EDOMUL NU PRIMEŞTE NICI UN AJUTOR

Cînd naţiunile duşmane aveau să înceapă pregătirile de război împotriva Edomului, bineînţeles că această naţiune avea să caute ajutor de la popoarele care pretindeau că îi sînt aliaţi apropiaţi. Dar cînd edomiţii aveau să trimită mesageri la ele pentru ajutor şi protecţie împotriva forţelor invadatoare, mesagerii aveau să fie duşi „pînă la hotarele” acelor ţări unde ei au căutat ajutor. Urma ca ei să fie escortaţi afară fără nici o promisiune de ajutor. La acelaşi tratament puteau să se aştepte edomiţii fugari, care aveau să treacă graniţele ţărilor vecine pentru a–şi salva viaţa. Acestora urma fie să li se refuze intrarea în ţară, fie să suporte expulzarea (Obadia 7). Nimeni dintre edomiţi n-avea să fie suficient de înţelept sau de puternic ca să evite dezastrul. — Ob. 8, 9.

Inscripţiile antice relatează cucerirea Edomului în secolul al VI-lea î.e.n. de către forţele babiloniene sub regele Nabonid. C. J. Gadd, un cercetător al istoriei şi literaturii babiloniene, spune că din trupele lui Nabonid care au cucerit Edomul şi Tema făceau parte şi soldaţi israeliţi. Comentînd acest aspect, John Lindsay scrie într-un articol intitulat „Regii babilonieni şi Edomul”: „Astfel, cel puţin în parte, cuvintele profetului şi-au găsit împlinire atunci cînd el a scris despre Iahve, care i-a spus: ’Mă voi răzbuna pe Edom prin mîna poporului meu Israel’ (Ezech. 25:14). De asemenea avem o împlinire parţială a cuvintelor lui Obadia, care a spus că ,aliaţii’, ,confederaţii’, ,prietenii credincioşi’ vor ,înşela,’ ,triumfa’ şi ,le vor întinde o capcană’. Aici se poate vedea o referire la babilonieni, care, deşi în timpul lui Nabucodonosor erau dispuşi să le acorde o parte din prada luată din Iuda, ei, sub Nabonid, au pus frîu o dată pentru totdeauna ambiţiilor comerciale şi negustoreşti ale Edomului (compară Ob. 1 şi 7).” — Palestine Exploration Quarterly (o revistă trimestrială), ianuarie-iunie 1976 pag. 39.