Fereşte-te de necurăţia spirituală

Isus Cristos a spus despre ucenicii Săi: „Ei nu sînt o parte a lumii, după cum nici eu nu sînt o parte a lumii“ Ioan 17:16. Inseamnă oare aceasta că adevăraţii creştini ar trebui să fie pustnici, sau trebuie să evite faptul de a avea de a face ceva cu alţi oameni? Nu, căci atunci ar trebui să iasă afară din lume. 1 Cor. 5:10. „Ei nu sînt o parte a lumii“ în sensul că nu se alătură lumii în aspiraţiile ei după putere, bogăţie, plăceri libertine şi procedurile ei nedrepte. Matei 6:31, 32; 1 Petru 4:3. In cea mai mare parte ei au ocupaţii similare, poartă haine asemănătoare şi se bucură de destindere în mod asemănător. Dar ei nu au nimic de a face nici cu disputele lumii nici cu planurile lor politice şi religioase de a menţine acest deziluzionant sistem de lucruri cu speranţele sale care duc la decepţii.

Dacă creştinii ar apuca drumul imoral, înşelător şi egoist a lumii, atunci ar fi necuraţi sau profanaţi în ochii lui Dumnezeu. Ei ar fi nefolositori ca „vase“ pentru Iehova în închinarea curată.“ 2 Cor. 6:17; 2 Tim. 2:21, 22.

Un creştin nu poate „vagabunda pe marginea drumului“ lumii, să se mişte aşa zicînd la graniţele unui comportament creştin, şi să rămînă curat. El ar fi nehotărît şi nu ar fi predat pe deplin lui Dumnezeu. El ar fi mereu neglijent faţă de lucrurile spirituale iar în predarea sa ar fi nestatornic. Iacov 6:8.

UN EXEMPLU ISTORIC DIN BIBLIE

Insăşi comunitatea strînsă cu astfel de persoane neglijente ar putea prejudicia ţinuta spirituală a altora. Dumnezeu a clarificat această idee prin profetul Său Hagai, izraeliţilor care s-au reîntors din exilul din Babilon. Iehova i-a eliberat în mod iubitor şi a ocrotit mica rămăşiţă, care s-a reîntors după o călătorie lungă şi obositoare. Pe atunci şi-au pus inima în aceea, ca prin reconstruirea templului lui Dumnezeu să restabilească închinarea lui Iehova. Iehova a binecuvîntat activitatea lor după ce ei au pus temelia templului. Tara a fost cultivată, iar ei şi-au construit case.

Totuşi, cu toate că ei au primit asemenea binecuvîntări, atîta timp cît erau credincioşi, mulţi din această mică grupă întoarsă acasă au uitat pentru ce i-a întors în fond Dumnezeu. Ei au fost indiferenţi faţă de terminarea templului, faţă de închinarea adevărată prin care numele lui Dumnezeu era înălţat. Ei erau mai interesaţi să pună la punct propriile lor case în locul casei lui Iehova. Dar Iehova i-a făcut să-şi vină din nou în fire. Din gura preoţilor lor care cunoşteau legea, El le-a dovedit că se găseau într-o stare spirituală rea. El i-a întrebat: „dacă un bărbat poartă în poala hainei sale carne sfîntă şi atinge cu poala sa pîne sau un fel de mîncare sau vin, sau ulei sau altfel de hrană, va fi aceasta sfinţită?“ Preoţii au răspuns: „Nu!“ Hagai 2:10–12.

„Carnea sfinţită“ era carnea unui animal care a fost oferit lui Iehova ca jertfă. Partea pe care o primeau preoţii trebuia să fie consumată într-un loc „sfînt“ sau „curat“ Levit. 10:14, 17. Totuşi chiar dacă un bărbat purta „carne sfîntă“ în veşmîntul său şi atingea cu acest veşmînt o altă hrană, prin aceasta el nu sfinţea aceea hrană.

Hagai a spus în continuare: „Dacă cineva care este necurat printr-un suflet mort, atinge vreunul din aceste lucruri, va fi el necurat?“ La această problemă au răspuns: „va fi necurat“. Hagai 2:13. (Compară Numeri 19:11–13). Prin aceasta preoţii au admis că ceva este necurat dacă vine în atingere cu un lucru necurat.

Deoarece izraeliţii au neglijat închinarea lui Dumnezeu, pentru că s-au preocupat foarte mult de satisfacerea propriilor lor dorinţe egoiste, ei erau necuraţi. Iar necurăţia lor era transmisă la toţi pe care îi atingeau ei. Dumnezeu a spus: „Aşa este acest popor şi această naţiune înaintea mea, „este sentinţa lui Iehova, şi aşa este întreaga lucrare a mîinilor lor şi ceea ce aduc încontinuu acolo (pe altarul pe care l-au construit temporar)“ Hagai 2:14. De aceea cînd ei cultivau cîmpiile lor nu era nici o binecuvîntare a lui Dumnezeu peste produsele cîmpiilor lor şi peste lucrul mîinilor lor. In loc de aceasta ele sufereau de rugină în cereale şi mană. Hagai 2:15–19.

Iehova putea să–i binecuvînteze pe ei numai dacă ei s-ar fi „întors“ la El prin aceea că s-ar fi curăţit de indiferenţa lor. Desigur ei aduceau mereu jertfe, dar pentru Iehova ascultarea şi predarea din toată inima sînt de o mai mare însemnătate decît jertfele simple sau decît numai o aparenţă exterioară a închinării devotate. 1 Sam. 15:22.

După cum arată raportul Biblic, izraeliţii din fericire au ascultat sfatul lui Hagai şi a lui Zaharia şi au terminat construirea templului. Biblia arată că poporul lui Izrael s-a bucurat de o anumită prosperitate aşa cum a promis Dumnezeu. Deutr. 28:1–14.

CE INVATA DIN ACEASTA CRESTINII

Ceea ce a făcut şi a spus Iehova pe atunci în legătură cu izraeliţii nu era numai pentru folosul lor. Aceasta arată cum gîndeşte şi procedează El. Dacă luăm în considerare aceste lucruri, putem proceda corect în viaţa noastră. Ap. Pavel a scris: „Aceste lucruri au continuat să li se întîmple ca exemple şi au fost scrise ca avertizare pentru noi, peste care au venit sfîrşiturile sistemelor de lucruri. 1 Cor. 11:11.

Cu cuvintele lui Pavel în minte, putem să examinăm conversaţia lui Hagai cu preoţii despre curăţie şi necurăţie şi să stabilim în ce fel conţine o avertizare pentru noi. Noi aflăm principiul că cineva care poartă ceva sfînt ca un „vas“ a lui Iehova, nu poate transmite sfinţenia asupra altcuiva automat sau cu uşurinţă şi fără efort. De exemplu, despre adevăraţii creştini se poate spune că „adevărul este existent în ei — şi că spiritul lui Dumnezeu locuieşte în ei“ — fapt prin care ei sînt curaţi sau sfinţi în ochii lui Iehova. 2 Petru 1:12; Rom. 8:9. Insă ei trebuie să se străduiască să vorbească adevărul şi să trăiască conform adevărului, pentru a ţine vasul lor în „sfinţire şi onoare“. 1 Tes. 4:4. Persoanele din lumea necurată care vin numai în contact cu creştinii, nu sînt sfinte sau curate automat. Chiar dacă ei acceptă adevărul vestei bune, se cere timp şi străduinţă pentru a-i instrui şi a le da exemplul corect, iar în ce-i priveşte, ei ar trebui să asculte conştiincios pentru a învăţa şi a-i purifica viaţa lor.

Pe de altă parte, prin relaţii cu persoane care nu au nici o apreciere pentru adevăr şi pentru principiile biblice, un creştin ar putea uşor să se murdărească. Ap. Pavel arată aceasta spunînd: „Nu ştiţi că puţină plămădeală fermentează întreaga masă?“ 1 Cor. 5:6. Prin urmare, creştinii trebuie să vegheze cu foarte mare grijă asupra relaţiilor lor, căci aici îi ameninţă un mare pericol. Din nefericire însă, în ciuda acestui fapt, unii care sînt legaţi de adunările martorilor lui Iehova pot crede că nu ar fi periculos în privinţa socială dacă ar cultiva o comunitate strînsă cu persoane care nu s-au predat lui Dumnezeu şi nu sînt servi ai lui Iehova. Aceasta poate fi o cursă pentru ei.

Natural, există persoane cu care poate studiezi şi unii dintre ei sînt oameni foarte amabili, fac progrese şi le face plăcere să fie împreună cu tine şi cu membrii adunării. Aceste persoane au nevoie într-o anumită măsură de comunitatea ta pentru a-i putea încuraja şi ajuta. Dar există şi persoane care nu se interesează de ceea ce spune Biblia, sau nu dau importanţă deosebită la faptul de a dărui ascultare veştii bune. După normele de măsură omeneşti, unii din aceştia pot fi oameni sinceri, cinstiţi. Comunitatea strînsă cu ei este ceva rău, căci toate persoanele care nu s-au predat lui Dumnezeu, cultivă lucruri care nu-i plac lui Dumnezeu şi pot exercitat o influenţă care murdăreşte. Ei pot pretinde timpul unui creştin şi pot să–i abată inima şi mintea de la adevărata închinare. In Efeseni 2:3 ap. Pavel aminteşte creştinilor următoarele: „Da, între ei ne-am dus viaţa odinioară noi toţi, conform poftelor cărnii noastre, făcînd lucruri pe care voia să le facă carnea şi gîndurile şi de la natură eram copii ai mîniei, ca şi ceilalţi.“

De aceea dacă cineva din adunarea creştină este indiferent faţă de serviciul lui Dumnezeu şi închinarea curată, neglijenţa şi nepăsarea pot acţiona ca un ferment spiritual şi pot molipsi pe alţii din adunare. De aceea, ca creştin, veghează asupra ta. Tu ai putea fi necurat neglijînd închinarea curată. S-ar putea ca tu să dezvolţi o anumită nepăsare în privinţa comunităţii cu poporul lui Iehova la întruniri sau în privinţa lucrării de predicare şi în privinţa vizitării congreselor. Iubirea ta faţă de fraţi se poate răci. Poate suferi de pierderea credinţei — „păcatul care ne prinde uşor în mrejele lui“. Evrei 12:1. Atunci tu poţi să ai o influenţă necurată asupra altora. Prin comunitate strînsă cu persoane din lume sau cu creştini care sînt cu inima înjumătăţită, nepăsători, fricoşi sau indiferenţi faţă de închinarea curată, tu poţi să pierzi binecuvîntările spirituale şi chiar viaţa.

PROSPERITATEA SPIRITUALA PENTRU CEI CURATI

Cine se menţine curat, păstrează o credinţă tare şi interesul faţă de închinarea curată şi ca creştini, ei nu aşteaptă nici o prosperitate materială mare. El tinde după binecuvîntări spirituale şi după prosperitate spirituală. In acelaşi timp i s-a asigurat faptul că va primi toate lucrurile materiale de care are într-adevăr nevoie. Mat. 6:31–34. Există dovezi covîrşitoare de faptul că Iehova a dăruit martorilor creştini în timpul nostru o mare prosperitate spirituală. Ei au făcut mari străduinţe pentru a face de cunoscut vestea bună a Impărăţiei atît de departe cît e posibil. Lucrarea lor de propovăduire s-a extins în mai mult de 200 de ţări şi remarcabila creştere anuală de sute de mii care l-i se alătura lor în închinarea curată, este o dovadă a binecuvîntării lui Iehova. Acestea sînt fapte istorice care pot fi reexaminate în rubricile Turnului de veghere şi în cartea anuală a martorilor lui Iehova, care apare în fiecare an.

Iehova va proceda plin de iubire cu poporul Său şi va da succes celor care îl iubesc. Si dacă sîntem grijulii (atenţi), se va împlini cu noi ceea ce a exprimat scriitorul biblic cu cuvintele convingătoare: „Noi nu sîntem din cei care se trag spre nimicire, ci din cei care au credinţă pentru a ţine sufletul în viaţă.“ Evrei 10:39.