Să-i slujim lui Iehova cu spirit de sacrificiu!

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea (stîlpul de tortură, NW) şi să Mă urmeze [încontinuu, NW].“ — MATEI 16:24.

 1. Cum şi-a informat Isus discipolii despre moartea sa inevitabilă?

PE CÎND se afla în apropierea piscului înzăpezit al Muntelui Hermon, Isus Cristos ajunge la un punct de cotitură în viaţa sa. El are mai puţin de un an de trăit. Şi el ştie aceasta, dar discipolii săi nu ştiu. Sosise acum timpul ca şi ei să afle. Este adevărat că Isus făcuse înainte aluzie la faptul că moartea sa era inevitabilă, dar acum este pentru prima dată cînd vorbeşte deschis despre ea (Matei 9:15; 12:40). Iată ce citim în relatarea lui Matei: „De atunci încolo, Isus a început să arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să sufere multe din partea bătrînilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că va fi omorît şi că a treia zi va învia“. — Matei 16:21; Marcu 8:31, 32.

 2. Cum a reacţionat Petru la cuvintele lui Isus despre viitoarea Sa suferinţă, şi ce a răspuns Isus?

² Zilele lui Isus sînt numărate. Petru însă reacţionează indignat la ceea ce părea a fi o idee macabră. El nu poate accepta faptul că Mesia va fi realmente ucis. De aceea Petru îndrăzneşte să-şi certe Stăpînul. Animat de cele mai bune intenţii, el îl îndeamnă în mod necugetat: „Fii bun cu tine însuţi, Doamne; nu vei avea deloc soarta aceasta“. Dar Isus respinge imediat amabilitatea deplasată a lui Petru, cu aceeaşi hotărîre cu care cineva ar strivi capul unui şarpe veninos: „Înapoia Mea, Satan! Tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine, căci gîndurile tale nu sînt la lucrurile lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor“. — Matei 16:22, NW, 23.

 3. a) Cum a devenit Petru, fără să-şi dea seama, agent al lui Satan? b) În ce fel a fost Petru o piatră de poticnire pentru calea sacrificiului de sine?

³ Petru a devenit, fără să-şi dea seama, agent al lui Satan. Replica lui Isus este la fel de hotărîtă ca atunci cînd i-a răspuns lui Satan în deşert. Acolo Diavolul a încercat să-l ispitească pe Isus cu o viaţă uşoară — o regalitate fără suferinţe (Matei 4:1–10). Acum Petru îl încurajează să fie blînd cu sine însuşi. Isus ştie că aceasta nu este voinţa Tatălui său. Viaţa sa trebuie să fie o viaţă de sacrificiu de sine, nu o viaţă în care să-şi satisfacă dorinţele. Petru devine o piatră de poticnire pentru calea sacrificiului de sine; compasiunea sa bine intenţionată devine o capcană.a Isus însă îşi dă bine seama că dacă ar cocheta cumva cu ideea unei vieţi lipsite de sacrificiu, ar pierde favoarea lui Dumnezeu deoarece ar fi prins în strînsoarea fatală a unei capcane satanice.

 4. De ce Isus nu voia ca el şi continuatorii săi să aibă o viaţă de huzur, axată pe plăceri?

⁴ Aşadar, gîndirea lui Petru trebuia corectată. Cuvintele adresate de el lui Isus reprezentau ideea unui om, nu a lui Dumnezeu. Isus nu voia ca el sau continuatorii lui să aibă o viaţă de huzur, axată pe plăceri — o cale uşoară de a scăpa de suferinţă — deoarece iată ce le-a spus el în continuare lui Petru şi celorlalţi discipoli ai săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea (stîlpul de tortură, NW) şi să Mă urmeze [încontinuu, NW]“. — Matei 16:24.

 5. a) În ce constă marea dificultate a faptului de a trăi o viaţă de creştin? b) Care sînt cele trei lucruri necesare pentru care un creştin trebuie să fie pregătit?

⁵ De repetate ori, Isus revine la această temă principală: faptul de a trăi o viaţă de creştin este o mare dificultate. Pentru a fi continuatori ai lui Isus, creştinii, asemenea Conducătorului lor, trebuie să-i slujească lui Iehova cu spirit de sacrificiu (Matei 10:37–39). În acest sens, el enumeră trei lucruri necesare pe care un creştin trebuie să fie pregătit să le facă: 1) să se lepede de sine, 2) să-şi ia stîlpul de tortură şi 3) să-L urmeze încontinuu.

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine“

 6. a) Cum se leapădă de sine o persoană? b) Cui trebuie să-i plăcem mai presus de nouă înşine?

⁶ Ce înseamnă a se lepăda de sine? Înseamnă că persoana respectivă trebuie să se renege în totalitate, adică, într-un fel, să moară faţă de sine. Sensul de bază al cuvîntului grecesc tradus prin „lepede“ este „a spune nu“; el înseamnă „a nega totalmente“. Aşadar, dacă acceptaţi marea dificultate care este viaţa de creştin, veţi renunţa de bună voie la propriile voastre ambiţii, dorinţe, huzur, fericire şi plăceri. Aceasta înseamnă, în esenţă, să-i daţi totdeauna lui Iehova Dumnezeu întreaga voastră viaţă şi tot ce este în legătură cu ea. A te lepăda de tine însuţi nu înseamnă doar faptul de a-ţi refuza din cînd în cînd anumite plăceri, ci obligaţia de a renunţa la proprietatea asupra persoanei tale în favoarea lui Iehova (1 Corinteni 6:19, 20). Cineva care s-a lepădat de sine nu trăieşte pentru a-şi plăcea sieşi, ci lui Dumnezeu (Romani 14:8; 15:3). Aceasta înseamnă că în orice moment al vieţii sale el spune „nu“ dorinţelor egoiste şi „da“ lui Iehova.

 7. Ce este stîlpul de tortură al creştinului, şi cum îl poartă el?

⁷ Aşadar, faptul de a-ţi lua stîlpul de tortură are serioase implicaţii. A purta un stîlp este o povară şi un simbol al morţii. Creştinul este dispus să sufere, dacă este nevoie, sau să fie făcut de ruşine, sau torturat sau chiar omorît deoarece este un continuator al lui Isus Cristos. Isus a zis: „Cine nu-şi ia crucea (stîlpul de tortură, NW) şi vine după Mine, nu este vrednic de Mine“ (Matei 10:38). Nu toţi cei care suferă poartă stîlpul de tortură. Cei răi au multe „dureri“, dar nu au un stîlp de tortură (Psalmul 32:10). Însă în viaţa sa, creştinul poartă stîlpul de tortură — serviciul adus lui Iehova cu sacrificiu de sine.

 8. Ce model de viaţă a stabilit Isus pentru continuatorii săi?

⁸ Ultima condiţie menţionată de Isus este aceea de a-l urma încontinuu. Isus nu ne cere doar să acceptăm şi să credem în ceea ce a predat el, ci şi să urmăm toată viaţa şi în mod continuu modelul stabilit de el. Şi care sînt cîteva dintre trăsăturile principale ale modelului său de viaţă? Cînd le-a dat continuatorilor săi ultima însărcinare, el a spus: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici . . . Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit!“ (Matei 28:19, 20). Isus a predicat şi a predat vestea bună a Regatului. Aşa au făcut şi discipolii săi apropiaţi şi, de fapt, întreaga congregaţie creştină din secolul I. Această activitate zeloasă şi faptul că nu făceau parte din lume le-a atras ura şi opoziţia lumii, lucru care a făcut ca stîlpul de tortură să fie şi mai greu de purtat. — Ioan 15:19, 20; Faptele 8:4.

 9. Cum i-a tratat Isus pe ceilalţi oameni?

⁹ Un alt model remarcabil din viaţa lui Isus este modul în care i-a tratat pe ceilalţi oameni. El a fost amabil, „blînd şi smerit cu inima“. Astfel, cei care îl ascultau s-au simţit învioraţi în spirit şi încurajaţi de prezenţa sa (Matei 11:29). El nu i-a constrîns să-l urmeze, nici nu le-a trasat nenumărate reguli despre modul în care trebuiau să facă aceasta şi nici nu a trezit în ei sentimente de vinovăţie pentru a-i forţa să devină discipoli ai săi. În pofida vieţii de sacrificiu de sine pe care o duceau, ei radiau de o bucurie sinceră. Ce contrast izbitor cu cei care manifestă spiritul lumesc al satisfacerii propriilor dorinţe, spirit care marchează „zilele din urmă“! — 2 Timotei 3:1–4.

Cultivaţi şi păstraţi spiritul de sacrificiu al lui Isus

10. a) Conform textului din Filipeni 2:5–8, cum s-a lepădat de sine Cristos? b) Dacă sîntem continuatori ai lui Cristos, ce mentalitate trebuie să manifestăm?

¹⁰ Isus însuşi a dat exemplu în ce priveşte lepădarea de sine. El şi-a luat stîlpul de tortură şi l-a purtat încontinuu prin faptul că a îndeplinit voinţa Tatălui său. Pavel a scris creştinilor din Filipi următoarele: „Să aveţi în voi gîndul acesta (mentalitatea aceasta, NW) care era şi în Hristos Isus: El măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce (pe stîlpul de tortură, NW)“ (Filipeni 2:5–8). Cine ar putea să se lepede de sine într-un mod mai deplin decît acesta? Dacă îi aparţineţi lui Cristos Isus şi vă număraţi printre continuatorii săi, trebuie să aveţi aceeaşi mentalitate.

11. Faptul de a trăi o viaţă de sacrificiu de sine înseamnă a trăi pentru voinţa cuiva. A cui anume?

¹¹ Un alt apostol, Petru, ne spune că, întrucît Isus a suferit şi a murit pentru noi, creştinii trebuie să se înarmeze, asemenea soldaţilor bine pregătiţi, cu acelaşi spirit pe care îl avea Cristos. El scrie: „Deci, fiindcă Hristos a suferit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gîndire. Căci cel care a suferit în trup, a sfîrşit-o cu păcatul, pentru ca, în timpul care-i mai rămîne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu“ (1 Petru 3:18; 4:1, 2). Calea sacrificiului de sine urmată de Isus a arătat clar cum a considerat el voinţa lui Dumnezeu. El a fost hotărît în devoţiunea sa, punînd întotdeauna voinţa Tatălui său mai presus de voinţa sa, acceptînd chiar şi o moarte înjositoare. — Matei 6:10; Luca 22:42.

12. A fost viaţa de sacrificiu de sine un lucru neplăcut pentru Isus? Explicaţi.

¹² Deşi viaţa de sacrificiu de sine a lui Isus a fost o cale foarte grea pentru el, nu a considerat-o un lucru neplăcut. Dimpotrivă, Isus şi-a găsit plăcerea în faptul de a se supune voinţei divine. Pentru el, înfăptuirea lucrării Tatălui său era ca o mîncare. Aceasta i-a făcut o adevărată plăcere, aşa cum unei persoane îi face plăcere să mănînce o mîncare bună (Matei 4:4; Ioan 4:34). Astfel, dacă vreţi să vă realizaţi cu adevărat în viaţă, nu aveţi altceva mai bun de făcut decît să urmaţi exemplul lui Isus, cultivînd mentalitatea sa.

13. În ce fel este iubirea forţa motrice care impulsionează spiritul de sacrificiu?

¹³ Dar care este de fapt forţa motrice care impulsionează spiritul de sacrificiu? Răspunsul este un singur cuvînt: iubirea. Isus a zis: „«Să iubeşti pe DOMNUL Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată gîndirea ta.» Aceasta este cea mai mare şi cea dintîi poruncă. Iar a doua, asemenea ei: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!»“ (Matei 22:37–39). Un creştin nu poate să fie egoist şi, în acelaşi timp, să asculte de aceste cuvinte. Fericirea şi interesele lui trebuie să fie dirijate în primul rînd de iubirea de Iehova şi apoi de iubirea de aproapele său. Acesta este modul în care şi-a trăit viaţa Isus şi acelaşi lucru aşteaptă el de la continuatorii săi.

14. a) Ce responsabilităţi sînt explicate în Evrei 13:15, 16? b) Ce anume ne îndeamnă să predicăm cu zel vestea bună?

¹⁴ Apostolul Pavel a înţeles această lege a iubirii. El a scris: „Prin El, deci, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc (fac o declaraţie publică pentru, NW) Numele Lui. Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac“ (Evrei 13:15, 16). Creştinii nu-i aduc lui Iehova jertfe de animale sau ceva asemănător; deci ei nu au nevoie de preoţi umani care să oficieze la un templu material în cadrul închinării pe care o aduc ei. Noi aducem jertfe de laudă prin Cristos Isus. Şi, în principal, prin intermediul acestei jertfe de laudă, a acestei declaraţii publice pentru numele lui, ne manifestăm noi iubirea de Dumnezeu. Îndeosebi spiritul nostru altruist, adînc înrădăcinat în iubire, este cel care ne îndeamnă să predicăm cu zel vestea bună, străduindu-ne să fim mereu gata să-i aducem lui Dumnezeu rodul buzelor noastre. În felul acesta manifestăm iubire şi faţă de aproapele nostru.

Sacrificiul de sine aduce bogate binecuvîntări

15. Ce întrebări de verificare cu privire la sacrificiul de sine ne putem pune singuri?

¹⁵ Staţi un moment şi reflectaţi la următoarele întrebări: Dovedeşte actualul meu stil de viaţă calea sacrificiului de sine? Indică obiectivele mele o astfel de viaţă? Trag membrii familiei mele foloase spirituale din exemplul meu (compară cu 1 Timotei 5:8)? Dar orfanii şi văduvele? Beneficiază şi ei de pe urma spiritului de sacrificiu manifestat de mine (Iacov 1:27)? Pot să folosesc mai mult timp în jertfa de laudă publică pe care o aduc eu? Sînt eu capabil să aspir la privilegiul de pionier, la serviciul Betel, la serviciul misionar sau pot să mă mut pentru a sluji într-o regiune în care este o nevoie mai mare de proclamatori ai Regatului?

16. Cum ar putea ingeniozitatea să ne ajute să ducem o viaţă de sacrificiu de sine?

¹⁶ Uneori trebuie doar puţină ingeniozitate ca să atingem capacitatea maximă în ce priveşte slujirea lui Iehova cu spirit de sacrificiu. De exemplu, Janet, care activa ca pionier regular în Ecuador, avea un serviciu laic cu normă întreagă. În scurt timp, programul de serviciu laic nu i-a mai permis să îndeplinească cu bucurie necesarul de ore ca pionier regular. Ea a hotărît să-i vorbească patronului despre această problemă şi i-a cerut să-i reducă orele de lucru. Întrucît patronul nu a vrut, ea a adus-o a doua zi pe Maria, care căuta un serviciu cu jumătate de normă ca să poată lucra ca pionier. Fiecare dintre ele s-a oferit să lucreze cîte o jumătate de zi, pentru a efectua împreună norma pentru o zi întreagă. Patronul a fost de acord cu propunerea lor. Acum ambele surori activează ca pionieri regulari. Văzînd acest minunat rezultat, Kaffa, care era şi ea epuizată de lucrul cu normă întreagă la aceeaşi companie şi se străduia să satisfacă cerinţele de timp pentru serviciul de pionier, a luat-o cu ea pe Magali şi a făcut aceeaşi ofertă. Şi aceasta a fost acceptată. Astfel, patru surori pot să facă pionierat în loc de două care erau pe punctul de a renunţa la serviciul cu timp integral. Ingeniozitatea şi iniţiativa au dat rezultate bune.

17–21. Cum şi-a reanalizat un cuplu căsătorit scopul vieţii lor, şi care a fost rezultatul?

¹⁷ Reflectaţi şi la calea sacrificiului de sine urmată de Evonne în ultimii zece ani. Iată ce a scris ea Societăţii Watch Tower în mai 1991:

¹⁸ „În octombrie 1982, eu şi familia mea am vizitat Betelul din Brooklyn. Faptul că l-am văzut m-a îndemnat să mă ofer pentru a lucra acolo. Am citit o cerere şi am dat peste o întrebare importantă: «Care este media de ore petrecute în serviciul de teren pe ultimele şase luni? Dacă ea este sub zece, explică motivul». Nu puteam găsi nici un motiv temeinic pentru numărul scăzut de ore pe care îl aveam, aşa că mi-am propus un obiectiv pe care l-am realizat timp de cinci luni.

¹⁹ Chiar dacă puteam găsi cîteva scuze pentru faptul că nu făcusem pionierat, cînd am citit Anuarul Martorilor lui Iehova din 1983 (engl.), m-am convins că, pentru a face pionierat, alţii învinseseră obstacole mai mari ca ale mele. Astfel, la 1 aprilie 1983, m-am lăsat de serviciul laic cu normă întreagă şi am devenit pionier auxiliar, iar la 1 septembrie 1983 am intrat în rîndurile pionierilor regulari.

²⁰ În aprilie 1985, am avut bucuria să mă căsătoresc cu un minunat slujitor ministerial. Trei ani mai tîrziu, o cuvîntare despre pionierat ţinută la un congres de district l-a făcut pe soţul meu să mă întrebe în şoaptă: «Consideri că ar exista vreun motiv ca să nu încep serviciul de pionier la 1 septembrie?» El mi s-a alăturat în această lucrare pentru următorii doi ani.

²¹ De asemenea, soţul meu s-a oferit să lucreze ca voluntar două săptămîni în construcţii la Betelul din Brooklyn şi a făcut cerere pentru a lucra în cadrul Programului Internaţional de Construcţii. Astfel, în mai 1989 am plecat amîndoi în Nigeria pentru o lună ca să ajutăm la construirea filialei. Mîine vom pleca în Germania, unde se fac demersuri ca să obţinem vize de intrare în Polonia. Sîntem încîntaţi că participăm la acest eveniment epocal — construirea filialei din Polonia — şi că activăm în acest tip nou de serviciu cu timp integral“.

22. a) Cum am putea, fără să ne dăm seama — asemenea lui Petru —, să devenim o piatră de poticnire? b) De ce anume nu depinde faptul de a-i sluji lui Iehova cu spirit de sacrificiu?

²² Dacă tu personal nu poţi face pionierat, îi poţi încuraja pe cei care sînt în serviciul cu timp integral să nu renunţe la privilegiul lor şi poate chiar să-i ajuţi să facă aceasta? Sau eşti ca unii membri de familie sau prieteni bine intenţionaţi care, asemenea lui Petru, poate că îi spun unui slujitor cu timp integral să ducă o viaţă tihnită, să fie bun cu el însuşi, fără să-şi dea însă seama că aceasta ar putea fi o piatră de poticnire? Este adevărat că dacă sănătatea unui pionier este grav ameninţată sau dacă el îşi neglijează obligaţiile creştine, s-ar putea ca să fie nevoit să renunţe o vreme la serviciul cu timp integral. Slujirea lui Iehova cu spirit de sacrificiu nu depinde de o etichetă, cum ar fi calitatea de pionier, de betelist sau de altceva asemănător, ci de ceea ce sîntem ca persoane — cum gîndim, ce facem, cum îi tratăm pe alţii, cum ne trăim viaţa.

23. a) Cum putem avea în continuare bucuria de a fi colaboratori cu Dumnezeu? b) Ce asigurare găsim în Evrei 6:10–12?

²³ Dacă manifestăm cu adevărat un spirit de sacrificiu, vom avea bucuria de a fi colaboratori cu Dumnezeu (1 Corinteni 3:9). Vom avea satisfacţia de a a şti că îi bucurăm inima lui Iehova (Proverbele 27:11). Şi vom avea asigurarea că Iehova nu ne va uita niciodată, nici nu ne va părăsi atît timp cît îi vom rămîne fideli. — Evrei 6:10–12.

[Notă de subsol]

Ce vei răspunde?

◻ Cum a devenit Petru, fără să-şi dea seama, o piatră de poticnire pentru calea sacrificiului de sine?

◻ Ce înseamnă ca cineva să se lepede de sine?

◻ Cum îşi poartă un creştin stîlpul de tortură?

◻ Cum putem cultiva şi păstra spiritul de sacrificiu?

◻ Care este forţa motrice care impulsionează spiritul de sacrificiu?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Eşti dispus să te lepezi de tine însuţi, să-ţi iei stîlpul de tortură şi să-l urmezi încontinuu pe Isus?