Cartea biblică numărul 32 — Iona

Scriitorul: Iona

Data încheierii scrierii: aprox. 844 î.e.n.

 1. La ce întrebări răspunde cartea Iona, şi ce arată ea cu privire la îndurarea lui Iehova?

IONA — un misionar care a slujit în străinătate în secolul al IX-lea î.e.n.! Cum a considerat el misiunea pe care i-a încredinţat-o Iehova? Ce experienţe noi i-a oferit aceasta? Au fost receptivi la mesaj oamenii din teritoriul său? Cât de eficientă a fost lucrarea lui de predicare? Relatarea emoţionantă din cartea Iona răspunde la aceste întrebări. Scrisă într-o perioadă în care naţiunea aleasă de Iehova încălcase legământul încheiat cu el şi începuse să practice idolatria păgână, această carte profetică arată că îndurarea lui Dumnezeu nu se limita la o singură naţiune, nici măcar la Israel. În plus, ea preamăreşte marea îndurare şi bunătate iubitoare a lui Iehova, în contrast cu lipsa de îndurare, de răbdare şi de credinţă care se observă atât de des la omul imperfect.

 2. Ce se cunoaşte despre Iona, şi aproximativ în ce an a profeţit el?

² Numele Iona (în ebraică, Yonáh) înseamnă „Porumbel“. Iona era fiul profetului Amitai din Gat-Hefer, oraş situat în Galileea, în teritoriul lui Zabulon. În 2 Regi 14:23–25 citim că Ieroboam, regele lui Israel, a extins graniţa naţiunii, potrivit cuvântului pe care îl spusese Iehova prin Iona. Înţelegem deci că Iona a profeţit aproximativ în 844 î.e.n., anul urcării pe tron a lui Ieroboam al II-lea, regele lui Israel, cu mult timp înainte ca Asiria, a cărei capitală era Ninive, să stăpânească peste Israel.

 3. Ce anume atestă autenticitatea cărţii Iona?

³ Nu există nicio îndoială cu privire la autenticitatea cărţii Iona. ‘Cel care duce la perfecţiune credinţa noastră’, adică Isus, a vorbit despre Iona ca despre o persoană reală şi a explicat două întâmplări profetice menţionate în cartea Iona, confirmând astfel veridicitatea acestei profeţii (Evr. 12:2; Mat. 12:39–41; 16:4; Luca 11:29–32). Iudeii au plasat întotdeauna cartea Iona printre scrierile canonice şi au considerat-o istorică. Sinceritatea cu care Iona şi-a descris greşelile şi slăbiciunile, fără a încerca să le minimalizeze, arată de asemenea că relatarea este autentică.

 4. Ce fel de peşte l-ar fi putut înghiţi pe Iona? Totuşi, ce informaţie este suficientă pentru noi?

⁴ Ce se ştie despre ‛peştele mare’ care l-a înghiţit pe Iona? S-au făcut multe presupuneri în această privinţă. Caşalotul poate să înghită un om, la fel şi marele rechin alb. Biblia însă spune doar că „Iehova a trimis un peşte mare ca să-l înghită pe Iona“ (Iona 1:17). Nu se precizează ce fel de peşte a fost. De aceea, nu se poate spune cu certitudine dacă a fost un caşalot, un mare rechin alb sau o altă creatură marină care nu este cunoscută.a Biblia vorbeşte despre „un peşte mare“, iar această informaţie este suficientă pentru noi.

CONŢINUTUL CĂRŢII IONA

 5. Cum a reacţionat Iona la misiunea pe care o primise, şi cu ce rezultat?

⁵ Iona este trimis la Ninive, dar fuge (1:1–16). „Cuvântul lui Iehova a venit la Iona, fiul lui Amitai, zicând: «Scoală-te, du-te la Ninive, oraşul cel mare, şi anunţă împotriva lui că răutatea lor a ajuns înaintea feţei mele!».“ (1:1, 2) S-a bucurat Iona de această misiune? Nicidecum! El a fugit în direcţie opusă, luând o corabie spre Tarsis, probabil o denumire pentru Spania de astăzi. Însă o mare furtună s-a abătut asupra corabiei în care se afla Iona. Înfricoşaţi, marinarii au strigat după ajutor, „fiecare către dumnezeul lui“, în timp ce Iona dormea în cala corabiei (1:5). După ce l-au trezit, au aruncat sorţii încercând să afle cine se făcea răspunzător de acea nenorocire. Sorţul a căzut pe Iona. Abia atunci le-a dezvăluit el că era evreu, închinător al lui Iehova, şi că fugea de misiunea pe care i-o încredinţase Dumnezeu. Iona le-a spus marinarilor să-l arunce în mare. După ce au încercat din nou fără succes să redreseze corabia, l-au aruncat pe Iona peste bord, iar marea s-a liniştit.

 6. Ce s-a întâmplat în pântecele acelui „peşte mare“?

⁶ Este înghiţit de „un peşte mare“ (1:17—2:10). „Iehova a trimis un peşte mare ca să-l înghită pe Iona şi Iona a stat înăuntrul peştelui trei zile şi trei nopţi.“ (1:17) Dinăuntrul peştelui, Iona s-a rugat fierbinte lui Iehova. „Din pântecele Şeolului“ el a strigat după ajutor şi a spus că va împlini făgăduinţa pe care o făcuse, fiindcă „salvarea este a lui Iehova“ (2:2, 9). La porunca lui Iehova, peştele l-a vărsat pe Iona pe uscat.

 7. Ce rezultate a dat predicarea lui Iona în Ninive?

⁷ Iona predică în Ninive (3:1—4:11). Iehova i-a repetat lui Iona porunca. De data aceasta, profetul nu a mai fugit de misiunea sa, ci s-a dus la Ninive. El a străbătut oraşul, strigând: „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrus!“ (3:4). Predicarea sa a dat rezultate. Un val de căinţă a umplut oraşul Ninive, iar poporul a început să manifeste credinţă în Dumnezeu. Regele a anunţat un post atât pentru oameni, cât şi pentru animale şi a cerut ca toţi să se acopere cu pânză de sac. Plin de îndurare, Iehova a cruţat oraşul.

 8. Cum a reacţionat Iona la îndurarea pe care a manifestat-o Iehova faţă de oraş, şi cum i-a demonstrat Iehova profetului că nu era consecvent?

⁸ Aceasta era prea mult pentru Iona. Profetul i-a spus lui Iehova că ştiuse de la început că El va arăta îndurare şi de aceea fugise la Tarsis. Iona dorea să moară. Extrem de nemulţumit, el şi-a făcut o colibă la est de oraş şi a aşteptat să vadă ce avea să se întâmple. Atunci Iehova a făcut să crească o curcubetă, care i-a făcut umbră profetului său supărat. Însă bucuria lui Iona n-a durat mult. În dimineaţa următoare, Iehova a trimis un vierme, care a ros planta. Astfel, protecţia ei binefăcătoare a dispărut şi i-au luat locul un vânt dogoritor dinspre est şi un soare arzător. Din nou Iona şi-a dorit moartea. Considerându-se drept, el a încercat să-şi justifice mânia. Iehova i-a arătat însă lui Iona că nu era consecvent: lui îi părea rău de o curcubetă, dar se mâniase fiindcă lui Iehova îi părea rău de marele oraş Ninive.

DE CE ESTE DE FOLOS

 9. În ce fel ar trebui să ne servească drept avertisment atitudinea şi modul de a proceda al lui Iona?

⁹ Modul de a proceda al lui Iona şi consecinţele acţiunii sale ar trebui să ne servească drept avertisment. Iona a fugit de misiunea încredinţată de Dumnezeu. El ar fi trebuit să-şi pună încrederea în ajutorul lui Dumnezeu şi să-şi îndeplinească însărcinarea (Iona 1:3; Luca 9:62; Prov. 14:26; Is. 6:8). Când a pornit în direcţie opusă, Iona a manifestat o atitudine negativă şi nu le-a spus de la început marinarilor că era un închinător al lui „Iehova, Dumnezeul cerurilor“. El îşi pierduse îndrăzneala (Iona 1:7–9; Ef. 6:19, 20). Întrucât se gândea numai la el, Iona a ajuns să considere îndurarea lui Iehova faţă de Ninive drept un afront personal. Încercând să salveze aparenţele, el i-a spus lui Iehova că ştiuse de la început care avea să fie rezultatul, aşadar de ce trebuia să mai fie trimis ca profet? Iona a fost mustrat pentru că a avut o atitudine lipsită de respect şi pentru că s-a plâns. Prin urmare, să tragem învăţăminte din relatarea despre Iona şi să ne reţinem să criticăm îndurarea lui Iehova şi modul său de a acţiona (Iona 4:1–4, 7–9; Filip. 2:13, 14; 1 Cor. 10:10).

10. Cum sunt ilustrate în cartea Iona bunătatea iubitoare şi îndurarea lui Iehova?

¹⁰ Mai presus de orice, cartea Iona evidenţiază două calităţi extraordinare ale lui Iehova: bunătatea iubitoare şi îndurarea. Iehova a arătat bunătate iubitoare faţă de Ninive, trimiţându-l pe profetul său să anunţe distrugerea iminentă a oraşului şi a fost gata să arate îndurare când locuitorii oraşului s-au căit. Datorită acestei îndurări, oraşul Ninive a continuat să existe mai bine de 200 de ani, până în jurul anului 632 î.e.n., când a fost distrus de mezi şi de babilonieni. Iehova a arătat îndurare şi faţă de Iona când l-a scăpat din apele învolburate ale mării şi când a făcut să crească o curcubetă care „să-i uşureze suferinţa“. Făcând să crească acea curcubetă ocrotitoare şi apoi îndepărtând-o, Iehova l-a ajutat pe Iona să înţeleagă că El manifestă îndurare şi bunătate iubitoare aşa cum îi place (Iona 1:2; 3:2–4, 10; 2:10; 4:6, 10, 11).

11. Ce este ‘semnul lui Iona’?

¹¹ Aşa cum citim în Matei 12:38–41, Isus le-a spus conducătorilor religioşi că singurul semn care avea să le fie dat era ‘semnul lui Iona’. După ce a stat trei zile şi trei nopţi în „pântecele Şeolului“, Iona s-a dus să predice în Ninive, devenind astfel un „semn“ pentru niniviţi (Iona 1:17; 2:2; 3:1–4). În mod asemănător, după ce a stat în mormânt trei zile (din prima şi a treia zi doar o parte), Isus a fost înviat. Când discipolii săi au confirmat acest eveniment, Isus a devenit un semn pentru acea generaţie. Ţinând cont de metoda iudeilor de măsurare a timpului şi de ceea ce s-a împlinit în cazul lui Isus, această perioadă de „trei zile şi trei nopţi“ cuprinde mai puţin de trei zile întregi.b

12. a) Ce a mai spus Isus despre niniviţi şi despre iudeii din generaţia sa? b) În ce sens a apărut „unul mai mare decât Iona“, şi ce legătură are el cu Regatul lui Iehova şi cu salvarea?

¹² În acelaşi context, Isus a pus în contrast căinţa niniviţilor cu împietrirea inimii iudeilor din timpul serviciului său, spunând: „Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu această generaţie şi o vor condamna, pentru că ei s-au căit la predicarea lui Iona, dar iată că aici este unul mai mare decât Iona“ (vezi şi Matei 16:4 şi Luca 11:30, 32). Ce a vrut să spună Isus prin cuvintele „unul mai mare decât Iona“? El s-a referit la sine ca fiind cel mai mare dintre toţi profeţii, Cel pe care Iehova îl trimisese să predice: „Căiţi-vă, căci regatul cerurilor s-a apropiat“ (Mat. 4:17). Totuşi, majoritatea iudeilor din acea generaţie au respins „semnul lui Iona“. Dar cum stau lucrurile astăzi? Cei mai mulţi nu acordă atenţie mesajului de avertizare al lui Iehova, însă mii de oameni de pe întregul pământ au marele privilegiu de a auzi vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu, veste care a fost predicată mai întâi de Isus, „Fiul omului“. La fel ca niniviţii, care s-au căit şi au fost binecuvântaţi datorită predicării lui Iona, aceştia pot beneficia de măsurile pline de îndurare luate de Iehova în vederea unei vieţi fără sfârşit, fiindcă, într-adevăr, „salvarea este a lui Iehova“ (Iona 2:9).

[Note de subsol]