BASAN

[posibil: Câmpie fertilă (fără pietre)]

O regiune întinsă, aflată la est de Marea Galileii. Granițele aproximative ale Basanului au fost: la nord muntele Hermon, la est regiunea muntoasă a Hauranului (Jebel ed Druz), la sud Galaadul, iar la vest dealurile ce mărginesc țărmul estic al Mării Galileii (De 3:3-14; Ios 12:4, 5).

Basanul era în mare parte o regiune de podiș, cu o altitudine medie de circa 600 m. Terenul din această regiune este în general plat, cu excepția câtorva culmi muntoase, și alcătuit din roci de origine vulcanică, îndeosebi din rocă bazaltică dură și neagră, care reține foarte bine umiditatea. Solul este un amestec de tuf și pământ roșu-brun. Apa de pe muntele Hermon (care provine de la ploaie și de la zăpada topită) face ca întreaga regiune să fie ideală pentru agricultură. Datorită fertilității ei deosebite, regiunea era un grânar bogat. De asemenea, aici se găseau pășuni grase, ce permiteau creșterea unor rase superioare de vite și de oi. Taurii și berbecii din Basan erau evocați în cântece și în poezii ca simboluri ale bogăției, puterii și prosperității (De 32:14; Eze 39:18; Ps 22:12).

Din câte se pare, în câmpiile Basanului nu creșteau aproape deloc copaci, însă pe culmile muntoase se întindeau păduri cu arbori falnici, probabil stejari (care se găsesc și azi în regiune). În unele profeții, acești copaci sunt folosiți ca simboluri ale măreției și semeției (Is 2:13; Za 11:1, 2). După cum se arată în Ezechiel 27:5, 6, constructorii tirieni de corăbii feniciene făceau scândurile din ienuperi aduși din Senir și catargele din cedri înalți din Liban, dar vâslele solide le confecționau din copaci masivi aduși din Basan.

Fără îndoială datorită fertilității și productivității lui, Basanul a fost asociat cu alte regiuni roditoare, precum Carmelul și Libanul (Ier 50:19; Is 33:9). Ieremia menționează Basanul alături de Liban ca loc înalt de unde se putea vedea nenorocirea ce avea să vină asupra țării israeliților deoarece aceștia îl părăsiseră pe Iehova (Ier 22:20). Expresiile „munte al lui Dumnezeu” și „munte cu piscuri” (folosite în Psalmul 68:15, 16 pentru a descrie regiunea Basanului) ar putea face referire la regiunea muntoasă a Hauranului (Jebel ed Druz). E posibil ca Țalmonul (menționat în Ps 68:14) să fi fost vârful cel mai înalt de aici.

Din câte se pare, în Biblie se face prima dată referire la un loc din Basan în Geneza 14:5, unde se vorbește despre refaimiții (uriașii) din Așterot-Carnaim, care au fost înfrânți de regii invadatori pe vremea lui Avraam (înainte de 1933 î.e.n.). Când israeliții au invadat Canaanul (c. 1473 î.e.n.), Og – regele Basanului, ultimul dintre cei cu statură uriașă rămas în acea regiune – a fost înfrânt și ucis, iar țara a fost ocupată de israeliți (Nu 21:33-35; De 3:1-3, 11; Ios 13:12). Basanul a fost dat ca moștenire tribului lui Manase, deși se pare că, mai târziu, unii din tribul lui Gad au locuit în partea sudică. (Ios 13:29-31; 17:1, 5; 1Cr 5:11, 16, 23).

Principalele orașe din Basan erau: Aștarotul (un oraș al lui Og, iar mai târziu oraș levitic), Edreiul (orașul de graniță unde israeliții l-au înfrânt pe Og), Golanul (care, de asemenea, a devenit oraș levitic și unul dintre cele trei orașe de refugiu de la est de Iordan) și Salca (De 4:41-43; Ios 9:10; 12:4, 5; 20:8, 9; 1Cr 6:64, 71). Numai în regiunea Argob erau 60 de orașe cu ziduri. Ruine ale orașelor străvechi se găsesc și astăzi pe tot cuprinsul regiunii (De 3:3-5; vezi ARGOB 2).

În timpul domniei lui Solomon, Basanul făcea parte din unul dintre cele 12 ținuturi peste care regele a numit administratori ca să asigure hrană pentru casa regală (1Re 4:7, 13).

La est de Iordan, drumul principal pe direcția N-S, numit „drumul regelui”, traversa Basanul, trecând prin Aștarot. Lucrul acesta, precum și fertilitatea Basanului și proximitatea lui față de Damasc constituie motivele pentru care această regiune a fost ținta atacurilor militare. Hazael, regele Damascului, a cucerit Basanul în timpul domniei lui Iehu (c. 904–877 î.e.n.), însă se pare că regiunea a fost recuperată în timpul domniei lui Ioas (2Re 10:32, 33; 13:25) sau, cel târziu, în timpul lui Ieroboam II (c. 844–804 î.e.n.) (2Re 14:25). Regele asirian Tiglat-Pileser III a ocupat întreaga regiune în timpul domniei lui Pecah (c. 778–759 î.e.n.) (2Re 15:29; 1Cr 5:26).

În perioada postexilică, Basanul a ajuns sub dominația grecilor, iar mai târziu a devenit unul dintre cele mai importante grânare ale Imperiului Roman. Basanul a fost împărțit în patru districte și, cu excepția numelui districtului din nord-est (Trahonita), în numele acestor districte se regăsesc într-o oarecare măsură toponime mai vechi: numele districtului Gaulanitis (din vest) provine de la numele Golan, Auranitis (din sud) de la Hauran, iar Batanea (din partea centrală) provine de la Basan. În afară de menționarea Trahonitei într-un singur loc (Lu 3:1), în Scripturile grecești creștine nu se face nicio referire la Basan. (Vezi HAURAN.)