Viaţa lui Isus şi serviciul său divin
Isus le răspunde acuzatorilor săi
ESTE zi de sabat. Isus a vindecat un om care era bolnav de 38 de ani. Dar conducătorii religioşi iudei îl acuză că a încălcat sabatul. Isus răspunde: „Tatăl meu a continuat să lucreze pînă acum şi eu continuu să lucrez.“
În pofida afirmaţiilor fariseilor, genul de lucrare pe care o efectuează Isus nu este interzis de legea sabatului. Lucrarea sa de a predica şi vindeca este o însărcinare pe care a primit-o de la Dumnezeu şi, imitînd exemplul Său, el continuă să o îndeplinească în fiecare zi. Totuşi, răspunsul său îi face pe iudei să se înfurie şi mai mult, motiv pentru care ei încearcă să-l ucidă. De ce?
Deoarece acum ei cred nu numai că Isus a încălcat sabatul, dar consideră drept o blasfemie afirmaţia sa că este Fiul personal al lui Dumnezeu. Totuşi, Isus nu se lasă intimidat şi vorbeşte în continuare despre relaţia sa privilegiată cu Dumnezeu. „Tatăl are afecţiune pentru Fiul“, spune el, „şi îi arată toate lucrurile pe care le face el însuşi“.
„Căci întocmai după cum Tatăl îi trezeşte pe morţi“, continuă el, „tot la fel şi Fiul îi face vii pe aceia pe care vrea el“. De fapt, Fiul îi trezeşte deja pe cei morţi spiritual! „Cel care aude Cuvîntul meu şi crede în cel care m-a trimis“, spune Isus, „a trecut de la moarte la viaţă“. Da, el spune în continuare: „Vine ora, şi ea este acum, cînd morţii vor auzi vocea Fiului lui Dumnezeu şi cei care au dat atenţie vor trăi.“
Deşi pînă în acest moment relatarea nu spune că el a înviat în mod literal vreo persoană dintre cei morţi, Isus spune acuzatorilor săi că o asemenea înviere literală din morţi va avea loc: „Să nu vă surprindă lucrul acesta“, spune el, „deoarece vine ora cînd toţi cei care sînt în mormintele comemorative vor auzi glasul său şi vor ieşi“.
Pînă atunci, Isus nu a mai descris, după cîte se pare, în mod public şi cu atîta precizie, rolul esenţial pe care el îl joacă în scopul lui Dumnezeu. Dar acuzatorii lui Isus nu au numai mărturia lui în această privinţă. „Aţi trimis oameni la Ioan“, le aminteşte Isus, „şi el a depus mărturie despre adevăr“.
Cu numai doi ani înainte, Ioan Botezătorul le-a spus acestor conducători religioşi iudei despre Cel care va veni după el. Amintindu-le despre înalta consideraţie pe care o avuseseră cîndva faţă de Ioan, care se afla acum în închisoare, Isus le spune: „Pentru cîtva timp aţi fost dispuşi să vă bucuraţi mult în lumina lui.“ Isus le aduce aminte de aceste lucruri în speranţa de a-i ajuta, de a-i salva. De fapt, el nu este nevoit să recurgă la mărturia lui Ioan.
„Lucrările înseşi pe care eu le fac [inclusiv miracolul pe care tocmai îl realizase] depun mărturie despre mine că Tatăl m-a trimis.“ Dar Isus mai spune: „Tatăl, care m-a trimis, a depus el însuşi mărturie despre mine.“ De exemplu, Dumnezeu a depus mărturie despre Isus în timpul botezului acestuia, cînd a zis: „Acesta este Fiul meu cel iubit.“
Într-adevăr, acuzatorii lui Isus nu au nici o scuză pentru faptul că l-au respins. Înseşi Scripturile despre care ei afirmă că le cercetează depun mărturie despre el! „Dacă l-aţi crede pe Moise, m-aţi crede şi pe mine“, spune Isus în încheiere, „fiindcă acela a scris despre mine. Dar dacă nu credeţi scrierile lui, cum veţi crede cuvintele mele?“ — Ioan 5:17–47; 1:19–27; Matei 3:17.
◆ De ce lucrarea lui Isus nu constituie o încălcare a sabatului?
◆ Cum descrie Isus rolul esenţial pe care îl joacă el în scopul lui Dumnezeu?
◆ Pentru a dovedi că este Fiul lui Dumnezeu, la ce mărturie s-a referit Isus?