Întrebări de la cititori

● Ce hotărăşte dacă un tată ai cărui copii sînt „acuzaţi de desfrîu“ poate servi în continuare ca bătrîn sau ca serv auxiliar în adunare?

Biblia arată foarte limpede că bărbaţii căsătoriţi care îndeplinesc un serviciu în adunare trebuie să fie capi de familie exemplari. Noi citim: „De aceea supraveghetorul trebuie să fie . . . un bărbat care-şi conduce casa în mod excelent, care-şi ţine copiii în supunere cu toată seriozitatea (de fapt dacă cineva nu ştie să-şi conducă propria sa casă, cum va purta el de grijă adunării lui Dumnezeu?)“ (1 Tim. 3:2, 4, 5). „Servii auxiliari trebuie să fie soţi ai unei singure soţii, conducîndu-şi în mod excelent copiii şi casele lor“. — 1 Tim. 3:12

Bătrînii, servii auxiliari şi membrii familiilor lor ar trebui, după cum pe bună dreptate aşteaptă adunarea, să ducă o viaţă creştină exemplară. (Compară cu 1 Tim. 4:12; 1 Petr. 5:3.) Dacă ei încetează să ducă o asemenea viaţă, aceasta va avea un efect păgubitor asupra stării spirituale a adunării. Dacă de pildă copiii bătrînilor şi ai servilor auxiliari ar neglija să respecte principiile biblice, prin aceasta alţi copii din adunare s-ar simţi încurajaţi să procedeze la fel şi să-şi scuze astfel conduita lor nepotrivită. (Compară cu 1 Cor. 8:9–13; 10:31, 32.) Incă şi mai rău ar fi ca tocmai copiii bătrînilor şi ai servilor auxiliari să se facă vinovaţi de păcate grave.

De aceea dacă asemenea copii aduc dezonoare asupra familiei şi asupra adunării, colegiul de bătrîni trebuie să decidă dacă tatăl mai este protrivit în continuare ca bătrîn, respectiv ca serv auxiliar. Dacă el însuşi crede că în ciuda anumitor întîmplări din familia sa, ar fi potrivit pentru serviciul său, aceasta n-ar trebui să influenţeze decizia colegiului de bătrîni.

El numai atunci poate servi în continuare dacă există dovezi evidente că el este capabil să dea familiei sale ajutorul spiritual necesar şi că în această privinţă el n-a procedat neglijent. Un tată atent cunoaşte de obicei problemele din familia sa înainte de a ajunge de nerezolvat. Ca bărbat care ştie să-şi conducă propria casă el este în situaţia de a preîntîmpina situaţii nedorite. Copiii lui, ce-i drept, pot comite greşeli, însă el este în stare să le dea îndrumerea şi educaţia necesară, aşa încît ei să nu ajungă oameni ‘desfrînaţi’. — Tit 1:6

Fireşte, se poate întîmpla ca un copil să se rătăcească de le calea adevărului şi să se facă vinovat de un păcat, cu toate că tatăl s-a străduit în mod lăudabil să îşi ajute familia în privinţă spirituală. Ceilalţi copii ai lui duc o viaţă creştină exemplară şi dovedesc că au fost bine educaţi de către părinţii lor. Dar dacă la o anumită vîrstă, atîta vreme cît mai sînt încă acasă, copiii minori ajung în dificultăţi, unul după celălalt, aducînd ruşine asupra familiei şi asupra adunării, atunci se pune cu seriozitate la îndoială faptul dacă tatăl ‘ştie să-şi conducă propria casă în chip exemplar’. Este nevoie de prudenţă ca în reglementarea unei asemenea situaţii să nu se invoce ca justificare exemple biblice cum sînt cel al lui Esau şi cel al fiilor lui Samuel, care erau nişte degeneraţi (Gen. 25:27–34; 26:34, 35; 1 Sam. 8:2, 3, 5). Trebuie să ne gîndim că cei mai mulţi dintre cei despre care se spune în Biblie că au umblat pe căi greşite au fost adulţi care puteau decide pentru ei înşişi complet independent. Ei nu erau supuşi aceleiaşi autorităţi şi conduceri ca şi copiii minori dintr-o familie carecare, copii despre care este vorba în cazul nostru.

Avînd în vedere primejdia pe care o pot prezenta pentru adunare asemenea cazuri, bătrînii şi servii auxiliari trebuie să colaboreze strîns cu colegiul de bătrîni pentru a scoate la lumină faptele atunci cînd copiii lor au comis într-adevăr păcate grave. Ei nu trebuie nici să bagatelizeze astfel de păcate grave ale copiilor lor, şi nici nu trebuie să caute să le acopere ca să-şi poată menţine poziţia. De asemenea, ei nu trebuie să se poarte nici exagerat de sever cu copiii lor (Efes. 6:4). Aceşti părinţi trebuie să fie sincer interesaţi să le ajute în privinţă spirituală cît mai mult posibil copiilor lor care s-au poticnit. Grija lor, înainte de toate, ar trebui să fie aceea a stării spirituale a familiei lor şi nu problema dacă ei îşi vor menţine poziţia lor de serviciu. — Compară cu 1 Tim. 5:8

Prin urmare dacă copiii care se mai află încă împreună cu părinţii au comis păcate grave şi adunarea se îndoieşte cu seriozitate că bărbatul respectiv îşi conduce familia în mod excelent, acesta nu mai poate servi în continuare ca bătrîn sau serv auxiliar. Dacă el serveşte ca bătrîn, iar ceilalţi bătrîni din colegiu se lasă aşa de mult influenţaţi în judecate şi în decizia lor de prietenia sau de sentimentale lor faţă de el încît dau la o parte principiile biblice, faptul acesta va avea un efect păgubitor în privinţă spirituală pentru adunare, îndeosebi dacă el continuă să servească în calitate de bătrîn, deşi nu indeplineşte condiţiile, deoarece în felul acesta se subminează consideraţia de care se bucură întregul colegiu de bătrîni. Alţi copii din adunare se pot referi la cazul respectiv ca scuză pentru încălcările lor. Trebuie să se reţină, aşadar, că nu capacitatea bărbatului ca vorbitor sau organizator, şi nici personalitatea sa demnă de dragoste se află în discuţie. Hotărîtor este faptul dacă el face faţă în mod excelent misiunii sale de părinte. Numai atunci poate el continua să servească în poziţia sa. Iar dacă aşa stau lucrurile, atunci colegiul de bătrîni nu trebuie să fie exagerat de critic în examinarea situaţiei familiei sale.

● Dalila, femeie care i-a tăiat parul lui Samson, a fost israelită sau filisteancă?

Indiciile biblice dau de înţeles că ea a fost israelită.

Iehova l-a sculat pe Samson şi i-a dat spiritul său ‘ca să izbăveasca pe Israel din mîna filistenilor vrăjmaşi’ (Jud. 13:1, 5, 25). Dupa ce Samson şi-a îndeplinit ani dea rîndul această însărcinare, el s-a îndragostit de Dalila. Deşi, Biblia nu aminteşte nimic despre naţionalitatea ei, mulţi comentatori biblice acceptă că Dalila a fost o curtenzană filisteancă, după care Samson avea o poftă senzuală. Totuşi, Cuvîntul lui Dumnezeu nu spune aceasta. El arată că Samson se ducea des la Dalila, fiindcă o iubea. — Jud. 16:4.

Mai mult, filistenii n-au făcut apel, atunci cînd i-au cerut ajutor Dalilei, la sentimentele ai patriotice pe care, evident, le-ar fi avut, dacă ar fi fost o filisteancă. Ei au corupt-o însă, cu ajutorul unei sume foarte mari de bani. — Jud. 16:5.

Nu cu mult înainte, trei mii de bărbaţi din Iuda îi ajutaseră din frica de filisteni, sa-l prindă şi să-l lege pe Samson (Jud. 15:9–15). Dar Dalila a procedat din lăcomie. Ea a stăruit de Samson pînă ce el i-a descoperit secretul puterii sale. Apoi, ea a permis ca vrăjmasii să se arunce asupra lui. Mai tîrziu, Dumnezeu l-a făcut în măsură pe Samson să-şi răzbune vătămarea provenită din această trădare, ajutîndu-l aşa cum l-a ajutat şi cu alte ocazii înainte. — Jud. 15:14; 16:28–30.

Astfel Dalila a fost, evident, o israelită, care s-a lăsat mituită de filisteni, devenind o trădătoare. Totuşi Samson este amintit în Biblie ca un exemplu de credinţa. — Evr. 11:32–34.

● Cîtă pîine a rămas, după ce Isus săturase printr-o minune cîteva mii de oameni?

Isus Cristos a hrănit cu două ocazii printr-o minune mai multe mii de oameni. O dată cu numai cinci pîini şi doi peşti, a procurat atîta hrană încît au putut fi săturaţi cinci mii de bărbbaţi, în afară de femei şi copii. După ce se săturaseră toţi, s-au umplut douăsprezece coşuri cu miezuri (Mat. 14:19–21). Expresia care apare în textul orginal grecesc, pentru „coş“ se referă şi la măsura de capacitate pescărească de aproximativ 7,6 litri. Astfel cele douăsprezece coşuri umplute cu miezuri corespund probabil cu aproximativ 90 litri. La hrănirea de mai tîrziu a mai mult de 4 000 de persoane cu şapte pîini şi cîţiva peşti au rămas, şapte „coşuri de merinde“ pline (Mat. 15:33–37). Acest gen de coş era mai mare, uneori atît de mare, că în el încăpea un bărbat. — Fapte 9:25.