Să dăm Cezarului ce este al Cezarului

„Daţi tuturor ce sunteţi datori.“ — ROMANI 13:7.

 1, 2. a) Potrivit lui Isus, cum trebuie să pună creştinii în echilibru obligaţiile lor faţă de Dumnezeu şi faţă de Cezar? b) Care este preocuparea primordială a Martorilor lui Iehova?

POTRIVIT lui Isus, există lucruri pe care i le datorăm lui Dumnezeu şi lucruri pe care i le datorăm Cezarului, sau Statului. Isus a spus: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!“ Cu aceste câteva cuvinte, el i-a pus în încurcătură pe duşmanii săi şi a rezumat în mod concis atitudinea echilibrată pe care trebuie s-o avem în relaţiile noastre cu Dumnezeu şi cu Statul. Nu este de mirare că ascultătorii săi „se mirau de El“. — Marcu 12:17.

² Desigur, preocuparea primordială a slujitorilor lui Iehova este aceea de a-i da lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu (Psalmul 116:12–14). Însă, când fac lucrul acesta, ei nu uită că Isus le-a spus că trebuie să-i dea anumite lucruri Cezarului. Conştiinţa lor instruită biblic le pretinde să analizeze sub rugăciune în ce măsură pot să dea ceea ce cere Cezarul (Romani 13:7). În timpurile moderne, mulţi jurişti au recunoscut că puterea guvernamentală are limite şi că oamenii şi guvernele de pretutindeni se află sub o lege naturală.

 3, 4. Ce comentarii interesante s-au făcut cu privire la: legea naturii, legea revelată şi legea umană?

³ Apostolul Pavel s-a referit la această lege naturală când a scris despre oamenii din lume: „Ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este descoperit printre ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. Însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la creerea lumii, fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El, aşa că nu se pot dezvinovăţi“. Dacă aceşti necredincioşi vor reacţiona la ea, legea naturală chiar le va influenţa conştiinţa. Astfel, Pavel a spus în continuare: ‘Când neamurile, care n-au lege, fac din fire lucrurile legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ele arată că lucrarea legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte conştiinţa lor’. — Romani 1:19, 20; 2:14, 15.

⁴ În secolul al XVIII-lea, renumitul jurist englez William Blackstone a scris: „Această lege a naturii [legea naturală], care există de când e lumea şi care este dictată de însuşi Dumnezeu, este, desigur, superioară oricărei alteia în ce priveşte obligativitatea. Ea are autoritate peste întregul glob, în toate ţările şi în toate timpurile: Nici o lege umană nu este validă dacă se contrazice cu aceasta“. Blackstone a vorbit apoi despre „legea revelată“, cea pe care o găsim în Biblie, şi a comentat: „Pe aceste două fundamente, legea naturii şi legea revelaţiei, se bazează toate legile umane; înseamnă că nici unei legi umane nu trebuie să i se permită să le contrazică“. Aceasta este în armonie cu ceea ce a spus Isus despre Dumnezeu şi Cezar, conform celor consemnate în Marcu 12:17. Categoric, există domenii în care Dumnezeu stabileşte limite cu privire la lucrurile pe care Cezarul i le poate pretinde unui creştin. Sanhedrinul a intrat exact într-un astfel de domeniu când le-a poruncit apostolilor să înceteze să predice despre Isus. De aceea, apostolii au răspuns în mod potrivit: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni“. — Faptele 5:28, 29.

„Ce este al lui Dumnezeu“

 5, 6. a) Având în vedere că Regatul s-a născut în 1914, ce ar trebui să păstreze creştinii ferm în minte? b) Cum dovedeşte un creştin că este un ministru?

⁵ În special din 1914 încoace, când Iehova Dumnezeu, Cel Atotputernic, a început să guverneze ca rege prin Regatul mesianic al lui Cristos, creştinii au trebuit să fie atenţi să nu dea Cezarului lucrurile lui Dumnezeu (Apocalipsa 11:15, 17). Mai mult ca oricând, legea lui Dumnezeu le pretinde acum creştinilor să ‘nu fie din lume’ (Ioan 17:16). Întrucât îi sunt dedicaţi lui Dumnezeu, Dătătorul vieţii, ei trebuie să dovedească în mod clar că nu-şi mai aparţin lor înşişi (Psalmul 100:2, 3). Aşa cum a scris Pavel, „noi suntem ai Domnului“ (Romani 14:8). În plus, la botezul său, creştinul este ordinat ca ministru al lui Dumnezeu, astfel că el poate spune la fel ca Pavel: „Dumnezeu . . . ne-a şi făcut în stare să fim slujitori [miniştri, NW]“. — 2 Corinteni 3:5, 6.

⁶ Apostolul Pavel a scris, de asemenea: „Îmi slăvesc slujba [ministerul, NW]“ (Romani 11:13). Cu siguranţă, şi noi trebuie să facem la fel. Indiferent că participăm la minister cu timp integral sau ca simpli vestitori, noi păstrăm în minte faptul că Iehova însuşi ne-a încredinţat acest minister (2 Corinteni 2:17). Întrucât unii ar putea pune sub semnul întrebării poziţia noastră, fiecare creştin dedicat şi botezat trebuie să fie gata să ofere o dovadă clară şi categorică a faptului că este cu adevărat un ministru al veştii bune (1 Petru 3:15). Ministerul său trebuie să reiasă şi din conduita sa. Ca ministru al lui Dumnezeu, un creştin trebuie să recomande principii morale curate şi să trăiască conform acestora, să susţină unitatea familială, să fie cinstit şi să manifeste respect faţă de lege şi ordine (Romani 12:17, 18; 1 Tesaloniceni 5:15). Relaţia cu Dumnezeu şi ministerul său încredinţat de Dumnezeu sunt lucrurile cele mai importante din viaţa unui creştin. El nu poate renunţa la ele din porunca Cezarului. Categoric, aceste lucruri trebuie incluse printre ceea „ce este al lui Dumnezeu“.

„Ce este al Cezarului“

 7. Ce reputaţie au Martorii lui Iehova în ce priveşte plătirea impozitelor?

⁷ Martorii lui Iehova ştiu că le datorează ‘supunere autorităţilor care sunt mai presus de ei’, şi anume conducătorilor guvernamentali (Romani 13:1). De aceea, când cererile Cezarului, sau ale Statului, sunt legitime, conştiinţa lor instruită biblic le permite să le satisfacă. De exemplu, adevăraţii creştini se numără printre cei mai exemplari plătitori de impozite de pe pământ. În Germania, ziarul Münchner Merkur spunea despre Martorii lui Iehova: „Aceştia sunt contribuabilii cei mai cinstiţi şi mai punctuali din Republica Federală Germania“. În Italia, ziarul La Stampa făcea observaţia: „Ei [Martorii lui Iehova] sunt cei mai loiali dintre toţi cetăţenii: ei nu se sustrag de la plătirea impozitelor, nici nu caută să ocolească, spre folosul lor propriu, legile care nu le convin“. Slujitorii lui Iehova fac aceasta „datorită conştiinţei“ lor. — Romani 13:5, 6.

 8. Se limitează ceea ce îi datorăm Cezarului la impozitele băneşti?

⁸ Se limitează ceea „ce este al Cezarului“ la plătirea impozitelor? Nu. Pavel a enumerat şi alte lucruri, de pildă frica şi cinstea. În lucrarea sa Critical and Exegetical Hand-Book to the Gospel of Matthew (Manual de critică şi exegeză asupra Evangheliei după Matei), biblistul german Heinrich Meyer a scris: „Prin [lucrurile Cezarului] . . . nu trebuie să înţelegem doar impozitele, ci orice lucru la care Cezarul avea dreptul în virtutea autorităţii sale legitime“. În lucrarea sa The Rise of Christianity (Originea creştinismului), istoricul E. W. Barnes a afirmat că un creştin plătea impozitele, dacă le datora, şi „accepta, de asemenea, toate celelalte obligaţii guvernamentale, cu condiţia să nu i se ceară să-i dea Cezarului lucrurile care îi aparţineau lui Dumnezeu“.

 9, 10. Ce rezerve ar putea avea un creştin cu privire la faptul de a-i da Cezarului ceea ce i se cuvine, dar ce trebuie să ţinem minte?

⁹ Ce lucruri ar putea cere Statul fără să intre în domeniul lucrurilor care îi aparţin pe drept lui Dumnezeu? Unii au considerat că îi puteau da în mod legitim Cezarului bani sub formă de impozite, dar nimic mai mult. Cu siguranţă, lor nu le-ar conveni să-i dea Cezarului ceva ce le-ar putea răpi timpul pe care l-ar putea folosi pentru activităţi teocratice. Cu toate acestea, deşi este adevărat că trebuie ‘să-l iubim pe DOMNUL Dumnezeul nostru cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată gândirea şi cu toată puterea’, Iehova se aşteaptă ca noi să petrecem timp şi cu alte lucruri în afară de serviciul nostru sacru (Marcu 12:30; Filipeni 3:3). De exemplu, un creştin căsătorit este sfătuit să dedice timp pentru a-i fi pe plac partenerului conjugal. Aceste activităţi nu sunt greşite, însă apostolul Pavel afirmă că ele sunt „lucrurile lumii“, nu „lucrurile Domnului“. — 1 Corinteni 7:32–34; compară cu 1 Timotei 5:8.

¹⁰ În plus, Cristos i-a autorizat pe continuatorii săi să ‘dea’ impozite, şi aceasta implică, desigur, folosirea unei părţi din timpul dedicat lui Iehova — întrucât întreaga noastră viaţă îi este dedicată. Dacă într-o ţară impozitul este în medie de 33% din venit (în unele ţări este mai mare), aceasta înseamnă că în fiecare an muncitorul de rând plăteşte Statului o treime din venitul său anual. Cu alte cuvinte, când iese la pensie, muncitorul de rând va fi petrecut aproximativ 15 ani pentru plătirea impozitului cerut de „Cezar“. Să ne gândim, de asemenea, la problema şcolarizării. În majoritatea ţărilor, legea le impune părinţilor să-şi trimită copiii la şcoală pentru o perioadă obligatorie de timp. Numărul anilor de şcolarizare variază de la ţară la ţară. În majoritatea locurilor este vorba de o perioadă considerabilă de timp. Este adevărat că şcolarizarea este în general folositoare, dar Cezarul este cel care decide ce perioadă din viaţa unui copil va fi petrecută în acest mod, iar părinţii creştini respectă decizia Cezarului.

Serviciul militar obligatoriu

11, 12. a) Ce pretinde Cezarul în multe ţări? b) Cum considerau primii creştini serviciul militar?

¹¹ Un alt lucru pe care îl cere Cezarul în unele ţări este serviciul militar obligatoriu. În secolul al XX-lea, această măsură a fost luată de majoritatea naţiunilor în timp de război şi de unele şi în timp de pace. În Franţa, această obligaţie a fost numită timp de mulţi ani impozit pe sânge, însemnând că fiecare tânăr trebuia să fie dispus să-şi sacrifice viaţa pentru Stat. Este acest lucru ceva ce persoanele dedicate lui Iehova pot oferi cu o conştiinţă curată? Cum au considerat creştinii din primul secol această chestiune?

¹² Deşi primii creştini s-au străduit să fie cetăţeni buni, credinţa i-a împiedicat să ia viaţa altcuiva sau să-şi sacrifice propria viaţă pentru Stat. The Encyclopedia of Religion (Enciclopedia religiilor) declară: „Primii părinţi bisericeşti, inclusiv Tertulian şi Origene, susţineau că creştinilor le era interzis să ia viaţa umană, principiu care nu le permitea să facă parte din armata romană“. În cartea sa The Early Church and the World (Biserica timpurie şi lumea), profesorul C. J. Cadoux scrie: „Cel puţin până în timpul domniei lui Marcus Aurelius [161–180 e.n.], nici un creştin nu a devenit soldat după botez“.

13. De ce majoritatea membrilor creştinătăţii nu consideră serviciul militar în acelaşi mod ca primii creştini?

¹³ De ce astăzi membrii bisericilor creştinătăţii nu văd lucrurile în felul acesta? Din cauza unei schimbări radicale ce a avut loc în secolul al IV-lea. Lucrarea catolică A History of the Christian Councils (O istorie a conciliilor creştine) explică: „Mulţi creştini, . . . aflaţi sub împăraţi păgâni, se opuneau din motive religioase serviciului militar şi refuzau categoric să ia arma sau dezertau. Analizând schimbările introduse de Constantin, Sinodul [de la Arles, ţinut în 314 e.n.] a stabilit obligaţia creştinilor de a sluji în război, . . . deoarece Biserica era în relaţii de pace (in pace) cu Statul, sub un prinţ care era binevoitor cu creştinii“. Ca urmare a acestei abandonări a învăţăturilor lui Isus, de atunci şi până acum clerul creştinătăţii şi-a încurajat turmele să slujească în armatele naţiunilor, deşi unele persoane individuale au luat poziţie ca obiectori de conştiinţă.

14, 15. a) Din ce motive solicită creştinii din unele locuri scutire de serviciu militar? b) Când nu se acordă scutire, ce principii scripturale îl vor ajuta pe un creştin să ia o decizie corectă în privinţa serviciului militar?

¹⁴ Sunt astăzi creştinii obligaţi să facă ceea ce fac majoritatea oamenilor în această privinţă? Nu. Dacă un creştin dedicat şi botezat trăieşte într-o ţară în care miniştrilor religioşi li se acordă scutire de serviciul militar, el poate profita de această prevedere, deoarece el este, de fapt, un ministru (2 Timotei 4:5, NW). Mai multe ţări, inclusiv Statele Unite şi Australia, au acordat o astfel de scutire chiar în timp de război. Iar în timp de pace, multe ţări cu un serviciu militar obligatoriu le acordă scutire Martorilor lui Iehova, ca miniştri religioşi. Astfel, aceştia pot continua să-i ajute pe oameni prin serviciul lor public.

¹⁵ Dar dacă creştinul trăieşte într-o ţară în care nu li se acordă scutire miniştrilor religioşi? Atunci el va trebui să decidă personal, pe baza conştiinţei sale instruite biblic (Galateni 6:5). În timp ce ţine cont de autoritatea Cezarului, el va evalua cu grijă ce îi datorează lui Iehova (Psalmii 36:9; 116:12–14; Faptele 17:28). Creştinul trebuie să reţină faptul că semnul de identificare al unui creştin adevărat este iubirea faţă de toţi colaboratorii săi în credinţă, chiar faţă de cei care trăiesc în alte ţări sau aparţin altor triburi (Ioan 13:34, 35; 1 Petru 2:17). În plus, el nu va uita principiile scripturale cuprinse în texte ca Isaia 2:2–4; Matei 26:52; Romani 12:18; 14:19; 2 Corinteni 10:4; şi Evrei 12:14.

Serviciul civil

16. În unele ţări, ce serviciu nemilitar le pretinde Cezarul celor ce nu acceptă serviciul militar?

¹⁶ Dar există ţări în care Statul, deşi nu acordă scutire pentru miniştrii religioşi, recunoaşte totuşi că unele persoane pot refuza serviciul militar. Ţinând cont de conştiinţa acestor persoane, multe dintre aceste ţări nu le obligă să satisfacă serviciul militar. În unele locuri, se pretinde prestarea unui serviciu civil, de exemplu executarea unei munci utile în cadrul comunităţii, acesta fiind considerat serviciu naţional nemilitar. Ar putea îndeplini un creştin dedicat un astfel de serviciu? Şi de această dată, un creştin dedicat şi botezat va trebui să decidă personal, pe baza conştiinţei sale instruite biblic.

17. Există un precedent biblic pentru serviciul civil nemilitar?

¹⁷ Se pare că în timpurile biblice se practica serviciul obligatoriu. O carte de istorie afirmă: „În afară de impozitele şi taxele cerute locuitorilor din Iudeea, mai exista şi o corvoadă [muncă neplătită impusă de autorităţi]. Aceasta era o practică veche în Orient, pe care autorităţile elene şi romane continuau să o păstreze. . . . Şi Noul Testament menţionează exemple de corvoadă din Iudeea, arătând cât de răspândită era aceasta. În armonie cu acest obicei, soldaţii l-au obligat pe Simon din Cirene să ducă crucea [stâlpul de tortură al] lui Isus (Matei 5:41; 27:32; Marcu 15:21; Luca 23:26)“.

18. La ce tipuri de munci nemilitare şi nereligioase în folosul comunităţii participă adesea Martorii lui Iehova?

¹⁸ În mod similar, Statul sau autorităţile locale le pretind astăzi cetăţenilor din unele ţări să presteze diverse munci în folosul comunităţii. Uneori este vorba despre o sarcină concretă, de pildă săparea de fântâni sau construirea de drumuri; alteori este vorba despre o muncă efectuată în mod regulat, de pildă participarea săptămânală la întreţinerea drumurilor, a şcolilor sau a spitalelor. Acolo unde un astfel de serviciu civil era în folosul comunităţii, nu era legat de religia falsă şi nu ridica alte obiecţii pentru conştiinţa Martorilor lui Iehova, ei s-au supus adesea (1 Petru 2:13–15). În general, acest lucru a avut drept rezultat o excelentă mărturie şi i-a redus uneori la tăcere pe cei care îi acuză în mod fals pe Martori că sunt împotriva guvernului. — Compară cu Matei 10:18.

19. Cum ar trebui să abordeze un creştin problema dacă Cezarul îi cere să îndeplinească un serviciu naţional nemilitar pentru o perioadă de timp?

¹⁹ Dar dacă Statul îi pretinde unui creştin să presteze pentru o perioadă de timp un serviciu civil care este o parte a serviciului naţional aflat sub o administraţie civilă? Şi în acest caz, creştinii trebuie să decidă personal, pe baza unei conştiinţe instruite. „Toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu“ (Romani 14:10). Când Cezarul le cere un anumit lucru, creştinii trebuie să analizeze problema sub rugăciune şi să mediteze la eaa. Totodată, ar fi înţelept ca ei să discute problema cu creştinii maturi din congregaţie. Apoi trebuie să decidă personal. — Proverbele 2:1–5; Filipeni 4:5.

20. Ce întrebări şi ce principii scripturale îl ajută pe un creştin să decidă în privinţa serviciului civil naţional nemilitar?

²⁰ În timp ce fac această cercetare, creştinii iau în considerare câteva principii biblice. Pavel a spus că trebuie să fim ‘supuşi stăpânirilor şi autorităţilor, . . . să fim gata să facem orice lucru bun [lucrare bună, NW], . . . să fim îngăduitori, să arătăm blândeţe faţă de toţi oamenii’ (Tit 3:1, 2). Totodată, creştinii ar trebui să vadă în ce constă munca civilă propusă. Dacă o acceptă, vor reuşi ei să-şi păstreze neutralitatea creştină (Mica 4:3, 5; Ioan 17:16)? Îi va implica ea în religia falsă (Apocalipsa 18:4, 20, 21)? Efectuarea ei va împiedica sau le va limita în mod nerezonabil îndeplinirea responsabilităţilor lor creştine (Matei 24:14; Evrei 10:24, 25)? Pe de altă parte, vor reuşi ei să continue să facă progrese spirituale, probabil chiar să participe la ministerul cu timp integral, în timp ce efectuează serviciul cerut? — Evrei 6:11, 12.

21. Indiferent de decizia sa, cum trebuie să-l considere congregaţia pe un frate care se confruntă cu problema serviciului naţional civil nemilitar?

²¹ Dar dacă răspunsurile sincere ale creştinului la aceste întrebări îl duc la concluzia că serviciul civil naţional este o „lucrare bună“ pe care o poate îndeplini ascultând astfel de autorităţi? Aceasta este decizia lui înaintea lui Iehova. Bătrânii numiţi şi alţii trebuie să respecte întru totul conştiinţa fratelui respectiv şi să continue să-l considere un creştin cu o reputaţie bună. Însă, dacă un creştin consideră că nu poate îndeplini acest serviciu civil, poziţia sa trebuie, de asemenea, respectată. Şi el continuă să aibă o reputaţie bună şi trebuie să primească sprijin iubitor. — 1 Corinteni 10:29; 2 Corinteni 1:24; 1 Petru 3:16.

22. Indiferent cu ce situaţie ne confruntăm, ce vom continua să facem?

²² Ca creştini, noi nu vom înceta să dăm ‘cinstea cui datorăm cinstea’ (Romani 13:7). Vom respecta ordinea şi vom căuta să fim cetăţeni paşnici, supuşi legilor (Psalmul 34:14). Ne putem chiar ruga „pentru împăraţi şi pentru toţi cei aşezaţi în poziţii înalte“ atunci când sunt solicitaţi să ia decizii care ne afectează viaţa şi activitatea noastră creştină. Având în vedere că dăm Cezarului ce este al Cezarului, sperăm „să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi demnitatea“ (1 Timotei 2:1, 2). Mai presus de toate, vom continua să predicăm vestea bună a Regatului ca unica speranţă a omenirii, dându-i în mod conştiincios lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.

[Notă de subsol]

Puteţi explica?

◻ Care este preocuparea primordială a unui creştin când stabileşte un echilibru între relaţiile sale cu Cezarul şi cele cu Iehova?

◻ Ce anume îi datorăm lui Iehova şi nu putem să-i dăm nicidecum Cezarului?

◻ Care sunt unele lucruri pe care i le dăm în mod potrivit Cezarului?

◻ Ce texte scripturale ne ajută să luăm o decizie corectă în privinţa serviciului militar obligatoriu?

◻ Ce lucruri trebuie să păstrăm în minte dacă ni se cere să îndeplinim un serviciu naţional civil nemilitar?

◻ Ce continuăm noi să facem referitor la Iehova şi la Cezar?

[Legenda ilustraţiei de la paginile 16, 17]

Apostolii au spus Sanhedrinului: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni“.