„Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni“

 1–3. (a) În vederea cărei lucrări i-a invitat Isus pe oameni să-l urmeze? (b) Cum a demonstrat răspunsul primilor invitaţi, că ei aveau credinţă?

IOAN botezatorul îşi împlinise lucrarea şi acum unsul Isus apăruse cu o emoţionantă proclamaţie: „Căiţi-vă, căci regatul cerurilor s-a apropiat“ (Matei 3:2; 4:12–17). Dar Isus Cristos nu urmă să fie singur în facerea de cunoscut a „veştii bune.“ Mergînd pe malul Mării Galileii, el i-a văzut pe Petru şi Andrei aruncînd năvodul de pescuit. El le-a făcut următoarea invitaţie: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni.“ Ei n-au ezitat. „Numaidecît“ ei şi-au abandonat năvoadele şi l-au urmat pe Isus. Apoi Isus i-a văzut pe Iacov şi Ioan într-o barcă de pescuit şi i-a chemat. „Numaidecît ei au părăsit barca şi pe tatăl lor pentru a-l urma pe Isus.“ — Matei 4:18–22.

² Isus a stabilit un exemplu excelent pentru aceşti noi discipoli, întrucît i-a instruit să fie „pescari de oameni.“ Ei au fost însoţitorii săi permanenţi cînd el „a mers prin întreaga Galilee învăţînd în sinagogi şi predicînd vestea bună a regatului şi vindecînd orice fel de boli şi orice fel de infirmităţi din rîndurile poporului.“ — Matei 4:23.

³ La Capernaum, în Galilea, Isus l-a zărit pe Matei (Levi) aşezat la biroul de impozite şi i-a făcut invitaţia: „Vino după mine.“ Imediat, Matei a abandonat perceperea de impozite pentru a-l urma pe Isus (Matei 9:9; Marcu 2:14). Din nou „Isus a făcut un tur al tuturor oraşelor şi satelor“ pentru a învăţa şi a predica vestea bună a regatului paralel cu efectuarea de vindecări. Deşi discipolii săi creşteau la număr, Isus le-a spus: „Secerişul este mare, dar lucrătorii sînt puţini. De aceea, rugaţi-l pe Stăpînul secerişului să trimită lucrători la secerişul său.“ — Matei 9:35–38.

 4. De ce au fost aleşi apostolii? (b) Ce aşteaptă Isus de la cei care-l urmează?

⁴ Dintre aceşti întîi discipoli Isus a ales acum doisprezece, ca să fie apostoli, „pentru ca ei să rămînă cu el şi ca să–i trimită să predice“ (Marcu 3:14). Mai tîrziu apostolii fideli trebuia să devină pietre de temelie ale adunării creştine (Efeseni 2:20; Apocalips 21:14). Ei erau dispuşi şi gata de a servi şi totodată fericiţi de asocierea cu Isus în lucrarea Regatului. Isus le-a instruit şi le-a dat ordin să meargă în oraşe şi sate şi să viziteze casele oamenilor. El le-a spus: „Pe drum predicaţi zicînd: ‘Regatul cerurilor s-a apropiat.’“ Isus i-a informat pe discipolii săi că lucrarea nu avea să fie uşoară şi că mulţi vor refuza să asculte cuvintele lor. Cu toate acestea ei urmă să dea mărturie, chiar înaintea domnitorilor şi oamenilor dintre naţiuni. Trebuia ca ei să dovedească sacrificiu de sine şi curaj, căci Isus le spusese: „Oricine nu–şi acceptă stîlpul de tortură şi nu mă urmează nu este demn de mine.“ — Matei 10:17, 38.

 5. De ce nu au acceptat unii să fie discipoli ai lui Cristos?

⁵ Nu oricine a acceptat invitaţia lui Isus de a-l urma. Un exemplu a fost bogatul care a preferat posesiunile materiale în locul tezaurului spiritual de care s-ar fi bucurat predicînd vestea bună a regatului (Matei 19:16–24). Alţii la fel au prezentat scuze, aşa cum arată relatarea din Luca 9:57–62:

„Acum în timp ce mergeau pe drum, cineva i-a zis [lui Isus]: ‘Eu te voi urma oriunde te-ai duce!’ Şi Isus i-a zis: ‘Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului nu are unde să–şi pună capul.’ Apoi a zis altuia: ‘Vino după mine.’ Omul i-a zis: ‘Permite-mi să merg mai întîi să–mi îngrop tatăl.’ Dar el i-a zis: ‘Lasă–i pe morţi să–şi îngroape morţii, dar tu pleacă şi anunţă pretutindeni regatul lui Dumnezeu.’ Şi încă unul i-a zis: ‘Te voi urma Doamne, dar întîi permite-mi să–mi iau rămas bun de la cei din casa mea.’ Isus i-a zis: ‘Nici un om care a pus mîna pe plug şi priveşte la lucrurile care sînt în urmă nu este potrivit pentru regatul lui Dumnezeu.“

 6. Cum şi-a educat şi îndemnat Isus discipolii, după cum este descris la Luca 10:1–20?

⁶ După ce a dat aceste exemple negative, Luca face o remarcă pozitivă. El descrie cum Isus a selectat şaptezeci dintre cei ce-l urmau şi i-a trimis doi cîte doi să facă o lucrare de pionierat înaintea lui în teritoriul respectiv. Ei urmau să dea oamenilor ocazie să cunoască faptul că „regatul lui Dumnezeu s-a apropiat de voi“ (Luca 10:1–16). Cei şaptezeci au găsit mare bucurie în serviciul lor. Dar Isus le-a arătat că ei aveau şi mai mari motive de fericire zicînd: „Bucuraţi-vă că numele voastre au fost înscrise în ceruri.“ — Luca 10:17–20.

ISUS STABILEŞTE MODELUL

 7, 8. Arată cîteva foloase pe care le-au obţinut cei dintîi „pescari de oameni,“ prin asocierea permanentă cu Isus în lucrare.

⁷ Scriitorii inspiraţi ai Bibliei, Matei, Marcu, Luca şi Ioan, ne relatează cum cei dintîi discipoli ai lui Isus s-au asociat cu el în lucrarea de predicare şi învăţare, lucrare care a avut ca rezultat mari foloase pentru ei înşişi şi pentru alţii. Isus i-a învăţat multe lucruri minunate despre Regat şi ei erau în stare să împărtăşească aceste adevăruri altor persoane care erau dispuse să asculte. Mai presus de toate, Isus şi-a ajutat discipolii să aprecieze relaţia lor foarte preţioasă ca sclavi, servi sau intendenţi ai lui Iehova Dumnezeu şi Cristos Isus. — Matei 6:24; Compară cu Luca 12:37, 42, 43 .

⁸ Asemenea Tatălui său, Isus a fost un lucrător. El dorea ca şi discipolii săi să fie lucrători în facerea de cunoscut a mesajului Regatului (Ioan 4:34; 5:17; 9:14). Astfel, cam în decurs de trei ani, Isus şi-a instruit discipolii pentru a fi „pescari de oameni.“ De asemenea, el i-a avertizat dinainte că ei vor fi trataţi la fel cum a fost tratat şi el, Domnul lor. Ei au văzut exemplul său şi reacţia sa la suferinţă, primind astfel un model pe care ei trebuia să-l urmeze îndeaproape (Matei 10:22–26; 1 Petru 2:21). Isus i-a învăţat multe lucruri pe care el le primise de la Dumnezeu şi ei l-au văzut împlinind numeroase profeţii. Toate acestea le-au întărit credinţa.

 9. Ce i-a învăţat Isus pe discipolii săi despre relaţia lor cu Dumnezeu ca sclavi?

⁹ Isus i-a mai îndemnat, cu umilinţă să–i urmeze exemplul ca sclavi ai lui Dumnezeu. El a spus:

„Cine dintre voi, dacă are un sclav care eră sau păzeşte o turmă, îi va zice cînd se întoarce de la cîmp: ‘vino numaidecît şi aşează–te la masă’? Nu-i va zice mai degrabă: ‘Pregăteşte-mi ceva ca să iau cina şi pune–ţi un şorţ şi serveşte-mă pînă ce voi fi mîncat şi băut, şi pe urmă poţi şi tu mînca şi bea’? El nu se va simţi recunoscător faţă de sclavul său pentru că a făcut lucrurile încredinţate, nu-i aşa? Tot astfel şi voi, cînd veţi fi făcut toate lucrurile încredinţate vouă, să ziceţi: ‘Sîntem sclavi netrebnici. Am făcut ceea ce eram datori să facem.’“ — Luca 17:7–10; compară cu 1 Corinteni 7:22, 23; Apocalips 19:5.

10. Cum a fost exemplul lui Isus o parte a instruirii discipolilor săi pentru a-l servi pe Dumnezeu?

¹⁰ Întrucît lucrarea lui Isus se apropia de sfîrşit, el şi-a adunat apostolii pentru sărbătoarea Paştelui, şi aici, în particular, le-a dat multe sfaturi şi îndemnuri. De asemenea le-a spălat picioarele pentru a-i face să înţeleagă necesitatea de a-i servi pe alţii, spunînd: „Eu v-am dat un exemplu, pentru ca întocmai aşa cum v-am făcut eu să faceţi şi voi. Foarte adevărat vă spun: Un sclav nu este mai mare decît stăpînul său, şi nici cel care este trimis, nu e mai mare decît cel care l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, fericiţi sînteţi dacă le faceţi.“ — Ioan 13:15–17.

11. (a) Unde se află consemnată discuţia intimă a lui Isus cu discipolii săi înaintea arestării? (b) Cu ce ocazie a subliniat Isus, legătura dintre credinţă şi fapte? (c) În ce fel pot face discipolii lucrări mai mari decît ale lui Isus?

¹¹ După ce i-a dat drumul trădătorului Iuda, Isus i-a instruit pe cei unsprezece apostoli fideli ai săi în legătură cu o nouă sărbătoare: comemorarea morţii sale. El le-a vorbit foarte intim, pregătindu-i pentru responsabilităţile care urmau să apese pe umerii lor după plecarea sa (Ioan 13:30—16:33). Pentru a–şi arăta credinţa în Cristos, discipolii trebuia să facă lucrări asemănătoare cu ale lui. Astfel el i-a încurajat prin cuvintele: „Foarte adevărat vă spun: Cel ce exercită credinţă în mine, acela va face şi el lucrările pe care le fac eu; şi va face lucrări mai mari decît acestea, pentru că eu merg la Tatăl“ (Ioan 14:12). Isus şi-a limitat lucrarea la ţinutul Palestinei, dar lucrarea Regatului trebuia să se extindă după moartea şi învierea sa. Discipolii săi trebuia să constituie avangarda acestei lucrări viitoare. În final, vestea bună a Regatului trebuia să fie predicată pe tot pămîntul locuit, ca mărturie pentru toate naţiunile, şi atunci urma să vină sfîrşitul. — Matei 24:14.

12. Care este legătura dintre dragostea lui Cristos şi ceea ce facem noi?

¹² Cu ocazia acestei ultima întrevederi a lui Isus cu discipolii săi, el a accentuat necesitatea iubirii gata de sacrificiu zicînd:

„Dacă mă iubiţi îmi veţi păzi poruncile. Cel care are poruncile mele şi le păzeşte, este cel ce mă iubeşte. Şi cel ce mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu, şi eu îl voi iubi şi mă voi arăta lui în mod clar . . . Dacă cineva mă iubeşte, îmi va păzi cuvîntul şi Tatăl meu îl va iubi şi noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. Cel ce nu mă iubeşte nu-mi păzeşte cuvintele. Şi cuvîntul pe care l-aţi auzit nu este al meu, ci aparţine Tatălui care m-a trimis.“ — Ioan 14:15, 21, 23, 24.

Cît de necesar este să ascultăm de poruncile lui Isus Cristos!

UN AJUTOR PROMIS

13. În ce fel trebuia să le vină discipolilor lui Isus ajutorul după plecarea sa şi ce trebuia ei să fie miscaţi să facă?

¹³ Apostolii fuseseră strîns asociaţi cu Isus. Oricînd au dorit să cunoască ceva sau dacă s-a ridicat vreo problemă, au putut discuta cu Isus referitor la problema în cauză. Dar acum Isus pleca departe, la Tatăl său. Aşa că l-a rugat pe Tatăl său să le dea un alt ajutor, spiritul sfînt al lui Dumnezeu, care trebuia să–i înveţe şi să le readucă în minte toate lucrurile pe care Isus le spusese (Ioan 14:16, 17, 25, 26). Aceasta a însemnat că ei urmau să depună multă mărturie, căci Isus afirmase: „Cînd va sosi ajutorul pe care vi-l voi trimite de la Tatăl, spiritul adevărului, care provine de la Tatăl, acela va depune mărturie despre mine; iar voi la rîndul vostru, veţi depune [şi voi] mărturie, pentru că aţi fost cu mine de cînd am început.“ — Ioan 15:26, 27.

14. Cum au învăţat discipolii multe adevăruri suplimentare mai tîrziu?

¹⁴ Ceea ce le putea vorbi Isus discipolilor săi în acel timp era limitat. Dar la sosirea spiritului sfînt, ei trebuia să cîştige i înţelegere mai deplină, care să–i echipeze pentru lucrarea care le stătea în faţă (Ioan 16:12–14). Ce încurajare! Cei care l-au urmat pe Isus ca sclavi ai lui Dumnezeu, puteau întotdeauna să fie siguri de spiritul primit de sus şi de conducerea în adevăr prin acest spirit.

15. (a) De ce trebuia creştinii să păstreze o legătură strînsă cu Isus Cristos tot timpul, în armonie cu exemplificarea legată de viţa de vie? (b) Ce rol joacă iubirea creştină în aceasta?

¹⁵ Pentru a reuşi în lucrarea lor, urmaşii lui Isus trebuia să menţină o unitate strînsă cu el şi să se dovedească discipoli ai săi. Isus a scos în evidenţă lucrul acesta vorbind despre viţa de vie şi despre ramurile ei, subliniind necesitatea de a rămîne în viţă şi de a produce rod, astfel ca Tatăl său să fie glorificat. Ei urmau să producă roade prin vestirea regatului şi prin manifestarea unei personalităţi asemănătoare cu a lui Cristos. Oamenii trebuia să vadă că ei erau discipolii săi, datorită iubirii autentice dintre ei. — Matei 21:43; Ioan 13:34, 35; 15:1–12; vezi şi The Watchtower, 15 decembrie 1978, ediţia engleză.

NEFIIND O PARTE A LUMII ACESTEIA

16. (a) Ce i-a învăţat Isus pe discipolii săi prin cuvintele din Ioan 15:17–22, în legătură cu situaţia lor în lume? (b) De ce a vorbit el despre aceasta?

¹⁶ Acei care devin „pescari de oameni“ îşi arată iubirea puternică unii faţă de alţii. Totuşi pentru că sînt discipolii Stăpînului, Cristos Isus, ei nu sînt iubiţi de lume. Isus nu a fost iubit de lume, pentru că nu era o parte a ei (Ioan 15:17–22; 16:1). Cunoştinţa acestui fapt le este utilă tuturor creştinilor adevăraţi în păstrarea integrităţii în încercare — la fel cum a făcut Isus. Cei care sînt ai lumii nu îl cunosc pe Iehova Dumnezeu şi pe cel trimis de el, Isus Cristos. Ei nu înţeleg învăţăturile lui Isus sau ce este iubirea creştină. Ei îi urăsc pe discipolii săi, pentru că ei satisfac dorinţele Diavolului. — Ioan 8:42–44; 14:30; 16:11.

17. Ce trebuia să li se întîmple unor creştini din cauză că, în calitate de discipoli ai lui Cristos, nu erau o parte a lumii?

¹⁷ Din moment ce creştinii veritabili nu sînt „o parte a lumii“ ei nu trebuie să adopte spiritul egoist, mîndru şi dezbinător al ei, Aceasta le permite să glorifice pe Dumnezeu şi să producă mult rod a dovadă a calităţii lor de discipoli. Dar aceasta înseamnă pentru ei necaz, după cum i-a avertizat Isus:

„Veţi fi daţi afară din sinagogă. De fapt vine ora cînd oricine vă va ucide îşi va imagina că i-a adus un serviciu sfînt lui Dumnezeu.“ — Ioan 16:2–4; 15:8–10

NICIODATĂ SINGUR ÎN SERVICIUL LUI DUMNEZEU

18, 19. (a) De a cui afecţiune sînt asiguraţi discipolii şi de ce? (b) De ce este important să se aprecieze faptul că un serv al lui Iehova nu este niciodată singur, şi de aceea ce ar trebui să facă el?

¹⁸ Servii lui Iehova se pot bizui pe el, din pricina marii sale iubiri. Isus a dat această asigurare: „Căci însuşi Tatăl are afecţiune pentru voi, pentru că voi aţi avut afecţiune pentru mine şi aţi crezut că am ieşit ca reprezentant al Tatălui“ (Ioan 16:27). Servii lui Iehova nu lucrează singuri. Lucrarea pe care ei o fac ca administratori este a lui Iehova, şi în totdeauna calea de a-i căuta ajutorul în rugăciune le este deschisă. Isus a spus: „Dacă cereţi ceva dela Tatăl în numele meu, El vă va da“ (Ioan 16:23, 24). O dată cu arestarea lui Isus, un timp dificil urma să vină peste discipolii săi, întocmai după cum îi avertizase el:

„Iată! Vine ceasul, ba chiar a şi venit, cînd veţi fi împrăştiaţi fiecare la propria sa casă şi mă veţi lăsa singur; dar totuşi nu sînt singur, căci Tatăl este cu mine. V-am spus aceste lucruri ca să aveţi prin mine pace. În lume veţi avea necazuri, dar curaj! Eu am biruit lumea.“ — Ioan 16:32, 33.

¹⁹ Cît de vital este să ne amintim că nu sîntem singuri, după cum nici Isus n-a fost singur cînd a fost arestat! Cît de important este să ne punem încrederea în Iehova prin rugăciune, mai cu seamă în timpuri de necaz sau greutăţi! Isus s-a rugat fierbinte şi de mai multe ori în ceasul încercării sale (Matei 26:36–46; 27:46). În mod asemănător urmaşii săi nu ar trebui niciodată să se reţină de la a căuta ajutorul lui Iehova ci să se roage cu încredere şi credinţă. — Matei 7:7, 8.

CEREREA FĂCUTĂ DE ISUS ÎN RUGĂCIUNE

20. Care sînt unele din chestiunile atinse de Isus în minunata sa rugăciune consemnată în Ioan 17?

²⁰ După ce Isus şi-a învăţat ucenicii săi credincioşi în acea ultimă noapte a vieţii sale pămînteşti, el a ridicat ochii spre cer şi i-a adresat lui Iehova o minunată rugăciune în folosul lor. În rugăciune el a menţionat că îşi sfîrşise propria lucrare pe pămînt, dar că discipolii săi încă mai erau în lume. Aceşti discipoli trebuia să proclame vestea bună a Regatului, făcînd de cunoscut numele lui Iehova, aşa cum a făcut aceasta Isus. De aceea el a cerut:

„Tată sfînt, veghează asupra lor din cauza numelui tău pe care mi l-ai dat . . . Eu le-am dat cuvîntul tău dar lumea i-a urît, pentru că ei nu fac parte din lume, după cum nici eu nu fac parte din lume. Iţi cer, nu să–i iei din lume, ci să veghezi asupra lor din cauza celui rău. Ei nu fac parte din lume, după cum nici eu nu fac parte din lume. Sfinţeşte-i prin adevăr; cuvîntul tău este adevăr. După cum tu m-ai trimis în lume, tot aşa şi eu i-am trimis pe ei în lume.“ — Ioan 17:11, 14–18.

21. Cum şi-am exprimat Isus încrederea în expansiunea viitoare a adunării creştine?

²¹ Cererea lui Isus nu s-a limitat cîtuşi de puţin doar la cei unsprezece apostoli fideli. El privea în viitor spre o dezvoltare la scară mondială a adunării, cînd mult mai numeroşi bărbaţi şi femei aveau să–şi pună încrederea în Isus, prin cuvîntul declarat de către discipolii săi. Isus a spus:

„Eu îmi fac cererea nu numai referitor la aceştia, ci referitor şi la aceia care–şi vor pune credinţa în mine prin cuvîntul lor; pentru ca ei toţi să fie una, aşa cum tut Tată eşti în unitate cu mine şi cum eu sînt în unitate cu tine, pentru ca şi ei să fie în unitate cu noi, ca lumea să creadă că tu m-ai trimis.“ — Ioan 17:20, 21.

22. Cum şi-a încheiat Isus lucrarea pe pămînt ca unul dintre martorii lui Iehova?

²² Nu cu mult după ce s-a rugat astfel, Isus a fost arestat. Fiind adus înaintea guvernatorului Pilat, Isus a mărturisit că, întrucît Regatul său nu făcea parte din lume, servii săi care nici ei nu făceau parte din lume, n-aveau să lupte. Ca principalul martor al lui Iehova, el a declarat: „Tu însuţi zici că sînt un rege. Pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să depun mărturie despre adevăr. Oricine este de partea adevărului ascultă glasul meu“ (Ioan 18:33–37). Astfel Isus a lăsat un excelent exemplu creştinilor ca să-l imite în anii care au urmat plecării sale de pe scena pămîntească. În aceeaşi zi a fost omorît, sfîrşindu–şi credincios lucrarea pe care Iehova i-o dăduse s-o facă (Ioan 17:4). Cu ce model minunat i-a prevăzut el pe continuatorii săi în timpul serviciului său pămîntesc! Cu adevărat aceştia sînt îndemnaţi să-l imite ca martori ai lui Iehova în marea lor lucrare ca „pescari de oameni“!

[Legenda ilustraţiei de la pagina 22]

Isus trimitea pe ucenicii săi în casele oamenilor

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

Cuvintele lui Isus la cină conţin o veste importantă pentru noi astăzi