-o în Ziua a cincizecea le-a fost adresată mai întîi iudeilor circumcişi, iar istoria biblică dovedeşte că a avut loc o vărsare a spiritului ungerii în „zilele din urmă” ale sistemului iudaic de lucruri în ţara promisă şi nu mai înainte de acele „zile.” Acele zile nu erau desigur zilele din urmă ale Imperiului roman, ale celei de a şasea putere mondială a istoriei biblice. Acea putere mondială a şasea n-a fost succedată de către a şaptea putere mondială (Imperiul britanic cu coloniile sale din America) pînă în 1763 e.n. Abia în acel an a apărut al şaptelea cap al simbolicei fiarei sălbatice descrisă în Apocalips 13:1–3 şi care avea şapte capete şi zece coarne.

20. Ce sisteme politice îşi trăiesc în mod incontestabil „zilele din urmă”?

²⁰ Astăzi, Imperiul britanic şi Commonwealth-ul său de naţiuni şi precum şi aliatul său, Statele Unite ale Americii, îşi trăiesc în mod incontestabil „zilele din urmă.” Tot la fel îşi trăieşte „zilele din urmă” şi organizaţia internaţională, Naţiunile Unite, care regrupează acum 154 de state membre, organizaţie care–şi găseşte un dîrz apărător în imperiul mondial menţionat mai sus. Cît de nerezonabil ar fi deci să susţinem că lunga eră creştină ar constitui „zilele din urmă” despre care se vorbeşte în profeţia lui Ioel!

21. Oare profeţia lui Ioel privitoare la vărsarea spiritului sfînt n-a cunoscut o a doua împlinire în cursul altor „zile din urmă”?

²¹ Sprijinindu-se pe fapte, Petru a aplicat profeţia lui Ioel la ultimii ani ai sistemului de lucruri iudaic din Orientul Mijlociu. Dar Petru nu a afirmat şi nici Ioel 2:28, 29 nu afirmă că nu se va repeta o asemenea perioadă a „zilelor din urmă” în cursul căreia se va revărsa spiritul sfînt într-un mod corespunzător şi marcant.

22. (a) A avut loc oare o împlinire a tuturor amănuntelor din Ioel 2:28–32 în cursul „zilelor din urmă” ale sistemului de lucruri iudaic? (b) S-au realizat toate elementele întrebării puse de discipoli? Şi dacă nu, ce mai rămîne de dovedit?

²² De altfel, ceea ce a anunţat Ioel în mod anticipat cu privire la vărsarea spiritului sfînt, la semenele prevestitoare în cer, la semenele de pe pămînt, la sînge, la negura de fum, la schimbarea soarelui în întuneric şi a lunii de sînge, toate acestea nu s-au împlinit în „zilele din urmă” în care a trăit Petru. În consecinţă, pentru ca Iehova, care a inspirat această profeţie, să fie găsit adevărat în tot ce a prevestit, trebuie să existe alte „zile din urmă” pentru a permite realizarea completă a profeţiei. E nevoie să cităm alte fapte istorice dacă vrem să răspundem la întrebarea pe care i-au pus-o lui Isus Cristos cei patru apostoli: „Care va fi semnul prezenţei tale [par.ousi’a] şi al încheierii sistemului de lucruri?” (Mat. 24:3) Faptele de care dispunem în acest sens dovedesc că noi trăim într-adevăr împlinirea modernă a „zilelor din urmă.” Dar de cînd? Şi de ce spunem lucrul acesta? Trebuie să examinăm în mod sincer răspunsul la aceste întrebări şi vom face lucrul acesta în articolul următor.

[Text generic pe pagina 13]

„Zilele din urmă” cu o durată de 41 de ani au marcat încheierea vîrstei sau epocii iudaice cu o durată totală de 1 582 de ani

[Text generic pe pagina 14]

„Zilele din urmă” începute la 1914 marchează punctul culminant al unei existenţe de mai bine de 4 000 de ani a întregului sistem mondial