Capitolul 20

Cui îi va fi spre binecuvîntare învierea?

In legătură cu învierea morţilor se ridică multe întrebări. Cine va fi înviat? Chiar şi copiii? Pînă şi sugarii? Vor fi uniţi din nou cei care au fost căsătoriţi cu partenerii lor de căsătorie dinainte?

Biblia nu explică învierea pînă în cel mai mic amănunt. Ea cuprinde însă, promisiunea minunată că morţii vor fi din nou chemaţi la viaţă, şi expune suficiente amănunte, pentru a sprijini credinţa în această promisiune. Trebuie să ne îndoim noi-numai pentru că anumite amănunte sînt trecute sub tăcera– de veracitatea acestei promisiuni?

In relaţiile cu semenii noştri, nu ne aşteptăm, totuşi, ca ei să ne explice întotdeauna totul pe larg. Cînd sîntem chemaţi de exemplu la un ospăţ, noi totuşi nu vom întreba gazda: „Vor avea oare loc atîţia oameni la voi? V-aţi organizat în vederea gătitului pentru atît de mulţi oameni? Aveţi, de asemenea, tacîmuri şi veselă suficientă?“ N-ar fi asemenea întrebări o jignire? De asemenea, nu i-ar trece nimănuia prin minte ca să zică unei gazde: „Eu voi veni numai dacă mă asiguri că voi petrece bine“. A primi învitaţia şi a şti de unde vine, ar trebui să fie suficient ca să ne convingem că nu vom fi dezamăgiţi.

Hotărît că nimănuia nu i-ar plăcea, dacă ar trebui să explice şi să dovedească exact tot ce spune. Dacă, de exemplu, un cunoscut ne-ar povesti, cum a salvat el pe un beţiv, nu i-am cere — în măsura în care el ne este un bun prieten — să ne dovedească că, ceea ce povesteşte el, le-a făcut pe toate într-adevăr, deoarece aceasta ar trăda o lipsă de încredere şi n-ar contribui la întărirea şi menţinerea prieteniei. Prin urmare, nu cineva, care ar fi gata să creadă în promisiunea învierii abia atunci, cînd ar cunoaşte mai întîi toate amănuntele despre aceasta, ar fi socotit ca un prieten a lui Dumnezeu. Cine ar dori să fie recunoscut ca prieten a lui Dumnezeu, trebuie să exercite credinţă şi să se încreadă în Cuvîntul său (Evrei 11:6). Dumnezeu s-a îngrijit de o abundenţă de dovezi pe care se poate clădi o astfel de credinţă; El nu forţează însă pe nimeni să creadă, prin faptul că aduce orice amănunt şi-l dovedeşte, aşa încît credinţa, practic, n-ar mai fi necesară.

Lipsa anumitor amănunte, serveşte, aşadar, scopului de a încerca pe oameni, pentru a stabili ce este în inima lor. Există persoane care au o bună impresie despre sine şi despre ideile lor preferate şi acţionează independent. Ele ar dori să nu fie necesar să dea nimănui socoteală. Credinţa în înviere le-ar cere să ducă o viaţă după voia lui Dumnezeu. Dar ele nu sînt de acord să ducă o astfel de viaţă. Lipsa unor anumite amănunte despre înviere ar putea să le apară ca un motiv îndreptăţit ca să nu creadă. Ele prezintă o mare asemănare cu saducheii care au trăit pe vremea cînd Isus activa pe pămînt. Saducheii nu credeau într-o înviere, şi din această cauză, se refereau la o problemă care, după părerea lor era de neînvins. Ei i-au spus lui Isus:

„Invăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: ‘Dacă moare fratele cuiva avînd nevastă, dar fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta lui, şi să ridice urmaşi fratelui său. Au fost dar şapte fraţi. Cel dintîi s-a însurat şi a murit fără copii, pe nevasta lui a luat-o al doilea; şi a murit şi el, fără copiii. A luat-o şi al treilea, şi tot aşa toţi şapte; şi au murit fără să lase copiii. La urma tuturor a murit şi femeia. Deci la înviere, nevasta căreia dintre ei va fi femeia? Fiindcă toţi şapte au avut-o de nevastă?“ (Luca 20:28–33).

Prin răspunsul, pe care l-a dat Isus Christos, saducheilor, a demascat gîndirea lor ca falsă şi a scos în evidenţă seriozitatea promisiunii învierii. El a Explicat:

“Fiii acestui sistem de lucruri se însoară şi se mărită; dar cei ce vor fi apreciaţi ca demni să aibă parte de acel sistem de lucruri şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita. . . . dar că morţii vor învia a arătat însuşi Moise, în locul unde este vorba despre „rug“, cînd numeşte pe Iehova; ‘Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob. El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii“’ (Luca 20:34–38).

PENTRU CE NU SE PUNE IN PERSPECTIVA, CELOR INVIATI, CASATORIA

Unii ar putea să fie consternaţi puţin de răspunsul, pe care l-a dat Isus saducheilor, deoarece el a spus că cei ce vor învia nu se vor mai căsători. Ei ar putea chiar să oreadă că, fără căsătorie, învierea n-ar avea nici un farmec pentru ei şi ar putea să nu fie o binecuvîntare pentru ei.

Dacă examinăm, însă, mai de aproape răspunsul lui Isus, ar trebui să ne gîndim că noi sîntem imperfecţi. Dacă ceva ne place sau nu, depinde în mare măsură de faptul, dacă sîntem obişnuiţi cu aceasta sau nu. De aceea, încă nimeni nu ştie cu siguranţă acum, cum îi vor plăcea îngrijirile pe care Dumnezeu le va face pentru cei morţi atunci. De asemenea, nu cunoaştem încă toate amănuntele despre înviere. Dumnezeu are intenţii bune în această privinţă faţă de noi. Ca oameni imperfecţi am reacţiona, acum, poate, nefavorabil cu privire la multe lucruri, care ne-ar umple de bucurie, dacă am fi perfecţi. Poate că nici n-am putea să cuprindem aceste amănunte în prezent. Christos Isus a cunoscut insuficienţa oamenilor imperfecţi şi a ţinut seama de aceasta. Aceasta reiese din următoarele cuvinte pe care le-a spus el o dată discipolilor săi: „Mai am încă multe să vă spun, dar nu le puteţi purta acum“ (Ioan 16:12).

Aceia, care vor învia la viaţă spirituală nemuritoare în cer, nu au nici un fel de idee despre această viaţă. Ei nu o pot compara cu nimic de pe pămînt. Ei vor avea cu totul alt corp. Semnalmentele caracteristice care determină sexul, pe care le-au posedat ca oameni, vor fi dispărut, şi nici nu se vor mai putea căsători, deoarece ei, ca totalitate vor constitui „mireasa“ lui Christos.

Dar cum stă cazul cu aceia care vor învia la viaţă pămîntească? Fi-vor ei reuniţi cu partenerii lor de căsătorie de altădată? Biblia nu spune nimic despre aceasta. Ea arată clar că moartea desface căsătoria. In Romani 7:2, 3 se spune: „Căci femeia măritată este legată prin lege de bărbatul ei, cîtă vreme trăieşte el, dar dacă-i moare bărbatul este dezlegată de lege . . . aşa că nu mai este adulteră dacă se mărită după altul.“

Dacă, cu toate acestea, cineva s-ar putea hotărî să se căsătorească încă o dată, nu trebuie să-şi facă griji despre faptul cum ar putea acţiona aceasta, la înviere asupra partenerului său de căsătorie anterior. Dacă-i este greu celibatul, nu trebuie să se menţină cu orice preţ în speranţa că după înviere se va uni din nou cu partenerul său de mai-nainte. Dumnezeu este într-adevăr bun şi el nu cere ca o relaţie de căsătorie anterioară să continue mai departe, după învierea partenerului mort, cum greşit gîndeau saducheii.

Dacă, de asemenea, nu ştim în ce teritorii şi cu cine vor trăi cei înviaţi, putem, totuşi, să fim convinşi, că toate îngrijirile ce vor fi întreprinse, vor contribui la fericirea lor. Darurile lui Dumnezeu — precum şi învierea — vor satisface dorinţele şi necesităţile oamenilor ascultători. Darurile sale sînt perfecte, mai presus de orice reproş (Iacob 1:17). Tot ceea ce ne-a dat pînă acum în generozitatea sa ca expresie a dragostei sale, ne-a convins de această realitate.

COPII SI ALTII CARE VOR FI INVIATI

Ce se întîmplă cu copiii care mor? Se vor întoarce chiar şi ei la viaţă, cînd va domni dreptatea pe pămînt? Aceasta este, desigur dorinţa tuturor părinţilor iubitori, cărora li s-a răpit un copil prin moarte. Ei pot să spere, de asemenea, din motive bune, în împlinirea acestei dorinţe.

Intre cei înviaţi din morţi, despre care raportează Biblia, se găseau şi copii. Fiica lui Iair, care trăia în Galileia, era de aproximativ 12 ani, cînd Isus a chemat-o din nou la viaţă (Luca 8:42, 54, 55). Băieţii, pe care i-au înviat profeţii Ilie şi Elisei, puteau să fie mai mari sau mai tineri (1 Regi 17:20–23; 2 Regi 4:32–37). Avînd în vederea această înviere a copiilor, nu este pe drept să aşteptăm ca sub domnia regelui Isus Christos nenumăraţi copii să fie înviaţi? Hotărît că da! Noi putem să avem o puternică încredere că ce a intreprins Iehova Dumnezeu în această privinţă faţă de persoanele respective, va proceda drept, înţelept şi plin de iubire.

Din Biblie reiese clar că marea majoritate a oamenilor — bărbaţi, femei şi copii — va învia din morţi. Apostolul Pavel a spus în cuvîntarea sa de apărare în faţa guvernatorului Felix: „Eu am speranţa în Dumnezeu ... că va fi o înviere atît a celor drepţi, cît şi a celor nedrepţi“ (Fapte 24:15). Cei „drepţi“ sînt aceia, care au trăit aşa, încît au dobîndit favoarea lui Demnezeu. Cei „nedrepţi“ sînt ceilalţi oameni. Inseamnă aceasta, însă, că fiecare persoană individuală, moartă va învia? Nu, nu înseamnă aceasta.

CINE NU VA FI INVIAT

Anumite persoane sînt deja judecate de Dumnezeu şi n-au fost găsite demne să fie înviate. Despre aceia care se opun, astăzi, domniei lui Christos şi nu sînt dispuşi să facă bine „fraţilor“ săi pe pămînt, Biblia spune: „Aceştia vor merge în pedeapsa veşnică“ (Matei 25:46). Această „pedeapsă veşnică“ îi va ajunge în „necazul cel mare“ care este foarte aproape, în care Isus Christos împreună cu oştirile sale cereşti va nimici pe toţi duşmanii domniei sale drepte.

Despre participanţii în perspectivă la împărăţia cerurilor, care s-au dovedit necredincioşi faţă de Dumnezeu, citim: „Nu mai rămîne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată, a judecaţii, şi o gelozie aprinsă care va mistui pe potrivnici“ (Evr. 10:26, 27).

Este vorba, de asemenea, de întreaga clasă a acelora care vor fi nimiciţi pentru vecie. Isus Christos a vorbit despre faptul că fariseii îndărătnici şi alţi conducători religioşi ai vremii sale priviţi ca clasă, ar fi păcătuit contra spiritului sfînt. El a zis de acest păcat: „Orice păcat şi orice defăimare vor fi iertate oamenilor; dar defăimarea împotriva spiritului nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva spiritului sfînt, nu va fi iertat nici în acest sistem de lucruri, nici în cel viitor“ (Matei 12:31, 32). Deoarece aceste păcate nu vor fi iertate, toţi aceia care se fac vinovaţi prin faptul că au negat manifestările evidente ale spiritului lui Dumnezeu, ca pedeapsă, vor rămîne morţi pentru totdeauna.

In afară de persoanele, despre care Biblia vorbeşte în mod expres că vor fi nimiciţi pentru totdeauna, nu putem spune despre nimeni că nu va fi înviat. Faptul că unii nu vor fi înviaţi, ar trebui să ne servească de avertisment, ca nu cumva să apucăm pe o cale, care ar atrage asupra noastră dezaprobarea lui Dumnezeu.

O INVIERE PENTRU JUDECATA

Că cei mai mulţi dintre oameni vor fi înviaţi, este o realitate care se datoreşte bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu. Dumnezeu n-ar fi obligat să facă aceasta, dar iubirea sa pentru omenire şi mila sa faţă de ea l-a înduioşat să dea pe Fiul său ca preţ de răscumpărare pentru a crea, astfel, temelia pentru această îngrijire (Ioan 3:16). Din această cauză de abia este imaginabil că ar putea exista oameni care n-ar aprecia în cele din urmă faptul de a fi fost înviaţi şi de a fi primit perspectiva de a trăi veşnic. Vor exista, cu toate acestea, oameni, care nu vor dezvolta nici o dragoste exclusivă, nezdruncinată şi loială faţă de Iehova Dumnezeu. De aceea, ei nu vor avea parte de binecuvîntările nesfîrşite care le-au fost puse în perspectivă prin întoarcerea lor la viaţă.

Isus Christos a atras atenţia asupra acestui fapt, cînd a vorbit despre o „înviere pentru judecată“ şi, în contrast cu aceasta, despre „învierea pentru viaţă“ (Ioan 5:29). Confruntarea dintre viaţă şi judecată arată că, în legătură cu judecata trebuie să fie vorba de o condamnare. Despre ce condamnare este vorba?

O comparaţie între situaţia acelora care înviază la viaţă pămîntească, şi situaţia acelora care vor învia la viaţa cerească, ne va ajuta să înţelegem aceasta. Biblia spune despre aceia, care au parte de întîia înviere: „Fericiţi şi sfinţi sînt cei ce au parte de prima înviere; asupra acestora a doua moarte nu are nici o putere“ (Apoc. 20:6). Deoarece cei 144 000 de coregenţi ai lui Christos vor fi înviaţi la viaţă nemuritoare în cer, ei nu pot să moară. Loialitatea lor faţă de Dumnezeu este aşa de nezdruncinată, încît el le poate acorda viaţă indistructibilă. Aceasta nu se referă, însă la aceia care vor fi înviaţi la viaţa pămîntească. Unii dintre aceştia vor deveni necredincioşi faţă de Dumnezeu. Din cauza necredincioşiei, ei vor fi condamnaţi la „moartea a doua“, la o moarte din a cărei „putere“ nu există nici o eliberare.

Dar pentru ce ar trebui ca cineva, după ce i s-a acordat o favoare nemeritată, de a fi înviat din morţi, în sfîrşit, să se compoarte aşa încît să fie condamnat?

Dacă se ia în considerare ceea ce a spus Isus Christos despre anumite persoane care vor fi înviate, se poate înţelege mai bine răspunsul la această întrebare. Isus a spus compatrioţilor săi:

„Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de generaţia aceasta, în ziua judecăţii, şi o vor condamna pentru că ei s-au căit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decît Iona. Impărăteasa des la miazăzi se va scula alături de generaţia aceasta şi o va condamna pentru că ea a venit de la marginile pămîntului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decît Solomon“ (Matei 12:41, 42; Luca 11:31, 32).

Despre un oraş care a refuzat cu încăpăţînare să asculte mesajul adevărului, Isus a spus:

„In ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei, decît pentru cetatea aceea“ (Matei 10:15; vezi mai departe Matei 11:21–24).

In ce măsură va fi mai uşor Sodomei şi Gomorei? Cum vor condamna Niniviţii, care au ascultat propovăduirea lui Iona şi împărăteasa de la miazăzi, generaţia de compatrioţi lui Isus?

Prin reacţia lor la ajutorul, care le va fi oferit în timpul guvernării lui Isus Christos şi a celor 144 000 de coregenţi şi preoţi împreună cu el. Acest timp de guvernare va fi o „zi de judecată“ deoarece în decursul acestui timp, tuturor oamenilor le va fi oferită ocazia să arate, dacă voiesc sau nu să depindă de orînduirile lui Dumnezeu. Pentru persoane ca locuitorii necredincioşi ai oraşelor care au fost martore ale faptelor formidabile ale lui Isus Christos, lucrul acesta nu va fi uşor.

Le va veni greu să-şi recunoască umiliţi greşeala pe care au comis-o, respingîndu-l pe Isus ca Mesia şi, apoi, să i se supună ca Rege al lor. Din cauza mîndriei şi îndărătniciei lor, supunerea le va cauza mai multe greutăţi decît locuitorilor Sodomei şi Gomorei, care, ce-i drept, au fost răi, dar niciodată n-au respins o astfel de ocazie minunată, cum au avut aceia, care au fost martori ai lucrării lui Isus Christos. Reacţia mai favorabilă a Niniviţilor şi a reginei din Seba, înviaţi, va fi ca un reproş împotriva generaţiei de compatrioţi înviaţi ai lui Isus care au trăit în timpul serviciului său pămîntesc. Le va veni cu mult mai uşor acestor Niniviţi şi persoanelor asemănătoare, să se subordoneze domniei Aceluia împotriva căruia ei nu au avut niciodată o prejudecată.

Persoanele, care, vădit, nu sînt de acord să facă paşii necesari spre progres sub domnia împărăţiei lui Christos pe calea dreptăţii, vor fi condamnate la „moartea a doua“. La unii, aceasta se va împlinii deja înainte ca ei să ajungă la perfecţiune.

Alţii însă, se vor dovedi ca nerecunoscători şi neloiali faţă de Iehova Dumnezeu, după ce au primit perfecţiunea umană, cînd vor fi puşi la probă. După Domnia de 1 000 de ani a lui Christos, Satan Diavolul va fi pus în libertate pentru scurt timp, din adîncul în care a fost ţinut prizonier. După cum el a ispitit pe Eva (care la rîndul ei l-a ademenit pe Adam), contestînd Suveranitatea lui Dumnezeu, tot aşa va încerca el iarăşi să-i îndemne pe oamenii perfecţi să se răzvrătească împotriva Domniei lui Dumnezeu. Despre încercarea lui Satan şi rezultatul acesteia, se spune în Apoc. 20:7–10, 14, 15:

“Cînd se vor împlini cei o mie de ani, Satan va fi dezlegat; şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele naţiunile care sînt în cele patru colţuri ale pămîntului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Si ei s-au suit pe suprafaţa pămîntului şi au înconjurat tabăra sfinţilor Şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a coborît un foc care i-a mistuit. Si Diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în locul de foc şi de pucioasă ... Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.“ Aceasta arată nimicirea sau dezrădăcinarea lor definitivă. Pentru aceşti necredincioşi, învierea va fi — după cum a spus Isus — o înviere pentru judecată sau pentru condamnare.

Dimpotrivă, aceia care nu se vor alătura răscoalei lui Satan, vor fi declaraţi vrednici de viaţa veşnică. Aceasta va fi pentru ei o bucurie veşnică, de a trăi ca oameni perfecţi şi să iubească şi să fie iubiţi în toată veşnicia. Învierea lor se va dovedi ca o „înviere pentru viaţă“.

Noi putem să dezvoltăm deja acum însuşirile pe care le caută Dumnezeu la aceia care sînt recunoscuţi ca servii săi încercaţi. Dacă sîntem recunoscători pentru tot ceea ce a făcut el şi acum ne îndreptăm deja pe calea dreptăţii, ne stă în perspectivă, în afară de viaţa de acum, încă mult mai mult: viaţă veşnică în perfecţiune, fără necaz şi fără dureri!