Păstori falşi demişi din serviciul lui Dumnezeu
La întemeierea adunării creştine, Dumnezeu s-a îngrijit de păstori şi învăţători prin Cristos. (Efes. 4:11). Apostolul Petru, el însuşi un păstor creştin a exprimat sfatul energis: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie după voia lui Dumnezeu; nu pentru un cîştig mîrşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpîni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcîndu-vă pilde turmei.“ (1 Petru 5:2, 3).
Păstorii în adunarea creştină, nu sînt stăpîni. In naţiunile, care pretind a fi creştine, există totuşi; atît domnitori religioşi, cît şi domnitori politici care afirmă că în calitate de păstor se îngrijesc de popor. Si chiar şi în Biblie ei sînt denumiţi ca păstori. Dacă acum cineva a fost numit de Dumnezeu în această poziţie sau nu, totuşi toţi aceia care se prezintă ca păstori sînt răspunzători faţă de Dumnezeu, deoarece este vorba de viaţa şi binele oamenilor. Dacă unui din aceşti bărbaţi de răspundere se dovedesc necredincioşi, vor primi o judecată aspră. (Iacov 3:1). Spre mîngîierea noastră şi pentru avertizarea persoanelor în asemenea poziţii, Dumnezeu l-a lăsat pe profetul său Zaharia să colaboreze într-o dramă, prin care a fost preumbrit ceva ce urmează să vină de acum.
O DRAMA PROFETICA
Pe vremea aceea, Iehova Dumnezeu avea o „turmă“ anume poporul Său de legămînt, Izrael. El însuşi a pus pe Zaharia ca păstor şi a zis: „Paşte oile de tăiat! Căci cei ce le cumpără le taie şi nu se simt vinovaţi. Si cel ce le vinde zice: ‘Binecuvîntat să fie Iehova, căci mă îmbogăţesc! Si păstorii lor nu le caută.“ (Zah. 11:4, 5).
Turma care aparţinea lui Dumnezeu, a fost adusă într-o stare foarte rea de păstorii ei, care nu erau interesaţi nici de binele turmei, nici nu simţeau milă din cauza apăsării acesteia. Cînd Zaharia a fost numit, şi-a îndreptat atenţia asupra unora din aceşti păstori. El raportează: „Am nimicit cu desăvîrşire pe cei trei păstori într-o lună lunară: sufletul Meu nu-i mai răbda, şi se scîrbise şi sufletul lor de mine.“ (Zah. 11:8). Despre ce fel de trei păstori era vorba, nu ni se spune. Deoarece, Zaharia a fost instalat de Dumnezeul Cel Preaînalt, el avea mai multă autoritate decît ei, aşa că el a putut să demită pe cei trei păstori.
Zaharia era, după cum zicea el, activ ca păstor „peste cele mai ticăloase din turma de oi“. (Zah. 11:7). El a iubit turma lui Dumnezeu. Prin urmare el n-a fost nerăbdător cu oile apăsate, ci cu cei trei păstori necredincioşi. Aceştia, din partea lor, simţeau scîrbă faţă de Zaharia, deoarece el păştea turma in credincioşie şi plin de milă. La rîndul său el a refuzat metodele şi planurile lor.
Deoarece Zaharia a fost instalat ca păstor, el a preumbrit pe „Păstorul ales“, pe Domnul Isus Cristos. La timpul cînd Isus a fost trimis de tatăl său la turma lui Dumnezeu — poporul lui Izrael — pentru a-i fi păstor, poporul a fost foarte rău tratat de domnitorii săi, îndeosebi de conducători religioşi. Ce situaţie a găsit Isus? Citim: „Cînd a văzut gloatele, i s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor.“ (Mat. 9:36).
Cine erau, deci, „cei trei păstori“, atunci, pe care Isus Cristos i-a demis sau i-a „nimicit“? In darea de seamă despre viaţa lui Isus, nu sînt amintiţi trei bărbaţi individuali, care să fi corespuns timpului profetic. Evident, cei trei păstori pe care profetul Zaharia i-a demis din postul lor, au reprezentat trei grupe de oameni din timpul lui Isus. In realitate în darea de seamă, au apărut, de asemenea, trei grupe, care au exercitat putere în Israel, atît cu referire la guvernare, cît şi cu privire la religie. Aceştia erau: 1) Fariseii şi 2) Saducheii, care, ca grupe, amîndouă au fost reprezentate în Sanhedrinul iudaic din Ierusalim. Acest corp judecătoresc a exercitat sub guvernatorul roman anumite proceduri oficiale de guvernare, cît şi de religie. Astfel era un oarecare Nicodim, un Fariseu, membru al Sanhedrinului, „un fruntaş al Iudeilor“. (Ioan 3:1, 2; 7:50–52). In Sanhedrin exista o sciziune destul de mare între Farisei şi Saduchei. (Fapte 23:1–9). In afară de aceşti sectanţi iudaici existau pe mai departe: 3) Irodianii, „partizanii lui Irod“. (Marcu 12:13).
ISUS CRISTOS DEMITE TREI PASTORI
Intocmai, după cum cei „trei păstori“ au simţit scîrbă faţă de Zaharia ca păstor, tot aşa şi aceste trei grupe au simţit repede „o scîrbă“ faţă de Isus Cristos, păstorul mesianic. Ele au făurit un complot sau au activat în comun împotriva lui Isus, pentru a-l discredita în ochii turmei lui Izrael. (Mat. 22:15, 16, 23; Marcu 3:6). Exact de la începutul serviciului său de propovăduire, Isus a refuzat de a avea ceva de a face cu acele stăpînitoare egoiste, adică să li se alăture într-un mod oarecare. La sfîrşitul serviciului său, sufletul său a devenit „nerăbdător“ cu ele. Cu ocazii publice, el a redus la tăcere toate trei grupări, în măsura în care întrebările se refereau la guvernare şi învăţătură. ‘O lună’ simbolică, în care Isus a demis aceste grupări, înseamnă pur şi simplu un scurt interval de timp la sfîrşitul serviciului său.
“Demiterea“ şi-a ajuns punctul său culminant la 11 Nisan 33 e.n., doar cu cîteva zile înainte de executarea sa de către romani. Apostolul Matei (22:15–46) raportează, cum a combătut Isus temeinic, una după alta, fiecare din aceste grupe, le-a demascat şi le-a redus la tăcere şi cum a arătat el, că ei nu au dovedit condiţiile de a păstori turma şi erau nevrednici să facă aceasta. Matei scrie despre Farisei şi Irodiani:
“Atunci Fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba. Au trimis la el pe ucenicii lor împreună cu Irodianii care i-au zis: Invăţătorule, ştim că eşti adevărat şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr fără să-ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor. Spune-ne dar, ce crezi: Se cade să plătim bani Cezarului sau nu? Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: Pentru ce mă ispitiţi, făţarnicilor? Arătaţi-mi banul birului. Si ei i-au adus un ban. El i-a întrebat: Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sînt? Ale Cezarului, i-au răspuns ei. Atunci el le-a zis: Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu, ce este a lui Dumnezeu. Miraţi de cuvintele acestea, ei l-au lăsat şi au plecat.“
Mai tîrziu au venit Saducheii şi ei, de asemenea, au fost demişi:
“In aceiaşi zi au venit la el Saducheii care zic că nu este înviere. Ei i-au pus următoarea întrebare: ‘Invăţătorule, Moise a zis: Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele său să i-a pe nevasta fratelui său şi să–i ridice urmaşi. Erau dar la noi 7 fraţi. Cel dintîi s-a însurat şi a murit, şi fiindcă n-avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui. Tot aşa şi al doilea şi al treilea pînă la al şaptelea. La urmă după ei toţi, a murit şi femeia. La înviere, nevasta căruia din cei şapte va fi ea? Fiindcă toţi au avut-o de nevastă?
Isus le-a răspuns: Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Cît priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, cînd zice: „Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Noroadele care ascultau, au rămas uimite de învăţătura lui Isus.“
Isus a demis în cele din urmă pe cei „trei păstori“ complet în timp ce a pus sub ochii Fariseilor toate păcatele lor care constau în faptul că l-au refuzat ca fiu a lui Dumnezeu:
“Pe cînd erau strînşi la un loc Fariseii, Isus i-a întrebat: Ce credeţi voi despre Cristos? Al cui Fiu este? A lui David, i-au răspuns ei. Si Isus le-a zis: Cum atunci David, fiind insuflat de spirit, îl numeşte Domn, cînd zice: Iehova a zis Domnului meu: Sezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii tăi sub picioarele tale? Deci, dacă David îl numeşte Domn, cum este el Fiul lui? Nimeni nu i-a putut răspunde un cuvînt. Si din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să–i mai pună întrebări.“
In felul acesta a demascat reprezentantul lui Dumnezeu, „păstorul său ales“ Isus Cristos, aceste grupe ca păstori fără valoare, care au fost dezaprobaţi de Iehova Dumnezeu. Ceva mai tîrziu a rostit el o sentinţă nimicitoare asupra lor. (Matei cap. 23).
TOTI PASTORII FALSI VOR DISPAREA IN CURIND
Deoarece Iehova, atît în zilele lui Zaharia, cît şi în timpul cînd a fost Cristos pe pămînt, a luat măsuri împotriva păstorilor falşi. Ar trebui să fim convinşi de faptul că el va întreprinde de asemenea, ceva împotriva păstorilor falşi moderni. Zaharia a fost inspirat să prezică că va executa contra „păstorilor de nimic“ pedeapsa bine meritată: „Nu-i va păsa de oile care pier; nu se va duce să caute pe cele mai tinere, nu va vindeca pe cele rănite, nu va îngriji pe cele sănătoase; ci va mînca din carnea celor mai grase şi nu le va mai lăsa decît copitele! Vai de păstorul de nimic, care îşi părăseşte oile! Să cadă sabia pe braţul lui şi pe ochiul lui cel drept! Să i se usuce braţul de tot, şi să i se stingă ochiul drept!“ (Zah. 11:15–17).
In ce situaţie se găsesc oamenii astăzi? Nu sînt ei ca nişte oi „tăiate“ sau care pier, rănite şi nevindecate şi mîncate de păstori stricaţi şi corupţi şi cărora nu le mai lasă decît „copitele“? Deoarece aceşti păstori, în realitate nu reprezintă pe Iehova şi nu au binecuvîntarea sa, îşi vor pierde aşa cum zice el, „braţul“ — puterea şi capacităţile lor — şi „ochiul lor drept“, adică ochiul cu care găsesc cele mai bune soluţii pentru rezolvarea problemelor lor şi cu care pot arunca o privire asupra afacerilor lor guvernamentale, devine din ce în ce mai întunecat. Noi putem vedea că astăzi însuşi bărbaţii, care ocupă poziţii de „păstori“ se găsesc în mare confuzie şi nedumerire. In „necazul cel mare“, care este aproape să vină asupra acestei lumi, Iehova va nimici întreaga clasă a „păstorilor de nimic“.
Nimicirea păstorilor falşi va însemna că toţi aceia care privesc spre Isus Cristos ca „păstorul ales“, vor fi eliberaţi de sub apăsare. (Ioan 10:11). Dumnezeu declară prin profetul său Isaia: „Ei vor paşte pe drumuri şi vor fi locuri de păşune pe toate coastele. Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate arşiţa, nici soarele; că cel ce are milă de ei îi va călăuzi şi-i va duce la izvoare de ape.“ (Isaia 49:9, 10; compară Apoc. 7:9–17). Fie ca toţi, care ar dori să trăiască în pace şi fericire, să pună mîna pe Biblie, să se familiarizeze cu conducerea „Păstorului ales“ a lui Dumnezeu şi sub conducerea sa să urmeze pe calea vieţii.