Iluminaţie de sărbătoare

 1. În ce fel se bucura Ierusalimul de o iluminaţie specială în cursul sărbătorii colibelor şi ce făceau israeliţii la strălucirea acestei iluminaţii?

SĂRBĂTOAREA colibelor era o ocazie de iluminaţie specială a „oraşul Marelui Rege,“ Iehova (Mat. 5:35). În templul lui Irod, în curtea femeilor, situată la răsărit de altar, avea loc în timpul nopţii o manifestare neobişnuită. Erau instalate acolo patru candelabre uriaşe. Fiecare din ele dispunea de cîte patru mari rezervoare de ulei. Pentru a ajunge la ele în vederea umplerii lor cu ulei, era nevoie de scări. Veşmintele preoţeşti uzate erau folosite drept fitile pentru acele rezervoare. Lumina răspîndită de aceste şaisprezece braţe de candelabru era suficient de puternică pentru a ilumina întregul Ierusalim în timpul nopţii. La strălucirea acestei magnifice iluminaţii bărbaţii israeliţi din curtea femeilor dansau şi făceau exerciţii acrobatice, iar femeile priveau de la balcon ce se petrecea pe scenă. Cîntăreţii intonau Psalmul 15 al Ascensiunii cu acompaniamentul muzical al leviţilor. Această manifestare de bucurie ţinea pînă la revărsatul zorilor.

 2. Care era locul neiudeilor sau păgînilor care participau la sărbătoare?

² Neiudeii sau păgînii necircumcişi care participau la sărbătoare erau limitaţi la curtea neamurilor care era separată de curtea lui Israel prin bariera de piatră şi prin curtea exterioară. — Vezi Fapte 21:28, 29, pentru a ilustra restricţiile impuse neiudeilor în legătură cu templul.

 3, 4. (a) Cum a participat Isus la sărbătoarea din toamna anului 32 e.n. şi ce a spus el acolo, fapt care le putea aminti iudeilor de apa din Siloam? (b) În conformitate cu Ioan 7:39, la ce s-a referit Isus prin cuvintele sale?

³ Avînd în vedere remarcabilele puncte de atracţie care au fost adăugate diverselor manifestări ale sărbătorii colibelor, ne putem da seama cît de potrivite au fost unele observaţii ale lui Isus Cristos făcute cu ocazia acestei sărbători. El a ţinut-o pentru ultima oară în toamna anului 32 e.n. Pentru că iudeii din Ierusalim căutau să-l ucidă, Isus a părăsit de unul singur Galileea şi s-a dus în mod discret la sărbătoare. Pe la mijlocul ei, respectiv prin 18 Tişri, el a ieşit în mod deschis în faţa poporului, începînd să înveţe în templu mulţimile adunate cu prilejul sărbătorii.

⁴ Ultima zi a sărbătorii, 21 Tişri, era numită „ziua cea mare a sărbătorii.“ În acea zi i-a amintit probabil Isus poporului de vărsarea apei din Şiloam, zicînd: „Dacă îi este sete cuiva, să vină la mine şi să bea. Cine crede în mine, ‘din adîncul lui,’ întocmai după cum au spus Scripturile, ‘vor curge rîuri de apă vie.’“ Apostolul Ioan face următorul comentariu la ceea ce a zis Isus în acest caz: „El a spus însă lucrul acesta cu privire la spiritul pe care cei care credeau în el aveau să-l primească; pentru că încă nu exista spiritul, căci Isus încă nu fusese glorificat.“ — Ioan 7:37–39.

 5. Cînd şi cum au început să devină realitate acele minunate cuvinte?

⁵ Acele minunate cuvinte au început să devină realitate la sărbătoarea Zilei a cincizecea din anul următor, cînd aproximativ 120 de discipoli adunaţi într-o cameră de sus a unei case din Ierusalim au primit revărsarea spiritului sfînt. Din ei au început într-adevăr să curgă rîuri de apă vie atunci cînd au început să vorbească (în numeroasele limbi date în mod miracolus) despre „lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu,“ în auzul miilor de iudei uimiţi care se adunaseră la un loc pentru a fi martori oculari ai acestei uluitoare manifestări. — Fapte 2:1–41.

 6. Ce a zis Isus în ultima zi a sărbătorii, lucru care trebuie să le fi adus aminte discipolilor săi de iluminaţia specială de la templu?

⁶ În a şaptea şi totodată şi ultima zi a sărbătorii colibelor, Isus a făcut o nouă observaţie care trebuie să le fi adus aminte discipolilor de iluminaţia specială care caracteriza sărbătoarea, respectiv de cele patru candelabre înalte din curtea femeilor. Isus a zis: „Eu sînt lumina lumii. Dacă mă urmează cineva, el va umbla nicidecum în întuneric, ci el va poseda lumina vieţii.“ — Ioan 8:12.

 7. De ce a fost extrem de potrivit ca Isus să se numească „lumina lumii“ cu ocazia sărbătorii colibelor?

⁷ Era foarte potrivit ca Isus să se numească pe sine „lumina lumii“ cu ocazia acelei sărbători a colibelor, întrucît ea luase caracterul unei sărbători mondiale. Cum aşa? Pentru că potrivit legii lui Dumnezeu „străinul stăbilit în ţară,“ respectiv care se afla între porţile israeliţilor, avea dreptul să participe la sărbătoare şi să se bucure alături de poporul ales al lui Dumnezeu. — Deut. 16:14.

 8. (a) Ce anume era unic în legătură cu jertfele de tauri aduse la sărbătoarea colibelor? (b) Cum corespunde lucrul acesta în ce priveşte numărul cu cele expuse în Geneza cap. 10? Ce indică acest fapt?

⁸ Potrivit textului din Numeri 29:12–34, se aducea ca jertfă un număr neobişnuit de mare de tauri. În prima zi erau adusi jertfă treisprezece tauri iar în următoarele şase zile se aduceau în fiecare zi cu cîte unul mai puţin pînă cînd, în a şaptea şi ultima zi, erau aduşi ca jertfă şapte tauri. În acea zi, a şaptea, Isus a zis: „Eu sînt lumina lumii.“ Astfel, pînă în a şaptea zi a sărbătorii fuseseră jertfiţi şaptezeci de tauri. Numărul 70 este un multiplu al lui 7 şi 10, aceste numere reprezentînd şi unul şi celălalt, completitudine, perfecţiune. Numărul şapte reprezintă perfecţiune spirituală iar numărul 10 reprezintă completitudine sau deplinătate de ordin laic, lumesc. La 10 Tişri, în Ziua Ispăşirii, se oferise ca jertfă de ispăşire un singur taur. În schimb, în timpul celor şapte zile ale Sărbătorii colibelor, care ţinea din 15 pînă în 21 Tişri, fuseseră aduşi ca jertfă 70 de tauri. Ca prototip sau mijloc de prefigurare, aceştia furnizau suficient sînge pentru curăţirea şi salvarea întregii lumi a omenirii. Există o corespondenţă între acest fapt şi lucrurile expuse în Geneza, capitolul 10. Aici sînt menţionat cu numele capii de familii şi de naţiuni începînd cu Noe şi, prin liniile genealogice ale celor trei fii ai săi, pînă la Iobab. Este menţionat astfel un total de 70 de nume şi cei care le-au purtat se pare că au asigurat aducerea în existenţă a populaţiei lumii din epoca de după potop pînă astăzi.

 9. Pentru cine a zis Isus că era el „lumina“? De ce anume are nevoie întreaga omenire, pentru a cîştiga viaţă?

⁹ Astfel a fost extrem de potrivit ca la timpul corespunzător Isus Cristos să anunţe: „Eu sînt lumina lumii,“ deci lumină nu numai pentru cei care au păşit pe urmele sale în calitate de discipoli unşi. În ce priveşte folosul pe care îl avem din lumină, să ne aducem aminte că abia după ce a spus Dumnezeu „Să fie lumină“ şi după ce a creat soarele luna şi stelele şi le-a dat acestora posibilitatea să–şi răspîndească strălucirea luminii lor pe acest pămînt, abia după aceea a creat el animalele şi la urmă de tot pe primii doi oameni perfecţi, ca să se bucure de lumina vieţii. Astăzi, în această lume întunecată prin păcat şi prin îndepărtare de Dumnezeu, toţi oamenii se află în situaţia de a trage folos din lumina care izvorăşte din Isus Cristos, „lumina lumii.“ Ei au cu toţii nevoie de „lumina vieţii.“ — Ioan 8:12; Gen. 1:3.

ECHIVALENTUL SĂRBĂTORII COLIBELOR

10. În ce privinţă sărbătoarea colibelor este asemănătoare celorlalte două sărbători precedente? Ce factori este necesar să luăm în consideraţie aici?

¹⁰ Ca şi celelalte două sărbători precedente, ordonate de către Dumnezeu pentru poporul său ales, sărbătoarea colibelor trebuie să aibă şi ea o semnificaţie simbolică, prefigurativă, privitoare la timpurile noastre. Din fericire, ea are şi o împlinire echivalentă. Ei bine, cînd a început această împlinire? Cum ne putem da seama de realitatea ei? Cu ajutorul factorilor de natură istorică, prefigurativi şi echivalenţi.

11. Ce arată faptele istorice cu privire la întrebarea dacă „secerişul“ menţionat în Matei 13:39 a început sau nu în anul 1914?

¹¹ În Matei capitolul 13 Isus Cristos ne-a oferit o parabolă în care este înfăţişată strîngerea roadelor de pe cîmp. Este vorba de parabola despre grîu şi iarbă rea sau neghină. Explicînd detaliile parabolei, Isus a zis: „Secerişul este încheierea sistemului de lucruri“ (Mat. 13:39). Profeţia şi tabelele cronologice biblice ca şi evenimentele istorice stabilesc că încheierea sistemului prezent de lucruri a început în anul 1914 e.n., an în a cărui toamnă au luat sfîrşit cele „şapte timpuri“ ale stăpînirii păgîne pe pămînt, fără amestecul regatului masianic al lui Dumnezeu (Dan. 4:23–25). A început oare în acel an „secerişul“ sau adunarea clasei „grîului,“ a creştinilor adevăraţi? Nu, căci istoria arată că închinătorii creştini consacraţi ai lui Iehova erau risipiţi în cursul întîiului război mondial care a început în anul 1914. Organizaţia lor internaţională fusese sfărîmată de către duşmanii regatului mesianic al lui Iehova, ai regatului ceresc care fusese proclamat cu zel de către acei discipoli născuţi de spirit şi unşi ai lui Isus Cristos, regele care guverna. Ruinarea organizaţiei a cuprins în cele din urmă chiar şi sediul central al poporului consacrat al lui Iehova, sediu situat în Brooklyn, New York, S.U.A. Aceasta s-a îmtîmplat în anul 1918.

12. Cînd a început adunarea prezisă de către Isus la Matei 24:31? Începutul cărei sărbători a fost marcat în felul acesta?

¹² În profeţia lui Isus privitoare la „semnul“ prezenţei sale şi la încheierea acestui sistem de lucruri, în Matei 24:31 el a zis: „Şi el îi va trimite pe îngerii săi cu un puternic sunet de trompetă şi îi va aduna pe aleşii săi din cele patru vînturi, de la o extremitate a cerurilor pînă la ceealaltă.“ Aceste cuvinte au prezis o adunare la un loc a „aleşilor“ lui Cristos, din toate părţile în care fuseseră împrăştiaţi şi izolaţi. Această adunare a început să aibă loc în naul de după război 1919, imediat după eliberarea membrilor personalului sediului central din Brooklyn, după ce aceştia suferiseră nouă luni de detenţie în penitenciarul federal din Atlanta, Georgia, S.U.A. Acest eveniment fericit a avut loc la data de 25 martie 1919. Astfel, în acest memorabil an de după război a început să intre în vigoare împlinirea acelei sărbători simbolice a adunării sau strîngerii roadelor, sau a colibelor. Faptul acesta a fost marcat de o extraordinară bucurie manifestată de rămăşiţa unsă a „aleşilor“ lui Cristos din întreaga lume.

13. (a) Cînd a vorbit Isus despre secerişul din Matei 13:39, la secerişul căror persoane s-a referit el? (b) Care dintre unii ca aceştia au fost „seceraţi“ după anul 1919?

¹³ Spre confirmare, să ne aducem aminte de cîteva lucruri importante. Despre ce vorbea Isus cînd a zis: „Secerişul este încheierea sistemului de lucruri?“ Despre adunarea sau strîngerea „fiilor regatului,“ adică a moştenitorilor născuţi de spirit ai regatului ceresc. Aceasta este o clasă spirituală unsă, simbolizată prin grîu, iar adunarea sau strîngerea ei a început într-adevăr în primăvara anului 1919. Cu timpul, pe lîngă cei care fuseseră împrăştiaţi din pricina evenimentelor întîiului război mondial, s-au adunat mulţi alţii. În perioada care a urmat de la anul 1919 încoace, mii de oameni au luat poziţie de partea regatului stabilit al lui Dumnezeu, i s-au consacrat lui Iehova, au fost botezaţi, au fost născuţi de spirit şi unşi cu spiritul lui Dumnezeu şi astfel au fost adăugaţi rîndurilor rămăşiţei iniţiale. Aceşti nou-adăugaţi au fost prefiguraţi ca clasă prin remarcabile personaje ale unor drame biblice precreştine. Aceste ilustre personaje au fost moabita Rut care a devenit o însoţitoare loială a iudeicei Naomi, soacra ei, precum şi regina Estera, verişoara iudeului Mardoheu, care a ajuns prim-ministru al Imperiului Persan sub împăratul Ahaşveroş sau Xerxes.

14. Astfel ce anume marchează deschiderea sau începutul sărbătorii echivalente cu cea a strîngerii roadelor sau a colibelor?

¹⁴ Atît Rut cît şi Estera au ajuns în legătură cu linia regală a lui David care a fost păstrată şi continuată pînă la prima venire a lui Isus, „fiul lui David“ (Mat. 1:1, 5; Rut 4:18–22; Est. 4:13, 14). Adunarea clasei Rut şi Estera alături de rămăşiţa unsă iniţială, marchează deschiderea sau începerea sărbătorii echivalente cu aceea a strîngerii roadelor sau a colibelor.

15. A cui sărbătoare era sărbătoarea de toamnă? Cui i se poruncise să locuiască în colibe în timpul sărbătorii?

¹⁵ Un alt lucru este următorul. În timpurile precreştine cei care celebrau sărbătoarea prefigurativă a colibelor erau iudeii naturali. Ei erau cei cărora le poruncise Iehova prin Moise să o ţină. Astfel, la vremea culesului de toamnă, ei se adunau în masă la Ierusalim şi locuiau acolo în colibe. Chiar şi cei care îşi aveau domiciliul stabil în Ierusalim făceau la fel. Această sărbătoare a colibelor era destinată să reamintească de ceva de odinioară. Despre ce anume? Răspunsul îl aflăm din Levitic 23:42, 43, unde se spune: „Să locuiţi timp de şapte zile în colibe. Toţi băştinaşii din Israel să locuiască în colibe, pentru ca generaţiile voastre să ştie că i-am făcut pe fiii lui Israel să locuiască în colibe atunci cînd i-am scos din ţara Egiptului. Eu sînt Iehova, Dumnezeul vostru.“ Iar băştinaşii iudei aşa au făcut.

16. (a) Cum o ducea „mulţimea amestecată a însoţitorilor“ alături de israeliţi? (b) În ce fel se menţinea o deosebire între păgîni şi israeliţi la templul lui Irod, în zilele lui Isus?

¹⁶ Desigur că „mulţimea amestecată a însoţitorilor“ neisraeliţi care şi-au legat soarta de aceea a israeliţilor şi „au plecat cu ei,“ a trebuit să locuiască şi ea în corturi, în drum spre Ţara Promisă (Ex. 12:38). Dar porunca de a celebra sărbătoarea colibelor nu i-a fost adresată „mulţimii amestecate a însoţitorilor,“ ci i-a fost dată lui Israel. Tot la fel nici Ţara Promisă n-a fost dată spre cultivare „mulţimii amestecate a însoţitorilor,“ ci a fost împărţită între cele douăsprezece triburi nelevitice ale lui Israel, iar legea de restabilire jubiliară a proprietăţii funciare s-a aplicat asupra israeliţilor. Astfel sărbătoarea strîngerii roadelor îi privea în mod special pe israeliţi. „Străinului stabilit în ţară“ i se permitea cu bunăvoinţă să li se alăture israeliţilor în ţinerea sărbătorii. În zilele lui Isus Cristos, neiudeii sau păgînii erau limitaţi în timpul sărbătorii la curtea păgînilor, fiind despărţiţi de curtea lui Israel prin bariera de piatră şi prin curtea exterioară (de afară). Locul lor se afla la nivelul cel mai jos al întregii structuri a templului lui Irod.

PRĂZNUITORII CARE PURTAU RAMURI

17, 18. Cine erau cei care purtau „lulabi“? Din ce text sciptural se spune că a fost desprinsă ideea acestei practici?

¹⁷ La sărbătorirea propriu-zisă, tot israeliţii erau cei care purtau aşa-zişii „lulabi“ şi ethrogi (chitre sau lămîi dulci). Ca să ne facem o cît de mică idee cum trebuie să fi fost în zilele lui Isus, ar trebui să citim descrierea sărbătorii iudaice, descriere făcută în Neemia 8:14–18. Un lulab era un mănunchi de ramuri luate din diferiţi copaci şi era ţinut în mînă de iudeul care participa la sărbătoare. Se spune că ideea acestei practici a fost desprinsă din Levitic 23:40:

¹⁸ „Şi va trebui să luaţi pentru voi, în ziua întîi, din rodul arborilor minunaţi, frunze de palmieri şi ramuri de arbori stufoşi şi de plopi din valea torentelor, şi să vă bucuraţi în faţa lui Iehova, a Dumnezeului vostru, timp de şapte zile.“

19. (a) Din ce era alcătuit un „lulab“? (b) În ce fel de ritual purtau israeliţii lulabul şi ce cîntau în timpul acesta?

¹⁹ Un lulab era compus din: (1) un lăstar nedeschis de palmier, (2) trei rămurele de mirt cu inele de frunze în jurul tulpinei şi (3) două ramuri de salcie cu lemn roşiatic şi cu crenguţe lungi şi întregi. Israeliţii care purtau lulabii îi agitau şi se serveau de ei la încheierea sărbătorii. Lulabul şi ethrog-ul (un fruct citric asemănător lămîiei dar lipsit de proeminenţa de care dispune lămîia la unul din capete) erau purtaţi în timpul procesiunii din jurul altarului din curtea preoţilor, care era înconjurat odată în fiecare dintre primele şase zile ale sărbătorii, şi de şapte ori în ultima ei zi. După aceea ethrogul sau fructul citric era mîncat. În timpul procesiunii se cînta Psalmul 118:25: „O, salvează–ne acum, Iehova, te rugăm! O, acordă–ne succes, Iehova, te rugăm!“ Neiudeii sau păgînii aflaţi în curtea rezervată lor nu participau la nici unul din aceste lucruri.

20. Ce fel de spirit le-a cerut guvernatorul Neemia israeliţilor să aibă la sărbătoarea lor a corturilor, din Ierusalim?

²⁰ În timpul sărbătorii colibelor din zilele lui Neemia, acesta, în calitatea sa de guvernator, le-a zis israeliţilor: „Această zi este sfîntă pentru Domnul nostru, aşa că să lăsaţi orice fel de întristare, căci bucuria lui Iehova este fortăreaţa voastră“ (Neem. 8:10). Israeliţii spirituali de astăzi ar trebui să aibă aceeaşi atitudine de la eliberarea lor din Babilonul cel mare, în anul 1919 e.n.

21. (a) De ce s-a bucurat în primăvara anului 1919 rămăşiţa israeliţilor spirituali? (b) Ce fel de lucrare şi-au închipuit ei că le stătea în faţă? În ce s-a transformat ea însă?

²¹ Este evident că împlinirea sărbătorii colibelor a început în acest an de după război 1919. Avînd în vedere speranţele lor anterioare anului 1919, „fiii spirituali ai regatului“ au fost oarecum deconcertaţi, nedumeriţi în faţa evenimentului introducerii lor în epoca de după război. Ei s-au bucurat însă extrem de mult atunci cînd, în primăvara anului 1919, a sosit eliberarea lor din Babilonul cel mare şi s-au dedicat numaidecît lucrării de strîngere care le stătea acum în faţă. La început ei şi-au închipuit că aceasta n-avea să fie decît o „lucrare de strîngere a spicelor“ după seceriş. Privitor la aceasta, vezi Watch Tower din 1 mai 1919, articolul „Secerişul a luat sfîrşit — ce va urma?,“ pag. 138, paragraful 1 (în limba engleză). Dar în loc să fie doar o lucrare de adunare a spicelor după seceriş, ea s-a transformat într-un seceriş în toată puterea cuvîntului.

22. Îşi făcea rămăşiţa unsă planuri de a se stabili pentru totdeauna în paradisul pămîntesc? Cum se privesc ei ca fiind în mijlocul acestui sistem de lucruri?

²² Rămăşiţa unsă a secerătorilor trăia aşa-zicînd în „colibe,“ căci membrii ei nu–şi legau dorinţele inimii lor de lucrurile pămînteşti. Ei nu priveau înainte spre perspectiva de a trăi în viitor, pentru totdeauna, într-un paradis pămîntesc. Ei priveau înainte spre perspectiva de a intra în posesia unei moşteniri cereşti împreună cu glorificatul Domn Isus Cristos. Astfel, felul lor de a privi lucrurile era întocmai ca şi al lui Pavel, exprimat în Evrei 13:13, 14: „Aşadar, să ieşim afară din tabără putînd ocara pe care a purtat-o el, căci noi nu avem aici o cetate care durează, ci noi o căutăm cu seriozitate pe aceea care va veni.“ În faţa acestui fapt, ei se privesc pe ei înşişi ca fiind peregrini sau călători, „străini şi domiciliaţi temporar“ în mijlocul acestui sistem de lucruri, ca şi Avraam, Isaac şi Jacob. — 1 Petr. 2:11; Gen. 47:9; Ex. 6:4; Evr. 11:13; Ps. 119:54.

23. (a) A fost iluminată cu lumină spirituală, în anul 1923, sărbătoarea echivalentă a colibelor la oare participa rămăşiţa? (b) Cum a fost privită aplicarea parabolei de la Mat. 25:31–46?

²³ Pentru rămăşiţa unsă, care a început să intre în sărbătoarea echivalentă, din zilele noastre, a colibelor, s-a revărsat din templul ceresc al lui Iehova o puternică iluminaţie spirituală. In timpul strîngerii sau adunării clasei spirituale prefigurate prin Rut şi Estera, i s-a conferit o iluminaţie specială parabolei lui Isus despre oi şi capre consemnată la Matei 25:31–46, în vederea iluminării înţelegerii rămăşiţei. La congresul general din anul 1923, care s-a ţinut la Los Angeles, California, S.U.A., preşedintele de atunci al Societăţii Watch Tower, liber de patru ani după detenţia suferită în penitenciarul din Atlanta (Georgia), a dezbătut ilustrarea privitoare la oi şi capre. Începutul împlinirii ei nu trebuia aşteptat sub domnia de o mie de ani a lui Isus Cristos. Clasa asemănătoare oilor era deja în formare. Membrii ei se aflau deja pe scenă şi îi făceau bine rămăşiţei „fraţilor“ spirituali ai glorificatului Isus Cristos. Tema cuvîntării publice „Milioane care trăiesc astăzi nu vor muri niciodată“ li s-a aplicat lor. Ei aparţineau „altor oi“ pe care le-a menţionat Isus la Ioan 10:16.

24. S-a făcut atunci vreun efort special de a-i strînge pe cei care le făceau bine „fraţilor“ spirituali ai lui Cristos?

²⁴ În vremea explicării parabolei din Matei 25:31–46 nu s-a făcut nici un efort special de a le aduna pe acele „alte oi.“ A fost exprimată însă apreciere faţă de bunătatea pe care o arătau acele „alte oi“ faţă de rămăşiţa „fraţilor“ spirituali ai lui Cristos. O altă iluminaţie spirituală în timpul sărbătorii echivalente a colibelor, avea să fie aşteptată la timpul cuvenit.