‘Continuaţi să vă iertaţi de bunăvoie unii pe alţii’

„Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii şi să vă iertaţi de bunăvoie unii pe alţii.“ — COLOSENI 3:13, NW.

 1. a) Când Petru a sugerat să-i iertăm pe alţii „până la şapte ori“, de ce şi-a imaginat, probabil, că era generos? b) Ce a vrut să spună Isus când a afirmat că ar trebui să iertăm „până la şaptezeci de ori câte şapte“?

„DOAMNE, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?“ (Matei 18:21). Probabil că Petru şi-a imaginat că era foarte generos când a sugerat lucrul acesta. Pe timpul acela, tradiţia rabinică spunea că o persoană nu ar trebui să acorde iertare decât de trei ori pentru aceeaşi greşeală.a Imaginaţi-vă deci cât de surprins a fost Petru atunci când Isus i-a răspuns: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte“ (Matei 18:22). Repetarea cifrei şapte era totuna cu a zice „la infinit“. Potrivit cuvintelor lui Isus, nu există de fapt nici o limită care să stabilească de câte ori ar trebui un creştin să-i ierte pe alţii.

 2, 3. a) Care sunt unele situaţii în care ar putea părea dificil să-i iertăm pe alţii? b) De ce putem fi siguri că este spre binele nostru să-i iertăm pe alţii?

² Însă nu este întotdeauna uşor să aplici acest sfat. Cine dintre noi nu a simţit durerea provocată de o nedreptate? Probabil că cineva în care ai avut încredere a divulgat un secret (Proverbele 11:13). Poate că remarcele necugetate făcute de un prieten apropiat ‘te-au rănit ca străpungerea unei săbii’ (Proverbele 12:18). Ori poate că un tratament dur din partea unei persoane pe care o iubeai sau în care aveai încredere ţi-a făcut răni adânci. Când au loc asemenea lucruri, probabil că reacţia noastră naturală este să ne supărăm. Am putea fi înclinaţi să nu mai vorbim cu persoana care ne-a jignit, evitând-o, dacă este posibil, cu desăvârşire. Faptul de a o ierta ar putea lăsa impresia că aceasta poate să scape nepedepsită pentru răul pe care ni l-a făcut. Nutrind însă resentimente, sfârşim prin a ne răni singuri.

³ Din acest motiv, Isus ne învaţă să iertăm — „până la şaptezeci de ori câte şapte“. Cu siguranţă, învăţăturile sale nu ne vor cauza niciodată vreun rău. Tot ce a învăţat el provenea de la Iehova, ‘Cel care ne învaţă să tragem noi înşine folos’ (Isaia 48:17, NW; Ioan 7:16, 17). Logic vorbind, este în interesul nostru să-i iertăm pe alţii. Înainte de a analiza de ce trebuie să iertăm şi cum putem face lucrul acesta, ar putea fi de folos să clarificăm mai întâi ce este şi ce nu este iertarea. Concepţia noastră despre iertare ar putea influenţa întrucâtva capacitatea noastră de a ierta când suntem jigniţi de alţii.

 4. Ce nu înseamnă faptul de a-i ierta pe alţii, dar cum este definită iertarea?

⁴ Faptul de a-i ierta pe alţii când greşesc împotriva noastră nu înseamnă a tolera sau a minimaliza ceea ce au făcut; nici nu înseamnă a-i lăsa să profite de noi. La urma urmei, când ne iartă, Iehova nu ne minimalizează nicidecum păcatele şi nu va permite niciodată ca îndurarea lui să fie călcată în picioare de nişte oameni păcătoşi (Evrei 10:29). În lucrarea Insight on the Scriptures (Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor)b, iertarea este definită drept „actul prin care este iertat cel care a adus o injurie; a înceta să mai nutreşti resentimente faţă de el din cauza injuriei aduse şi a renunţa la orice pretenţie de compensaţie“ (volumul 1, pagina 861). Biblia ne oferă motive întemeiate pentru a-i ierta pe alţii.

De ce să-i iertăm pe alţii?

 5. Ce motiv important pentru a-i ierta pe alţii este indicat în Efeseni 5:1?

⁵ Un motiv important pentru a-i ierta pe alţii este indicat în Efeseni 5:1: „Ca nişte copii iubiţi, deveniţi, aşadar, imitatori ai lui Dumnezeu“ (NW). În ce privinţă trebuie să devenim „imitatori ai lui Dumnezeu“? Cuvântul „aşadar“ leagă expresia de versetul anterior, în care se spune: „Fiţi buni unii cu alţii, plini de o tandră compasiune, iertându-vă de bunăvoie unii pe alţii, aşa cum şi Dumnezeu v-a iertat de bunăvoie pe voi prin Cristos“ (Efeseni 4:32, NW). Da, când este vorba de iertare, trebuie să devenim imitatori ai lui Dumnezeu. Aşa cum un băieţel încearcă să fie exact ca tatăl lui, noi, ca nişte copii pe care Iehova îi iubeşte foarte mult, ar trebui să dorim să devenim asemenea iertătorului nostru Tată ceresc. Cât de mult trebuie să se bucure Iehova atunci când priveşte de la înălţimea cerurilor şi îi vede pe copiii săi pământeşti că încearcă să fie ca el, iertându-se unii pe alţii! — Luca 6:35, 36; compară cu Matei 5:44–48.

 6. În ce sens există o diferenţă enormă între iertarea acordată de Iehova şi iertarea acordată de noi?

⁶ Este adevărat că nu putem ierta niciodată în sensul deplin al cuvântului, aşa cum face Iehova. Însă acesta este un motiv în plus pentru care trebuie să ne iertăm unii pe alţii. Gândiţi-vă: Există o diferenţă enormă între iertarea acordată de Iehova şi iertarea acordată de noi (Isaia 55:7–9). Când îi iertăm pe cei care au greşit împotriva noastră, o facem deseori cu convingerea că, mai devreme sau mai târziu, vom avea nevoie ca şi ei, la rândul lor, să ne ierte pe noi. În cazul oamenilor, totdeauna se pune problema ca un păcătos să-l ierte pe un alt păcătos. În cazul lui Iehova însă, iertarea este îndreptată întotdeauna într-o singură direcţie. El ne iartă pe noi, dar niciodată nu va trebui ca noi să-l iertăm pe el. Dacă Iehova, care nu greşeşte, ne poate ierta în mod deplin şi cu atâta iubire, nu ar trebui ca şi noi, oamenii păcătoşi, să încercăm să ne iertăm unii pe alţii? — Matei 6:12.

 7. Cum ne putem pune în pericol propria relaţie cu Iehova dacă refuzăm să-i iertăm pe alţii când avem motive să dăm dovadă de îndurare?

⁷ Şi mai important este faptul că, dacă refuzăm să-i iertăm pe alţii când avem motive să dăm dovadă de îndurare, ne putem pune în pericol propria relaţie cu Dumnezeu. Iehova nu numai că ne cere să ne iubim unii pe alţii; el se şi aşteaptă ca noi să procedăm astfel. Potrivit Scripturilor, noi ne simţim îndemnaţi, în parte, să fim iertători pentru ca Iehova să ne poată ierta pe noi sau pentru că ne-a iertat deja (Matei 6:14; Marcu 11:25; Efeseni 4:32; 1 Ioan 4:11). Prin urmare, dacă nu vrem să-i iertăm pe alţii când avem motive întemeiate să procedăm astfel, ne-am putea aştepta oare ca Iehova să ne ierte pe noi? — Matei 18:21–35.

 8. De ce faptul de a fi iertători este spre binele nostru?

⁸ Iehova îşi învaţă poporul „calea cea bună pe care trebuie să umble“ (1 Împăraţi 8:36). Când ne învaţă să ne iubim unii pe alţii, putem fi convinşi că el ne vrea binele. Biblia ne spune pe bună dreptate să ‘facem loc mâniei’ (Romani 12:19, NW). Resentimentele sunt o povară grea în viaţă. Când nutrim resentimente, acestea ne macină gândurile, ne răpesc pacea şi ne înăbuşă bucuria. Mânia îndelungată, la fel ca gelozia, poate avea un efect dăunător asupra sănătăţii noastre fizice (Proverbele 14:30). Şi, în timp ce noi trecem prin toate acestea, s-ar putea ca persoana care ne-a jignit nici să nu-şi dea seama de neliniştea noastră! Iubitorul nostru Creator ştie că trebuie să-i iertăm în mod sincer pe alţii nu numai pentru folosul lor, ci şi pentru folosul nostru. Sfatul biblic de a ierta este, într-adevăr, ‘calea cea bună pe care trebuie să umblăm’.

„Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii“

 9, 10. a) Ce situaţii nu pretind neapărat scuze? b) Ce sugerează îndemnul „continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii“?

⁹ Rănile fizice pot varia de la tăieturi mici la răni adânci, şi nu toate necesită acelaşi grad de atenţie. La fel stau lucrurile şi cu sentimentele rănite — unele răni sunt mai adânci decât altele. Chiar trebuie să facem caz pentru fiecare „zgârietură“ care ni s-a făcut în relaţiile cu alţii? Micile supărări, ofense şi iritări fac parte din viaţă şi nu pretind neapărat scuze. Dacă avem reputaţia de persoane care îi evită pe alţii pentru orice dezamăgire neînsemnată şi care apoi insistă ca aceştia să-şi ceară scuze înainte de a ne purta din nou manierat cu ei, i-am putea obliga să fie foarte atenţi în prezenţa noastră sau să ne ţină la distanţă!

¹⁰ În schimb, este mult mai bine să „avem reputaţia de [persoane] rezonabile“ (Filipeni 4:5, Phillips). Deoarece suntem creaturi imperfecte care slujesc umăr la umăr, este rezonabil să ne aşteptăm ca, din când în când, fraţii noştri să ne supere, iar noi le putem face acelaşi lucru lor. Coloseni 3:13 ne sfătuieşte: „Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii“ (NW). Acest îndemn sugerează ideea de a fi răbdători cu alţii, tolerând lucrurile care nu ne plac la ei sau trăsăturile lor de personalitate care pe noi ne irită. O asemenea răbdare şi stăpânire de sine ne pot ajuta să facem faţă micilor „zgârieturi“ şi „julituri“ de care avem parte în relaţiile noastre cu alţii, fără a distruge pacea congregaţiei. — 1 Corinteni 16:14.

Când rănile sunt mai adânci

11. Când alţii păcătuiesc împotriva noastră, ce ne poate ajuta să-i iertăm?

¹¹ Cu toate acestea, ce putem face în cazul în care alţii păcătuiesc împotriva noastră, pricinuindu-ne o rană vizibilă. Dacă păcatul nu este prea grav, putem aplica destul de uşor sfatul biblic de a ne ‘ierta de bunăvoie unii pe alţii’ (Efeseni 4:32, NW). O asemenea promptitudine în a ierta este în armonie cu cuvintele inspirate ale lui Petru: „Mai înainte de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o mulţime de păcate“ (1 Petru 4:8). Faptul de a nu uita că şi noi suntem păcătoşi ne permite să acordăm circumstanţe atenuante greşelilor altora. Când iertăm astfel, înlăturăm resentimentele în loc să le nutrim. Ca urmare a acestui fapt, relaţia noastră cu făptaşul nu va fi prejudiciată mult timp, iar noi contribuim totodată la păstrarea preţioasei păci a congregaţiei (Romani 14:19). Cu timpul, este foarte posibil ca amintirea a ceea ce ne-a făcut el să dispară.

12. a) Ce ar putea fi necesar să facem pentru a ierta pe cineva care ne-a rănit adânc? b) Cum arată cuvintele din Efeseni 4:26 că ar trebui să rezolvăm problemele repede?

¹² Ce putem face însă în cazul în care cineva păcătuieşte împotriva noastră într-un mod mult mai grav, rănindu-ne adânc? De exemplu, poate că un prieten în care aveai încredere a divulgat unele chestiuni personale pe care i le-ai încredinţat. Te simţi profund jignit, stingherit şi trădat. Ai încercat să îndepărtezi aceste sentimente, dar problema tot nu va dispărea. În acest caz, poate că va fi necesar să faci ceva pentru a rezolva problema, vorbind cu cel care te-a jignit. Este înţelept să faci lucrul acesta înainte ca rana să înceapă să supureze. Pavel ne-a sfătuit: „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi [manifestând sau acţionând cu mânie]. Să nu apună soarele peste mânia voastră“ (Efeseni 4:26). Sfatul lui Pavel capătă şi mai multă forţă dacă luăm în considerare faptul că, la evrei, apusul soarelui marca sfârşitul unei zile şi începutul alteia. Aşadar, sfatul care se dă este: Rezolvă problema repede! — Matei 5:23, 24.

13. Care ar trebui să fie obiectivul nostru atunci când abordăm o persoană care ne-a jignit, şi ce sugestii ne pot ajuta să-l atingem?

¹³ Cum ar trebui să-l abordezi pe cel care te-a jignit? ‘Caută pacea şi urmăreşte-o’, se spune în 1 Petru 3:11. Prin urmare, obiectivul tău nu este acela de a-ţi manifesta mânia, ci de a te împăca cu fratele tău. În acest scop, este bine să eviţi cuvintele şi gesturile dure; acestea i-ar putea provoca o reacţie similară celeilalte persoane (Proverbele 15:18; 29:11). În plus, evită să faci afirmaţii exagerate, de felul: „Întotdeauna . . . !“ sau „Niciodată . . . !“ Asemenea comentarii exagerate nu ar face decât să o determine să adopte o poziţie de apărare. Mai degrabă, ar fi bine ca tonul vocii şi expresia feţei tale să exprime faptul că doreşti să rezolvi o problemă care te-a rănit profund. Explică în mod concret ce simţi în legătură cu cele întâmplate. Dă-i celeilalte persoane o şansă pentru a-şi explica acţiunile. Ascult-o şi vezi ce are de spus (Iacov 1:19). Ce foloase vei avea dacă procedezi astfel? În Proverbele 19:11 se spune: „Înţelepciunea îl face pe om încet la mânie şi este o cinste pentru el să uite greşelile“. Faptul de a înţelege sentimentele celeilalte persoane şi motivele care au stat la baza acţiunilor ei ar putea alunga gândurile şi sentimentele negative pe care le-ai avut faţă de aceasta. Când abordăm situaţia cu intenţia de a ne împăca şi păstrăm această atitudine, este foarte probabil că se va putea clarifica orice neînţelegere, se vor cere scuzele de rigoare şi se va acorda iertare.

14. În ce sens ar trebui să uităm atunci când îi iertăm pe alţii?

¹⁴ Faptul de a-i ierta pe alţii înseamnă oare că trebuie să uităm de fapt ceea ce s-a întâmplat? Să ne amintim de exemplul pe care ni-l oferă Iehova în această privinţă, aşa cum s-a discutat în articolul anterior. Când Biblia spune că Iehova uită păcatele noastre, aceasta nu înseamnă că el nu poate să şi le mai amintească (Isaia 43:25). Mai degrabă, el uită în sensul că, odată ce iartă, el nu va mai ţine cont în viitor de aceste păcate (Ezechiel 33:14–16). În mod asemănător, faptul de a-i ierta pe semenii noştri nu înseamnă neapărat că nu ne vom mai aduce aminte de ceea ce ne-au făcut. Cu toate acestea, putem ierta în sensul că, în viitor, nu vom mai ţine cont de greşeala celui ce ne-a jignit sau nu o vom aduce în discuţie. Problema fiind astfel rezolvată, nu s-ar cuveni să clevetim despre ea, nici nu ar fi iubitor să-l evităm complet pe cel care ne-a jignit, tratându-l ca pe un exclus (Proverbele 17:9). Este adevărat, va trebui să treacă probabil un timp pentru ca relaţiile noastre cu el să se restabilească; poate că nu vom mai fi la fel de apropiaţi ca înainte. Dar noi îl iubim în continuare ca pe un frate creştin şi facem eforturi deosebite pentru a restabili o relaţie plăcută. — Compară cu Luca 17:3.

Când ţi se pare imposibil să ierţi

15, 16. a) Li se cere oare creştinilor să ierte un răufăcător care nu se căieşte? b) Cum putem aplica sfatul Bibliei din Psalmul 37:8?

¹⁵ Dar dacă alţii păcătuiesc împotriva noastră într-un mod care provoacă cele mai adânci răni, şi, cu toate acestea, făptaşul nu-şi recunoaşte păcatul, nu se căieşte şi nu-şi cere scuze (Provervele 28:13)? Scripturile arată cu claritate că Iehova nu-i iartă pe păcătoşii înrăiţi, care nu se căiesc (Evrei 6:4–6; 10:26, 27). Dar ce se poate spune cu privire la noi? În lucrarea Insight on the Scriptures se spune: „Creştinilor nu li se cere să-i ierte pe cei care practică cu încăpăţânare şi cu răutate păcate intenţionate fără să se căiască. Aceştia devin duşmani ai lui Dumnezeu“ (volumul 1, pagina 862). Nici un creştin care a fost victima unui tratament nedrept, detestabil sau atroce nu trebuie să se simtă constrâns să ierte sau să scuze un răufăcător care nu se căieşte. — Psalmul 139:21, 22.

¹⁶ Este de înţeles că persoanele care au fost victime ale unui tratament crud ar putea să se simtă rănite şi mânioase. Să nu uităm însă că faptul de a manifesta mânie şi resentimente poate fi foarte dăunător pentru noi. Dacă aşteptăm ca persoana să-şi recunoască vina sau să-şi ceară scuze, ceea ce ar putea să nu se întâmple niciodată, nu vom face altceva decât să devenim din ce în ce mai neliniştiţi. Faptul de a fi obsedaţi de nedreptate poate face ca mânia să clocotească încontinuu în noi, având efecte devastatoare asupra sănătăţii noastre spirituale, afective şi fizice. De fapt, noi îi permitem celui care ne-a rănit să ne rănească în continuare. În mod înţelept, Biblia ne sfătuieşte: „Lasă mânia, părăseşte iuţimea“ (Psalmul 37:8). Astfel, unii creştini au constatat că, în timp, au putut să ia hotărârea de a ierta în sensul că au încetat să mai nutrească resentimente — nu scuzând ceea ce li s-a întâmplat, ci refuzând să fie măcinaţi de mânie. Deoarece au lăsat în mod complet lucrurile în mâinile Dumnezeului dreptăţii, ei au simţit multă uşurare şi au putut să-şi continue viaţa fără să nutrească resentimente. — Psalmul 37:28.

17. Ce mângâiere ne oferă promisiunea lui Iehova consemnată în Apocalipsa 21:4?

¹⁷ Când o rană este foarte adâncă, am putea să nu reuşim să o ştergem complet din minte, cel puţin în acest sistem de lucruri. Dar Iehova promite o lume nouă în care „va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut“ (Apocalipsa 21:4). Orice lucru pe care ni-l vom aminti atunci nu ne va mai provoca rana adâncă sau durerea care ne apasă acum probabil inima. — Isaia 65:17, 18.

18. a) De ce e nevoie să fim iertători în relaţiile cu fraţii şi surorile noastre? b) În ce sens putem ierta şi uita atunci când alţii păcătuiesc împotriva noastră? c) Cum ne va fi de folos lucrul acesta?

¹⁸ Între timp, trebuie să trăim şi să lucrăm împreună ca fraţi şi surori care suntem oameni păcătoşi, imperfecţi. Cu toţii facem greşeli. Din când în când, ne dezamăgim unii pe alţii şi chiar ne rănim unii pe alţii. Isus ştia bine că va fi nevoie să-i iertăm pe alţii ‘nu până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte’ (Matei 18:22)! Este adevărat că noi nu putem ierta în mod complet, aşa cum iartă Iehova. Totuşi, de cele mai multe ori, când fraţii noştri păcătuiesc împotriva noastră, putem ierta în sensul de a ne învinge resentimentele şi putem uita în sensul de a nu ţine cont la nesfârşit de această problemă. Când iertăm şi uităm în felul acesta, noi contribuim nu numai la păstrarea păcii în congregaţie, ci şi la păstrarea propriei păci a minţii şi a inimii. Mai presus de orice, ne vom bucura de pacea pe care numai Dumnezeul nostru iubitor, Iehova, o poate oferi. — Filipeni 4:7.

[Note de subsol]

Întrebări recapitulative

◻ De ce ar trebui să fim dispuşi să-i iertăm pe alţii?

◻ Ce situaţii pretind din partea noastră să ‘continuăm să ne suportăm unii pe alţii’?

◻ Ce putem face pentru a rezolva paşnic problema atunci când am fost răniţi adânc de păcatele altora?

◻ În ce sens ar trebui să uităm atunci când îi iertăm pe alţii?

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Când nutrim resentimente, persoana care ne-a jignit ar putea să nu-şi dea seama deloc de neliniştea noastră

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Când îi abordezi pe alţii pentru a te împăca cu ei, neînţelegerile pot fi clarificate cu uşurinţă