Ipocrizie religioasă

ZIARUL „Post-Times” din Palm Beach, Florida, a publicat scrisoarea unui tînăr care spunea printre altele:

„Nu mai pot suporta să merg la biserică, deoarece văd acolo oameni despre care ştiu sigur că sînt beţivi, bîrfitori mincinoşi şi înşelători . . . Nu pot avea nici un respect pentru ipocriţi şi biserica noastră este plînă de ei.” — 27 mai 1979.

Ipocrizia religioasă nu este ceva neobişnuit, nici ceva nou. Chiar pe vremuri, cînd Dumnezeu trata cu israeliţii ca popor, ipocrizia era ceva obişnuit. Dumnezeu şi-a exprimat punctul său de vedere în această privinţă prin profetul său Amosa. Această opinie se aplică în aceeaşi măsură şi asupra diferitelor forme de ipocrizie religioasă de astăzi.

Dumnezeu a spus prin gura lui Amos: „Ascultaţi voi, care căutaţi să-l înhăţaţi pe cel sărac, ca să faceţi să dispară cei umili de pe pămînt, spunînd: ’Cît va mai fi cînd să treacă luna nouă şi să ne putem vinde cerealele? La fel şi sabatul, ca să ne putem oferi grîul spre vînzare; ca să micşorăm efa [un vas cu ajutorul căruia se măsura o efă de grîu] şi să mărim siclul [greutate de un siclu, folosită pentru măsurarea greutăţii mărfurilor la vînzare] şi să falsificăm cîntarul înşelăciunii; ca să-i cumpărăm pe cei umili numai cu argint şi pe cel sărac cu preţul unei perechi de sandale, şi să ne putem vinde deşeurile de grîu?’” — Amos 8:4–6.

Astfel, aceşti israeliţi respectau cu minuţiozitate sărbătoarea lunii noi şi sabatul săptămînal, abţinîndu-se de la orice activitate comercială, dar aşteptau cu nerăbdare sfîrşitul acelor zile de odihnă ca să-şi reia practicile lor ilegale. Necinstea lor ducea la ruinarea celor umili şi necăjiţi. Astfel ei făceau ,să dispară cei umili’. Aceşti oameni răi îi escrocau fără milă pe cei săraci, folosind greutăţi şi măsuri false. Drept urmare, cei săraci ajungeau lipsiţi cu totul şi erau nevoiţi să se vîndă ca sclavi şi să fie cumpăraţi de aceşti oameni bogaţi şi egoişti. Un om sărac putea ajunge să nu fie în stare să achite nici măcar preţul unei perechi de sandale şi pentru aceasta creditorul său putea să-l vîndă ca sclav. Înşelătoria nu se făcea numai la cantitatea de grîu vîndut, dar şi cu privire la calitatea cerealelor. Marfa vîndută era „numai deşeuri”.

Acţiunile israeliţilor infideli nu puteau scapă atenţiei lui Iehova Dumnezeu. El detesta ipocrizia lor religioasă. Prin profetul său el a decretat: „Iehova a jurat pe [cel ce este] Superioritatea [mîndria] lui Iacob [adică pe el însuşi, întrucît el nu putea jura pe cineva mai mare; vezi Evrei 6:13]: ’Niciodată nu voi uita toate lucrările lor. Oare nu din cauza aceasta va fi ţara agitată şi orice locuitor al ei va fi în jale, şi va ajunge în întregime ca Nilul şi va fi agitată şi scufundată ca Nilul din Egipt?’” — Amos 8:7, 8.

Aceste cuvinte arătau clar că Cel Preaînalt nu avea să uite totalitatea lucrărilor ruşinoase care erau ca nişte martori acuzatori împotriva israeliţilor infideli. Sub greutatea judecăţii sale, ţara avea să fie în stare de agitaţie, iar locuitorii aveau să jeleasc. Astfel ţara avea să se ridice şi să coboare, de fapt aşa cum făcea Nilul cînd îşi revărsa apele şi apoi le retrăgea.

Iehova Dumnezeu nu şi-a schimbat punctul de vedere cu privire la ipocrizia religioasă. Servii săi aprobaţi sînt numai aceia ale căror lucrări corespund pe deplin cu Cuvîntul său (Iac. 1:25–27). Iată de ce trebuie să fim siguri că ne trăim viaţa în mod corect din punctul de vedere al lui Dumnezeu.

[Notă de subsol]