Adevărul nu aduce „pace, ci sabie”
„Să nu credeți că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.” (MAT. 10:34)
1, 2. a) În ce privințe ne bucurăm de pace în prezent? b) De ce nu ne putem bucura încă de pace deplină? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)
CU TOȚII vrem să ducem o viață liniștită și fără griji. Îi suntem foarte recunoscători lui Iehova că ne dă „pacea” sa, acea liniște interioară care ne ocrotește de gânduri și sentimente tulburătoare! (Filip. 4:6, 7) Întrucât ne-am dedicat lui Iehova, ne bucurăm și de „pace cu Dumnezeu”, adică de o relație strânsă cu el. (Rom. 5:1)
2 Totuși, încă nu a sosit timpul ca Dumnezeu să aducă pace deplină. Zilele din urmă în care trăim sunt pline de probleme care ne cauzează neliniște, iar mulți oameni au un comportament agresiv. (2 Tim. 3:1-4) În plus, ca slujitori ai lui Iehova, avem de dus o luptă spirituală împotriva lui Satan și a învățăturilor sale false. (2 Cor. 10:4, 5) Totuși, opoziția din partea rudelor care nu îi slujesc lui Iehova ne poate tulbura cel mai mult pacea. S-ar putea ca unele dintre ele să-și bată joc de convingerile noastre, să ne acuze că dezbinăm familia sau să ne amenințe că ne vor renega dacă nu renunțăm la credință. Cum ar trebui să privim opoziția din partea familiei? Și cum ne putem păstra pacea dacă ne aflăm într-o astfel de situație?
CUM AR TREBUI SĂ PRIVIM OPOZIȚIA DIN PARTEA FAMILIEI
3, 4. a) Ce efect au învățăturile lui Isus? b) În ce situații ar putea fi dificil să-l urmăm pe Isus?
3 Isus a știut că învățăturile sale vor duce la dezbinare și că cei ce îl vor urma vor întâmpina opoziție, motiv pentru care vor avea nevoie de curaj. Această opoziție poate afecta pacea familiei. Isus a spus: „Să nu credeți că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să fac dezbinare: fiul împotriva tatălui, fiica împotriva mamei și nora împotriva soacrei. Dușmanii omului vor fi cei din casa lui”. (Mat. 10:34-36)
4 Spunând „să nu credeți că am venit să aduc pacea”, Isus a lăsat să se înțeleagă că cei ce deveneau discipoli ai săi aveau să suporte anumite consecințe. Bineînțeles, scopul lui Isus nu a fost acela de a dezbina, ci de a face cunoscut adevărul despre Dumnezeu. (Ioan 18:37) Însă discipolii săi trebuiau să știe că nu avea să le fie întotdeauna ușor să-l urmeze, mai ales dacă membrii familiei sau prietenii apropiați nu acceptau adevărul.
5. Cu ce situații s-au confruntat continuatorii lui Isus?
5 Isus a spus că opoziția din partea familiei este una dintre încercările pe care continuatorii săi trebuie să fie dispuși să le suporte. (Mat. 10:38) Întrucât au dorit să-i fie plăcuți lui Cristos, discipolii săi au fost batjocoriți în toate timpurile și, uneori, chiar au fost renegați de familiile lor. Totuși, ei au câștigat mult mai mult decât au pierdut. (Citește Marcu 10:29, 30.)
6. Ce nu trebuie să uităm dacă rudele ni se împotrivesc?
6 Noi ne iubim rudele chiar și atunci când ele se împotrivesc deciziei noastre de a-i sluji lui Iehova. Totuși, nu trebuie să uităm că iubirea pentru Dumnezeu și pentru Cristos trebuie să fie mai puternică decât iubirea pentru membrii familiei. (Mat. 10:37) De asemenea, trebuie să fim conștienți că Satan va încerca să profite de sentimentele pe care le avem față de rudele noastre ca să ne știrbească integritatea. Să analizăm câteva situații cu care ne-am putea confrunta și modul în care le putem face față.
CÂND PARTENERUL DE CĂSĂTORIE NU ESTE MARTOR
7. Cum trebuie să-și privească situația cei al căror partener conjugal nu este Martor?
7 Biblia avertizează că cei ce se căsătoresc „vor avea necazuri în carne”. (1 Cor. 7:28) Iar dacă partenerul tău de căsătorie nu-i slujește lui Iehova, s-ar putea să ai mai multe îngrijorări și mai mult stres în căsnicie. Totuși, este important să privești lucrurile așa cum le privește Iehova. Faptul că partenerul de căsătorie nu-i slujește lui Iehova nu este un motiv întemeiat de separare sau divorț. (1 Cor. 7:12-16) Chiar dacă soțul tău nu este Martor și nu se îngrijește de spiritualitatea familiei, trebuie să-l respecți deoarece este capul familiei. În mod asemănător, chiar dacă soția ta nu este Martoră, trebuie să o iubești și să îi porți de grijă. (Ef. 5:22, 23, 28, 29)
8. Ce întrebări ai putea să-ți pui dacă partenerul conjugal îți impune anumite limite în ce privește închinarea?
8 Ce poți face însă dacă partenerul tău îți impune anumite limite în ce privește închinarea pe care i-o aduci lui Iehova? De exemplu, soțul unei surori i-a spus acesteia că îi permite să iasă în lucrare doar în anumite zile ale săptămânii. Dacă ești într-o situație asemănătoare, întreabă-te: Îmi cere partenerul meu să nu-i mai slujesc lui Iehova? Dacă nu, pot să-i respect dorința? Dând dovadă de rezonabilitate, poți evita conflictele conjugale inutile. (Filip. 4:5)
9. Cum pot creștinii să-și învețe copiii să-și onoreze părintele care nu este Martor?
9 Dacă partenerul tău nu este un slujitor al lui Iehova, instruirea spirituală a copiilor tăi ar putea fi o provocare. Ce poți face dacă, de exemplu, îi înveți pe copiii tăi să respecte porunca biblică de ‘a ne onora tatăl și mama’, însă partenerul tău nu respectă normele morale înalte ale Bibliei? (Ef. 6:1-3) Fii tu însuți un exemplu, onorându-ți partenerul de căsătorie. Concentrează-te asupra calităților lui și spune-i că apreciezi lucrurile bune pe care le face. Nu vorbi negativ despre el în fața copiilor și explică-le că fiecare trebuie să aleagă dacă îi va sluji sau nu lui Iehova. Conduita bună a copiilor l-ar putea atrage la adevăr pe părintele care nu este Martor.
10. Cum poate un părinte creștin al cărui partener nu-i împărtășește convingerile religioase să-și învețe copiii din Biblie?
10 Uneori s-ar putea ca părintele care nu este Martor să le ceară copiilor să ia parte la sărbători de origine păgână sau să învețe idei religioase false. Unii soți le interzic soțiilor lor Martore să-i învețe pe copii din Biblie. Chiar și în această situație, o soție creștină se va strădui să-i învețe pe copii adevărul. (Fap. 16:1; 2 Tim. 3:14, 15) De exemplu, s-ar putea ca soțul unei soții Martore să nu-i permită acesteia să studieze din Biblie cu copiii lor minori sau să-i ia la întruniri. Deși respectă deciziile soțului, ea le poate vorbi copiilor ei din Biblie ori de câte ori are ocazia, ajutându-i să învețe despre Iehova și despre normele sale morale înalte. (Fap. 4:19, 20) Bineînțeles, copiii vor trebui să decidă în cele din urmă dacă îi vor sluji sau nu lui Iehova. (Deut. 30:19, 20)a
CÂND RUDELE SE OPUN ÎNCHINĂRII ADEVĂRATE
11. Din ce cauză ar putea apărea probleme între tine și rudele care nu sunt Martore?
11 Când ai început să studiezi cu Martorii lui Iehova, probabil că nu le-ai spus imediat lucrul acesta rudelor tale care nu sunt Martore. Totuși, mai târziu, credința te-a îndemnat să le spui deschis că vrei să-i slujești lui Iehova. (Mar. 8:38) Este posibil ca, în urma acestei discuții, să fi apărut probleme între tine și rudele tale. În continuare vom analiza câteva lucruri pe care le poți face pentru a rămâne în relații pașnice cu ele, păstrându-ți totodată loialitatea față de Iehova.
12. De ce este posibil ca rudele care nu sunt Martore să ni se împotrivească și cum putem arăta că le înțelegem sentimentele?
12 Încearcă să le înțelegi sentimentele. Chiar dacă ești foarte entuziasmat datorită adevărurilor biblice pe care le-ai învățat, s-ar putea ca rudele să creadă că ești victima unei înșelătorii sau că ai intrat într-o sectă periculoasă. De asemenea, întrucât nu mai iei parte împreună cu ele la sărbători, s-ar putea gândi că nu le mai iubești. Sau s-ar putea teme că vei fi pedepsit după moarte. În această situație, trebuie să manifești empatie, ascultându-le cu atenție și încercând să le înțelegi sentimentele. (Prov. 20:5) Apostolul Pavel s-a străduit să înțeleagă „oameni de orice fel”, ca să le poată împărtăși vestea bună. Procedând la fel, vom ști cum să le abordăm pe rudele noastre. (1 Cor. 9:19-23)
13. Cum ar trebui să vorbim cu rudele care nu sunt Martore?
13 Vorbește cu blândețe. Biblia spune: „Vorbirea voastră să fie întotdeauna plăcută”. (Col. 4:6) Pentru a manifesta rodul spiritului sfânt când vorbești cu rudele, cere-i în rugăciune lui Iehova spirit sfânt. Nu le contrazice cu privire la toate convingerile lor religioase false. Dacă spun sau fac lucruri care te rănesc, este bine să urmezi exemplul apostolilor. Pavel a scris: „Când suntem insultați, binecuvântăm; când suntem persecutați, suportăm; când suntem defăimați, implorăm [răspundem] cu blândețe”. (1 Cor. 4:12, 13)
14. Care sunt foloasele unei conduite exemplare?
14 Străduiește-te să ai o conduită exemplară. Deși o vorbire blândă ne ajută să păstrăm pacea cu rudele împotrivitoare, conduita noastră exemplară poate avea un efect mult mai profund. (Citește 1 Petru 3:1, 2, 16.) Prin exemplul tău, arată-le rudelor că Martorii lui Iehova au căsnicii fericite, le poartă de grijă copiilor lor și duc o viață morală și plină de satisfacții. Chiar dacă rudele noastre nu vor accepta niciodată adevărul, avem satisfacția că, prin conduita noastră, îi suntem plăcuți lui Iehova.
15. Ce putem face dacă știm că o anumită situație poate duce la conflicte cu rudele?
15 Anticipează situațiile care pot genera conflicte. Gândește-te ce situații ar putea duce la conflicte cu rudele tale și cum ai putea să le faci față. (Prov. 29:11) O soră din Australia spune: „Socrul meu se împotrivea cu înverșunare adevărului. Înainte de a-l suna pentru a vedea ce face, eu și soțul meu ne rugam ca să nu-i răspundem tăios. De asemenea, alegeam anumite subiecte de discuție ca să putem păstra pe tot parcursul conversației un ton prietenos. Pentru a evita conversațiile lungi, care, de regulă, degenerau în discuții aprinse pe tema religiei, alocam un anumit timp convorbirilor noastre”.
16. Cum îți poți învinge sentimentele de vinovăție apărute în urma relațiilor tensionate cu rudele?
16 Bineînțeles, nu te poți aștepta să eviți toate neînțelegerile cu rudele care nu sunt Martore. Întrucât îți iubești rudele și vrei să fii în relații bune cu ele, când apar astfel de conflicte s-ar putea să te simți vinovat. Însă nu uita că loialitatea față de Iehova trebuie să fie mai puternică decât iubirea față de membrii familiei. Când rudele tale vor observa lucrul acesta, vor înțelege că respectarea Bibliei este foarte importantă pentru tine. De asemenea, nu uita că nu îi poți obliga pe alții să accepte adevărul. În schimb, lasă-i să observe ce foloase ți-a adus faptul că urmezi căile lui Iehova. Dumnezeul nostru iubitor le oferă tuturor posibilitatea de a alege să-i slujească. (Is. 48:17, 18)
CÂND UN MEMBRU AL FAMILIEI ÎL PĂRĂSEȘTE PE IEHOVA
17, 18. Ce te poate ajuta să faci față situației dacă un membru al familiei îl părăsește pe Iehova?
17 Când un membru al familiei este exclus din congregație sau se dezasociază, durerea pe care o simțim este ca străpungerea unei săbii. Cum poți face față durerii?
18 Păstrează-ți bunele obiceiuri spirituale. Este important să citești cu regularitate din Biblie, să te pregătești pentru întruniri și să iei parte la ele, să mergi în lucrarea de predicare și să te rogi pentru a primi tăria de a persevera. Toate acestea te vor ajuta să ai o credință puternică. (Iuda 20, 21) Dar ce poți face dacă durerea nu dispare? Nu renunța! Dacă îți păstrezi bunele obiceiuri spirituale, vei putea să-ți ții sub control gândurile și sentimentele. Așa s-a întâmplat în cazul scriitorului Psalmului 73. La un moment dat, el a avut o perspectivă greșită asupra lucrurilor și s-a simțit foarte tulburat. Totuși, când a intrat în sanctuarul lui Dumnezeu, el și-a corectat modul de gândire. (Ps. 73:16, 17) Dacă vei continua să-i slujești cu fidelitate lui Iehova, vei reuși să-ți ții sub control gândurile și sentimentele.
19. Cum poți arăta respect față de modul în care disciplinează Iehova?
19 Respectă modul în care disciplinează Iehova. Chiar dacă, pe moment, disciplinarea din partea lui Iehova produce durere, ea este spre binele de durată al celui care a păcătuit, precum și al celorlalți. (Citește Evrei 12:11.) De exemplu, Dumnezeu ne cere ‘să nu avem legături’ cu păcătoșii care nu se căiesc. (1 Cor. 5:11-13) Prin urmare, trebuie să evităm să luăm legătura prin telefon, mesaje, scrisori, e-mailuri sau rețele de socializare cu un membru al familiei care a fost exclus, chiar dacă lucrul acesta nu este deloc ușor.
20. Ce trebuie să continuăm să sperăm?
20 Păstrează-ți vie speranța. Întrucât iubirea „speră totul”, continuăm să sperăm că cei dragi care l-au părăsit pe Iehova se vor întoarce la el. (1 Cor. 13:7) Dacă observi că un membru apropiat al familiei își schimbă în bine atitudinea, te-ai putea ruga ca el să primească putere din Biblie și să răspundă invitației lui Iehova: „Întoarce-te la mine”. (Is. 44:22)
21. Ce ar trebui să faci dacă întâmpini probleme în familie deoarece îl urmezi pe Isus?
21 Isus a spus că, dacă l-am iubi pe un om mai mult decât pe el, nu am fi demni de el. Totuși, a fost convins că discipolii săi vor fi curajoși și își vor păstra loialitatea, în pofida opoziției din partea rudelor. Dacă adevărul a adus „o sabie” în familia ta, bizuie-te pe Iehova, fiind ferm convins că el te va ajuta să faci față situațiilor dificile. (Is. 41:10, 13) Fii bucuros că Iehova și Isus te aprobă și te vor răsplăti pentru conduita ta fidelă!
a Pentru mai multe informații despre instruirea spirituală a copiilor într-un cămin divizat pe plan religios, vezi articolul „Întrebări de la cititori”, apărut în Turnul de veghe din 15 august 2002.