Să tragem învăţăminte din experienţa lui Iona

Profetul Iona, un israelit, primeşte de la Iehova misiunea să meargă la Ninive şi să avertizeze pe locuitorii acestui oraş, de pieirea lor din cauza răutăţii lor. Totuşi, în loc să asculte, Iona se duce în direcţie opusă şi ia o corabie, care călătorea spre Spania. Iehova lasă să se ivească o furtună mare, iar marinarii trag la sorţ pentru a stabili cine dintre ei ar putea fi vinovat pentru această furtună. Sorţul a căzut pe Iona. El îşi recunoaşte vina şi-i roagă pe marinari să–l arunce peste bord şi îi asigură că atunci fortuna se va potoli. Cu displăcere ei îndeplinesc cererea sa şi, într-adevăr, furtuna se potoleşte.

Dar Iona nu se îneacă. Iehova are de încă de lucru pentru el şi, din această cauză, s-a îngrijit de un peşte uriaş, care l-a înghiţit pe Iona. După trei zile l-a scuipat afară pe uscat. Din nou primeşte Iona misiunea de a avertiza pe Niniviţi. De astă dată el ascultă, merge la Ninive şi vesteşte locuitorilor avertizîndu-i că în 40 de zile, din cauza răutăţii lor, vor fi nimiciţi. Dar ce minune: Toţi se căiesc, de la cel mai mare pînă la cel mai mic! De aceea Dumnezeu se îndură de ei. Iona este foarte nemulţumit din cauza întorsăturii întimplării şi iese afară din oraş, pentru a face pe supăratul şi pentru a aştepta. Cînd el observă că Dumnezeu în realitate s-a îndurat, el se mînie, din care cauză Iehova îl dojeneşte.

AUTENTIC?

Dacă ne preocupă faptul că ce valoare are experienţa lui Iona pentru noi, ne lovim înainte de toate de întrebarea: „A trăit de fapt Iona, şi a păţit el toate acestea, care sînt amîntite în cartea biblică, care-i poartă numele?“ Dacă nu, atunci mesajul cărţii Iona pentru noi îşi pierde mult din valoare şi putere.

Mulţi oameni de ştiinţă religioşi moderni se îndoiesc că în cazul experienţei lui Iona ar fi vorba de o realitate. Aşa a întrebat, spre exemplu un teolog protestant: „Se întîmplă oare asemănător într-o lume ca a noastră?“ Iar un grup de învăţaţi catolici a declarat că cartea lui Iona ar reprezenta o aventură hazlie, şi un „şir de glume, pe care Dumnezeu şi le-a permis cu profetul său, iar cartea ar trebui să acţioneze atît înveselitor, cît şi instructiv. Să ne rezumăm la aceste două păreri, care pentru mulţi sînt tipice.

Dar afirmaţia că cartea lui Iona n-ar fi istorică, deoarece astfel de lucruri nu se mai întîmplă astăzi, nu este în concordanţă nici cu faptele, nici cu celelalte păreri ale Bibliei. La începutul Bibliei este vorba despre creaţiune. Vedem noi că astăzi are loc o lucrare de creare? De la cea dintîi carte a lui Moise, pînă la Apocalips, Biblia raportează şi despre minuni. Inseamnă împrejurarea că astăzi noi nu observăm nici o minune de acest fel că aceste minuni nu s-au întîmplat niciodată? Cărţile Bibliei au fost scrise sub inspiraţie divină. Observăm noi că astăzi se petrece ceva asemănător? Sigur lui Iehova Dumnezeu i se cuvine să decidă cînd şi cum va fi activă forţa sa divină.

In ce priveşte motivele din care cauză este privită cartea lui Iona ca istorică, să se observe următoarele: Cartea lui Iona începe după acelaşi model ca şi alte cinci cărţi ale „profeţilor mici“, anume cu indicarea: „Cuvîntul lui Iehova a vorbit lui Iona: . . . (Iona 1:1). Vechii învăţaţi ebraici au acceptat cartea lui Iona ca fiind corectă şi istorică. Avînd în vedere multele întîmplări rare, despre care se raportează în ea, cu siguranţă că ei n-ar fi făcut aceasta dacă n-ar fi fost convinşi de veracitatea ei. Obiectivitatea şi sinceritatea cărţii, o desemnează ca adevăr. Iona n-a ascuns slăbiciune nici înainte de a propovădui Niniviţilor, nici după aceea. Este remarcabil de asemenea, că Iona, fiul lui Amitai, după 2 Regi 14:23–25, în timpul domniei lui Ieroboam II (secolul al 9-lea î.e.n.) a exprimat o profeţie, care s-a împlinit. Numele lui Iona şi al tatălui său apar în scrierile ebraice numai în acest pasaj şi în Iona 1:1. Iona amintit în Iona 1:1 şi în 2 Regi 14:25, arată evident aşadar, că este vorba de una şi aceiaşi persoană, ceea ce este o altă confirmare pentru faptul că el a trăit în realitate.

De cea mai mare însemnătate este totuşi faptul că Isus Cristos s-a referit în darea de seamă despre Iona şi l-a adus de mai multe ori în legătură cu evenimentele a căror istoricitate stă în afara oricărei îndoieli. Aşa a spus el, de exemplu o dată: „Căci după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pîntecele peştelui puternic, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pămîntului“ (Mat. 12:39, 40). Ar fi argumentat el aşa sau ar fi putut el să spună această pildă, dacă Iona n-ar fi trăit sau dacă n-ar fi ajuns trei zile şi trei nopţi în pîntecele marelui peşte?

Isus Cristos a declarat, de asemenea, că bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată împotriva iudeilor din zilele sale, căci niniviţii au ascultat pe Iona şi s-au căit, în timp ce iudeii aveau acum în mijlocul lor un profet cu mult mai mare şi totuşi n-au ascultat de el (Mat. 12:41). Cum ar fi putut Isus să compare modul de procedare al iudeilor din ziua să cu acela al niniviţilor, dacă aceştia n-ar fi trăit niciodată? Aceasta ar fi fost fără sens. Totuşi aceasta nu-i destul. In armonie cu aceasta Isus a judecat pe iudeii zilelor sale pentru faptul că ei nu l-au ascultat, în timp ce regina din Seba a venit de departe, să audă pe regele Solomon, un om, care nici pe departe n-a fost aşa de însemnat ca Isus. Nu există nici o îndoială despre aceea că Isus, cel mai înţelept şi mai instruit om care a trăit vreodată, a considerat darea de seamă cuprinsă în cartea lui Iona, tot aşa de istorică ca şi darea de seamă despre regele Solomon şi despre regina din Seba. Aceste dări de seamă se ocupă de oameni, care au trăit în realitate, şi despre evenimente, care s-au întîmplat într-adevăr (Mat. 12:42).

SEMNALMENTE CARACTERISTICE SI INSUSIRILE LUI IONA

Ce fel de om era Iona? Foarte probabil un timid, un om căruia îi lipsea încrederea în sine. Unii l-au caracterizat ca sfios şi nehotărît. Si probabil că aşa şi era el, căci, în loc să-şi îndeplinească misiunea, „a fugit de la faţa lui Iehova“. Să examinăm cu toate acestea, înainte de toate, ce fel de misiune a primit el de la Iehova. Lui i se poruncise să meargă la Ninive. Cît de departe era pînă acolo? Aproape 1 000 km. linie aeriană. Deoarece pe vremea aceea nu era nici un drum care să ducă direct din Israel spre Asiria, probabil că trebuia să parcurgă cam 1 100 pînă la 1 300 km. Si cum? Pe jos! La o vîrstă de aproximativ 40 de ani, probabil ar fi avut nevoie de o lună pentru a ajunge la Ninive. Ce fel de oraş era Ninive? Capitala imperiului mondial al Asiriei. Cei 120 000 de locuitori ai ei erau păgîni, care erau renumiţi pentru răutatea lor. Nu este de mirare că misiunea de a merge acolo şi de a propovădui mesajul de avertisment al lui Iehova, i s-a părut ca o sarcină enormă.

Felul şi modul în care a reacţionat Iona asupra faptului că Iehova Dumnezeu a arătat îndurare niniviţilor, deoarece ei s-au căit, pune pe Iona într-o lumină considerabil de rea. Totuşi era el într-adevăr aşa de rău şi s-a gîndit el numai la sine însuşi? Propriu-zis nu. Iona pare să fi fost cu desăvîrşire cinstit. In întreaga sa dare de seamă pe care fără îndoială el însuşi a notat-o, nu se poartă cu grijă cu sine însuţi ci raportează despre slăbiciunile sale şi despre greşeala sa. Aceasta nu este, cu toate acestea, încă totul. El era şi un martor pentru Iehova Dumnezeu, deoarece cînd marinarii l-au întrebat cine este el, le-a răspuns fără frică: „Eu sînt un evreu şi eu mă tem de Iehova, Dumnezeul cerurilor, Acela care a făcut marea şi uscatul.“ S-a cerut curaj să facă o astfel de mărturisire în această situaţie grea şi să spună cu curaj marinarilor că el a fugit dinaintea misiunii, pe care i-o dăduse Iehova (Iona 1:9).

Totuşi el a făcut şi mai mult. Cînd sorţul a căzut asupra lui, el l-a acceptat ca venind de la Iehova, căci, evident, el era familiar cu ceea ce zice cuvîntul lui Dumnezeu despre sorţ (Prov. 16:33; 18:18). Deoarece el nu a dorit ca marinarii nevinovaţi să sufere avarii la corabie din cauza sa, Iona le-a zis: „Luaţi-mă, şi aruncaţi-mă în mare şi marea se va linişti faţă de voi; căci ştiu că din pricina mea a venit peste voi această mare furtună“ (Iona 1:12). Dacă el ar fi fost egoist, fără îndoială că n-ar fi spus nimic şi ar fi sperat că el şi ceilalţi bărbaţi ar fi fost capabili să reziste oarecumva furtunii. Pe lîngă aceasta, să fie încă arătat că mărturia sa pentru adevăratul Dumnezeu Iehova, a produs roade, deoarece după ce furtuna se potolise, marinarii au adus lui Iehova o jertfă şi au făcut un legămînt cu El.

Exista chiar motiv pentru presupunerea că Iona era blînd şi uşor de învăţat. Oamenii blînzi sînt indulgenţi şi se lasă cu plăcere să fie învăţaţi, de aceea se şi spune: „El (Iehova) va învăţa pe cei blînzi calea sa“ (Ps. 25:9). Iona nu era morocănos, ci îi părea rău. El a arătat că putea să suporte o pedeapsă aşa de aspră cum i-a dat-o Dumnezeu. Aceasta reiese din rugăciunea pe care a rostit-o el în pîntecele peştelui şi care, de asemenea lasă să se recunoască că el era familiar cu cartea Psalmilor. El s-a rugat printre altele: „Cînd sufletul meu tînjea în mine, Iehova a fost Acela, la care m-am gîndit. Apoi rugădiunea mea a ajuns pînă la tine în templul Tău cel sfînt . . . . Dar în ceea ce mă priveşte, îţi voi aduce jertfe cu un strigăt de mulţumire. Ceea ce am făgăduit, voi plăti. Mîntuirea aparţine lui Iehova“ (Iona 2:7, 9; Ps. 50:14; 3:8).

INVATATURA DIN EXPERIENTA LUI IONA

Ce putem învăţa din experienţa lui Iona? Foarte mult. Darea de seamă preamăreşte puterea inspiratoare de teamă a lui Iehova şi arată spre exemplu, că el dezlănţuie o mare furtună, care serveşte scopului său, şi după voia sa, poate din nou s-o lase să se potolească. In această dare de seamă se accentuează, în afară de aceasta, că Iehova era interesat chiar de un oraş, ai cărui locuitori erau păgîni şi că el poate să dovedească îndurare faţă de asemenea oameni. Noi recunoaştem de asemenea că Iehova era îndelung răbdător cu profetul său Iona şi că i-a dat o lecţie pe care o merita (Iov 37:23; Fapte 10:34, 35; Ex. 34:6, 7; Romani 2:4).

Din experienţa lui Iona noi învăţăm că este înţelept a urma poruncile lui Iehova. Ea ne ajută de asemenea, să înţelegem că e voia lui Iehova ca să arătăm milă faţă de alţii. Aceasta o putem face prin aceea că ne referim la scopul lui Iehova cu pămîntul şi cu omul, în încrederea puternică că unii vor reacţiona tot aşa ca şi locuitorii Ninivei la propovăduirea lui Iona. Si în cazul cînd din cînd în cînd ni se pun piedici în drum, aparent de neînvins, ar trebui să credem — ca şi Iona în pîntecele peştelui — că, cu ajutorul lui Iehova, le vom putea birui şi ar trebui să continuăm să ne îndeplinim misiunea (Iac. 3:17; Matei 5:7; Luca 6:35, 36; 17:5, 6).

Din modul de procedare a lui Iona putem de asemenea, să învăţăm mult cum ar trebui să predăm şi cum nu. Spre exemplu, n-ar trebui să ne abatem din drum din pricina unei sarcini problematice sau a unui privilegiu de serviciu greu. Intocmai ca şi Iona, vom constata poate mai tîrziu că sarcina propriu-zisă nu era prea grea. Unii cred că Iona ar fi voit poate să facă o călătorie de afaceri spre Tars. Din această cauză noi ne-am putea pune întrebarea: Urmărim noi citeodată interese de afaceri în timp ce propriu-zis ar trebui să fim preocupaţi din plin „în lucrul Domnului“? Sîntem noi tot atît de puţin gata ca şi Iona să propovăduim la tot felul de oameni şi în orice teritorii? Dacă Iehova ar fi poruncit lui Iona să propovăduiască locuitorilor unui oraş din Iuda un mesaj de avertisment, Iona, fără îndoială n-ar fi întîrziat s-o facă. Ne asemănăm cu Iona şi în aceea că noi ne lăsăm reţinuţi din cauza fricii de oameni să facem ceea ce ar trebui să facem? (Evrei 12:25; Iacov 4:13–15; 1 Cor. 15:58; Psalmi 118:6).

Să nu trecem cu vederea, însă că Iona avea însuşiri pe care noi ar trebui să le imităm. Sîntem noi în viaţa de toate zilele tot aşa de curajoşi şi cinstiţi ca şi Iona, care nu s-a ferit să spună marinarilor adevărul, şi care a aşternut în scris tot ce s-a întîmplat? Sîntem gata întotdeauna, ca şi Iona, să ne recunoaştem ca Martori ai lui Iehova? Sîntem noi dispuşi să punem pe primul plan binele altora, după cum a făcut Iona cînd a încercat să-i salveze pe acei marinari întrucît i-a rugat să–l arunce peste bord, ceea ce în măsura în care putea judeca, însemna moartea sa? (Psalmi 11:7; 1 Petru 3:15; Filipeni 2:3, 4).

Adevărat, prin păţania lui Iona ni se dau mai multe lecţii, din care noi putem trage învăţăminte. Noi învăţăm din aceasta ceea ce trebuie şi ceea ce nu trebuie să facem. Noi învăţăm să imităm bunele însuşiri ale lui Iona şi să evităm greşelile sale. Si noi sîntem îndemnaţi să imităm însuşirile minunate ale lui Iehova, mai cu seamă îndurarea, răbdarea şi iubirea Sa. Istoria dramatică a lui Iona este pentru noi de o importanţă covîrşitoare, deoarece Iona pe toate acestea le-a trăit în realitate (Romani 15:4).