9. Ce este „ogorul“? De ce a semănat Isus în el „sămînţa excelentă“?

⁹ Isus, „gospodarul“ din parabolă, a „semănat sămînţă excelentă în ogorul său“, avînd în vedere strîngerea din lume a unui anumit număr de „sfinţi“ sau de „fii ai regatului“. Conform cuvintelor lui Isus, ogorul reprezintă „lumea“ [greceşte ko’smos], adică lumea omenirii. Din timpul serviciului pămîntesc al lui Isus încoace omenirea a devenit un „ogor cultivat“, un ogor religios potrivit pentru semănarea şi cultivarea „seminţei excelente“ adică a „fiilor regatului“ (1 Corinteni 3:9). Isus a pregătit cu zel partea evreiască a „ogorului“ în timpul celor trei ani şi jumătate ai serviciului său pămîntesc (Matei 9:35–38). Apoi, de la sărbătoarea Zilei a cincizecea a anului 33 e.n., el a semănat „sămînţa excelentă“, mai întîi printre evrei, şi în final în lume sau în întreg ogorul“. — Faptele 1:8.

10. Ce progrese a făcut lucrarea de însămînţare printre evrei şi prozeliţi?

¹⁰ Lămurind semnificaţia „seminţei excelente“, Isus a spus: „Aceasta reprezintă pe fiii regatului“. Primii dintre aceşti „fii ai regatului“ născuţi de spirit şi unşi au fost apostolii fideli ai lui Isus şi cei circa o sută de alţi discipoli, bărbaţi şi femei, care au primit darul spiritului sfînt la sărbătoarea Zilei a cincizecea din anul 33 e.n., în Ierusalim (Faptele 1:13–15; 2:1–4). În aceeaşi zi, aproximativ 3.000 de alţi evrei şi prozeliţi au fost adăugaţi la adunarea creştină nou întemeiată (Faptele 2:5–11, 41). Iehova a binecuvîntat această lucrare de însămînţare şi a „continuat să le alăture zilnic pe cei care erau salvaţi“, astfel încît, în curînd, „numărul bărbaţilor [probabil fără a pune la număr şi femeile] a ajuns cam la cinci mii“. Puţin mai tîrziu, raportul adaugă: „Cei ce credeau în Domnul continuau să fie adăugaţi, mulţimi de bărbaţi cît şi de femei“ (Faptele 2:47; 4:4; 5:14). Această acţiune de însămînţare înainta rapid printre evrei şi prozeliţi.

11. Cum înainta semănatul printre samariteni şi neevrei?

¹¹ După ce s-a îngrijit ca sămînţa să fie semănată printre samariteni (Faptele, cap. 8). Semănătorul Isus, prin intermediul spiritului sfînt, a extins lucrarea de însămînţare asupra naţiunilor sau asupra neiudeilor necircumcişi (Faptele cap. 10; 13:1–5, 46, 47). În cîteva decenii au fost înfiinţate adunări creştine în Africa de Nord pînă la Marea Neagră şi din Babilonia pînă în Italia, dacă nu chiar şi mai spre vest (Faptele 2:5–11; 1 Petru 5:13; Romani 15:24; Coloseni 1:5, 6, 23). Ca urmare a semănatului plin de zel ‘firele au răsărit şi au produs rod’. — Matei 13:26.

16. De ce interes istoric este parabola despre „grîu“ şi „neghină“?

¹⁶ Astfel pilda lui Isus despre „grîu“ şi „neghină“ explică în mare măsură istorica creştinismului în decursul secolelor. Realităţile istorice arată că după moartea apostolilor Satan a introdus în adunările creştinilor adevăraţi multă „neghină“, „lupi asupritori“ şi „anticrişti“, după cum au prezis Isus, Pavel, Petru, Ioan şi Iuda (Faptele 20:29; 2 Petru 2:1–3; 1 Ioan 2:18; Iuda 4). Aşa cum a spus Isus, „cînd firul a răsărit şi a produs rod a apărut şi neghina“. — Matei 13:26.

17. Mai ales cînd a devenit vizibilă „neghina“?

¹⁷ Această neghină a devenit vizibilă îndeosebi în secolul al doilea şi al treilea, cînd pretinşii părinţi ai Bisericii au început să înveţe doctrine nescripturale ca nemurirea sufletului, focul iadului şi treimea. Mulţi dintre aceştia au fost mai mult filozofi decît adevăraţi supraveghetori creştini, fideli învăţăturilor Bibliei. Punctul culminant a fost atins în prima parte a secolului al patrulea, cînd împăratul păgîn Constantin a unit acest creştinism apostat cu religia păgînă a Romei. Un astfel de creştinism fals, cu variantele sale romano-catolică, ortodoxă rusă, ortodoxă greacă şi protestantă a produs o uriaşă recoltă de „neghină“, nu numai în secolele trecute ci chiar în timpul prezent.