Capitolul 13
Eliberarea din moarte
1. Ce li se poate face copilor orfani — după cum este descris în mica povestire de alături — pentru ca ei să aibă motive de a fi recunoscători?
DIN cauza îngrozitoarelor războaie ale secolului nostru al douăzecilea, mulţi copii au devenit orfani. Imaginează–ţi o grupă de copii, care, prin pierderea ambilor părinţi, au devenit orfani şi acum trec prin viaţă disperaţi: fără un cămin, fără nici un sprijin, înfometaţi, slabi şi fără speranţă pentru viitor. Să presupunem că un om binevoitor vede starea lor grea şi le arată dragoste. El îi indică propriului său fiu, care nu are familie, să se împrietenească cu aceşti orfani şi să-i ducă acasă la el. Acesta se îngrijeşte ca ei să se cureţe de murdărie, să aibă ce mînca, şi cu ce se îmbrăca şi să-şi achite datoriile. El îi creşte mari şi-i ajută prin aceasta să se bucure pe deplin de viaţă. Prin aceasta fiul devine pentru ei ca şi un tată adevărat. Să nu fie oare aceşti copii orfani mulţumitori omului bun şi fiului său? Cu siguranţă!
2. Cum a devenit fiecare din noi ca un „copil orfan“? (Romani 5:12).
2 Ne vedem noi nişte membri ai unei astfel de grupe de copii orfani? Noi aparţinem cu toţii la această grupă, căci sîntem urmaşi ai lui Adam, tatăl omenirii, care a pricinuit pagube prin păcatul său intenţionat întregii familii umane şi care poartă vina pentru starea rea în care se găseşte astăzi. Ca nişte copii izgoniţi, noi sîntem „vînduţi sub păcat“, pentru că această stare nefericită am moştenit-o de la Adam. (Romani 7:14).
3. De ce e în afara puterii noastre faptul de a ne răscumpăra pe noi înşine? (Psalm 51:5).
3 Deoarece noi sîntem păcătoşi din naştere, ne găsim cu toţii într-o situaţie aparent fără speranţă, care este descrisă în Psalmul 49:7:
„Nici unul din ei nu poate să răscumpere printr-un mijloc oarecare nici măcar pe un frate, nici să dea lui Dumnezeu un preţ de răscumpărare pentru el“.
Dacă nu ni s-ar da ajutor de altundeva, atunci ar trebui să murim cu toţii şi să rămînem morţi pentru totdeauna, căci Dumnezeu nu poate permite ca creaturi, care încontinuu „greşesc ţinta“ — care nu procedează după normele sale drepte, să trăiască pe vecie. Ele ar fi o influenţă necurată într-un univers curat.
4. (a) Ce arată că Dumnezeu se îngrijeşte de omenire? (1 Ioan 4:9, 10) (b) Cine este „Fiul“?
4 Iehova Dumnezeu a dovedit, însă, că el se îngrijeşte de omenire, aşa cum a făcut omul binevoitor, care a preluat copii. Biblia ne spune ce a făcut el:
„Căci atît de mult a iubit Dumnezeu lumea (oameni), încît a dat pe singurul său Fiu născut, pentru ca oricine, care exercită credinţă în el, să nu fie nimicit, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3:16).
Acest fiu este caracterizat drept „singur născut“, pentru că el este prima creaţiune a lui Dumnezeu şi singura, care a fost adusă în existenţă direct de el. Cum deja s-a spus, el a lucrat împreună cu Iehova ca „Maistrul“ său, pentru a crea în totalitate, restul creaţiunii. Ca purtător de cuvînt principal al lui Dumnezeu, el este numit, de asemenea, „CUVINTUL“ (Ioan 1:1–3).
FIUL VINE PE PAMINT
5. (a) Cum s-a întîmplat că Fiul a devenit om? (Luca 1:30–35) (b) Cum a corespuns Isus lui Adam cel perfect?
5 Iehova s-a îngrijit ca Fiul său să vină din cer jos pe pămînt. Dumnezeu a pregătit un trup pentru el, un trup omenesc perfect, în timp ce a transpus forţa de viaţă a Fiului din domeniul ceresc, în pîntecele fecioarei Maria, care venea din linia regelui David, şi astfel ea l-a născut după nouă luni ca „Fiul omului“, aici pe pămînt (Evrei 10:5; Ioan 3:13). Cînd Isus a ajuns la maturitate ca bărbat, el a corespuns exact primului om, Adam. Isus a reoglindit slava lui Dumnezeu întocmai după cum o reoglindise bărbatul perfect Adam:
„Astfel. Cuvîntul a devenit carne şi a locuit printre noi iar noi am avut o privelişte a gloriei sale, o glorie ca aceea ce aparţine unui fiu unic-născut al unui tată; şi el era plin de bunătate nemeritată şi de adevăr“ (Ioan 1:14).
6. (a) Din care cauză a trebuit să fie Isus perfect? (1 Timotei 2:5, 6). (b) Pentru ce n-a întemeiat Isus o familie? (c) Cum a răscumpărat Isus pe oameni din însărcinarea lui Dumnezeu? (1 Petru 1:18, 19).
6 Isus n-a fost jumătate Dumnezeu, jumătate om. El nu era un Dumnezeu încarnat. Pentru a ispăşi greşeala unui singur om (Adam), a trebuit ca un singur om, Isus Cristos să corespundă exact lui Adam cel perfect de altădată. El a trebuit să fie un om perfect, nici mai mult, nici mai puţin (Romani 5:15). Ca şi Adam, Isus s-ar fi putut căsători şi să întemeieze o familie proprie, care, în cele din urmă, ar fi constat din miliarde de oameni perfecţi. Dar nu în aceasta consta voia Tatălui său. Dumnezeu a voit ca Isus să rămînă fără copii şi să se aducă pe sine însuşi ca jertfă umană perfectă. Sîngele său vărsat la moarte, trebuia să reprezinte viaţa sa omenească perfectă, care a corespuns exact vieţii lui Adam, şi cu aceasta el ar fi răscumpărat întreaga familie a lui Adam, care i-ar fi aparţinut lui. In acest mod, Isus ar fi devenit „Tatăl“ acestei familii izgonite. Aceştia sînt „cei mulţi“, despre care vorbeşte el în Matei 20:28:
„Fiul omului n-a venit. . . . pentru a fi servit, ci pentru a servi şi a–şi da sufletul său ca preţ de răscumpărare, în schimb pentru mulţi.“
STINGEREA VINEI DE PACAT
7. (a) Cum a ajuns Isus în posesia „numerarului“, cu care a putut stinge vina păcatului oamenilor? (b) Cum a fost pus el în situaţia de a plăti această sumă lui Iehova? (1 Corinteni 15:45).
7 Intocmai după cum fiul omului binevoitor din ilustrare a plătit datoriile orfanilor, în acelaşi fel a putut Isus să stingă vina păcatului, pe care o moştenise familia umană de la Adam. Pentru a plăti această datorie, Isus a trebuit însă să aibă la dispoziţie valoarea vieţii sale — oarecum ca numerar. El a trebuit să moară ca om, pentru a fi în măsură să-şi întrebuinţeze dreptul său asupra vieţii omeneşti pentru un alt scop. Din această cauză, el s-a lăsat de bunăvoie să fie dat la moarte de duşmanii lui Dumnezeu. Dar ceea ce aceştia n-au putut să-i ia, a fost dreptul său asupra vieţii omeneşti. Acesta a devenit acum ca „bani peşin“ în mîna sa. După ce Dumnezeu l-a înviat „în spirit“ şi s-a întors înapoi în cer, avea încă la dispoziţie aceşti „bani gheaţă“ pentru a-i plăti lui Jehova ca un „preţ de răscumpărare“. Aşa a putut el să răscumpere ceea ce pierduse Adam; viaţa pentru toţi urmaşii lui Adam. (1 Petru 3:18; Romani 3:24).
8. Ce model profetic al păcatului găsim noi în Biblie? (Leviticul 16:34).
8 Din însărcinarea lui Dumnezeu, Isus a întreprins ceva, pentru a elibera pe oameni din situaţia lor tristă, aşa cum s-a spus aceasta despre orfani. In decurs de peste cincisprezece secole, înainte ca Isus să-şi fi adus marea sa jertfă, Iehova a făcut ca israeliţii să reprezinte profetic acest eveniment, în fiecare an, printr-o sărbătoare. Marele preot al lui Israel a înjunghiat în ziua anuală a ispăşirii, animale fără cusur şi a dus sîngele lor în cortul închinării (mai tîrziu în templu) şi acolo l-a stropit în fata scaunului milei, care a reprezentat scaunul judecătoresc al lui Dumnezeu. In acest mod a ispăşit el păcatele poporului pentru încă un an.
9. Cum a împlinit Isus tipul din vechime?
9 Apostolul Pavel descrie, în epistola sa către Evrei, pînă în cele mai mici detalii, cum a fost împlinit de Isus acest tip:
„Căci Cristos n-a intrat într-un loc sfînt făcut cu mîinile, care este o copie a realităţii, ci chiar în cer, pentru a se prezenta acum pentru noi, înaintea persoanei lui Dumnezeu. Nici nu trebuie să se prezinte pe sine de mai multe ori, după cum într-adevăr, marele preot (al vechiului Israel) intră în locul sfînt în fiecare an cu sînge, care nu este al lui. Astfel el ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dar acum, la înceheierea sistemului de lucruri, s-a arătat odată pentru totdeauna, pentru a înlătura păcatul, prin jertfa sa însăşi. Si întrucît le este rezervat oamenilor să moară o dată pentru totdeauna (din cauza păcatului lui Adam), dar după aceasta o judecată, astfel şi Christos a fost jertfit o dată pentru totdeauna pentru a purta păcatele multora“ (Evrei 9:24–28).
Aşa a încheiat Isus, în cer, procedura legal necesară, prin care el a eliberat omenirea, nu numai din păcatul moştenit de la Adam, ci a putut, de asemenea, să-i adopte ca propria sa familie, căreia poate să-i dea acum viaţă veşnică.
O EXPRESIE MAREATA A IUBIRII
10. (a) Cum este preţul de răscumpărare o expresie măreaţă a iubirii? (Ioan 15:9, 13). (b) Cum putem să arătăm recunoştinţa noastră pentru această îngrijire, şi ce va însemna aceasta pentru noi? (Coloseni 3:17).
10 Isus a fost deci, gata să plătească un preţ atît de mare, pentru a răscumpăra omenirea din păcat! Cît de fericiţi putem noi să fim că Tatăl şi Fiul au întreprins această îngrijire plină de iubire pentru familia umană! Ea este, într-adevăr, o expresie măreaţă a iubirii lor faţă de oameni şi noi ar trebui să ne arătăm recunoştinţa noastră pentru aceasta, acceptînd cu bucurie îngrijirea lui Dumnezeu pentru viaţă, în condiţiile pe care el le pune. Cine exercită credinţă în jertfa lui Isus, poate fi sigur de viaţă veşnică. Isus a reprezentat aceasta cu cuvintele:
„Eu sînt pîinea vie, care a venit din cer; dacă mănîncă cineva această pîine va trăi veşnic; şi, de fapt, pîinea pe care i-o voi da eu, este carnea mea, în favoarea vieţii lumii“ (Ioan 6:47, 51).
11. (a) Ce trebuie să facă aceia, care doresc să obţină viaţă veşnică? (Romani 12:2). (b) Ce se întîmplă cu cineva, care aceptă ospitalitatea casei lui Dumnezeu?
11 Orfanii fără adăpost din ilustrarea noastră au trebuit să se orienteze după normele care erau obişnuite în noul lor cămin. Ei trebuiau să se cureţe. La fel este aceasta în sens figurat cu aceia, care cred în jertfa lui Isus şi care ar dori să-l aibă de „Părinte veşnic“ al lor (Isaia 9:6). Ei trebuie să facă ceea ce a spus Isus discipolilor săi:
„Dacă vrea cineva să mă urmeze, să se renege pe sine, să-şi ia stîlpul său de tortură şi să mă urmeze încontinuu“ (Matei 16:24).
Să nu ne gîndim că acest lucru ar fi prea greu, deoarece noi ne aducem aminte că Isus a spus: „Jugul meu este bun şi sarcina mea este uşoară“ (Matei 11:30). Dacă acceptăm ospitalitatea casei lui Dumnezeu şi servim acolo din toată inima, noi vom simţi o nesperată bucurie. Astfel, ca şi fiul, care a ajutat pe orfani să se cureţe şi i-a îmbrăcat, aşa ne va hrăni şi Isus cu hrană spirituală din Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia, şi ne va ajuta să îmbrăcăm o personalitate nouă, curată, „care a fost creată după voia lui Dumnezeu, în dreptate adevărată şi loialitate“ (Efeseni 4:24).
DARUL VIETII VA FI ACTIV
12. (a) Pentru cine realizează Isus în primul rînd o lucrare de ispăşire a păcatelor şi în ce scop? (b) De ce au parte cei care au fost aduşi în „legămîntul nou“? (Evrei 8:10).
12 De acum şase mii de ani, domneşte moartea ca rege peste oameni. Aceasta e plata păcatului moştenit de la Adam. Totuşi, Dumnezeu ne oferă acum minunatul „dar al vieţii veşnice prin Christos Isus, Domnul nostru“ (Romani 5:14; 6:23). Cum devine acest dar activ? In primul rînd, Isus realizează o lucrare de ispăşire a păcatelor pentru „turma sa mică“ de 144 000 de urmaşi, care şi-au păstrat integritatea şi au fost răscumpăraţi dintre oameni pentru Dumnezeu şi pentru Miel (Isus)“ şi care „vor domni cu el ca regi peste pămînt“ (Luca 12:32; Apocalips 14:4; 5:9, 10). Prin jertfa lui Isus, ei au fost aduşi într-un „legămînt nou“ cu Dumnezeu, ca membri ai Israelului spiritual (Evrei 8:8). Fiecare individual trebuie să-şi încheie viaţa sa pe pămînt în credincioşie. După aceea el are parte de înviere pentru viaţa cerească. O rămăşiţă mai mică a acestei „turme mici“ încă mai serveşte astăzi pe pămînt.
13. (a) Care altă grupă a apărut în trecutul apropiat? (Romani 8:21, 22). (b) Ce perspectivă fericită are ea? (Apocalips 7:15–17).
13 In trecutul apropiat a apărut, însă pe pămînt, de asemenea, o „mare mulţime de oameni“, la care aparţin cu sutele de mii „din toate naţiunile şi seminţiile, popoarele şi limbile“. Ei, de asemenea, cred „în sîngele Mielului“, Isus, şi îşi dovedesc integritatea lor faţă de suveranitatea lui Dumnezeu. Peste puţin timp, ei vor trece în viaţă prin „necazul cel mare“, prin care Dumnezeu va nimici sistemul rău de lucruri al lui Satan, iar ei vor trăi apoi pe un pămînt curăţit, care va fi transformat într-un paradis (Apocalips 7:9–11). Isus Christos va folosi atunci, prin administraţia împărăţiei sale, care va fi condusă după principiul iubirii, meritul marei sale jertfe în favoarea lor, pentru a-i aduce la perfecţiune umană. Aceia, care, prin încercări, vor sprijini de asemenea, suveranitatea lui Dumnezeu, vor primi viaţă veşnică.
14. (a) Ce este descris în Apoc. 20:11–13? (Ioan 5:28, 29). (b) Cum vor fi judecaţi cei înviaţi? (Apocalips 24:15).
14 In faţa ochilor noştri spirituali putem vedea cum va fi restabilit paradisul pe pămînt şi cum se împlineşte Apocalips 20:11–13:
„Si am văzut un tron mare şi alb (în cer) şi pe cel ce şedea pe el (Iehova Dumnezeu): . . . şi am văzut morţii, cei mari şi cei mici, stînd înaintea tronului şi s-au deschis sulurile de carte . . . Si morţii au fost judecaţi după lucrurile, care sînt scrise în sulurile de carte, după faptele lor.“
Mulţi oameni, care se găsesc în mormînt, vor fi restabiliţi la viaţă pe pămînt. Chiar şi ei aparţin celor „mulţi“ din familia lui Isus, care au fost răscumpăraţi cu jertfa sa şi a căror imperfecţiune o îndepărtează el acum (Evrei 9:28). El nu-i judecă după ceea ce au făcut ei anterior, în ceea ce priveşte păcatul, ci după ceea ce au făcut, pentru a corespunde lucrurilor, „care sînt scrise în sulurile de carte“ — cerinţele lui Dumnezeu pentru aceia, care doresc să primească viaţă pe pămîntul paradisiac.
15. Cine este răspunzător pentru această îngrijire minunată, şi cum putem, aşadar, să dăm expresie mulţumirii noastre? (1 Corinteni 15:55, 57).
15 Ca şi omul binevoitor şi fiul său din ilustrare, tot aşa, Tatăl ceresc, Iehova, şi Fiul său, Christos Isus, ne fac într-adevăr un serviciu minunat din dragoste, nouă oamenilor, în timp ce ei ne răscumpără din starea în care sîntem noi ca orfani, şi ne va reda viaţa adevărată. Dacă reflectăm asupra acestei îngrijiri minunate, ne dă imboldul să strigăm:
„O, adîncul bogăţiilor şi înţelepciunii şi a cunoştinţei lui Dumnezeu! Cît de impenetrabile (sînt) judecăţile sale şi cît de fără de urmă sînt căile sale!“ (Romani 11:33).