Viaţa lui Isus şi serviciul său divin

Isus părăseşte casa lui Iair şi se reîntoarce la Nazaret

AZI ISUS a fost foarte ocupat: el a făcut o călătorie pe mare, venind de la Decapole, a vindecat femeia care avea o scurgere de sînge şi a înviat–o pe fiica lui Iair. Dar ziua nu s–a terminat încă. Abia a părăsit Isus casa lui Iair, că doi orbi vin în urma lui, strigînd: „Ai milă de noi, Fiul lui David!“

Numindu–l pe Isus „Fiul lui David“, aceşti oameni recunosc faptul că Isus este moştenitorul tronului lui David şi, ca atare, promisul Mesia. Totuşi, Isus pare să ignore strigătele lor de ajutor, poate pentru a pune la încercare perseverenţa lor. Dar cei doi nu renunţă. Ei se ţin după Isus, care se îndreaptă spre casa unde locuieşte, şi, cînd intră în casă, intră şi ei după el.

În acest moment Isus întreabă: „Aveţi voi credinţă că eu pot să fac aceasta?“

„Da, Doamne“, răspund ei fără să ezite.

Atunci, atingîndu–le ochii, Isus porunceşte: „Să vi se întîmple potrivit credinţei voastre.“ Şi imediat ei îşi recapătă vederea. Însă Isus le atrage atenţia în mod serios: „Vedeţi ca nimeni să nu ştie aceasta. Dar ei, plini de bucurie, nu ţin seama de porunca lui Isus şi vorbesc despre el în toată regiunea.

În timp ce aceştia se îndepărtează, mulţimea aduce lui Isus un demonizat căruia demonul i–a luat capacitatea de a vorbi. Imediat ce Isus expulzează spiritul rău, omul începe să vorbească. Mulţimile se minunează de aceste miracole şi spun: „Niciodată nu s–a văzut aşa ceva în Israel.“

Fariseii sînt şi ei de faţă. Ei nu pot să nege miracolele dar, fiind necredincioşi şi răi, ei repetă acuzaţia lor cu privire la sursa puterii lui Isus: „Prin intermediul stăpînitorului demonilor scoate el demonii.“

La scurt timp după aceste lucruri Isus se întoarce la Nazaret, oraşul său natal, însoţit de data aceasta de discipoli. Cu aproximativ un an înainte el vizitase sinagoga şi predase acolo. Deşi la început oamenii rămăseseră uimiţi de cuvintele frumoase ale lui Isus, mai tîrziu ei s–au simţit jigniţi de ceea ce îi învăţa el pe oameni şi au căutat să–l ucidă. În pofida acestor lucruri, Isus încearcă din nou, plin de îndurare, să–i ajute pe fraţii săi conlocuitori.

Deşi în alte locuri oamenii se adună cu grămada în jurul lui Isus, aici se vede clar că ei nu fac aceasta. Iată de ce, cînd vine sabatul, el se duce să–i înveţe pe oameni în sinagogă. Majoritatea celor care îl aud cum vorbeşte rămîn uluiţi: „De unde are omul acesta o asemenea înţelepciune şi lucrările acestea puternice?“, se întreabă ei.„Nu este acesta fiul dulgherului? Nu se numeşte mama sa Maria şi fraţii săi Iacob şi Iosif şi Simeon şi Iuda? Şi surorile sale nu sînt ele toate cu noi? De unde are atunci acest om toate aceste lucruri?“

’Isus nu este decît un om ca şi noi‘, îşi spun ei. ’L–am văzut crescînd şi îi cunoaştem familia. Cum poate el să fie Mesia?‘ Aşadar, în pofida tuturor dovezilor — marea sa înţelepciune şi miracolele sale, — ei refuză să–l asculte. Chiar şi membrii propriei sale familii, datorită faptului că îl cunosc îndeaproape, se poticnesc în el, ceea ce îl determină pe Isus să tragă următoarea concluzie: „Un profet nu este privat de onoare decît în propriul său teritoriu natal şi în propria sa casă.“

De fapt Isus este uimit de lipsa de credinţă a nazarinenilor. De aceea, el nu face multe miracole în această regiune, exceptînd punerea mîinilor peste cîţiva bolnavi pentru a–i vindeca. Matei 9:27–34; 13:54–58; Marcu 6:1–6; Isaia 9:7.

◆ În ce anume îşi manifestă credinţa cei doi orbi cînd îl numesc pe Isus „Fiul lui David“?

◆ În ce mod explică fariseii miracolele lui Isus?

◆ De ce dă Isus dovadă de îndurare prin faptul că se întoarce pentru a–i ajuta pe nazarineni?

◆ Cum este primit Isus în Nazaret şi de ce?

[Ilustraţii pe toată pagina 9]