Să avem curaj!

„Să avem curaj şi să spunem: «Iehova este ajutorul meu».“ — EVREI 13:6, NW.

 1. În ce privinţă au manifestat îndrăzneală cei care au învăţat adevărul lui Dumnezeu în secolul I e.n.?

ERA în secolul întâi al erei noastre. Îndelung-aşteptatul Mesia venise. El îşi învăţase discipolii în mod temeinic şi iniţiase o lucrare de predicare de importanţă vitală. Era timpul ca oamenii să audă vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu. Astfel, bărbaţii şi femeile care învăţaseră adevărul au anunţat cu îndrăzneală acest mesaj minunat. — Matei 28:19, 20.

 2. De ce au nevoie de curaj în prezent Martorii lui Iehova?

² Regatul nu a fost instaurat în timpul acela, dar Regele desemnat, Isus Cristos, profeţise că viitoarea sa prezenţă invizibilă la puterea Regatului avea să fie marcată de războaie fără precedent, foamete, ciumi, cutremure de pământ, precum şi de predicarea mondială a veştii bune (Matei 24:3–14; Luca 21:10, 11). Ca Martori ai lui Iehova avem nevoie de curaj pentru a face faţă acestor stări de lucruri şi persecuţiei la care suntem supuşi. De aceea ar fi util să analizăm relatările biblice despre curajoşii proclamatori ai Regatului din secolul I e.n.

Curaj pentru a-l imita pe Cristos

 3. Cine ne oferă cel mai bun exemplu de curaj, şi ce s-a spus despre el în Evrei 12:1–3?

³ Isus Cristos ne oferă cel mai bun exemplu de curaj. După ce a citat ‘marele nor’ de martori curajoşi ai lui Iehova din perioada precreştină, apostolul Pavel şi-a concentrat atenţia asupra lui Isus spunând: „Fiindcă sîntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice ne îngreuiază şi păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, privind ţintă la Isus, Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi stă la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă bine la Cel care a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre“. — Evrei 12:1–3.

 4. Cum a manifestat Isus curaj când a fost ispitit de Satan?

⁴ După botez şi după 40 de zile de meditare, rugăciune şi post în deşert, Isus s-a opus în mod curajos lui Satan. Ispitit de Diavol să transforme pietrele în pâine, Isus a refuzat aceasta, deoarece era greşit să facă un miracol pentru a-şi satisface o dorinţă personală. Isus a zis: „Este scris: «Omul va trăi nu numai cu pîine, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu»“. Când Satan l-a provocat să sară de pe parapetul templului, Isus a refuzat, deoarece ar fi fost un păcat să-l ispitească pe Dumnezeu să-l salveze de la o probabilă sinucidere. „De asemenea este scris, i-a zis Cristos: Să nu ispiteşti pe DOMNUL Dumnezeul tău.“ Satan i-a oferit toate regatele lumii pentru un singur „act de închinare“ (NW), dar Isus nu a vrut să devină apostat şi să sprijine acuzaţia batjocoritoare a Diavolului, potrivit căreia oamenii nu-i vor rămâne fideli lui Dumnezeu când sunt în încercări. De aceea Isus a declarat: „Pleacă Satan! căci este scris: «DOMNULUI Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti»“. La aceste cuvinte, Ispititorul „a plecat de la El pînă la un timp“. — Matei 4:1–11; Luca 4:13.

 5. Ce anume ne poate ajuta să ne împotrivim ispitei?

⁵ Isus îi era supus lui Iehova şi i se împotrivea lui Satan. Dacă noi, în mod asemănător, ‘ne supunem lui Dumnezeu şi ne împotrivim Diavolului, el va fugi de la noi’ (Iacov 4:7). Asemenea lui Isus, ne putem împotrivi în mod curajos ispitei dacă punem în practică Scripturile, poate chiar citându-le în clipa în care suntem ispitiţi să facem un păcat. Am putea oare să cedăm ispitei de a comite un furt dacă în clipa aceea repetăm în gând legea lui Dumnezeu „să nu furi“? Ar putea oare doi creştini să cedeze imoralităţii sexuale dacă măcar unul dintre ei citează în mod curajos cuvintele „să nu comiţi adulter“? — Romani 13:8–10; Exodul 20:14, 15.

 6. În ce sens a fost Isus un învingător curajos al lumii?

⁶ În calitate de creştini urâţi de această lume, putem evita spiritul ei şi conduita păcătoasă. Iată ce le-a spus Isus continuatorilor săi: „În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi [curaj, NW], Eu am biruit lumea“ (Ioan 16:33). El a triumfat asupra lumii prin aceea că nu a devenit ca ea. Exemplul său ca învingător şi rezultatul atitudinii sale ca persoană care şi-a păstrat integritatea ne pot umple de curajul necesar pentru a-l imita, rămânând separaţi de această lume şi nepătaţi de ea. — Ioan 17:16.

Curaj pentru a continua să predicăm

 7, 8. Ce ne va ajuta să continuăm predicarea în pofida persecuţiei?

⁷ Isus şi discipolii săi s-au bizuit pe Dumnezeu pentru a primi curaj să continue predicarea în pofida persecuţiei. În pofida persecuţiei, Cristos şi-a îndeplinit cu îndrăzneală ministerul, iar după Penticosta din anul 33 e.n., continuatorii săi persecutaţi au continuat să proclame vestea bună, chiar dacă liderii religioşi evrei au încercat să-i oprească (Faptele 4:18–20; 5:29). Iată cum se rugau discipolii: „Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să predice cuvîntul Tău cu toată îndrăzneala“. Ce s-a petrecut atunci? Relatarea spune astfel: „Pe cînd se rugau ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfînt şi vesteau cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală“. — Faptele 4:24–31.

⁸ Întrucât majoritatea oamenilor de azi nu sunt receptivi la vestea bună, este nevoie, deseori, de îndrăzneală pentru a continua să le predicăm. Pentru a depune o mărturie temeinică, slujitorii lui Iehova au nevoie de curajul acordat de Dumnezeu, îndeosebi când sunt persecutaţi (Faptele 2:40; 20:24). Astfel, Pavel, curajosul proclamator al Regatului, i-a spus următoarele cuvinte unui colaborator tânăr, cu mai puţină experienţă: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică [laşitate, NW], ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. Să nu-ţi fie ruşine, deci, de mărturia Domnului nostru, nici de mine, cel ţinut în lanţuri pentru El, ci suferă răul împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu“ (2 Timotei 1:7, 8). Dacă ne rugăm pentru curaj, vom putea să continuăm predicarea, şi nici chiar persecuţia nu ne va priva de bucuria pe care o avem ca proclamatori ai Regatului. — Matei 5:10–12.

Curaj pentru a ne alătura lui Iehova

 9, 10. a) Ce au făcut evreii şi păgânii din secolul I pentru a deveni continuatori botezaţi ai lui Cristos? b) De ce pentru a deveni creştin era nevoie de curaj?

⁹ Mulţi evrei şi păgâni din secolul I au părăsit în mod curajos tradiţiile nescripturale pentru a deveni continuatori botezaţi ai lui Cristos. La scurt timp după Penticosta din anul 33 e.n., „numărul ucenicilor se înmulţea foarte mult în Ierusalim şi o mare mulţime de preoţi ascultau de credinţă“ (Faptele 6:7). Acei evrei au avut curajul să rupă legăturile religioase şi să-l accepte pe Isus drept Mesia.

¹⁰ Începând din anul 36 e.n., mulţi păgâni au devenit credincioşi. Când au auzit vestea bună, Corneliu, membri ai familiei lui şi alţi păgâni au acceptat-o cu promptitudine, au primit spiritul sfânt şi au fost „botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos“ (Faptele 10:1–48). În Filipi, un temnicier păgân şi casa lui au acceptat repede creştinismul şi „a fost botezat îndată el şi toţi ai lui“ (Faptele 16:25–34). Pentru a face asemenea fapte era nevoie de curaj, deoarece creştinii erau o minoritate nepopulară şi persecutată. Şi azi ei sunt la fel. Dar dacă nu v-aţi dedicat lui Dumnezeu şi nu v-aţi botezat ca Martori al lui Iehova, nu credeţi că ar fi timpul să faceţi aceşti paşi curajoşi?

Curaj în familiile divizate

11. În ce fel au fost Eunice şi Timotei exemple excelente de curaj?

¹¹ Eunice şi fiul ei, Timotei, au fost exemple excelente de credinţă curajoasă într-o familie divizată pe plan religios. Deşi avea soţ păgân, Eunice l-a învăţat pe fiul ei „Sfintele Scripturi“ de când acesta era prunc (2 Timotei 3:14–17). Când a devenit creştină, ea a manifestat ‘credinţă neprefăcută’ (2 Timotei 1:5). De asemenea, ea a avut curajul să-i predea lui Timotei învăţătura creştină, manifestând totodată respect pentru autoritatea soţului ei necredincios. Fără îndoială, credinţa şi curajul i-au fost răsplătite când fiul ei, care fusese bine învăţat, a fost ales să-l însoţească pe Pavel în călătorii misionare. Cât de mult îi pot încuraja aceste lucruri pe părinţii creştini care se află într-o situaţie asemănătoare!

12. Ce fel de persoană a devenit Timotei, şi cine sunt cei care, acum, se dovedesc a fi ca el?

¹² Deşi Timotei trăia într-o familie divizată pe plan religios, el a acceptat plin de curaj creştinismul şi a devenit o persoană spirituală despre care Pavel a putut spune cele ce urmează: „Nădăjduiesc în Domnul Isus să vă trimit [filipenilor] în curînd pe Timotei, ca să fiu şi eu înviorat cînd voi avea ştiri despre voi. Căci n-am pe nimeni care să fie însufleţit de acelaşi sentiment, ca să se îngrijească de starea voastră . . . Cunoaşteţi însă rîvna lui încercată [dovada pe care a dat-o despre sine, NW]: cum, ca un copil cu tatăl lui, ca un rob a slujit împreună cu mine în lucrarea Evangheliei“ (Filipeni 2:19–22). Azi, mulţi băieţi şi multe fete din familii divizate pe plan religios primesc cu căldură şi curaj adevăratul creştinism. Asemenea lui Timotei, ei dau dovadă despre ei înşişi, şi cât de mult ne bucurăm că fac parte din organizaţia lui Iehova!

Curaj pentru a ‘ne pune capul în joc’

13. Cum au manifestat curaj Acuila şi Priscila?

¹³ Acuila şi soţia sa, Priscila (Prisca), au dat exemplu prin faptul că, în mod curajos, „şi-au pus capul în joc“ pentru un colaborator în credinţă. Ei l-au primit pe Pavel în locuinţa lor, au lucrat cu el la confecţionarea de corturi şi l-au ajutat să consolideze noua congregaţie din Corint (Faptele 18:1–4). În timpul prieteniei lor, care a durat 15 ani, ei şi-au pus chiar viaţa în pericol în folosul său, într-un mod nedezvăluit. Ei locuiau la Roma când Pavel le-a spus creştinilor de acolo următoarele: „Salutaţi pe Priscila şi pe Acuila, lucrători împreună cu mine în Hristos Isus, care şi-au pus capul în joc, ca să-mi scape viaţa; le mulţumesc nu numai eu, ci şi toate bisericile dintre neamuri“. — Romani 16:3, 4.

14. În armonie cu care poruncă au acţionat Acuila şi Priscila când şi-au riscat capul pentru Pavel?

¹⁴ Punându-şi capul în joc pentru Pavel, Acuila şi Priscila au acţionat în conformitate cu afirmaţia lui Isus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul“ (Ioan 13:34). Această poruncă era „nouă“ în sensul că depăşea ceea ce se cerea în Legea mozaică, şi anume ca o persoană să-şi iubească semenul ca pe sine însuşi (Leviticul 19:18). Ea pretindea iubire dezinteresată care mergea până la renunţarea la propria viaţă în folosul altora, aşa cum a făcut Isus. Scriitorul Tertulian, din secolele al II-lea şi al III-lea e.n., a citat cuvintele unor oameni din lume cu privire la creştini scriind cele ce urmează: „«Priviţi, spun ei, cum se iubesc unii pe alţii . . . şi cum sunt gata chiar să moară unii pentru alţii!»“ (Apologia, capitolul XXXIX, 7). Se prea poate ca îndeosebi în timpul persecuţiilor să fim obligaţi să demonstrăm iubire frăţească, riscându-ne viaţa în mod curajos pentru a-i feri pe colaboratorii noştri în credinţă de brutalitate sau de moarte din partea duşmanilor. — 1 Ioan 3:16.

Curajul aduce bucurie

15, 16. Aşa cum se arată în Faptele, capitolul 16, ce legătură se poate stabili între curaj şi bucurie?

¹⁵ Pavel şi Sila ne furnizează dovezi că manifestarea de curaj în timpul încercărilor poate aduce bucurie. Printr-o ordonanţă a magistraţilor civili din oraşul Filipi, ei au fost bătuţi în public cu nuiele şi puşi în butuci în închisoare. Totuşi, nu s-au descurajat şi nu s-au ascuns de frică. În pofida condiţiilor grele în care se aflau, ei mai aveau curajul acordat de Dumnezeu şi bucuria pe care acest curaj o aduce creştinilor fideli.

¹⁶ Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi îl lăudau pe Dumnezeu în cântări. Deodată, un cutremur a zguduit închisoarea, le-a desfăcut lanţurile şi a deschis uşile. Temnicierului înfricoşat şi familiei sale li s-a depus în mod curajos mărturie, fapt care a dus la botezul lor ca slujitori ai lui Iehova. Temnicierul însuşi „s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu“ (Faptele 16:16–34). Câtă bucurie trebuie să le fi adus lui Pavel şi lui Sila acest lucru! După ce am analizat acest exemplu scriptural de curaj şi altele asemenea lui, ne punem întrebarea: Cum putem să rămânem curajoşi ca slujitori ai lui Iehova?

Să continuăm să avem curaj!

17. În conformitate cu Psalmul 27, ce legătură există între speranţa în Iehova şi curaj?

¹⁷ Faptul de a spera în Iehova ne va ajuta să rămânem curajoşi. David a cântat astfel: „Nădăjduieşte în DOMNUL! Fii tare, încurajază-ţi inima şi nădăjduieşte în DOMNUL!“ (Psalmul 27:14). Psalmul 27 arată că David s-a bizuit pe Iehova, considerându-l „fortăreaţa“ vieţii sale (versetul 1, NW). Faptul că David a văzut cum Dumnezeu i-a tratat pe adversarii săi din trecut, i-a dat acestuia curaj (versetele 2, 3). Un alt factor a fost aprecierea faţă de centrul de închinare la Iehova (versetul 4). Încrederea în ajutorul, ocrotirea şi eliberarea acordate de Iehova a întărit şi ea curajul lui David (versetele 5–10). Utilă a fost şi instruirea continuă în principiile căii drepte a lui Iehova (versetul 11). Rugăciunea plină de încredere pentru a fi eliberat de ameninţarea adversarilor, împreună cu credinţa şi speranţa, l-a ajutat pe David să fie curajos (versetele 12–14). În mod asemănător, ne putem întări curajul, arătând astfel că, într-adevăr, ‘sperăm în Iehova’ (NW).

18. a) Ce anume arată că asocierea în mod regulat cu colaboratorii în închinarea la Iehova ne poate ajuta să rămânem curajoşi? b) Ce rol joacă întrunirile creştine în întărirea curajului?

¹⁸ Asocierea în mod regulat cu colaboratorii noştri în închinarea la Iehova ne poate ajuta să rămânem curajoşi. După ce Pavel făcuse recurs la Cezar şi călătorea spre Roma, câţiva colaboratori ai săi în credinţă l-au întâmpinat la Forul lui Appius şi la Cele Trei Cârciumi. Iată ce spune relatarea: „Cînd i-a văzut, Pavel a mulţumit lui Dumnezeu şi a prins curaj“ (Faptele 28:15). Deoarece asistăm cu regularitate la întrunirile creştine, noi respectăm sfatul lui Pavel: „Să veghem unii asupra altora ca să ne îndemnăm [încurajăm, NW] la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim strîngerea noastră laolaltă, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atît mai mult cu cît vedeţi că ziua se apropie“ (Evrei 10:24, 25). Ce înseamnă să ne încurajăm unii pe alţii? A încuraja înseamnă „a insufla curaj, zel sau speranţă“ (Webster’s Ninth New Collegiate Dictionary). Putem face mult pentru a le însufla curaj altor creştini, iar încurajarea lor poate, în mod asemănător, să clădească în noi această calitate.

19. Ce legătură există între Scripturi, publicaţiile creştine şi faptul de a rămâne curajos?

¹⁹ Pentru a rămâne curajoşi, trebuie să studiem cu regularitate Cuvântul lui Dumnezeu şi să aplicăm sfaturile lui în viaţa noastră (Deuteronomul 31:9–12; Iosua 1:8). Studierea pe care o facem cu regularitate trebuie să includă publicaţiile creştine bazate pe Scripturi, fiindcă sfaturile sănătoase furnizate în felul acesta ne vor ajuta, cu curajul acordat de Dumnezeu, să facem faţă încercărilor la care ne este supusă credinţa. Din relatările biblice am văzut cum au manifestat curaj în diferite situaţii slujitorii lui Iehova. În clipa de faţă poate că nu ştim cum ne pot ajuta aceste informaţii, dar Cuvântul lui Dumnezeu are putere, iar ceea ce învăţăm din el ne poate fi întotdeauna de folos (Evrei 4:12). De exemplu, dacă frica de oameni începe cumva să ne afecteze ministerul, ne putem aminti că Enoh a avut curaj să vestească celor nelegiuiţi mesajul lui Dumnezeu. — Iuda 14, 15.

20. De ce se poate spune că rugăciunea este esenţială dacă vrem să rămânem curajoşi în calitate de slujitori ai lui Iehova?

²⁰ Pentru a rămâne slujitori curajoşi ai lui Iehova trebuie să perseverăm în rugăciune (Romani 12:12). Isus a suportat în mod curajos încercările, deoarece ‘a adus rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel care putea să-L scape din moarte şi a fost ascultat din pricina evlaviei Lui’ (Evrei 5:7). Rămânând aproape de Dumnezeu în rugăciune, noi nu vom fi ca laşii acestei lumi, destinaţi să sufere „moartea a doua“, din care nu există înviere (Apocalipsa 21:8). Protecţia divină şi viaţa în lumea nouă a lui Dumnezeu sunt pentru curajoşii săi slujitori.

21. De ce pot Martorii loiali ai lui Iehova să fie curajoşi?

²¹ Ca Martori loiali ai lui Iehova nu trebuie să ne temem de duşmanii demonici şi umani, deoarece avem sprijinul lui Dumnezeu şi exemplul curajos al lui Isus ca învingător al lumii. Asocierea ziditoare din punct de vedere spiritual cu poporul lui Iehova ne ajută, de asemenea, să fim curajoşi. Curajul nostru este întărit şi prin îndrumările şi sfaturile din Scripturi şi din publicaţiile creştine, iar relatările biblice despre slujitorii din trecut ai lui Dumnezeu ne ajută să umblăm în căile sale, în mod curajos. Prin urmare, în aceste zile critice ale sfârşitului, să înaintăm cu îndrăzneală în serviciul sacru. Da, toţi membrii poporului lui Iehova să aibă curaj!

Ce veţi răspunde?

◻ Cum ne poate umple de curaj exemplul lui Isus?

◻ Ce anume le-a dat lui Isus şi discipolilor săi curaj pentru a continua să predice?

◻ De ce le-a trebuit evreilor şi păgânilor curaj pentru a se alătura lui Iehova?

◻ Ce exemplu de curaj au dat Eunice şi Timotei?

◻ Ce dovadă există că şi în timpul persecuţiilor curajul aduce bucurie?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

Asemenea lui Isus, putem să ne împotrivim ispitei dacă punem în practică şi cităm Scripturile