„Continuă s-o aştepţi!“

 1, 2. a) Ce întrebări ţi-ai putea pune? b) Care era situaţia în timpul unora dintre cei doisprezece profeţi, şi ce atitudine a avut Mica?

DE CÂT timp aştepţi ca ziua lui Iehova să înlăture răutatea de pe pământ? Cât timp eşti dispus să mai aştepţi? Până atunci, care va fi atitudinea ta şi cum va influenţa ea modul în care îţi trăieşti viaţa? Bineînţeles, răspunsul tău la aceste întrebări va fi altul decât al celor care merg la biserică, dar care îşi trăiesc viaţa aşa cum le place, sperând să meargă la cer.

² În timp ce aşteptăm marea zi a lui Iehova, cărţile celor doisprezece profeţi ne pot fi de un real folos. Mulţi dintre aceşti profeţi au trăit într-o perioadă în care executarea judecăţii lui Dumnezeu era iminentă. De exemplu, Mica a profeţit înainte de anul 740 î.e.n., când Iehova a pedepsit Samaria prin asirieni. (Vezi tabelul cronologic de la paginile 20 şi 21.) Mai târziu, ziua de judecată a lui Iehova a venit şi asupra lui Iuda. Mica nu ştia exact când avea să acţioneze Dumnezeu. S-a gândit el oare să aştepte cu braţele încrucişate, sperând că Dumnezeu nu va întârzia? Iată ce a spus acest profet: „Dar eu voi continua să privesc spre Iehova. Îl voi aştepta cu răbdare pe Dumnezeul salvării mele. Dumnezeul meu mă va auzi“ (Mica 7:7). Fiind ferm convins că ziua aceea avea să vină, Mica a rămas activ, asemenea unui străjer în turnul de veghe. — 2 Samuel 18:24-27; Mica 1:3, 4.

 3. Având în vedere că distrugerea Ierusalimului era iminentă, ce au spus Habacuc şi Ţefania?

³ Să ne uităm acum în tabelul cronologic pentru a vedea unde se află Ţefania şi Habacuc. Putem observa că amândoi au slujit în perioada premergătoare distrugerii Ierusalimului în 607 î.e.n. Însă ei nu ştiau dacă Dumnezeu va executa judecata imediat sau după zeci de ani (Habacuc 1:2; Ţefania 1:7, 14-18). Ţefania a scris: „«Aşteptaţi-mă», zice Iehova, «până în ziua când mă voi ridica la pradă, căci, potrivit hotărârii mele judecătoreşti, voi strânge naţiunile . . . ca să vărs peste ele condamnarea mea, toată mânia mea aprins㻓 (Ţefania 3:8). Iar Habacuc, care a trăit la puţin timp după Ţefania, a scris: „Viziunea este încă pentru timpul fixat, aleargă gâfâind spre sfârşit şi nu va spune minciuni. Chiar dacă ar zăbovi, continuă s-o aştepţi, căci se va împlini negreşit. Nu va întârzia“. — Habacuc 2:3.

 4. În ce context istoric au profeţit Ţefania şi Habacuc, şi cu ce atitudine?

⁴ Vom înţelege şi mai bine afirmaţiile din Ţefania 3:8 şi Habacuc 2:3 dacă examinăm contextul istoric în care au fost rostite. Într-un timp când unii iudei spuneau că „Iehova nu va face nici bine, nici rău“, Ţefania a anunţat „ziua mâniei lui Iehova“. În ziua aceea, atât naţiunile duşmane, cât şi iudeii neascultători aveau să suporte consecinţele dezaprobării lui Dumnezeu (Ţefania 1:4, 12; 2:2, 4, 13; 3:3, 4). Se temea Ţefania de condamnarea şi de mânia lui Dumnezeu? Nu. Dimpotrivă, el trebuia ‘să aştepte’. Dar Habacuc? Şi el trebuia ‘să aştepte’. Aşadar, putem spune pe bună dreptate că Ţefania şi Habacuc n-au fost indiferenţi cu privire la ce urma să se întâmple şi nici nu şi-au trăit viaţa ca şi cum nimic nu avea să se schimbe (Habacuc 3:16; 2 Petru 3:4). După cum putem vedea, cei doi profeţi au avut în comun ceva important: amândoi au trebuit ‘să aştepte’. Şi, aşa cum ştim, ceea ce au aşteptat ei a devenit realitate în anul 607 î.e.n. Aşadar, faptul că ‘au continuat să aştepte’ s-a dovedit a fi calea înţelepciunii.

 5, 6. Care ar trebui să fie atitudinea noastră ştiind în ce moment ne aflăm în ce priveşte împlinirea scopului lui Dumnezeu?

⁵ Şi noi putem fi la fel de siguri că „ziua mâniei lui Iehova“ împotriva actualului sistem va veni; ea va fi o realitate incontestabilă. Nu avem nicio îndoială în această privinţă. Asemenea lui Ţefania şi Habacuc, nici noi nu ştim exact când va veni acea zi (Marcu 13:32). Totuşi, ea va veni, iar împlinirea profeţiilor biblice în timpul nostru arată clar că va veni în curând. Astfel, îndemnul pe care Iehova li l-a dat profeţilor ni se aplică şi nouă: „Continuă s-o aştepţi“. Şi să nu uităm acest adevăr absolut: Dumnezeul nostru este singurul Dumnezeu care acţionează „în folosul celui ce îl aşteaptă“. — Isaia 64:4.

⁶ Toţi putem arăta prin faptele noastre că aşteptăm cu o atitudine potrivită „ziua mâniei lui Iehova“, convinşi fiind că ea va veni la timpul fixat. Dacă avem această convingere şi o demonstrăm prin fapte corespunzătoare, acţionăm în armonie cu sfatul pe care Isus li l-a dat apostolilor şi tuturor creştinilor unşi: „Mijlocul să vă fie încins şi lămpile aprinse şi să fiţi ca oamenii care îşi aşteaptă stăpânul . . . . Fericiţi sunt sclavii aceia pe care stăpânul, la venire, îi găseşte veghind! Adevărat vă spun: El se va încinge, îi va pune să se întindă la masă şi, venind lângă ei, le va sluji“ (Luca 12:35-37). Într-adevăr, dacă aşteptăm cu o atitudine potrivită, ne dovedim încrederea că ziua cea mare a lui Iehova nu va întârzia nicio clipă, ci va veni exact la momentul stabilit.

 7, 8. a) La ce a dus răbdarea lui Dumnezeu? b) Ce atitudine ne-a îndemnat Petru să manifestăm?

⁷ Slujitorii lui Dumnezeu din timpurile moderne erau în aşteptare înainte de 1914, anul în care Regatul lui Dumnezeu a fost instaurat în ceruri, şi sunt în aşteptare şi astăzi. Dar aşteptarea lor nu este pasivă. Dimpotrivă, ei au rămas activi în lucrarea de predicare, pe care le-a încredinţat-o Dumnezeu (Faptele 1:8). Acum gândeşte-te la următorul lucru: Dacă ziua cea mare a lui Iehova ar fi venit în 1914, cum te-ar fi găsit? Sau, dacă ar fi venit acum 40 de ani, ai fi fost tu bogat „în acte de conduită sfântă şi în fapte de devoţiune sfântă“ (2 Petru 3:11)? Şi ce se poate spune despre membrii familiei tale care sunt Martori sau despre prietenii tăi apropiaţi din congregaţie? Este clar deci că această perioadă de aşteptare a deschis calea salvării pentru tine şi pentru mulţi alţii, aşa cum se arată în 2 Petru 3:9. Faptul că Iehova n-a distrus întregul sistem rău imediat după instaurarea Regatului le-a permis multor oameni să se căiască, aşa cum niniviţii au avut posibilitatea să se căiască şi să fie cruţaţi. Aşadar, avem toate motivele să subscriem la cuvintele apostolului Petru: „Consideraţi răbdarea Domnului nostru drept salvare“ (2 Petru 3:15). Şi în prezent oamenii au posibilitatea să se căiască şi să facă schimbările necesare în modul lor de gândire şi de viaţă.

⁸ Desigur, un creştin ar putea privi cu o oarecare detaşare stările de lucruri din zilele în care au trăit Mica, Ţefania şi Habacuc. La urma urmei, asta a fost demult, ar putea spune el! Dar ce lecţii desprindem din ceea ce s-a întâmplat atunci? Am amintit deja sfatul lui Petru prin care creştinii sunt îndemnaţi să fie bogaţi „în acte de conduită sfântă şi în fapte de devoţiune sfântă“. Imediat după aceste cuvinte, Petru a mai subliniat ceva: este necesar ‘să aşteptăm şi să păstrăm viu în minte prezenţa zilei lui Iehova’ (2 Petru 3:11, 12). Prin urmare, trebuie ‘să păstrăm viu în minte’ ziua aceea şi ‘să o aşteptăm’.

 9. De ce este potrivit să ‘privim’ spre Iehova?

⁹ Indiferent că îi slujim lui Iehova de câţiva ani sau de zeci de ani, ‘continuăm noi să privim spre el şi îl aşteptăm noi cu răbdare’, asemenea lui Mica (Romani 13:11)? Evident, suntem oameni şi am dori mult să ştim când va veni sfârşitul şi cât timp a mai rămas până atunci. Însă nu ne stă în putinţă să aflăm acest lucru. Să ne amintim cuvintele lui Isus: „Dacă stăpânul casei ar fi ştiut la ce strajă venea hoţul, ar fi rămas treaz şi n-ar fi lăsat să i se spargă casa. De aceea, fiţi şi voi gata, pentru că Fiul omului vine la o oră la care nu vă gândiţi“. — Matei 24:43, 44.

10. Ce lecţii învăţăm analizând viaţa lui Ioan şi modul lui de a privi lucrurile?

¹⁰ Cuvintele lui Isus ne amintesc de ceea ce au consemnat Mica, Ţefania şi Habacuc. Şi să nu uităm că Isus nu li se adresa unor oameni din vechime, ci continuatorilor săi, inclusiv nouă. Mulţi creştini fideli au pus în practică sfatul lui Isus şi ‘au fost gata’, rămânând în aşteptare. Apostolul Ioan este un exemplu grăitor. El a fost unul dintre cei patru apostoli care, în 33 e.n., în timp ce se aflau pe Muntele Măslinilor, l-au întrebat pe Isus despre încheierea acestui sistem (Matei 24:3; Marcu 13:3, 4). Atunci Ioan nu ştia momentul exact al împlinirii profeţiei lui Isus. Să ni-l imaginăm acum pe Ioan după aproape 60 de ani. Este înaintat în vârstă, dar nu a obosit să aştepte. Dimpotrivă, când l-a auzit pe Isus spunând: „Eu vin repede!“, Ioan a răspuns: „Amin! Vino, Doamne Isus!“ Ioan nu regreta modul în care îşi trăise viaţa. El era convins că Iehova îl va răsplăti pe fiecare după faptele lui când îşi va executa judecata (Revelaţia 22:12, 20). Indiferent când urma să aibă loc aceasta, Ioan dorea să fie „gata“, potrivit sfatului dat de Domnul Isus. Doreşti şi tu acelaşi lucru?

11. În ce privinţă se deosebeau Mica şi Osea de contemporanii lor?

¹¹ Mai putem desprinde o lecţie de la profeţii care au trăit în perioada dinaintea executării judecăţilor lui Iehova, mai întâi asupra lui Israel şi apoi asupra lui Iuda. Mica ‘a continuat să privească spre Iehova şi să-l aştepte cu răbdare’, însă mulţi dintre contemporanii lui nu au făcut lucrul acesta. Ei ‘urau binele şi iubeau răul’. Mica i-a avertizat cu privire la ceea ce avea să li se întâmple dacă nu se schimbau. Iată ce a spus el: „Vor striga către Iehova după ajutor, dar el nu le va răspunde“ (Mica 3:2, 4; 7:7). Osea, contemporan cu Mica, a folosit cuvinte care denumeau munci agricole pentru a-i îndemna pe locuitorii regatului nordic al lui Israel astfel: „Semănaţi în dreptate, seceraţi potrivit bunătăţii iubitoare! Desţeleniţi-vă un ogor, cât mai aveţi timp să-l căutaţi pe Iehova“. Însă majoritatea israeliţilor nu au ascultat acest îndemn. Ei au „arat răutate“, astfel că au „secerat nedreptate“ (Osea 10:12, 13). Ei au tolerat corupţia sau chiar au practicat-o, ‘încrezându-se în calea lor’, nu în calea lui Iehova. Poate că astăzi unii oameni se întreabă: Cum a fost posibil să li se întâmple aceasta unor închinători ai adevăratului Dumnezeu, care trăiau în Ţara Promisă? Osea a arătat că problema lor se datora unei atitudini de care trebuie să ne ferim şi noi dacă vrem să continuăm să aşteptăm ziua cea mare a lui Iehova. În ce consta această atitudine a lor? Căutau să ducă o viaţă comodă şi ‘să se sature’.

12. a) Aşa cum arată Osea, ce atitudine greşită au adoptat israeliţii înainte de 740 î.e.n.? b) Ce anume arată că israeliţii căutau ‘să se sature’?

¹² După ce a intrat în Ţara Promisă, o ţară în care curgea lapte şi miere, poporul lui Dumnezeu s-a bucurat de o mare prosperitate. Cum au reacţionat israeliţii? Iată ce a spus Iehova prin intermediul lui Osea: „Când au păscut pe păşunea lor, s-au săturat. S-au săturat şi inima a început să li se înalţe. De aceea m-au uitat“ (Osea 13:6). Cu secole mai înainte, Dumnezeu îşi avertizase poporul cu privire la acest pericol (Deuteronomul 8:11-14; 32:15). Totuşi, în zilele lui Osea şi ale lui Amos, israeliţii uitaseră avertismentul şi căutau ‘să se sature’. Amos ne oferă mai multe detalii în legătură cu ceea ce făceau aceştia. El arată că mulţi aveau mobilă de lux, iar unele familii aveau chiar două case. De asemenea, ei consumau cele mai fine mâncăruri, beau vinuri alese din vase de preţ şi se ungeau „cu cele mai bune uleiuri“, probabil produse cosmetice parfumate (Amos 3:12, 15; 6:4-6). Desigur, niciunul dintre aceste aspecte ale vieţii nu era greşit în sine; greşit era că li se acorda prea multă importanţă.

13. Ce greşeală gravă au făcut israeliţii, atât cei bogaţi, cât şi cei săraci?

¹³ Evident, nu toţi locuitorii regatului nordic ajunseseră bogaţi şi ‘sătui’. Unii erau săraci şi luptau din greu pentru a-şi câştiga existenţa şi a-şi hrăni familia (Amos 2:6; 4:1; 8:4-6). Aşa stau lucrurile şi astăzi în multe părţi ale lumii. Au fost valabile cuvintele lui Dumnezeu din Osea 13:6 şi pentru oamenii săraci din vechiul Israel? Sunt oare valabile şi astăzi? Desigur. Iehova a arătat că adevăraţii săi închinători, indiferent că sunt bogaţi sau săraci, trebuie să fie atenţi să nu se lase atât de absorbiţi de aspectele materiale ale vieţii, încât ‘să-l uite pe Dumnezeu’. — Luca 12:22-30.

14. De ce trebuie să acordăm atenţie modului în care aşteptăm?

¹⁴ Noi avem avantajul că trăim într-un timp când multe profeţii biblice s-au împlinit. De aceea, avem şi mai multe motive să rămânem vigilenţi, să fim gata şi să aşteptăm. Dar ce se poate spune dacă aşteptăm ziua lui Iehova deja de mulţi ani, poate chiar de zeci de ani? Probabil că în trecut am depus eforturi în lucrarea de predicare şi am luat decizii care reflectau convingerea noastră că ziua lui Iehova este aproape. Totuşi, această zi nu a venit încă. Continuăm s-o aşteptăm? Fiecare dintre noi ar trebui să se întrebe: O aştept eu cu acelaşi entuziasm sau arăt mai puţină înflăcărare? — Revelaţia 2:4.

15. Cum putem şti dacă nu cumva aşteptăm cu mai puţin entuziasm?

¹⁵ Ne putem examina în multe feluri entuziasmul cu care aşteptăm, dar de ce n-am ţine seamă de elementele folosite de Amos pentru a descrie poporul din zilele sale, care căuta ‘să se sature’? Pe măsură ce le analizăm, putem vedea dacă nu cumva avem şi noi tendinţa de a căuta ‘să ne săturăm’. Un creştin care în trecut a dovedit prin modul de gândire şi de acţiune că aşteaptă cu entuziasm ar putea începe să depună eforturi pentru a avea o casă sau un automobil mai luxos, pentru haine după ultima modă, pentru produse cosmetice şi bijuterii scumpe sau pentru băuturi şi mâncăruri alese. Este adevărat, Biblia nu sugerează în niciun fel că ar trebui să trăim ca nişte asceţi, renunţând la toate plăcerile fireşti ale vieţii. Omul care munceşte din greu trebuie „să mănânce, să bea şi să se bucure de truda lui“ (Eclesiastul 3:13). Totuşi, un creştin poate fi în pericol dacă se preocupă din ce în ce mai mult de mâncare, de băutură sau de aspectul său exterior (1 Petru 3:3). Isus a remarcat că unii creştini unşi din Asia Mică îşi schimbaseră priorităţile, ceea ce arată că acest pericol este real pentru creştini (Revelaţia 3:14-17). S-a întâmplat ceva asemănător şi cu noi? Căutăm ‘să ne săturăm’, fiind preocupaţi probabil de lucrurile materiale? Aşteptăm cu mai puţin entuziasm? — Romani 8:5-8.

16. De ce n-ar fi spre binele copiilor noştri să-i încurajăm să ducă o viaţă prin care să caute ‘să se sature’?

¹⁶ Faptul că nu mai aşteptăm marea zi a lui Iehova cu acelaşi entuziasm se poate vedea şi din sfaturile pe care li le dăm copiilor noştri sau altora. Poate că un creştin gândeşte astfel: „Eu am renunţat la studii sau la carieră deoarece credeam că sfârşitul este foarte aproape. Dar vreau ca acum copiii mei să primească instruirea care le va permite să ducă o viaţă confortabilă“. Poate că şi unii părinţi din zilele lui Osea gândeau la fel. În cazul acesta, era oare spre binele copiilor lor sfatul de a duce o viaţă prin care să caute ‘să se sature’? Iar dacă acei copii alegeau o viaţă confortabilă, căutând ‘să se sature’, ce avea să se întâmple cu ei în 740 î.e.n., când Samaria a căzut în mâinile asirienilor? — Osea 13:16; Ţefania 1:12, 13.

17. În ce privinţă ar trebui să-l imităm pe Mica?

¹⁷ Asemenea adevăraţilor închinători din trecut, şi noi putem avea încredere că promisiunile divine se vor împlini la timpul fixat de Dumnezeu (Iosua 23:14). Profetul Mica a dovedit înţelepciune, aşteptându-l cu răbdare pe Dumnezeul salvării sale. Întrucât avem posibilitatea de a privi înapoi în timp, putem observa din tabelul cronologic în ce perioadă a trăit Mica şi cât de aproape era el de vremea când Samaria a fost cucerită. Dar ce putem spune despre noi şi despre timpul în care trăim? Dacă ne analizăm viaţa, putem spune că am luat decizii înţelepte, de exemplu în ce priveşte cariera, modul de viaţă şi serviciul cu timp integral? Desigur, nu ştim „ziua şi ora aceea“ (Matei 24:36-42). Dar, fără îndoială, dăm dovadă de înţelepciune dacă păstrăm aceeaşi atitudine ca a lui Mica şi dacă acţionăm în consecinţă. Cât de fericit va fi acest profet când va fi răsplătit cu viaţă în paradisul restabilit pe pământ şi când va afla că mesajul său profetic şi exemplul său de fidelitate ne-au fost de mare folos! Atunci noi vom fi dovada vie că Iehova este Dumnezeul salvării!

18, 19. a) Ce nenorocire a prezis Obadia? b) Ce speranţă i-a oferit Obadia lui Israel?

¹⁸ Încrederea noastră are o temelie solidă. Să ne gândim, de exemplu, la scurta carte profetică a lui Obadia. Mesajul ei se referă la anticul Edom şi anunţă judecata lui Iehova împotriva acestui popor, care se purtase rău faţă de Israel, ‘fratele’ său (Obadia 12). Pustiirea prezisă a avut într-adevăr loc, aşa cum am văzut în capitolul 10. La jumătatea secolului al VI-lea î.e.n., babilonienii conduşi de Nabonid au cucerit Edomul, iar acesta a încetat să existe ca naţiune. Dar mesajul lui Obadia transmite încă o idee importantă, legată de modul în care aşteptăm marea zi a lui Iehova.

¹⁹ Ştim că naţiunea duşmană (Babilonul) care a pustiit Edomul executase pedeapsa lui Dumnezeu şi împotriva poporului său infidel. În 607 î.e.n., babilonienii au distrus Ierusalimul şi i-au dus pe iudei în exil. Ţara a ajuns atunci o întindere pustie. S-au sfârşit lucrurile aici? Nu. Prin intermediul lui Obadia, Iehova a prezis că israeliţii aveau să-şi ia din nou ţara în stăpânire. Iată ce citim despre această promisiune încurajatoare în Obadia 17: „Cei ce vor scăpa vor fi pe muntele Sion şi el va deveni sfânt, iar casa lui Iacob va lua în stăpânire ce îi aparţine“.

20, 21. De ce ne aduc mângâiere cuvintele din Obadia 17?

²⁰ Istoria confirmă împlinirea cuvintelor lui Iehova, transmise prin Obadia. Ce a prezis Dumnezeu s-a întâmplat. Mii de exilaţi iudei şi israeliţi s-au întors în ţară în anul 537 î.e.n. Având binecuvântarea lui Iehova, ei au transformat întinderea pustie într-un paradis înfloritor. Despre această schimbare uluitoare citim în Isaia 11:6-9 şi 35:1-7. Dar şi mai importantă a fost restabilirea adevăratei închinări, care avea centrul la templul reconstruit al lui Iehova. Astfel, cuvintele din Obadia 17 constituie încă o dovadă că promisiunile lui Iehova sunt demne de încredere. Ele se împlinesc întotdeauna.

²¹ Obadia şi-a încheiat profeţia cu aceste cuvinte: „Domnia va fi a lui Iehova“ (Obadia 21). Având încredere în această promisiune, noi aşteptăm timpul glorios când, prin Isus Cristos, Iehova va guverna întregul univers, inclusiv planeta noastră, fără să întâmpine opoziţie. Indiferent că aşteptăm de puţin timp sau de zeci de ani marea zi a lui Iehova şi binecuvântările care vor urma, putem fi ferm convinşi că aceste aşteptări bazate pe Biblie se vor împlini.

22. De ce este potrivit să ne însuşim punctul de vedere exprimat în Habacuc 2:3 şi în Mica 4:5?

²² Aşadar, este potrivit să repetăm asigurarea dată de Habacuc, care în mod sigur se aplică la timpurile noastre: „Viziunea este încă pentru timpul fixat, aleargă gâfâind spre sfârşit şi nu va spune minciuni. Chiar dacă ar zăbovi, continuă s-o aştepţi, căci se va împlini negreşit. Nu va întârzia“ (Habacuc 2:3). Chiar dacă din punctul de ­vedere al omului s-ar părea că ziua cea mare a lui Iehova întârzie, ea va veni negreşit la timpul stabilit. Iehova ne-a promis lucrul acesta. Astfel, atât cei care îi slujesc lui Dumnezeu de mulţi ani, cât şi cei care îi aduc închinare de puţin timp pot continua să facă acest lucru împreună, dovedind aceeaşi încredere ca aceea exprimată în Mica 4:5: „Noi vom umbla în numele lui Iehova, Dumnezeul nostru, pe timp indefinit, da, pentru totdeauna“.