Locul legitim al închinării la Iehova în viaţa noastră

„În fiecare zi [cât este ziua de lungă, NW] Te voi binecuvânta şi voi lăuda Numele Tău în veci de veci.“ — PSALMUL 145:2.

 1. Ce pretinde Iehova cu privire la închinare?

„EU, IEHOVA, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu care pretinde devoţiune exclusivă“ (Exodul 20:5, NW). Moise a auzit această declaraţie a lui Iehova, iar, mai târziu, el a repetat-o când i-a vorbit naţiunii Israel (Deuteronomul 5:9). Moise nu avea nici o îndoială cu privire la faptul că Iehova Dumnezeu aştepta din partea slujitorilor Săi să I se închine în exclusivitate.

 2, 3. a) Prin ce anume a fost extraordinar evenimentul care i-a impresionat pe israeliţi la Muntele Sinai? b) Ce întrebări vom analiza cu privire la închinarea israeliţilor şi a slujitorilor actuali ai lui Dumnezeu?

² Aflaţi în tabăra de lângă Muntele Sinai, israeliţii şi „o mulţime de oameni de tot felul“, care părăsiseră Egiptul împreună cu ei, au fost martorii unui eveniment extraordinar (Exodul 12:38). Ceea ce au văzut ei nu semăna deloc cu închinarea la dumnezeii Egiptului, care fuseseră umiliţi prin cele zece plăgi. În timp ce Iehova îşi făcea simţită prezenţa înaintea lui Moise, aveau loc fenomene care inspirau teamă: tunete, fulgere şi sunetul asurzitor al unui corn care făcea să tremure întreaga tabără. Apoi s-a văzut foc şi fum în timp ce tot muntele se cutremura (Exodul 19:16–20; Evrei 12:18–21). Dacă vreun israelit dorea şi alte dovezi că ceea ce se petrecea acolo era un lucru extraordinar, acestea aveau să apară în curând. În scurt timp, Moise a coborât de pe munte după ce a primit al doilea exemplar al legilor lui Dumnezeu. Potrivit relatării inspirate, „pielea feţei lui [Moise] strălucea; şi [oamenii] se temeau să se apropie de el“. Într-adevăr, aceasta era o privelişte supranaturală de neuitat! — Exodul 34:30.

³ Pentru naţiunea tipică a lui Dumnezeu nu exista nici o îndoială cu privire la locul pe care îl ocupa închinarea la Iehova. El era Eliberatorul lor. Ei îi datorau însăşi viaţa lor. El era şi Legislatorul lor. Dar acordau ei întâietate închinării la Iehova? Şi ce putem spune despre slujitorii de azi ai lui Dumnezeu? Pe ce plan stă închinarea la Iehova în viaţa lor? — Romani 15:4.

Închinarea la Iehova în Israel

 4. Cum era aranjată tabăra israeliţilor în timpul călătoriei lor prin deşert, şi ce se afla în centrul taberei?

⁴ Dacă aţi fi avut o privire de ansamblu a israeliţilor în tabăra din deşert, ce aţi fi văzut? Un imens, dar ordonat, grup de corturi care adăposteau, probabil, peste trei milioane de persoane, aranjate potrivit împărţirii în secţiuni a câte trei triburi, la nord, sud, est şi vest. Uitându-vă mai atent, aţi fi observat un alt aranjament, aflat mai aproape de centrul taberei. Aceste patru grupuleţe de corturi adăposteau familiile tribului lui Levi. Exact în centrul taberei, într-o zonă delimitată de un perete de pânză, se afla o construcţie unică, şi anume „cortul întâlnirii“, sau tabernacolul, pe care israeliţi „cu inima înţeleaptă“ îl înălţaseră conform planului lui Iehova. — Numeri 1:52, 53; 2:3, 10, 17, 18, 25; Exodul 35:10.

 5. Cărui scop servea tabernacolul în Israel?

⁵ În fiecare dintre cele aproximativ 40 de locuri unde şi-au aşezat tabăra în timpul călătoriei lor prin deşert, israeliţii au ridicat tabernacolul, care a devenit punctul central al taberei (Numeri, capitolul 33). În mod adecvat, Biblia îl descrie pe Iehova ca locuind în mijlocul poporului său, chiar în centrul taberei lor. Gloria sa umplea tabernacolul (Exodul 29:43–46; 40:34; Numeri 5:3; 11:20; 16:3). În cartea Our Living Bible se spune: „Acest altar portabil era de o importanţă majoră, deoarece el constituia un centru religios la care se adunau triburile şi care a păstrat, astfel, unitatea între ele pe parcursul anilor îndelungaţi de peregrinări prin deşert, dându-le posibilitatea să acţioneze în comun“. Mai mult decât atât, tabernacolul le amintea mereu israeliţilor că închinarea la Creatorul lor era esenţială pentru viaţa lor.

 6, 7. Ce construcţie pentru închinare a înlocuit tabernacolul, şi în ce fel a servit ea naţiunii Israel?

⁶ După sosirea israeliţilor în Ţara Promisă, tabernacolul a continuat să fie centrul închinării lor (Iosua 18:1; 1 Samuel 1:3). La un moment dat, regele David a propus ridicarea unei construcţii permanente. Aceasta a fost templul, construit ulterior de fiul său Solomon (2 Samuel 7:1–10). La inaugurarea lui s-a coborât un nor care arăta că Iehova a aprobat această clădire. Solomon s-a rugat astfel: „Am construit . . . o casă de locuit [măreaţă, NW] pentru Tine, un loc stabil [permanent, NW] unde vei rămâne pentru totdeauna“ (1 Împăraţi 8:12, 13; 2 Cronici 6:2). Templul recent construit a devenit acum centrul de închinare al naţiunii.

⁷ De trei ori pe an, toţi bărbaţii israeliţi se duceau la Ierusalim ca să asiste cu bucurie la sărbătorile de la templu, ca semn de recunoştinţă pentru binecuvântările lui Dumnezeu. În mod corespunzător, aceste întruniri erau denumite „sărbătorile periodice ale lui Iehova“, care îndreptau atenţia asupra închinării la Dumnezeu (Leviticul 23:2, 4, NW). Femeile pioase asistau împreună cu ceilalţi membri ai familiei. — 1 Samuel 1:3–7; Luca 2:41–44.

 8. Cum confirmă Psalmul 84:1–12 importanţa închinării la Iehova?

⁸ Psalmiştii inspiraţi au recunoscut cu elocvenţă că închinarea ocupa un loc de frunte în viaţa lor. „Cât de plăcute sunt locaşurile Tale [frumos este grandiosul tău tabernacol, NW], DOAMNE al oştirilor!“, au cântat fiii lui Core. Desigur, ei nu lăudau o construcţie, ci, mai curând, ridicau glasul pentru a-l lăuda pe Iehova Dumnezeu: „Inima şi carnea mea strigă [de bucurie, NW] către Dumnezeul cel viu“. Serviciul la templu le aducea leviţilor o mare bucurie. „Ferice de cei care locuiesc în casa Ta“, spuneau ei. „Ei Te vor lăuda neîncetat.“ De fapt, tot Israelul a putut cânta: „Ferice de cei care îşi pun tăria în Tine, în a căror inimă sunt croite drumuri. . . . Ei merg din putere în putere şi se prezintă înaintea lui Dumnezeu în Sion“. Deşi călătoria unui israelit la Ierusalim putea fi lungă şi obositoare, puterea sa era reînnoită când sosea în capitală. Inima sa era plină de bucurie când îşi glorifica privilegiul de a se închina lui Iehova: „Căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte. Eu vreau mai bine să stau în pragul casei Dumnezeului Meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii. . . . DOAMNE al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!“ Aceste cuvinte demonstrau prioritatea pe care o acordau aceşti israeliţi închinării la Iehova. — Psalmul 84:1–12.

 9. Ce i s-a întâmplat naţiunii Israel când nu a mai acordat întâietate închinării la Iehova?

⁹ Din nefericire, israeliţii nu au pus întotdeauna pe primul plan închinarea adevărată. Ei au lăsat ca închinarea la dumnezeii falşi să le slăbească zelul pentru Iehova. Drept urmare, Iehova i-a lăsat pradă duşmanilor lor, permiţându-le acestora să-i ducă în exil în Babilon. Când israeliţii au fost restabiliţi în patrie după 70 de ani, Iehova le-a dat îndemnuri însufleţitoare prin profeţii săi fideli Hagai, Zaharia şi Maleahi. Preotul Ezra şi guvernatorul Neemia au încurajat poporul lui Dumnezeu să reconstruiască templul şi să restabilească închinarea adevărată. Dar, cu trecerea timpului, naţiunea a pus din nou pe un plan secundar închinarea adevărată.

Zelul pentru închinarea adevărată în secolul I e.n.

10, 11. Pe ce plan se afla închinarea la Iehova în viaţa celor fideli când Isus a fost pe pământ?

¹⁰ La timpul fixat de Iehova, a venit Mesia. Oamenii fideli sperau în salvarea furnizată de Iehova (Luca 2:25; 3:15). Evanghelia lui Luca subliniază faptul că Ana era o văduvă de 84 de ani care „nu se depărta de templu şi noapte şi zi slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni“. — Luca 2:37.

¹¹ Isus a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui“ (Ioan 4:34). Amintiţi-vă de modul în care a reacţionat Isus când s-a aflat faţă în faţă cu schimbătorii de bani de la templu. El a răsturnat atât mesele acestora, cât şi băncile negustorilor care vindeau porumbei. Iată ce relatează Marcu: „[Isus] nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin templu. Şi-i învăţa, zicând: «Oare nu este scris: „Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele?“» Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari“ (Marcu 11:15–17). Într-adevăr, Isus nu le-a permis nici măcar celor care duceau lucruri în cealaltă parte a oraşului să scurteze drumul traversând curtea templului. Acţiunile lui Isus au întărit sfatul dat de el anterior: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui“ (Matei 6:33). Isus ne-a dat un minunat exemplu prin modul în care i-a acordat lui Iehova devoţiune exclusivă. El punea, într-adevăr, în practică ceea ce predica. — 1 Petru 2:21.

12. Cum au dovedit discipolii lui Isus că acordau prioritate închinării la Iehova?

¹² Isus le-a dat discipolilor săi un exemplu demn de urmat şi prin modul în care şi-a îndeplinit însărcinarea referitoare la eliberarea evreilor năpăstuiţi, dar fideli, de poverile practicilor religioase false (Luca 4:18). Respectând porunca lui Isus de a face discipoli şi de a-i boteza, primii creştini au anunţat plini de curaj voinţa lui Iehova referitoare la Domnul lor înviat. Lui Iehova i-a plăcut faptul că ei acordau prioritate închinării aduse Lui. De aceea, îngerul lui Dumnezeu i-a eliberat în mod miraculos din închisoare pe apostolii Petru şi Ioan, instruindu-i după cum urmează: „Duceţi-vă, staţi în templu şi vestiţi poporului toate cuvintele vieţii acesteia“. Învioraţi, ei au îndeplinit porunca. În fiecare zi atât în templul din Ierusalim, cât şi din casă în casă „nu încetau să înveţe pe oameni şi să răspândească vestea bună că Isus este Hristosul“. — Faptele 1:8; 4:29, 30; 5:20, 42; Matei 28:19, 20.

13, 14. a) Ce a încercat Satan să le facă slujitorilor lui Dumnezeu încă de la începuturile creştinismului? b) Ce au continuat să facă slujitorii fideli ai lui Dumnezeu?

¹³ Pe măsură ce opoziţia faţă de predicarea lor se înteţea, Dumnezeu şi-a îndrumat slujitorii fideli să scrie sfaturi oportune. „Aruncaţi asupra Lui [Iehova] toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi“, a scris Petru la scurt timp după anul 60 e.n. „Fiţi treji şi vegheaţi, pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri, în lume, trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.“ Primii creştini au găsit, fără îndoială, mângâiere în aceste cuvinte. Ei ştiau că, după ce vor fi suferit puţin timp, Dumnezeu le va desăvârşi instruirea (1 Petru 5:7–10). În timpul ultimelor zile ale sistemului de lucruri iudaic, creştinii adevăraţi au înălţat pe noi trepte închinarea plină de iubire la Iehova. — Coloseni 1:23.

¹⁴ Aşa cum profeţise apostolul Pavel, apostazia — devierea de la închinarea adevărată — şi-a făcut apariţia (Faptele 20:29, 30; 2 Tesaloniceni 2:3). Documente din ultimele decenii ale secolului I e.n. ne oferă multe dovezi în acest sens (1 Ioan 2:18, 19). Satan a reuşit să semene creştini falşi în mijlocul creştinilor adevăraţi, făcând dificilă deosebirea dintre „neghină“ şi creştinii asemănători grâului. Cu toate acestea, de-a lungul secolelor, unele persoane au pus pe primul plan închinarea la Dumnezeu chiar cu riscul vieţii lor. Dar Dumnezeu nu şi-a strâns din nou slujitorii în vederea înălţării închinării adevărate decât în ultimele decenii ale ‘timpurilor fixate ale naţiunilor’. — Matei 13:24–30, 36–43; Luca 21:24, NW.

Azi, închinarea la Iehova este înălţată

15. Cum se împlinesc din 1919 încoace profeţiile din Isaia 2:2–4 şi Mica 4:1–4?

¹⁵ În 1919, Iehova i-a dat putere rămăşiţei unse să efectueze în mod curajos, pe întregul glob, o campanie de predicare care a înălţat închinarea la adevăratul Dumnezeu. Din 1935 încoace, şuvoiul de oameni care se suie din punct de vedere spiritual la „muntele casei DOMNULUI [lui Iehova, NW]“ a crescut necontenit pe măsură ce „alte oi“ simbolice i se adaugă. Pe parcursul anului de serviciu 1993, 4 709 889 de Martori ai lui Iehova l-au lăudat pe Dumnezeu, invitându-i pe alţii să se alăture acestei închinări înălţate. Ce deosebire între această stare şi starea spirituală degradată a ‘dealurilor’ de secte din imperiul mondial al religiei false, îndeosebi a celor din creştinătate! — Ioan 10:16; Isaia 2:2–4; Mica 4:1–4.

16. Ce trebuie să facă toţi slujitorii lui Dumnezeu având în vedere profeţia din Isaia 2:10–22?

¹⁶ Adepţii religiei false îşi consideră bisericile şi catedralele, ba chiar şi preoţii drept „înalţi“, atribuindu-le titluri înalte şi onoruri. Dar să observăm ce a profeţit Isaia: „Privirea trufaşă a omului va fi smerită şi îngâmfarea oamenilor va fi coborâtă: numai DOMNUL [Iehova, NW] va fi înălţat în ziua aceea“. Când se va întâmpla aceasta? În timpul necazului celui mare iminent, când „idolii [dumnezeii fără valoare, NW] vor pieri“. Având în vedere iminenţa acelui timp care inspiră teamă, toţi slujitorii lui Dumnezeu trebuie să analizeze cu seriozitate pe ce plan se află în viaţa lor închinarea la Iehova. — Isaia 2:10–22.

17. Cum dovedesc slujitorii actuali ai lui Iehova că acordă prioritate închinării la Iehova?

¹⁷ Ca fraternitate internaţională, Martorii lui Iehova sunt bine cunoscuţi pentru zelul lor în predicarea Regatului. Închinarea lor nu este doar o religie superficială care durează circa o oră pe săptămână, ci este întregul lor mod de viaţă (Psalmul 145:2). Într-adevăr, anul trecut, peste 620 000 de Martori şi-au planificat treburile în aşa fel încât să participe la ministerul creştin cu timp integral. Nici ceilalţi, desigur, nu neglijează închinarea la Iehova, ea ocupând un loc important atât în discuţiile lor zilnice, cât şi în predicarea lor publică, chiar dacă obligaţiile de familie le pretind să lucreze din greu într-un serviciu laic.

18, 19. Citaţi exemple de încurajare pe care le-aţi primit din citirea relatărilor autobiografice ale unor Martori.

¹⁸ Relatările autobiografice ale unor Martori publicate în Turnul de veghere ne furnizează informaţii privitoare la modul în care diferiţi fraţi şi surori au păstrat pe primul plan în viaţă închinarea la Iehova. Dedicându-şi viaţa lui Iehova la vârsta de şase ani, o soră şi-a fixat drept obiectiv serviciul misionar. Fraţi şi surori tinere, ce obiectiv vă puteţi alege care vă va ajuta să păstraţi pe primul plan în viaţă închinarea la Iehova? — Vezi articolul „Am urmărit un obiectiv precis de la vârsta de şase ani“, apărut în Turnul de veghere din 1 martie 1992, paginile 26–30.

¹⁹ Un alt exemplu minunat în ce priveşte faptul de a-i acorda închinării la Iehova locul legitim ni-l dă o soră în vârstă rămasă văduvă. Ea a fost mult încurajată să persevereze de cei ajutaţi de ea să înveţe adevărul. Aceştia constituiau „familia“ ei (Marcu 3:31–35). Dacă vă veţi găsi într-o situaţie asemănătoare, veţi accepta sprijinul şi ajutorul celor mai tineri din congregaţie? (Citeşte relatarea sorei Winifred Remmie în articolul „Am răspuns în timp de seceriş“, publicat în Turnul de veghere din 1 iulie 1992, paginile 21–23.) Voi, slujitori cu timp integral, dovediţi că închinarea la Iehova are, într-adevăr, prioritate în viaţa voastră, slujind în mod umil acolo unde sunteţi repartizaţi şi supunându-vă de bunăvoie directivelor teocratice (vezi exemplul fratelui Roy Ryan în articolul „Am fost ferm ataşat de organizaţia lui Dumnezeu“, apărut în Turnul de veghere din 1 decembrie 1991, paginile 24–27)! Nu uitaţi că atunci când acordăm prioritate închinării la Iehova, avem asigurarea că el se va îngriji de noi. Nu trebuie să ne îngrijorăm cu privire la sursa din care ne vor veni cele necesare vieţii. Experienţele surorilor Olive şi Sonia Springate ilustrează acest lucru. — Vezi articolul „Am căutat mai întâi Regatul“, publicat în Turnul de veghere din 1 februarie 1994, paginile 20–25.

20. Ce întrebări oportune ar trebui să ne punem acum?

²⁰ Nu ar trebui deci să ne punem fiecare câteva întrebări care să ne îndemne la reflecţie? Pe ce plan pun eu în viaţă închinarea la Iehova? Mă străduiesc eu să-mi îndeplinesc cât mai bine dedicarea făcută în scopul înfăptuirii voinţei lui Dumnezeu? În ce domenii de activitate pot face eu îmbunătăţiri? O analiză atentă a articolului următor ne va da ocazia să reflectăm la modul în care să ne folosim resursele conform priorităţii pentru care am optat în viaţă: închinarea la Suveranul Domn Iehova, Tatăl nostru iubitor. — Eclesiastul 12:13; 2 Corinteni 13:5.

Recapitulare

◻ Ce pretinde Iehova cu privire la închinare?

◻ Tabernacolul servea ca aducere-aminte a cărui lucru?

◻ Cine sunt cei care au fost exemple remarcabile de zel pentru închinarea adevărată în secolul I e.n., şi în ce mod?

◻ Cum este înălţată din 1919 încoace închinarea la Iehova?